Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1374/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1374/R/2008

Ședința publică din 12 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Țuluș

JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului C- împotriva deciziei civile nr. 207 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, și pe intimații pârâți, și, având ca obiect acțiune în constatare.

dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 5 iunie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Prin sentința civila 7022/2007 al Judecătoriei Cluja fost respinsa excepția inadmisibilității acțiunii, a fost admisa excepția invocata de pârâții, și și în consecință fost respinsă acțiunea formulata de reclamanta () ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtului Statul R prin Consiliul local al Municipiului C-N, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei capacitații procesuale instanța a reținut că pârâții sunt proprietari tabulari apartamentelor 2 si 3, apartamente asupra cărora reclamanta prin precizare nu a mai emis nici o pretenție.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității instanța a reținut că reclamanta in termen a îndeplinit formalitățile prev. de Legea 10/2001 privind retrocedarea in natura a imobilului.

Pe fondul cauzei instanța avut in vedere ca in temeiul art. 2 lit.c din Legea 10/2001, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de donație încheiat intre proprietarii tabulari si Statul R pentru lipsa formei autentice a acceptării donației. S-a contestat lipsa formei autentice acceptării donației de către statul

Instanța de fond a reținut ca potrivit art. 813 cod civil toate donațiile se fac prin act autentic, iar din actele dosarului rezulta ca oferta de donație a fost autentificata de notariatul de stat

Oferta de donație a fost acceptata de către Statul R prin Decizia 1217 /1964 a Comitetului executiv a Sfatului Popular.

Instanța a reținut că această decizie reprezintă un act autentic in sensul dispozițiilor art. 1171 Cod Civil deoarece a fost Întocmit de către un funcționar de stat În limitele competentei sale.

Prin decizia civilă nr. 207/A/8.04.2008 a Tribunalului Cluja fost admis în parte apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 7022/ din 17.09.2007 pronunțată în dosar - al Judecătoriei Cluj -N care a fost schimbată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea si în consecință, s-a constatat nulitatea contractului de donație încheiat între proprietarii tabulari si Statul R în privința imobilului înscris în CF nr. 14927

A fost respins capătul de cerere privind restabilirea situației anterioare de carte funciara.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Din analiza Cărtii Funciare 14927 C, rezulta ca la data de 8.01.1965 in baza cererii înregistrate a ofertei de donație redactate si autentificate de Notariatul de stat Regional C sub nr. 6230/1964 a Deciziei nr. 1217/1964 a Sfatului Popular C, Comitetul Executiv s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top 809 din aceasta carte funciara in favoarea statului R in administrarea operativa Sfatului popular.

Din analiza acestei încheieri rezultă că doar oferta de donatie a fost întocmita in forma autentica. Incidenta art. 1171 Cod Civil în cauza de fata a fost in mod greșit reținuta de instanța de fond.

Instanța de fond nu a avut in vedere prev. art. 1172 Cod Civil potrivit căruia "actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a ne capacitații funcționarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnătură privată, dacă s-a iscălit de părțile contractante.

Astfel instanța ar fi trebuit sa verifice conținutul dispoziției 1217/1964 din perspectiva calității organului care a emis-o si daca acesta era competent sa emită acte cu caracter autentic.

Donațiile se încheie in forma autentica potrivit. art. 813 Cod Civil.

Pe lângă aceasta condiție pentru valabilitatea convenției in cazul in care donatar este Statul este necesar si avizul organului competent.

În Decretul 478/1954 sunt indicate persoanele care emit avizele necesare in cazul donațiilor făcute statului. In decret nu se menționează ca actele emise au si caracter de act autentic.

In aceasta situație trebuie avute in vedere dispozițiile speciale privitoare la actele autentice.

Potrivit Decretului 377/1960 art.4 "Notariatele de Stat îndeplinesc următoare acte: la lit. b prevăzând că autentifica înscrisuri.

Potrivit art.9 din acest decret Comitetele executive puteau autentifica acte a căror valoare erau mai de 3000 lei cu excepția donațiilor de orice fel.

Este adevărat ca art. 9 din acest decret a fost modificat prin Decretul 22/1970 prin care Comitetele executive puteau autentifica acte până la o valoare de 10000 lei fără a se mai referi la vreo excepție.

Însă la data emiterii dispoziție de către Comitetul Executiv C normele in vigoare nu permiteau acestei instituții in materia donației sa emită acte care sa aibă caracterul autentic necesar pentru valabilitatea convenției de donației din punctul de vedere a formei.

Avizul cerut de Decretul 478/1954 constituie o condiție suplimentară pe lângă condiția formei autentice, condiție ce trebuie îndeplinită ad validitatem. Așa fiind se poate aprecia ca oferta de donație în forma autentică exprimată nu a fost urmată de o acceptare a acesteia in aceeași formă, aceasta situație ce atrage consecința nevalabilității contractului de donație pentru neîndeplinirea condiției de formă cerută ad validitateam.

Celelalte cereri ale apelantei referitoare la anularea încheierii de intabulare si revenire la situația anterioară de Cf cu privire la apartamentul aflat in patrimoniul statului nu poate fi primită întru cât acest apartament s-a înscris într-o carte funciară ca urmare a dezmembrării unui număr topografic inițial, număr pe care nu era evidențiata construcția, iar rectificarea intabulării dreptului de proprietate a statului ar produce consecințe si asupra celorlalte imobile pentru care nu s-a cerut rectificarea de carte funciara.

Împotriva acestei decizii declarat recurs în termenul legal pârâtul Consiliul Local al municipiului C- prin Primar, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.

În motivarea recursului, recurentul a arătat următoarele:

Statul Român și intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu cu titlu de donație, acceptarea donației fiind făcută în formă autentică de către organul de stat abilitat prin decizia nr.1217/9.12.1964 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii C, care ulterior și-a și intabulat dreptul astfel obținut.

Instanța de fond a reținut în mod corect că actul de donație îndeplinește condiția de formă ad validitatem cerută de lege, respectiv cea prev.de art.813 civil, cât și cele ale art.1871 civi, decizia nr. 1217/1964 reprezentând act autentic în sensul cerințelor acestui text de lege.

Prin întâmpinarea depusă, intimata s-a opus admiterii recursului, arătând că acceptarea donației nu s- făcut în forma autentică cerută de lege.

Decretul 478/1954 prevede care sunt organele statului abilitate de acesta pentru acceptarea donațiilor făcute în favoarea sa, însă acest decret nu prevede că aceste acte sunt autentice, ci trebuie să fie complinite cu dispozițiile codului civil, în sensul că, organele statului care acceptă donația trebuie să se prezinte la notariatul de stat competent pentru autentificarea actului de acceptare donației.

Coroborând disp. art.4 din Decretul 377/1960 privind organizarea Notariatului de Stat cu cele ale Instrucțiunilor nr.6/1961 ale Ministerului Justiției, concluzia care se impune este aceea că, acceptarea donației nu s- făcut în formă autentică și, prin urmare, donația este lovită de nulitate absolută.

Susținerea recurentei că acceptarea donației a emanat de la un funcționar care și-a exercitat funcția în mod public și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ceea ce ar da caracter autentic actului, este greșită, deoarece actul de acceptare nu a fost făcut de un funcționar, ci de o autoritate administrativă, Sfatul Popular, iar atribuțiile de serviciu ale funcționarilor acestei instituții nu permiteau îndeplinirea legală a acestor acte.

Prin întâmpinarea depusă, intimata nu s-a opus admiterii recursului promovat de pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N prin Primar.

În motivele întâmpinării, intimata a arătat că, în mod legal instanța de fond admis excepția lipsei calității ei procesuale pasive în cauză.

În ce privește fondul cauzei, intimata a arătat că donația și acceptarea donației s-au făcut cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de legislația în vigoare la acea dată. Acest aspect rezultă și din cuprinsul deciziei nr.3/1964 emisă de Sfatul Popular la orașului

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază recursul întemeiat și în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l admită, pentru următoarele considerente:

Asupra imobilului în litigiu, înscris în CF 14927 C, au fost proprietari antecesorii reclamantei, numiții și.

În anul 1965 Statul Român își intabulează dreptul de proprietate asupra imobilului de sub în baza cererii înregistrată sub nr. 11 din 8 ianuarie 1965, ofertei de donațiune redactată și autentificată de Notariatul de Stat Regional C sub nr.6230 din 6 octombrie 1964, nr.1217/9 octombrie 1964 Sfatului Popular al orașului C - Comitetul Executiv și al nr.-/IV - 25.12.1964 a Sfatului Popular al orașului

Reclamanta solicitat constatarea nulității donației pentru lipsa formei autentice a acceptării donației de către Statul Român. În motivarea acțiunii, reclamanta face referire și la faptul că, consimțământul antecesorilor ei la semnarea contractului de donație fost viciat, iar cauza a fost una ilicită și imorală.

Prin cuvântul pe fond, recurenta și-a susținut acțiunea pentru constatarea nulității absolute contractului pentru lipsa acceptării în formă autentică din partea Statului Român.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 7022/2007 fost întemeiat pe același motiv, și anume că acceptarea donației nu a fost făcută în formă autentică.

Conform prevederilor art.2 alin.2 din Decretul nr.48/1954 " donațiunile oferite sfaturilor populare se acceptă, după caz, de Comiterul Executiv al Sfatului Popular Regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al capitalei R".

În art.4 din același act normativ se prevede că "dacă obiectul donației este o construcție se va cere avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale".

Așa fiind, autorizarea la care se referă acest text de lege, este un element exterior condițiilor de validitate prevăzute de art.948 civil, care se adaugă acestora. Numai când aceste condiții se întrunesc simultan, transferul dreptului de proprietate este valabil, ceea ce înseamnă că întrunirea condițiilor de validitate prevăzute de art.948 civil, chiar în prezența formei autentice contractului de donație, nu transferă proprietatea, tot așa nici autorizarea fără întrunirea cumulativă tuturor condițiilor reținute nu o poate transfera.

Prin Decretul nr.63 din 7 februarie 1957, privind desființarea Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, se prevede la art.2 că sarcinile, atribuțiile și unitățile tutelate de Ministerul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, desființat conform art.1, se vor distribui de către Consiliul de Miniștri, altor organe centrale.

Prin Hotărârea nr.273 din 20 februarie 1957 Consiliului de Miniștrii se prevede în art.2 că sarcinile Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale trec asupra comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale, respectiv capitalei, titulare de investiții.

Prin urmare, avizarea donației de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii C, prin care fost acceptată donația, aviz cu nr. 89726/IV-21.12.1964, fost făcută în conformitate cu actul normativ în vigoare la data încheierii lui, respectiv cu avizul Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii

Interpretarea dată de instanța de apel dispozițiilor art.9 din Decretul nr.377/1960 est greșită prin raportare la disp. art.2 din același act normativ, care prevede că, actele notariale prevăzute în prezentul decret, se îndeplinesc de organele notariale prin notari de stat, iar în cazurile prevăzute de lege, de alte organe cărora legea le dă în competență îndeplinirea acestor acte.

Or, din chiar expunerea de motive Decretului nr.28/1970, pentru modificarea Decretului nr.377/1960 se arată, cu referire la art.9 din Decretul nr.377/1960 pentru organizarea și funcționarea Notariatului de stat că unele atribuții notariale au fost date în competența organelor locale ale administrației de stat, în speță, a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii

Pronunțând o decizie cu încălcarea textelor de lege reținute, tribunalul a pronunțat decizie nelegală, astfel că în baza art.304 pct.9 și 312 alin.1 Cod proc.civ. va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiul C-N prin Primar împotriva deciziei civile nr.207 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica, în sensul că în baza art.296 alin.1 Cod proc.civ. va respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.7022/17.09.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosarul nr-, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIUL C-N prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr.207 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.7022/17.09.2007, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosarul nr-, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. IA dact.GC

3 ex/23.06.2008

Jud.apel:

Președinte:Andrea Țuluș
Judecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1374/2008. Curtea de Apel Cluj