Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

decizia civilă nr.173/R Dosar nr-

Ședința publică din data de 19 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător

JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier: -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - CETATE împotriva deciziei civile nr.348 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 16 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 19 februarie 2009.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1767/18.12.1997, Judecătoria Zărneștia admis acțiunea formulată de reclamantele "Cetate" și Primăria în contradictoriu cu pârâtul.

A constatat că Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în nr. 646 Poarta, nr. top. 1749/4, pășune de 1152 mp.

A dispus intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 477, art. 646 Cod civil, ale Decretului nr. 111/1951, reținând că Statul Român folosește imobilul în litigiu încă din anul 1950, pârâtul, în calitate de fost proprietar, neîncercând să intre în posesia lui. Au fost avute în vedere la adoptarea soluției declarațiile martorilor audiați în cauză, din care a rezultat că fostul proprietar nu este cunoscut și nimeni nu a încercat să reintre în posesia terenului.

Instanța a procedat la citarea prin publicitate a pârâtului, având domiciliul necunoscut.

Prin decizia civilă nr. 348/Ap/02.12.2008, Tribunalul Brașova admis apelul declarat de apelanții -, și împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a schimbat-o în tot.

A admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului și, drept consecință, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Prealabil examinării fondului raportului litigios, tribunalul a admis cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, potrivit art. 103 Cod procedură civilă, statuând că apelanții nu au fost parte la soluționarea cauzei de către prima instanță, luând la cunoștință de pronunțarea hotărârii în data de 27.08.2008 cu ocazia cercetării cărții funciare.

La adoptarea acestei decizii, tribunalul a arătat că la data formulării cererii de chemare în judecată de către reclamante - 10.02.1997 - pârâtul era decedat încă din anul 1928, apelanții având calitatea de moștenitori legali ai defunctului.

Față de această situație de fapt, în temeiul prevederilor art. 7 din Decretul nr. 31/1954, care reglementează capacitatea de folosință a persoanei fizice, instanța a admis apelul în forma expusă.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta " " - societatea reorganizată, continuatoarea "Cetate", solicitând modificarea în tot a deciziei instanței de apel, respingerea acestuia și păstrarea hotărârii primei instanțe.

În dezvoltarea criticilor căii de atac - întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - se învederează că decizia instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a legii. Aceasta întrucât, susține recurenta, prima instanță a făcut o corectă aplicare a temeiurilor de drept invocate în acțiunea introductivă, fiind întrunite cerințele dobândirii dreptului de proprietate de către stat prin faptul încadrării imobilului în categoria bunurilor fără stăpân. În toată perioada posesiei exercitate de stat, pârâtul și moștenitorii acestuia nu au manifestat nicio intenție pentru exercițiul drepturilor de proprietate asupra bunului, iar prin faptul acceptării tardive a succesiunii după autorul, apelanții nu au dezbătut succesiunea în termenul legal, aceasta devenind astfel vacantă.

Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază recursul ca nefondat.

Criticile formulate în recurs tind la modificarea hotărârii antamat strict pe aspecte care vizează fondul litigiului, astfel determinat prin cererea introductivă.

Or, astfel cum se desprinde din considerentele deciziei date în apel, instanța de control devolutiv a examinat sentința primei instanțe prin prisma căii de atac, în care se solicita repunerea apelanților în termenul de exercitare a apelului și, respectiv, constatarea, la adăpostul incidentului procedural, a împrejurării că partea pârâtă chemată în judecată de fond a cauzei era decedată la momentul introducerii acțiunii. Din această perspectivă, tribunalul, luând act că pârâtul este decedat din data de 20.12.1928 - astfel cum au dovedit apelanții - în mod firesc, prin aplicarea dispozițiilor legale invocate, ale art. 7 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, a constatat lipsa capacității de folosință a părții, cerință esențială în recunoașterea unor drepturi sau asumarea unor obligații care pot fi opuse unei persoane, pronunțând soluția de anulare a cererii de chemare în judecată.

Celelalte aspecte de care se prevalează recurenta în calea de atac pot forma obiect de analiză a unei cercetări contencioase, în măsura în care părțile potrivnice ale unui eventual litigiu au în primul rând stabilită capacitatea de folosință.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul și a menține hotărârea atacată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECID E:

Respinge recursul declarat de reclamanta " " împotriva deciziei civile nr. 348/Ap/02.12.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

-

Red./20.02.09

Tehnored.AN/24.02.09 - 2 ex.

Jud. apel /

Jud. fond

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Brasov