Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1379/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1379/R/2008
Ședința publică din data de 13 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
Judecători: - -- vicepreședinte al Curții de Apel
- -
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C - N și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C - N reprezentat prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 193/A din 2 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind reclamanții, și având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanții intimați, și, lipsă fiind reprezentantul pârâților recurenți și reclamanții intimați, și.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt legal timbrate cu suma de 13,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar conform mențiunilor din citativ.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamanții intimați, prin întîmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, la data de 11 iunie 2008, au solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză.
Reclamantul intimat depune la dosar o cerere formulată de intimații și prin care aceștia își exprimă poziția procesuală, raportat la recursurile declarate, solicitând judecarea cauzei în lipsă, iar în probațiune depune la dosar copia minutei sentinței civile nr. 894/23.05.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-.
Nefiind formulate cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recursurile declarate.
Reclamanții intimați solicită respingerea recursurilor declarate în cauză de Primarul Municipiului C- N și Consiliul Local al mun. CNp entru motivele arătate în scris prin întîmpinare.
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr.6127 din 11 iulie 2007 a Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții, și împotriva pârâtei Primăria municipiului C-N, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestor pârâți.
A fost admisă acțiunea civilă înaintată de aceeași reclamanți împotriva Primarului municipiului C, Municipiul C-N și Consiliul local al municipiului C-
În consecință:
S-a constatat că reclamanții au calitatea de coproprietari asupra împrejmuirilor în cotele indivize în ceea ce privește împrejmuirea imobilului situat în C-N,--8.
Au fost obligați pârâții să procedeze la refacerea împrejmuirii imobilului situat în C-N,--8 și aducerea acestuia în starea anterioară desființării parțiale a acesteia.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 27,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu SC SA în calitate de mandatar al Consiliului local al municipiului C-N reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor nr.2, 6, 15, 18, 20 și, respectiv 31 ale imobilelor situate în C-N--8, precum și dreptul de proprietate asupra împrejmuirilor imobilului, drept care însă nu a fost înscris în cartea funciară.
Pârâții împotriva cărora s-a admis acțiunea au procedat la dărâmarea împrejmuirilor aflate în coproprietatea pârâților nesocotind dreptul de proprietate al acestora.
Deși a existat autorizația de desființare, aceasta a fost emisă în favoarea unui neproprietar, fiind de văzut și că pentru împrejmuirile în litigiu nu a fost încheiată vreo înțelegere privind transferul proprietății de la reclamanți către pârâți.
Trebuie respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra împrejmuirilor căci aceasta nu reprezintă o cerere independentă, ci una premergătoare obiectului principal al cererii de chemare în judecată, astfel fără temei susțin pârâții că reclamanții au promovat un capăt de cerere în constatare deși aveau la dispoziție introducere uneia în realizarea dreptului.
Împotriva sentinței au declarat în mod distinct, apel pârâții Primarul municipiului C-N, Municipiul C-N și Consiliul local al municipiului C-N, apelurile fiind respinse ca nefondate prin decizia civilă nr.193/A din 02.04.2008 a Tribunalului Cluj.
Motivând decizia, tribunalul a confirmat în totul hotărârea primei instanțe, arătând că excepția inadmisibilității cererii în constatarea dreptului de proprietate al reclamanților a fost legal respinsă.
S-a mai precizat că înscrierea în cartea funciară a dreptului de coproprietate asupra împrejmuirilor nu împiedica admiterea acțiunii conform celor hotărâte de prima instanță, deoarece în contractele de vânzare-cumpărare această cotă-indiviză cu privire la împrejmuiri este înscrisă, dreptul de proprietate dobândit încă de la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
Critica vizând lungimea împrejmuirilor este nefondată devreme ce în contractele încheiate această dimensiune nu este indicată de vânzător, apelanții precizând și faptul că nu este proprietară decât asupra cotei de 3,04 parte, căci doar aceasta i-a fost vândută.
În cauză nu a fost solicitat acordul reclamanților pentru desființarea gardului împrejmuitor, astfel că în mod legal prima instanță a reținut încălcarea prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la
Este neîntemeiată și citarea privitoare la pronunțarea primei instanțe asupra valabilității autorizației de desființare a împrejmuirii, deoarece prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui aspect ci doar a calificat ca nelegală autorizația din perspectiva lipsei acordului reclamanților la desființarea împrejmuirii.
În contra acestei decizii au declarat recurs Primarul municipiului C-N și, printr-o cerere distinctă, Municipiul C-N și Consiliul local al municipiului C-N, prin fiecare dintre aceste recursuri solicitându-se modificarea deciziei atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii introductive, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ. deoarece:
- Contrar celor reținute de către instanțe, cererea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra împrejmuirii este cea principală, iar nu cererea având ca obiect obligarea la refacerea împrejmuirilor, astfel că în temeiul prevederilor art.111 pr.civ. ea trebuie respinsă ca inadmisibilă, căci reclamanții aveau la dispoziție o cerere în realizarea dreptului.
- Contractele de vânzare-cumpărare încheiate de reclamantă cu Consiliul local al municipiului C-N nu precizează cota-indiviză din împrejmuire care s-a vândut reclamanților.
- Dreptul de proprietate al reclamanților asupra împrejmuirii nu era înscris în cartea funciară, nefiind dovedit că doar ca o consecință a unei erori întabularea nu s-a realizat.
- . ce formează obiectul prezentei cauze delimitează terenul - curte identificat prin nr.top 840/2/2 de curtea efectivă a Primăriei municipiului C-N, de Biblioteca Centrală Universitară de domeniul public al municipiului, ea având o lungime de 51,5 m, în vreme ce împrejmuirea cu lungimea de 104,35 m se află în proprietatea exclusivă a numitei, care a fost de acord cu desființarea gardului.
- Instanța de apel s-a pronunțat într-o materie în care nu avea competența legală de a se pronunța, ea reținând că autorizația de desființare nr.50/2006 a fost nelegal emisă, deși într-un alt proces se soluționa o acțiune privitoare numai la anularea autorizației de desființare. De altfel, reclamanții au solicitat, într-un proces separat, inclusiv anularea de aprobare a și a studiului de fiabilitate având ca obiect partingul suprateran precum și anularea autorizației de construire nr.1252/2006.
- În ipoteza în care prezentul recurs ar fi respins și, în condițiile în care nu toți coproprietarii din imobil au calitate de reclamanți în prezenta cauză, rezultă că reclamanții nu ar putea fi obligați la refacerea în totalitate a împrejmuirii, ci numai proporțional cu cota indiviză a reclamanților.
Reclamanții intimați au depus întâmăpinare (21) solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la aceste recursuri Curtea are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.111 teza finală pr.civ. cererea în constatarea dreptului nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Aceste prevederi ale legii instituie, așadar, o condiție de admisibilitate a acțiunilor având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept, primirea acestora spre judecată fiind supusă cerinței ca partea să nu aibă la dispoziție, pentru protecția acelui drept, o acțiune în realizarea lui. Această condiționare își are rațiune în intenția legiuitorului de a evita pornirea unui al doilea proces privitor la realizarea dreptului litigios, în condițiile în care hotărârea pronunțată într-o acțiune în constatare nu valorează titlu executoriu, ceea ce ar face necesară în situațiile de încălcare a dreptului, inițierea unei noi acțiuni prin care să se tindă la realizarea acelui drept.
În cauză, reclamanții au solicitat, prin primul capăt al cererii de chemare în judecată, constatarea dreptului lor de proprietate, în cotele indivize arătate în contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor din imobilul situat în C-N,--8, asupra împrejmuirilor la acest imobil, în vreme ce prin cel de-al doilea capăt de cerere au solicitat obligarea pârâților la refacerea împrejmuirii demolate.
Se observă că, într-adevăr, primul capăt de cerere dedus judecății are ca obiect constatarea existenței unui drept al reclamanților, în vreme ce al doilea capăt de cerere poate fi socotit unul în realizarea dreptului reclamanților asupra împrejmuirii aferente imobilului.
Așa cum bine a statuat, confirmat în apel, prima instanță, cel dintâi capăt de cerere a fost dedus judecății pentru a-l susține pe cel de-al doilea, adică pe cel în realizarea dreptului, riscul pe care evocatele prevederi ale art.111 pr.civ. își propun a-l evita - anume pornirea unui nou proces privitor la același drept - fiind, în cauză, inexistent, câtă vreme cererea în realizare a fost deja formulată.
Astfel fiind, inadmisibilitatea impusă de lege nu se justifică a fi reținută, aceasta și în condițiile în care calitatea de (co)proprietari a reclamanților asupra împrejmuirii urma a fi oricum cercetată, pe cale incidentală însă, chiar și atunci când ar fi fost dedus judecății doar capătul de cerere în realizare, anume cel având ca obiect obligarea pârâților la refacerea împrejmuirii. O asemenea cercetare este în mod vădit necesară, căci pentru a se reține temeinicia acestei pretenții era necesar a se stabili, în prealabil, existența unui drept al reclamanților asupra împrejmuirii.
Prin urmare, considerațiile recurenților cu privire la relația principal-accesoriu dintre cele două capete de cerere nu sunt de natură a justifica admiterea, sub acest aspect, a recursului.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, este real că în contractele de vânzare-cumpărare prin care reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra unor apartamente ale imobilului (5 și urm.dosar Judecătorie) nu este precizată cota indiviză din împrejmuire care li s-a vândut reclamanților. O asemenea împrejurare este însă fără însemnătate în prezentul proces, esențial fiind că reclamanții, în acord cu cele stipulate contractual, au dobândit, în indiviziune, o cotă-parte asupra împrejmuirilor, ceea ce este suficient sub aspectul constatării existenței unui drept al lor.
Existența unei cote părți dintr-un bun indiviz face ca dreptul asupra acestei cote să se întindă asupra fiecărei părți materiale, oricare ar fi aceasta, din împrejmuire și, de aici, concluzia că refacerea împrejmuirii poate fi cerută fără a interesa cuantumul exact al cotei indivize a fiecăruia dintre coindivizari.
Fără relevanță este și împrejurarea că în cartea funciară nu a fost menționat și dreptul de proprietate al reclamanților asupra împrejmuirii, căci acest drept s-a născut direct în temeiul legii care a îngăduit cumpărarea apartamentelor. De altfel, în contractele de vânzare-cumpărare se specifică în mod expres că odată cu locuințe se vând și împrejmuirile. Mai mult, Curtea înțelege să precizeze că, oricum, este fără efect, în raport cu pârâții recurenți, nemenționarea în cărțile funciare individuale ale reclamanților împrejmuirilor, căci Consiliul local al municipiului C-N, prin mandatarul său SC SA, a avut calitatea de vânzător, deci de parte contractantă. Or, înscrierea în cartea funciară vizează opozabilitatea față de terți a dobândirii unui drept real, iar nu și față de contractanții înșiși, căci aceștia au cunoscut transmisiunea dreptului real din chiar momentul ei originar.
În ce privește lungimea împrejmuirii, interesează în cauză - și doar între asemenea limite produc efecte hotărârile pronunțate - doar acea împrejmuire asupra căreia reclamanții au dobândit, prin cumpărarea apartamentelor, un drept de proprietate indiviză, indiferent dacă lungimea acestei împrejmuiri era de 51,5 metri ori, în concret, alta.
Pe această linie de gândire, rămâne a se observa și că atâta vreme cât în contractele de vânzare-cumpărare ale reclamanților s-a menționat cumpărarea și a împrejmuirii, faptul că în CF nr.- C (45 dosar Tribunal) se află menționată o împrejmuire cu lungimea de 104,35 metri ca aflată în proprietatea doamnei nu anihilează dreptul reclamanților ca drept rezultat dintr-un act de origine al transmisiunii, adică din contractul de vânzare-cumpărare, întabularea în cartea funciară fiind doar subsecventă și, oricum, dependentă de cele menționate în contract.
afirmă recurenții și că instanțele s-au pronunțat, fără a avea, potrivit legii, competența de aof ace și fără a fi fost investite cu o corespunzătoare cerere, asupra nelegalei emiteri a autorizației de desființare a împrejmuirii. Observă Curtea că instanțele nu s-au pronunțat, prin dispozitivul hotărârilor lor, asupra desființării însăși a autorizației ci doar au statuat, pe cale incidentală și numai în considerente, doar cu privire la faptul că autorizația a fost emisă în favoarea unui neproprietar. Or, aceasta nu echivalează cu desființarea autorizației, instanțele marginându-se la a reține că a fost emisă în favoarea unui neproprietar.
Față de obiectul prezentei judecăți, este fără consecințe în cauza de față, existența altor procese prin care actualii reclamanți au solicitat instanțelor de contencios administrativ anularea unor hotărâri ale Consiliului local al municipiului C-
Eronată este și mențiunea reclamanților potrivit căreia, în cazul respingerii recursului, obligația de refacere a împrejmuirii subzistă numai proporțional cu cota indiviză a reclamanților, căci așa cum Curtea a menționat anterior, cel ce deține o cotă parte dintr-un bun indiviz are un drept a se întinde asupra fiecărei părți materiale a acelui bun, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
În raport de cele ce preced, recursul urmează a se respinge ca nefondat, instanțele hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N reprezentat prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr.193/A din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
plecată în plecat în plecată în
semnează președintele semnează președintele semnează
Curții de APEL CLUJ Curții de APEL CLUJ grefier șef secție
Jud. Jud.
Red./
12.08.2008 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea Traian Dârjan
