Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1693/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1766/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1693
Ședința publică de la 9 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECATOR -
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - pârâți, împotriva deciziei civile nr.570 din data de 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, - și cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obiectul cauzei - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul- pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 16 dosar, același avocat reprezentând și interesele recurentului-pârât, avocat -, în calitate de reprezentant al recurenților - pârâți, -, în baza împuterniciri avocațiale nr. 30211/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 15 dosar, lipsind intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților, excepția lipsei de interes a acestui recurs, în raport de faptul că s-a soluționat conflictul negativ de competență, urmând a fi puse concluzii și pe fondul cauzei.
Avocatul recurenților-pârâți arată că s-a judecat conflictul negativ de competență și consideră că în cauză instanța este investită cu două cereri: soluționarea conflictului negativ de competență și calea de atac.
De asemenea, urmează a se avea în vedere și competența materială față de acest aspect, în sensul că obiectul cauzei poate fi calificat ca un recurs în interesul legii. Astfel, Secția a IV-a Civilă are cu totul altă opinie, în raport cu concluziile Secției a III-a Civilă și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Consideră că partea învestește instanța, iar instanța poate să respingă cererea în ceea ce privește competența. Cu privire la regulatorul de competență, instanța poate să dispună numai în două condiții de admisibilitate, una dintre ele fiind caracterul irevocabil al hotărârilor.
Or, în cauza de față hotărârea cu care prezenta instanță a fost investită, nu a fost irevocabilă, fiind pronunțată cu recurs (potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, ca o condiție de admisibilitate a regulatorului de competență, este caracterul irevocabil al celor două hotărâri).
În cauză, există un singur motiv, în sensul că partea are această posibilitate să fie de acord cu instanța, privind regulatorul de competență sau nu și să declare calea de atac.
Curtea pune în vedere avocatului recurenților-pârâți să pună concluzii numai în ceea ce privește excepția invocată și la fondul cauzei.
Avocatul recurenților-pârâți mai arată că la acest moment regulatorul de competență nu se poate susține întrucât are autoritate de lucru judecat, dar nu se cunoaște dacă s-a declarat recurs împotriva acestei căi de atac, iar în cazul în care nu s-a declarat, hotărârea este irevocabilă și intervine autoritatea de lucru judecat.
La interpelarea instanței, avocatul intimaților-reclamanți arată că nu au declarat recurs împotriva regulatorului de competență.
Avocatul recurenților-pârâți, susține că în situația în care nu s-a declarat recurs intervine autoritatea de lucru judecat, astfel că se impune unirea acestei excepții de autoritate de lucru judecat cu fondul cauzei.
Insistă să se judece astăzi și pe fondul cauzei și, consideră că nu se poate pune problema lipsei de interes a recursului, întrucât s-ar încălca un drept fundamental al părții, în cazul în care instanța s-ar pronunța pe acest aspect.
Se pune în discuție de către avocatul recurenților-pârâți excepția de autoritate de lucru judecat, în raport de existența hotărârii date în regulatorul de competență, în măsura în care această hotărâre este irevocabilă.
Curtea acordă cuvântul părților pe ambele aspecte.
Avocatul recurenților-pârâți, arată că în cazul de față există regulator de competență pronunțat (Curtea de Apel București fiind învestită și cu acest regulatorul de competență) și astfel urmează a se avea în vedere că există autoritate de lucru judecat și recursul declarat, recurs în care nu se poate susține că este lipsit de interes, urmând a se pronunța pe ambele aspecte.
Susține că obiectul recursului constă în revendicarea prin comparare de titluri, având în vedere că și partea adversă deține un titlu de proprietate, iar pârâții-recurenți un alt titlu de proprietate. Titlul de proprietate deținut de recurenții-pârâți este deja întabulat pentru construcție și teren. Expertul a efectuat evaluarea construcției și terenului pe baza standardelor internaționale de evaluare, care a folosit două metode, respectiv metoda costurilor și cea a comparațiilor directe.
Având în vedere acest aspect și faptul că regulatorul de competență așa cum a fost judecat, s-a stabilit în mod corect competența către Tribunal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și trimiterea dosarului spre rejudecarea cauzei la Tribunalul București, dar având în vedere și excepția de autoritate de lucru judecat și fondul cauzei.
Avocatul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca lipsit de interes, în situația în care se va admite excepția invocată din oficiu raportat la hotărârea Curții de Apel București prin care s-a soluționat conflictul negativ de competență, stabilindu-se competența în favoarea Tribunalului București ca și instanță de fond, iar în situația în care se va trece peste această excepție solicită respingerea recursului ca nefondat.
Arată că la instanța de fond au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni care au fost respinse; Judecătoria Sectorului 1 Bad eclinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului București și nu au formulat recurs împotriva sentinței de declinare și nici împotriva hotărârii prin care s-a soluționat conflictul negativ de competență.
Mai arată că au acceptat ideea că Tribunal B va soluționa pricina ca și instanță de fond, iar, în opinia sa, susținerile părții adverse nu reprezintă decât o tergiversare a cauzei de față.
În ceea ce privește excepția de autoritate de lucru judecat, lasă la aprecierea instanței soluția ce va fi pronunțată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.16944/19.12.2008, Judecătoria Sectorului 1 Bad eclinat către Tribunalul București competența soluționării acțiunii reclamanților și împotriva pârâților, și Municipiul B prin Primarul General, prin care se solicita să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului fără număr, situat în B,-, corp B, parter, sector 1 și să fie obligați pârâții să lase reclamanților apartamentul în deplină proprietate și liniștită posesie.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul București - Secția a V-a Civilă sub nr-, iar prin sentința civilă nr.570/16.04.2009 s-a admis excepția necompetenței materiala a Tribunalului București, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pricina este de competența în primă instanță a judecătoriei, având în vedere, în primul rând, împrejurarea că obiectul acțiunii în revendicare îl formează exclusiv apartamentul, astfel cum se menționează în petitul acțiunii principale, iar nu și terenul de 109,88 mp, iar pe de altă parte, dacă s-ar aprecia că instanța a fost învestită cu judecarea acțiunii în revendicarea apartamentului și terenului aferent (teren ce este situat oricum sub construcție, nefiind individualizat ci reprezentând o cotă indiviză, a cărei valoare nu poate fi stabilită în mod distinct, ca și pentru o suprafață de teren liberă de construcții), tribunalul a reținut că prezintă relevanță sub aspectul stabilirii competenței instanței învestite cu judecarea cererii, valoarea obiectului acesteia de la momentul învestirii (formulării cererii introductive), orice fluctuații ulterioare ale acestei valori nefiind de natură să determine schimbarea competenței instanței inițial sesizate. Or, așa cum s-a menționat în cele ce preced, conform art.112 pct.3 Codul d e procedură civilă, reclamanții și-au precizat valoarea obiectului cererii la suma de 110.000 lei, ce nu a fost contestată la acel moment de către pârâți și nici apreciată ca fiind derizorie, astfel încât să impună determinarea sa pe baza altor criterii obiective (raport de expertiză, valori orientative ale unor imobile similare furnizate de Camera Notarilor Publici).
În consecință, tribunalul a reținut, chiar și în condițiile relevării prin expertiza efectuată, a unei valori a imobilului revendicat mai mari de 500.000 lei, că se impunea în primul rând stabilirea acesteia prin raportare la data introducerii cererii, iar nu la momentul efectuării expertizei, interval în care valorile pe piața imobiliară au crescut semnificativ, și totodată, stabilirea valorii terenului aferent construcției, în măsura în care obiectul acțiunii este precizat în acest sens, cu observarea caracteristicilor sale, a faptului că nu poate fi evaluat ca și un teren liber de construcții, ci ca făcând obiectul unui drept de proprietate forțată și perpetuă, aflându-se sub construcția în cauză, aferent apartamentului revendicat.
Conflictul negativ de competență s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr-, iar prin sentința civilă nr.44/28.10.2009 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții și și pe pârâții, și Municipiul B prin Primarul General, în favoarea Tribunalului București.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut că prin acțiune, reclamanții au solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului fără număr situat în B-, corp B, parter, sector 1 și să fie obligați pârâții și să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie acest imobil, solicitând compararea titlurilor de proprietate, indicând ca și titlu de proprietate al autoarei lor contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr.26838/29.12.1919 și transmis sub nr.11683/1919 care privește un imobil compus din teren în suprafață de 1018 mp. pe care se află patru corpuri de casă.
La termenul din data de 07.11.2008, în urma depunerii titlului de proprietate al pârâților, se invocă excepția de necompetență materială a judecătoriei tocmai în raport de faptul că în acest imobilapartamenteste inclusă și suprafața de 108 mp teren situat sub construcție (fila 353 dosar nr- al Judecătoriei sectorului 1 B).
Prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză reclamanții contestă evaluarea terenului la suma de 890 E/mp pentru faptul că acesta nu are o valoare distinctă, ci este încorporată în prețul apartamentului.
Prin urmare este cert că reclamanții au înțeles să revendice prin acțiune întreg imobilul ce a fost înstrăinat pârâților prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr.3630/06.07.2000 (fila 347 dosar nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B) în care este inclusă și suprafața de 108 mp teren situat sub construcție.
Evaluarea făcută de reclamanți prin acțiune a fost contestată de către pârâți, astfel încât a fost avută în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză, respectiv 580.000 RON (372,894 RON teren și 207,106 RON construcție).
La data de 21.04.2009 pârâții și au declarat recurs împotriva sentinței civile nr.570/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, recurs ce s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 28.07.2009.
În motivarea recursului recurenții arată că în mod greșit Tribunalul Bucureștia admis excepția necompetenței materiale și a constatat conflictul negativ de competență în soluționarea cauzei.
La termenul din data de 09.12.2009 Curtea a pus din oficiu în discuția părților excepția lipsei de interes a recurenților în susținerea recursului.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă Curtea va soluționa prioritar excepția lipsei de interesa care fiind întemeiată face de prisos cercetarea în fond a motivelor de recurs.
Conflictul negativ de competență a fost soluționat prin sentința civilă nr.44/28.10.2009 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, sentință care putea fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Această sentință a rămas însă irevocabilă prin nerecurare, așa cum reiese atât din verificările făcute de instanță la compartimentele registratură și arhivă, cât și din susținerile părților la termenul din 09.12.2009.
Față de această situație de fapt, Curtea constată că în prezenta cauză excepția competenței materiale a fost soluționată irevocabil și are putere de lucru judecat prin sentința civilă nr.44/2009 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
În consecință, Curtea constată că recurenții și nu mai au interes în soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.570/2009 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, recurs care are ca obiect numai criticile formulate cu privire la soluționarea excepției necompetenței materiale a Tribunalului București în soluționarea pe fond a acțiunii având ca obiect revendicarea apartamentului situat la parterul construcției situate în B-, corp B, sector 1.
În consecință, Curtea va respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat împotriva sentinței civile nr.570/16.04.2009 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind lipsit de interes recursul formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr.570/16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și și cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - --
GREFIER
Red.
.
2 ex.28.04.2010
TB-5 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold