Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Șecția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1358/R/2009
Sedința publică din 27 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Andrea Chiș Eugenia Pușcașiu
: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât împotriva deciziei civile nr.50/A/30.01.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj, privind și pe intimata reclamantă C precum și pe intimații pârâți, Municipiul D reprezentat de Primar, Primarul municipiului D, și, având ca obiect rectificare CF.
Se constată că la dosar au fost înregistrate concluzii scrise de către recurentul pârât.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21.05.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 672 din 04.06.2008 a Judecătoriei D e, au fost respinse excepțiile de nulitate absolută, a lipsei de legitimare procesuală activă, de inopozabilitate și a lipsei de interes, ca nefondate; fiind admisă acțiunea civilă exercitată de reclamanta C împotriva pârâților, și, Municipiul D - reprezentat de Primar și Primarul Municipiului D; s-a constatat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3079/30.04.1997, încheiat cu fosta Regie Autonomă Locală D, în condițiile Legii nr. 112/1995, reclamanta a dobândit în proprietate, împreună cu soțul ei, imobilul - apartament nr. 3 situat în municipiul D,-, evidențiat în nr. 6422 D, sub nr. topo.917/l/S/III; s-a constatat că masa succesorală după defunctul, decedat la data de 28.02.2002, este formată din cota de 1/2 parte din dreptul de proprietate asupra imobiîului-apartament nr.3, situat în municipiul D,-, județul C, evidențiat în nr. 6422 D, sub nr. topo.917/l/S/III moștenitoare legală fiind reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, în cota de 1/1 parte; s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției de restituire în natură a imobilului în D,-, județul C, emisă de pârâtul Primarul Municipiului D sub nr.2017/09.06.2006 în favoarea pârâților și, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, în sensul anulării încheierii de întabulare nr. 3 2592/2006, radierii dreptului de proprietate al pârâților amintiți și înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului în nr. 6422 D, sub nr. topo.917/l/S/III pe seama vechiului titular - Statul R; s-a dispus înscrierea în a dreptului de proprietate asupra imobilului apartament nr.3, compus din 2 camere, bucătărie, de alimente, situat în D,-, județul C, evidențiat în F, nr. 6422 D, sub nr. topo.917/l/S/III, pe numele reclamantei, în cota de 1/1 parte, ca bun propriu, cu titlu de cumpărare și moștenire; au fost obligați pârâții de rd.l și 2 la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că, probațiunea administrată în cauză relevă univoc lipsa legăturii de rudenie în linie dreaptă sau colaterală, producătoare de efecte juridice, dintre pârâții de rd. l și 2 și proprietarul tabular al imobilului din litigiu, numitul.
Astfel, deși pârâții și au pretins, prin cererea și actele depuse pentru retrocedarea imobilului la Legea nr.10/2001, faptul că proprietarul acestui bun, numitul, decedat la data de 30.09.1941, ar fi fost frate cu străbunicul lor, numitul, decedat la data de 24.03.1923, se constată că părinții celor doi defuncți sunt diferiți. Primul este fiul lui și, născut în anul 1869, iar al doilea este fiul lui și, născut în anul 1851. O dovadă în plus a acestui aspect, este necrologul defunctului, unde, în rândul rudelor enumerate, nu figurează niciunul dintre antecesorii pârâților de rd. l și 2, cu referire la numiții - bunicul, pe arunci în etate de 47 de ani, și - tatăl, ce trebuia să aibă 22 de ani ( cu precizarea că la acel moment străbunicul pârâților, pe nume, era decedat încă din anul 1923). De fapt, singura persoană menționată drept fratele proprietarului, este numitul, ce figurează în coloana 2, poziția 4, împreună cu familia și copiii.
Față de împrejurarea că pârâții beneficiari ai dispoziției de restituire în natură a imobilului nu au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar, rezultă că retrocedarea bunului în favoarea acestora s-a făcut în mod nelegal, contrar prevederilor art.3 și art.4 alin.2) din Legea nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 2.
Pe de altă parte, așa cum în mod corect reclamanta a învederat prin acțiune, chiar și în situația în care pârâții de rd. 1 și 2 ar fi dovedit legătura lor de sânge cu proprietarul, tot nu puteau culege moștenirea acestuia, deoarece ar fi în gradul V de rudenie, ca fiu de strănepot al defunctului. Or, vocația succesorală concretă recunoscută prin lege colateralilor privilegiați - frații, surorile și descendenți acestora, se întinde doar până la gradul IV inclusiv (strănepoți de frate și soră) în relația cu defunctul.
Oricum, potrivit Codului civil austriac, în vigoare pe teritoriul Transilvaniei la data deschiderii succesiunii proprietarului tabular, colateralii privilegiați nu erau moștenitori sezinari, astfel că nu puteau intra în posesia moștenirii decât în temeiul unui certificat de moștenitor.
În privința excepției nulității contractului de vânzare-cumpărare al reclamantei, invocată pe prin întâmpinare de pârâții de rd.l și 2, făcând abstracție de lipsa legăturii de rudenie, instanța a apreciat că este neîntemeiată.
Astfel, pornind de la actualele dispoziții cuprinse în art.2 alin.l) lit.e) din Legea nr.10/2001, în aplicarea cărora constituie imobile preluate abuziv și cele considerate abandonate în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951, privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 2. și văzând că imobilul în litigiu a fost preluat în baza unei astfel de hotărâri, pârâții de rd.l și 2 au concluzionat, pe de o parte, faptul că dreptul de proprietate nu s-a transmis pe seama Statului Român, astfel încât acesta nu putea să-1 înstrăineze valabil prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu soțul reclamantei, iar pe de altă parte, apartamentul în litigiu nu putea face obiectul vânzării în baza Legii nr.l 12/1995, care se referă doar la imobilele cu destinația de locuință trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945, cu titlu.
Nulitatea ca sancțiune intervine în caz de nerespectare a cerințelor edictate de normele legale pentru încheierea valabilă a unui act, în vigoare la data emiterii acestuia. Modificarea ulterioară a prevederilor legale aplicabile nu face ca valabilitatea actului să fie apreciată în raport de normele în vigoare la data verificării, ci de cele prevăzute de legea în vigoare Ia data emiterii.
La momentul perfectării actului legea a fost pe deplin respectată, întrucât, din economia dispozițiilor art.l alin.l și 2 din nr.HG 20/1996, așa cum erau în vigoare la acea dată, privind stabilirea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, rezultă că "imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe in proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectiva, cum ar fi: Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 142/1952, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr.218/1960, Decretul nr.712/1966, Legea nr.4/1973. Decretul nr.223/1974, precum și alte asemenea acte normative, inclusiv hotărâri ale fostului Consiliu de Miniștri sau ale Guvernului.
În al doilea rând, se omite incidența principiului de drept comun, bine consolidat și cunoscut în teoria și practica validări actelor de înstrăinare cu caracter oneros, consimțite de proprietarul aparent, potrivit căruia înstrăinarea lucrului altuia nu este lovită de nulitate absolută dacă cel care a cumpărat a fost de bună-credință la data încheierii actului. Nici un text de lege nu sancționează cu nulitatea absolută înstrăinările făcute în favoarea unor dobânditori de bună-credință.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că, contractul contestat se bucură de obiect și cauză licită, fiind valabil încheiat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Referitor la excepția inopozabilității contractului, ce ar decurge din dispozițiile art.973 civ. și din împrejurarea că actul nu a fost înscris în cartea funciară, spre deosebire de dreptul de proprietate al pârâților de rd. 1 și 2, instanța a reținut următoarele:
inopozabilității contractului, dedusă din faptul că nu a fost operată înscrierea dreptului de proprietate dobândit în cartea funciară, este eronat pusă și irelevantă în speță, deoarece nu se dispută determinarea rangului a două sau mai multe înscrierii, ci valabilitatea actului în temeiul căruia pârâții s-au intabulat asupra imobilului, probatoriul administrat dovedind nelegalitatea dispoziției de restituire în natură a bunului.
În realitate, contractul de care se prevalează reclamanta, justifică atât legitimarea sa procesuală activă, cât și interesul născut, actual și legitim de a solicita constatarea nulității absolute a dispoziției amintite, cu consecința anulării încheierii de întabulare a pârâților și restabilirea situației anterioare de carte funciară, urmată de constatarea dobândirii dreptului de proprietate, împreună cu soțul său, asupra imobilului din litigiu, cu titlu de cumpărare, iar apoi de stabilirea masei succesorale și a calității sale de moștenitoare, prin acceptare tacită, asupra cotei de 1/2 parte din acest bun, în calitate de soție* supraviețuitoare, în vederea înscrierii dreptului de proprietate în pe numele său.
Prin decizia civilă nr. 50/A/30.01.2009 a Tribunalului Cluj,apelul pârâților a fost respins ca nefondat, apelanții fiind obligați în solidar să-i plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reținut că intimata C și soțul acesteia, în prezent decedat, au dobândit imobilul apartament nr. 3. situat în mun. D,-, județul C, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3079/30.04.1997, încheiat cu Regia Autonomă Locală D, în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1997.
Din probațiunea administrată în cauză nu rezultă că apelanții și ar fi formulat cerere de revendicare în temeiul actului normativ menționat, formulând, însă, notificare în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la. sub nr. 124/19.07.2001, solicitând restituirea în natură a imobilului descris, evidențiat în nr. 1694
În conformitate cu dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. În cauză, s- constatat că imobilul a fost înstrăinat și nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare menționat. De altfel, apelanții nu au făcut nici dovada faptului că ar fi promovat o asemenea acțiune.
Raportat la cele ce preced Tribunalul constatat că Dispoziția nr. 2017/09.06.2006 a Primarului municipiului D, prin care apartamentul nr. 1, situat în mun. D, Calea 1 - nr. 4 fost restituit în natură în favoarea apelanților, a fost emisă cu nesocotirea dispozițiilor legale examinate. Prin urmare, soluția de admitere a acțiunii civile formulată de reclamanta Caf ost considerată legală și temeinică, fiind menținută. Criticile formulate de către apelanți cu privire la aspectele examinate au fost apreciate nefondate.
Excepțiile invocate de apelanții pârâți au fost de asemenea corect soluționate. Este de remarcat faptul că apelanții nu au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, republicată. În acest condiții, este discutabilă soluția pentru care au optat apelanții și anume de a invoca excepția nulității absolute și excepția inopozabilității acestui contract.
Cu referire la excepția nulității, soluția de respingere a acesteia este legală. Astfel, la momentul perfectării actului dispozițiile legale incidente au fost respectate, deoarece imobilul fiind preluat în temeiul Decretului nr. 111/1951, aspect necontestat de către părți, acesta putea fi înstrăinat în condițiile art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995.
Este corectă și statuarea cu privire la principiul aparenței în drept în virtutea căruia înstrăinarea lucrului altuia nu este lovită de nulitate absolută dacă cel care a cumpărat a fost de bună credință la data încheierii actului. De altfel, prin dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, buna credință a fost ridicată la de lege.
Este neîntemeiată și excepția inopozabilității, invocată în temeiul art. 673.civ. dedusă din faptul că nu s-a înscris dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile Legii nr. 10/2001. Apelanții nu au fost împiedicați să formuleze o acțiune întemeiată pe art. 46 din același act normativ, pentru a supune cenzurii instanțelor judecătorești valabilitatea contractului.
Sunt nefondate și criticile prin care se invocă lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa interesului. În calitate de titulară a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, reclamanta are legitimare procesuală activă și justifică un interes născut, actual și legitim pentru a contesta dispoziția emisă în favoarea apelanților pârâți, cât și pentru a-și formula celelalte apărări în vederea apărării dreptului de proprietate astfel dobândit.
În ceea ce privește calitatea apelanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, din probațiunea administrată în cauză a rezultat că apelanții au această calitate.
Conform înscrierilor din nr. 577 D, proprietarul tabular al imobilului în litigiu la data preluării în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 111/1951, a fost.
Din Adeverința nr. 51/06.06.2005, eliberată de Serviciul Public de Evidență a Persoanelor din cadrul Consiliului local al municipiului în actul de deces nr. 204/1941, figurează decesul numitului, în vârstă de 72 ani, fiul lui și, decedat la data de 30.09.1941, cu ultimul domiciliu în D,-.
Conform certificatului eliberat după actul de deces nr. 23/1923, având ca părinți pe și, a decedat la data de 24 martie 1923, la vârsta de 72 ani, având ultimul domiciliu în mun. G,-.
Părinții apelanților și au fost și. Tatăl apelanților, născut în anul 1919 fost fiul lui și, așa cum rezultă din certificatul de naștere și certificatul eliberat după actul de deces nr. 9/1985 de Primăria mun. G, depuse în probațiune.
Apelanții au susținut că sunt descendenții lui, decedat la data de 24 martie 1923. În acest sens, apelanții au depus la dosarul cauzei Certificatul de moarte eliberat după actul înregistrat la Sfatul Popular al orașului G sub nr. 107/13 iulie 1959, din care rezultă că defunctul, a fost fiul lui.
Actele de stare civilă depuse în probațiune confirmă cele evidențiate de către apelanți în cuprinsul arborelui genealogic depus la dosarul cauzei. De altfel, apelanții au arătat că și au fost frați numai după tată, primul având ca mamă pe, iar al doilea pe.
Tribunalul considerat fondate susținerile apelanților în sensul că, la data decesului lui, potrivit art. 651.civ. întreaga lui avere a fost transmisă moștenitorilor săi, în speță lui, bunicul apelanților, care era proprietarul imobilului cu titlu de moștenire la data trecerii în proprietatea statului. a beneficiat de instituția reprezentării succesorale deoarece era decedat la acea dată. Față de, apelanții sunt rude de gradul II.
În ceea ce privește necrologul defunctului, Tribunalul a apreciat că acest înscris trebuie examinat în mod necesar prin coroborare cu actele de stare civilă examinate, fără a i se acorda valoare probantă absolută, așa cum a procedat instanța de fond, deoarece, așa cum au susținut apelanții, un necrolog nu are stabilit în mod obligatoriu persoanele care trebuie menționate în cuprinsul lui.
Cele statuate anterior nu au schimbat însă constatarea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de către instanța de fond în limitele învestirii sale, având relevanță eventual într-un alt cadru pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului său, pârâtul învederează că instanța de apel a reținut în mod corect calitatea pârâților de moștenitori ai fostului proprietar tabular, însă a făcut greșit aplicarea disp. art. 18 lit. din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care imobilul a fost preluat abuziv fără titlu de Statul Român, astfel că acesta nu a ieșit niciodată din patrimoniul fostului proprietar, Statul Român nu devenit proprietar, astfel că nu putea înstrăina valabil imobilul reclamantei, contractul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută, motiv pentru care greșit a fost respinsă excepția nulității invocată de pârâți.
Instanțele de fond au făcut și o greșită aplicare principiului aparenței în drept, buna credință cumpărătorilor neavând relevanță, în condițiile în care legislația internă contravine art. 1 din Protocolul 1, referitor la protecția dreptului de proprietate și care, potrivit jurisprudenței, presupune compararea titlului fostului proprietar cu cel al cumpărătorului de la proprietarul aparent, acordând câștig de cauză fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia.
Greșit fost respinsă excepția inopozabilității, câtă vreme pârâții sunt înscriși în cartea funciară.
Greșit s-a reținut și împrejurarea că pârâții trebuiau să solicite constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme ei erau intabulați în cartea funciară și au aflat de existența contractului abia după înscrierea dreptului lor, neavând, astfel, interes să invoce nulitatea, ci doar inopozabilitatea actului.
Față de aceste împrejurări, greșit a fost respinsă și excepția lipsei de interes reclamantei în exercitarea acțiunii, una dintre condițiile interesului fiind acela de a fi legitim, or un interes legitim nu se poate fundamenta pe un contract lovit de nulitate absolută.
Reclamanta, prin întâmpinare, solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că imobilul a fost preluat de Statul Român cu titlu, fiind, astfel, înstrăinat în mod valabil, iar contractul, ca act juridic, chiar fără înscrierea în cartea funciară, este opozabil terților, care au obligația de a respecta situația juridică creată prin acesta, iar interesul reclamantei este unul legitim, născut și actual, care îi justifică legitimarea procesuală activă, ea dorind să-și prezerve dreptul de proprietate dobândit valabil.
Pârâții nu au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar tabular, chiar dacă instanța de apel stabilește o stare de fapt contrară celei reținute de prima instanță, imobilul preluat de stat aparținând proprietarului tabular și nu bunicului pârâților,. Chiar dacă s-ar accepta calitatea de colateral privilegiat a lui după fostul proprietar tabular, așa cum corect a reținut instanța de fond, acesta nu se bucură de sezină, deci nu avea posibilitatea de intra în stăpânirea moștenirii fără o atestare valabilă a calității de moștenitor, respectiv eliberarea unui certificat de moștenitor, reclamanta neavând interes să atace decizia din apel, câtă vreme aceasta a menținut hotărârea primei instanțe prin care acțiunea ei a fost admisă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, având în vedere și motivele de ordine publică invocate de reclamantă prin întâmpinare, raportat la disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. curtea apreciază că recursul nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, premergător devoluării pe fond a cauzei, instanța este ținută să verifice calitatea pârâților de moștenitori ai fostului proprietar tabular.
Instanța de apel nu s- pronunțat deloc cu privire la calitatea bunicului pârâților, de moștenitor sezinar sau nesezinar al fostului proprietar tabular, în reprezentarea tatălui său, limitându-se doar la a stabili că, la data decesului lui, conform art. 651.civil, întreaga sa avere a fost transmisă moștenitorului său.
În realitate, decedat la data de 30.09.1941, având ultimul domiciliu în D, așa cum rezultă din adeverința nr. 51/6.06.2005 eliberată de Serviciul Public de Evidență al Persoanelor din cadrul Consiliului Local al municipiului La acea dată, așa cum corect reținut prima instanță, în Transilvania, erau în vigoare dispozițiile Codului civil austriac, dispozițiile Codului civil român fiind extinse peste abia prin Legea nr. 389/1943. Potrivit disp. art. 797-799 din Codul civil austriac, colateralii privilegiați nu erau moștenitori sezinari, putând intra în posesia moștenirii doar în urma dezbaterii succesorale în fața judecătorului delegat. Succesiunea fiind deschisă anterior datei de 6.03.1945, pârâții nu sunt repuși în dreptul de opțiune succesorală în temeiul legii speciale direct după proprietarul tabular, fiind obligați să facă dovada dezbaterii succesiunii pentru verificarea calității antecesorului lor de moștenitor al fostului proprietar tabular.
Împrejurarea că reclamanta nu a formulat recurs nu face ca hotărârea pronunțată în apel să intre în autoritate de lucru judecat sub acest aspect, ea neavând interesul de a exercita calea de atac recursului în condițiile în care fost menținută soluția primei instanțe de admitere a acțiunii ei. Lipsa calității de moștenitor a reclamantului după fostul proprietar tabular fost invocată încă prin cererea de chemare în judecată, admisă prin hotărârea primei instanțe, menținută în apel, chiar în absența unei astfel de solicitări ea putând fi invocată direct în recurs pe cale de excepție, fiind vorba de o excepție ce poate fi invocată în orice fază procesului.
Este adevărat că, potrivit disp. art. 296 teza a II-a Cod proc.civ. pârâtului nu i se poate crea o situație mai grea în propria sa cale de atac, în condițiile în care instanța de apel i-a recunoscut calitatea de moștenitor, însă trebuie avut în vedere cadrul procesual determinat de cererea de chemare în judecată și obiectul acesteia, ea neinfluențând, așa cum a stabilit și instanța de apel, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. din considerentele arătate, curtea va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. recurentul va fi obligat să-i plătească intimatei cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 24.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 50 din 30 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatei C suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din. 27 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/3.06.2009
Jud.apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Chiș Eugenia Pușcașiu
