Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 1373/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1373/R/2008
Ședința publică din 12 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Țuluș JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 443 din 18 septembrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimatul pârât, având ca obiect prestație tabulară.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 iunie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 578 din 24.01.2007 a Judecătoriei Cluj -N, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată de reclamantul împotriva pârâtului, având ca obiect prestație tabulară și a fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională formulată de privind rezilierea și anularea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că reclamantul reconvențional nu a achitat taxa de timbru de 4038,2 lei și timbru judiciar de 10 lei, ceea ce a atras, conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, anularea cererii reconvenționale.
În ceea ce privește acțiunea introductivă, din probele administrate, a rezultat că pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului situat în C-N,-, a încheiat cu reclamantul un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, la data de 21.02.2003. Prețul imobilului a fost stabilit la suma de 380 milioane lei vechi, plata urmând să fie făcută în mai multe tranșe, la data semnării contractului achitându-se un avans de 115 milioane lei vechi, conform mențiunilor cuprinse în ante-contract.
La data de 21.08.2003, părțile au încheiat un al doilea antecontract de vânzare-cumpărare, cu privire la același teren, de data aceasta pentru prețul de 400 milioane lei vechi. Pârâtul contestă cel de-al doilea antecontract, susținând că acesta nu reflectă înțelegerea părților, în realitate, și-a dat consimțământul doar la rezilierea primului antecontract și nu a primit prețul menționat în primul antecontract.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului, iar mențiunea achitării avansului nu corespunde realității, astfel că pârâtul este îndreptățit să invoce excepția de neexecutare a contractului.
Prin decizia civilă nr. 443 din 18.09.2007 Tribunalului Cluj, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reținut că prima instanță a interpretat corect probele administrate în cauză, reținând, pe baza declarațiilor testimoniale și a interogatoriului, faptul că apelantul reclamant nu și-a îndeplinit obligația de plată a avansului.
Reclamantul însuși a recunoscut la interogatoriu că nu a achitat avansul de 115 milioane lei vechi astfel cum s-a consemnat în primul antecontract, anterior încheierii acestuia, susținând că a achitat avansul ulterior, în municipiul B, însă nu a produs nicio dovadă în acest sens. Astfel, la întrebarea nr. 8 din interogatoriu reclamantul arată că, la B, i-a înmânat pârâtului 115 milioane lei vechi, iar, la C, diferența de 85 milioane lei vechi, cu titlu de avans. Prin această declarație, apelantul însuși a răsturnat forța probantă a antecontractului de vânzare-cumpărare din 21.08.2003, prin care s-a menționat că avansul de 200 milioane lei a fost achitat concomitent cu semnarea acestui contract. În conditiile în care intimatul pârât a contestat primirea avansului, iar forța probantă a antecontractelor a fost răsturnată prin însăși declarația apelantului reclamant, acestuia îi revenea obligația de a face dovada plății în condițiile dreptului comun, conform art.1191 și următoarele civ. prin prezentarea unei chitanțe de plată, însă nu a prezentat o dovadă în acest sens.
Nu este întemeiată nici critica privind lipsirea de efecte juridice a celor două antecontracte, câtă vreme ele nu au fost invalidate de instantă.
Chiar dacă prima instanță nu a reținut niciun motiv de nulitate a celor două antecontracte, acestea nu vor putea fi invocate împotriva intimatului pârât pentru executarea obligațiilor ce-i revin, atâta timp cât apelantul însuși nu și-a îndeplinit propriile obligații. Excepția de neexecutare a contractului, de care s-a prevalat intimatul, este astfel un mijloc de apărare al uneia din părțile contractului sinalagmatic, prin care se tinde la suspendarea executării propriei obligații câtă vreme cocontractantul nu și-a îndeplinit obligația sa. În același sens, una din condițiile de admisibilitate ale acțiunii în valorificarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, este dovada achitării prețului, dovadă ce nu a fost administrată în cauză.
Față de considerentele reținute mai sus, analiza celorlalte apărări formulate de apelant - principiul disponibilității în determinarea obiectului dedus judecății, principiul libertății contractuale - apar ca nerelevante.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că motivul pentru care i-a fost respinsă acțiunea a fost, în opinia instanțelor de fond, împrejurarea că nu a achitat avansul. În realitate, plata a fost efectuată, așa cum rezultă din antecontractul de vânzare-cumpărare din 21.02.2003, prin care pârâtul recunoaște primirea avansului de 115.000.000 lei, antecontractul de vânzare-cumpărare din 21.08.2003, prin care pârâtul recunoaște primirea avansului de 200.000.000 lei și din interogatoriul reclamantului, care confirmă cele cuprinse în cele două antecontracte.
Din răspunsurile reclamantului la interogatoriu, nu rezultă nicidecum că plata avansului nu a fost efectuată, ci, dimpotrivă, se confirmă plata și cuantumul acesteia.
Împrejurarea că există anumite neconcordanțe în ceea ce privește momentul plății este nerelevantă, câtă vreme aceasta a fost efectuată, reclamantul fiind ținut doar să dovedească plata în sine și nu momentul ei, pentru admisibilitatea acțiunii, un eventual decalaj temporal nefiind de natură să invalideze plata, întrucât, altminteri, s-ar crea un dezechilibru contractual.
Concomitența prevăzută în antecontractul de vânzare-cumpărare din 21.08.2003 trebuie interpretată conform art. 977 și 978. civil, în sensul confirmării de către pârât că, la data încheierii acestui al doilea antecontract, respectiv 21.08.2003, avansul era plătit, putându-se da eficiență clauzei referitoare la executarea silită a acestuia, în cazul refuzului executării voluntare.
Prin infirmarea tezei potrivit căreia plata avansului a fost efectuată, instanțele de fond au încălcat disp. art. 978.civil, potrivit cărora stipulația cu privire la confirmarea plății avansului produce efecte ca probă a plății și nu în sens contrar.
Uzual, orice antecontract de vânzare-cumpărare imobiliar presupune achitarea unui avans la data semnării contractului, astfel că, în lumina art. 980.civil, se poate prezuma achitarea acestui avans, ce joacă un rol bine definit în încheierea contractului, constituind o garanție în direcția executării acestuia, executarea cu bună credință și angajarea răspunderii contractuale în caz de neexecutare.
Instanțele de fond au ignorat și disp. art. 983 și 1312 alin.2 civil, potrivit cărora, dacă există un dubiu cu privire la plata avansului, acesta se interpretează ca fiind plătit și nu neplătit, ținând cont de calitatea pârâtului de promitent vânzător.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp.art.304 pct.8 și 9 Cod proc.civ. ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în esență, recursul tinde la o reevaluare probelor, acest motiv de recurs prev.de art. 304 pct. 11 Cod proc. civ. fiind abrogat încă prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Dacă s-ar aprecia, totuși, că se invocă o greșită aplicare textelor legale privind interpretarea actului juridic și a probelor, recursul este nefondat, întrucât nu se pune problema interpretării actului juridic în sensul art. 977 și urm. civil, antecontractul încheiat între părți neavând clauze neclare, în ambele antecontracte încheiate între părți fiind trecut un avans ca fiind achitat, doar că cuantumul avansului și al prețului diferă, în antecontractul încheiat ulterior, fiind trecut un preț și un avans mai mare.
Desigur, față de împrejurarea că au fost încheiate două promisiuni de vânzare-cumpărare între aceleași părți, având ca obiect același imobil, doar cu o modificare prețului, în sensul majorării acestuia în contractul încheiat ulterior, instanțele de fond și-au pus problema dacă este vorba de o modificare în sensul art. 969 alin. 2 civil, întrucât, așa cum contractele se încheie de comun acord, tot așa ele pot fi modificate sau desființate prin înțelegerea părților.
Este evident că al doilea contract reprezintă o modificare a primului, în ceea ce privește prețul și cuantumul avansului, în primul, părțile prevăzând un preț de 380 mil. lei și un avans de 115 mil. lei, în timp ce în al doilea prețul a fost majorat la 400 mil. lei și avansul la 200 mil. lei.
Nu este vorba de o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății în sensul schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nesubzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8.pr.civ. întrucât, deși în mod indubitabil, în ambele antecontracte s-a trecut avansul achitat, chiar reclamantul a recunoscut la interogator că nu a achitat avansul la data încheierii contractelor, așadar, clauzele referitoare la plata avansului sunt simulate, ele nu corespund adevărului. În aceste condiții, în mod corect au apreciat instanțele de fond că nu s-a făcut proba plății prin cuprinsul antecontractelor și că ea trebuia făcută conform dispozițiilor privind proba actelor juridice (plata fiind un act juridic), respectiv art. 1191 alin.1 civ. printr-un nou înscris, fiind vorba de un act juridic al cărui obiect depășește 250 lei și pârâtul contestând o eventuală plată ulterioară. Nu este vorba de un simplu decalaj temporal, conform susținerilor reclamantului, înscrisul inițial nefăcând dovada plății ulterioare, întrucât o semnătură în avans (care poate fi asemănată cu una în alb) nu dovedește executarea unei obligații ulterior ei, ci doar o încredere (justificată sau nu) a semnatarului în cocontractant.
În ceea ce privește interpretarea mărturisirii, aceasta este una complexă, întrucât reclamantul recunoaște că nu a plătit la data semnării actului, însă susține că a plătit ulterior, instanța fiind liberă să coroboreze părți ale mărturisirii cu restul probelor, dispozițiile art. 1206. civ. privind indivizibilitatea mărturisirii trebuind coroborate cu principiul aflării adevărului și cel al rolului activ al judecătorului, rezultând din dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5. pr. civ. instanța de recurs nemaivând posibilitatea reaprecierii raportat la cuprinsul actual al art. 304. pr. civ..
Nu se pune problema lipsirii actului juridic de efecte, în condițiile menținerii sale în ființă, excepția de neexecutare invocată de pârât fiind chiar un efect specific contractelor sinalagmatice, cum este și cel în cauză, instanțele de fond dând eficiență acestei apărări de fond a pârâtului și respingând, în consecință, acțiunea.
În temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. din considerentele arătate, curtea va respinge recursul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1. pr. civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în recurs în favoarea pârâtului intimat în sumă de 2500 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 20.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECID E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.443 din 18 septembrie 2002 Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatului suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/3.07.2008
Jud.apel:,
Președinte:Andrea ȚulușJudecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu
