Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1464/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGRĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1464/
Ședința publică din 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții G și, ambii cu domiciliul în Târgu-M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr.95 din 24 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pârâtul recurent G asistat de av. care se prezintă și pentru pârâta recurentă, iar pentru reclamanții intimați, și lipsă, se prezintă av., lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar reclamanții intimați, și au depus la dosar prin registratura instanței la data de 15 septembrie 2008, întâmpinare.
Reprezentantul pârâților recurenți depune la dosar împuternicirea avocațială și i se comunică un exemplar din întâmpinare, solicitând în probațiune emiterea unei adrese către Ministerul d e Interne - Direcția, din care să rezulte motivul pentru care a părăsit țara, arătând că are cunoștință de împrejurarea că aceasta a fost obligată să părăsească țara.
Reprezentanta reclamanților intimați se opune asupra cererii în probațiune formulată de reprezentantul pârâților recurenți arătând că pârâții aveau posibilitatea de a face aceste demersuri pe toată durata procesului.
În urma deliberării, instanța, respinge cererea formulată de pârâții recurenți.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar practică judiciară, respectiv o decizia pronunțată într-o cauză similară și extras din legea nr. 5/1973.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.426 din 16.09.2002 Tribunalul Mureșa admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții, și, în contradictoriu cu Satul Român prin Consiliul local al Tg-, G și, SC""SA.
A constatat că imobilul înscris în CF 4073 Tg-M nr.toip.4758/4 a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.923/1997 cu privire la imobilul situat în Tg-M-/1 jud.M, înscris în CF 4073 Tg-M, contract încheiat între pârâții Gh. Și și fosta RAGCL Tg-M având ca succesoare pe SC""SA Tg-
Constată nulitatea încheierilor nr.5058/1971 și nr.6894/1998 de întabulare în CF în favoarea Statului Român și respectiv a pârâților G și și dispune restabilirea situației anterioare în CF 4073.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâții G și. Prin decizia civilă 8/A din 12.02.2003 a Curții de Apel Tg-M pronunțată în dosarul 1281/2002, apelul pârâților a fost respins.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții G și iar prin decizia nr.6746 din 2 decembrie 2005 pronunțată de în dosarul 1521/2003, recursul pârâților a fost respins iar cauza a fost trimisă în rejudecarea apelului Curții de Apel Tg-
Prin decizia civilă 454/A/23.09.2005 a Curții de Apel Tg-M pronunțată în dosarul nr.662/2005, în rejudecare apelul pârâților Consiliul local Tg-M, G și a fost respins. Decizia a fost recurată de către pârâții G și precum și de Consiliul local Tg-M reprezentat prin Primarul municipiului Tg-
ICCJ prin decizia nr.2816 din 30 martie 2007, pronunțată în dosarul - a admis recursul declarat de pârâții G și, a casat decizia precum și sentința atacată și a trimis cauza în rejudecare Tribunalului Mureș.
Prin aceiași decizia a fost respins ca tardiv recursul Primăriei municipiului Tg-M prin Primar.
Pentru a pronunța această decizie cu referire la recursul pârâților G și, ICCJ a reținut incidența în cauză a disp.art.2 și 3.pr.civ. în sensul în care Curtea de Apel Tg-M, după intrarea în vigoare a Legii 219/2005, nu mai era competentă material în judecarea apelului în prezenta cauză.
Fiind astfel reinvestit, Tribunalul Mureșa pronunțat decizia civilă nr.95 din 24 martie 2008 prin care a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Consiliul local al mun.Tg-M, G și împotriva sentinței civile nr.426 din 16 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.1383/2002.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
Având în vedere prima decizie de casare pronunțată de ICCJ s-a reținut lipsa de preocupare a instanțelor în calificarea temeiului juridic exact a acțiunii reclamanților aspect care a atras ca și consecință necercetarea fondului cauzei.
Sub acest aspect instanța de apel a avut în vedere că prin înscrisurile depuse de reclamanți la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că temeiul juridic al acțiunii se regăsește în disp.art.46 din Legea 10/2001 coroborat cu art.9 alin.6 din Legea 112/1995 și art.4 din HG 11/1997.
Instanța de apel a mai reținut că prin concluziile scrise depuse de apelanții după închiderea dezbaterilor în cauză au fost invocate motive noi de apel care însă nu pot fi analizate nefiind depuse în termenul prevăzut de lege.
Instanța a procedat la analizarea cauzei prin prisma efectului devolutiv a căii de atac a apelului reținând că:
În legătură cu modalitatea preluării imobilului de către Statul Român instanța de fond a analizat în mod corect conținutul sentinței civile nr.5115/1971 pronunțată de Judecătoria Tg-M în dosarul 6317/1971, hotărâre prin care s-a constatat că imobilul din Tg-M str.- nr.6/1 este un bun părăsit din anul 1965. Astfel, în raport de mențiunile certificatului de moștenitor nr.97/2001 fostul coproprietar al imobilului a decedat la 6 iunie 1963. Din această perspectivă imobilul nu putea fi considerat abandonat ca urmare a părăsirii lui coproprietarul decedat neaflându-se în această situație. Din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că cealaltă coproprietară a imobilului a fost deținută politic fiind forțată să părăsească țara astfel cum reiese din mărturia numitei.
Având în vedere aceste aspecte probate cert la dosarul cauzei, instanța a reținut că bunul imobil nu putea fi încadrat în disp.art.1 lit.d din Decretul 111/1951 și ca atare nu putea fi preluat cu titlu de bun abandonat de către Statul Român. Contrar susținerilor apelanților privitoare la aceste concluzii reținute și de instanța de fond, instanța de apel a apreciat că nu se pune în discuție autoritatea de lucru judecat ci se verifică condițiile care au determinat intrarea imobilului în proprietatea statului și dacă aceste condiții s-au pliat pe textele de lege în vigoare.
Cu privire la valabilitatea contractului de vânzare cumpărare instanța a reținut că potrivit dispozițiilor Legii 112/1995 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, pârâții apelanți au dobândit în localitatea de domiciliu - C N, un imobil schimbându-și ulterior domiciliul pentru a dobândi și imobilul în discuție.
Contrar susținerilor apelanților interdicția prev. în art.9 din Legea 112/1995 le este aplicabilă întrucât anterior dobândiseră în localitatea de domiciliu un imobil iar textul legal nu condiționează identitatea de domiciliu prin raportare la prima și cea de a doua locuință dobândită.
În fine, instanța de apel a concluzionat că având în vedere preluarea fără titlu a imobilului precum și încălcarea dispozițiilor Legii 112/1995 hotărârea pronunțată de prima instanță este ferită de critici.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța de apel s-a pronunțat în sensul arătat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții G și.
Recurenții au solicitat admiterea recursului declarat, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, respingerea cererii introductive; cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate prev.art.304 pct.7 pr.civ. precum și art.299 și urm.pr.civ.
În ceea ce privește conținutul și efectele sentinței civile 5115/1971 recurenții au arătat că această hotărâre judecătorească are regimul unui act autentic în cuprinsul căruia se constată că "procedura este completă". Instanța de fond a omis să rețină aceste aspecte precum și faptul că, mențiunea privind îndeplinirea procedurii, în sentința amintită, face dovadă deplină până la înscrierea ei în fals.
Recurenții mai arată că în ceea ce o privește pe coproprietara aceasta nu a fost deținută politic ci a părăsit țara în anul 1965 benevol, domiciliul ei fiind necunoscut. În opinia recurenților declarația martorei nu putea să constituie un suficient temei pentru ca instanța să constate că imobilul nu a fost părăsit benevol de foști proprietari.
Cu referire la pretinsa contrarietate a Decretului 111/1951 față de Constituția din 1948 recurenții au subliniat că și în prezent prin actuala legislație bunurile abandonate sau fără stăpân pot fi valorificate și intră sub incidența disp.art.477 Cod civil. În opinia recurenților bunul imobil din prezentul litigiu se încadra în prev.art.477 cod civil în sensul în care coproprietarul a decedat iar după decesul acestuia nu au urmat în termen legal nicio procedură legal iar coproprietara a părăsit țara în anul 1965. Ca atare bunul imobil se încadra în prevederile art.1 alin.1 lit.d din Decretul 111/1951.
În ceea ce privește nulitatea contractului de vânzare cumpărare intervenit între Gh. Și pe de o parte și SC""SA pe de altă parte:
În esență în opinia recurenților, în cauză nu sunt incidente prev.art.11 din Legea 112/1995 întrucât actul juridic de înstrăinare nu a fost încheiat cu încălcarea prev.art.9 alin.6 și art.10 ale Legii 112/1995.
La data intrării în vigoare a /1995 pârâtul recurent G era detașat la C în interesul serviciului. În această perioada pârâta recurentă și cei doi copii locuiau în Tg- Recurenții au susținut că în mun.CNG își avea reședința, domiciliul fiind în Tg- Aceste două noțiuni sunt distincte și nu pot fi confundate potrivit art.26 alin.1 și 29 din OG 97/2005.
Mai mult se arată că reclamanta este persoana care a avut întâlniri cu ambii pârâți în anii 1990-1995, și 1998, la imobilul în litigiu ceea ce duce la concluzia că în toată această perioadă imobilul a fost folosit.
În mod greșit, se arată în memoriul de recurs, a reținut instanța de apel reaua credință a pârâților, întrucât la momentul încheierii contractului aceștia nu aveau calitatea de a analiza valabilitatea titlului statului ci doar obligația de a depune diligențe să cunoască dacă titlul statului era valabil. La data încheierii actului de vânzare cumpărare valabilitatea titlului statului nu era contestată astfel că sub aspectul relei credințe a cumpărătorilor aceasta nu putea fi reținută întemeiat de instanță.
Reclamanții, și au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esență reclamanții intimați au arătat că pârâții nu puteau beneficia de drepturile conferite de Legea 112/1995 atât în Tg-M cât și în mun.C S-a mai arătat că în ceea ce privește apartamentul din Tg-M contractul de închiriere al recurenților a încetat în anul 1993 iar contractul cu nr.121/19.03.1997 este un nou contract de închiriere care și-a produs efectele de la data încheierii lui. Se mai arată că începând cu anul 1990 intimații le-au adus la cunoștință pârâților recurenți că vor face toate demersurile pe care legea în vigoare le permite pentru a-și redobândi imobilul. Astfel că recurenții au cunoscut situația imobilului precum și faptul că acesta urmează a fi supus procedurilor de restituire în limitele în care legea în vigoare la acea dată o permite.
Cu referire la preluarea imobilului reclamanții au arătat că Decretul 111/1951 era contrar Constituției din 1948, Constituție care garanta și recunoștea proprietatea particulară precum și dreptul la moștenire. Decretul amintit considera ca fiind bunuri fără stăpâni bunurile de orice fel părăsite timp de un an. Imobilul în litigiu nu a fost părăsit de către proprietarii săi întrucât a fost arestat și încarcerat la Penitenciarul Gherla unde a murit în anul 1965. La data la care a avut loc judecata nu au fost introduși în cauză moștenitorii situație în care sentința pronunțată este una nulă întrucât nu s-a făcut dovada efectuării vreunei proceduri de citare prin publicitate pentru a se crea certitudinea sau aparența că părțile interesate au putut lua cunoștință despre acest proces.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate instanța constată în primul rând că sunt incidente în cauză prev.art.306 pct.3 pr.civ. în sensul în care din dezvoltarea motivelor de recurs se constată că indicarea motivului de nelegalitate a fost greșită acestea (criticile) încadrându-se în prev.art.304 pct.9 pr.civ.
Prezenta cauză pune în discuție examinarea a doua aspecte principale, respectiv, legalitatea preluării imobilului situat în Tg-M-/1 de către Statul Român și al doilea aspect, valabilitatea contractului de vânzare cumpărare nr.923/1997 încheiat între Statul Român reprezentat de SC""SA în calitatea sa de administrator al fondului locativ și pârâții G și.
Cu privire la legalitatea titlului statului asupra acestui imobil:
Atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au pus în discuție sentința civilă nr.5115/1971, pe fondul acesteia, ci au analizat opozabilitatea acestei hotărâri judecătorești față de părțile din prezenta cauză.
În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond, că decesul proprietarului tabular produs la 6 iunie 1965 cunoscut de autorități în anul 1971, anul pronunțării sentinței atacate, atrăgea după sine introducerea în cauză a moștenitorilor și nu aprecierea potrivit căreia proprietarul tabular era plecat în loc necunoscut.
Cu privire la coproprietara aceasta, potrivit declarației martorei, întrucât tatăl ei fusese arestat, a locuit în imobil o vreme împreună cu o mătușă după care a părăsit țara fiind obligate să facă acest lucru de către autoritățile de la acea vreme.
Sentința civilă 5115 din 29 iulie 1971 soluționat acțiunea în constatare a reclamantului Consiliul Popular împotriva pârâților și. În considerentele hotărârii s-a reținut că ambii proprietari tabulari nu mai locuiesc în țară fiind plecați în loc necunoscut. Față de aceste aspecte reținute de instanță la acea dată, procedura de citare a părților a fost completă. Astfel că, argumentele aduse de recurenți în privința caracterului de act autentic a hotărârii judecătorești nu pot fi înlăturate însă nu sunt concludente în prezenta cauză. Așa cum am mai arătat, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au analizat opozabilitatea acestei hotărâri față de moștenitorii coproprietarilor și efectele ei față de situația de fapt reală la data pronunțării hotărârii sus arătate.
În altă ordine de idei temeiul de drept al preluării la stat a fost Decretul 111/1951, acesta fiind cel care în final, a consolidat dreptul de proprietate al statului.
Instanțele au procedat corect apreciind că acest decret încalcă prevederile Constituției României din anul 1948 în sensul în care nesocotea prevederile art.8 a Constituției, prevederi care garantau și recunoșteau proprietatea particulară precum și dreptul la moștenire.
Astfel fiind, nelegalitatea titlului statului în speța de față este evidentă iar constatarea acesteia de către instanțe este ferită de critici.
Al doilea aspect dezbătut în prezenta cauză are în vedere valabilitatea contractului de vânzare cumpărare cu nr.923/1997.
Pârâții G și au fost titulari ai contractului de închiriere nr.873 din 24 martie 1990. În anul 1993 aceiași pârâți au încheiat sub nr.31297 un alt contract de închiriere cu RA AIFEL C-N, contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă al pârâtului G privind imobilul situat în CNs tr.- nr.33/12 jud. Ulterior în anul 1996 pârâții G și au cumpărat acest imobil în baza Legii 112/1995.
Având în vedere titularii contractului de vânzare cumpărare este evident că aceștia nu pot fi decât unele și aceleași persoane titulare ale contractului de închiriere și care sub imperiul Legii 5/1973 avea drepturi locative proprii.
Este formală și nesusținută aprecierea recurenților potrivit cărora pârâta a locuit permanent în Tg-M beneficiarul locuinței din municipiul C-N fiind doar pârâtul Nu se contestă de către niciuna dintre părți împrejurarea că pârâții au folosit ambele imobile ci ceea ce se contestă și au lămurit instanțele,este dreptulpe care pârâții îl aveau, respectiv de a cumpăra două imobile în două localități diferite prin efectul Legii 112/1995.
Sunt pe deplin întemeiate aspectele învederate de reclamanți prin întâmpinare potrivit cărora, prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, la momentul obținerii unei noi locuințe de către o persoană transferată într-o altă localitate în interesul serviciului (cum este cazul pârâtului G), spațiul ocupat de acesta și membrii familiei cu care se mută devine disponibil la obținerea altei locuințe în localitatea respectivă. Cu alte cuvinte în momentul stabilirii domiciliului pârâtului în C-N, contractul său de închiriere și-a încetat efectele. Împrejurarea că imobilul a continuat să fie folosit fără drept de către membrii familiei pârâtului nu prezintă relevanță în prezenta cauză, întrucât încetarea de drept a efectelor contractului a determinat autoritățile să încheie un nou contract de închiriere, respectiv, cel purtând nr.121/19 martie 1997.
În altă ordine de idei, pentru a achiziționa imobilul situat în C-N pârâții au trebuit să facă dovada că la data intrării în vigoare ocupau apartamentul respectiv potrivit art.4 ind.1 din HG 20/1996 modif. prin HG 11/1997. În atare situație este greu de crezut că pârâții puteau ocupa efectiv două imobile în două localități diferite în același timp.
Este lipsită de relevanță împrejurarea că pârâții, profitând de neglijența autorităților, au continuat să folosească fără titlu valabil imobilul din Tg- ceea ce prezintă însă relevanță în cauză, este conduita autorităților care au procedat, cu consimțământul părților, la încheierea unui nou contract de închiriere.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.923/1997 s-a indicat în mod explicit contractul de închiriere nr.121/1997 privind imobilul din litigiu. Încheierea acestui din urmă contract de închiriere coroborată cu stabilirea domiciliului în mun. Tg-M, nu puteau naște în favoarea pârâților pentru a doua oară dreptul la beneficiile acordate chiriașilor de Legea 112/1995.
Nu în ultimul rând mai trebuie subliniat faptul că recurenții erau exceptați în mod expres, prin prevederile art.9 alin.5 din Legea 112/1995 în sensul în care în localitatea de domiciliu au dobândit o locuință proprietate personală. Legea nu distinge așa cum sugerează recurenții privitor la un eventual drept născut într-o nouă localitate de domiciliu. Ca atare, și prin raportare la aceste dispoziții legale, contractul de vânzare cumpărare al pârâților recurenți nu a fost valabil încheiat.
Potrivit pct.9 din HG 11/1997 contractelor de vânzare cumpărare la care se referă art.9 din Legea 112/1995 le sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea actelor juridice dacă sunt încheiate de chiriași care nu îndeplineau condițiile cerute de art.4 ind.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995.
Potrivit art.4 ind.1 din aceleași norme, dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc îl au numai chiriașii care având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii.
Așa cum am mai arătat, recurenții nu ocupau la data intrării în vigoare a legii (1995) apartamentul în litigiu cum nu aveau la aceiași dată, un contract valabil încheiat.
Analizarea bunei sau relei credințe a cumpărătorilor pârâți prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, nu se mai impune a fi făcută întrucât sancțiunea nulității este prevăzută expres de lege așa cum arătam, prin prev.art.9 ind.1 lit.b coroborat cu art.4 ind.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 112/1995.
Având în vedere argumentele expuse, instanța apreciază că soluția de constatare a nulității absolută a contractului de vânzare cumpărare este legală și temeinică, la adăpost de orice critică.
Față de cele de mai sus, curtea va respinge ca nefodnat recursul declarat menținând ca legală și temeinică decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de G și, domiciliați în Tg-M-, împotriva deciziei civile nr.95 din 24 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 16 octombrie 2008 în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
ptr., fiind în
concediu medical, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
16.01.2009.
Jud.fond.
Jud.apel.-.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
