Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1730/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 1730/

Ședința publică din 18 noiembrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în Târgu M,-, județul M, împotriva încheierii din 5 februarie 2009 și a deciziei civile nr.33 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intervenientul-intimat Blanc, asistat de av. Boilă și reprezentanta reclamantului-intimat Municipiul Tg-M, consilier juridic, lipsă fiind pârâta-recurentă, pârâții-intimați, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Tg-

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, fiind timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

De asemenea, se constată că s-a acvirat dosarul Judecătoriei Tg-M nr-.

Instanța, pune în discuția părților cererea de suspendare a judecării recursului în temeiul dispozițiilor art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, formulată de recurentă la termenul de judecată din 17 iunie 2009.

Reprezentanta intervenientului-intimat se opune suspendării judecării recursului, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 pct.1 Cod procedură civilă.

Reprezentanta reclamantei-intimate nue ste de acord cu suspendarea cauzei.

Analizând cererea de suspendare formulată de pârâta-recurentă, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 244 pct. 1 alin.1 Cod procedură civilă, întrucât dosarul Judecătoriei Tg-M vizează întinderea suprafeței de teren în discuție și nu prejudiciază prezenta cauză, astfel că respinge cererea de suspendare a judecării recursului.

Reprezentanta intervenientului-intimat depune la dosar un raport de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr- al Judecătoriei Tg-M, de către dl. expert.

Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.

Reprezentanta intervenientului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse în întâmpinare și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.

CURTEA,

Prin încheierea de ședință din 5 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de pârâta, pentru suspendarea judecății apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței civile nr. 1991/3 aprilie 2008 Judecătoriei Târgu Mureș, până la soluționarea dosarelor nr- și -, aflate pe rolul aceleiași instanțe, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 33/12 februarie 2009, Tribunalul Mureșa respins ca nefondat apelul pârâtei, reținând că Judecătoria Târgu Mureșa admis în mod corect cererea prin care Municipiul Târgu Mas olicitat constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară nr. 30119/21.12.2005, prin care s-a rectificat suprafața imobilului înscris în nr. 4878 Târgu M, nr. top. 1279/1/1, 1279/2/1 și 1279/3/1, de la suprafața de 130. la suprafața de 241. în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 din Legea nr. 7/1996, deoarece pârâții dețineau în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1795/10.12.2004, doar suprafața de 130. astfel că nu îi puteau transmite apelantei mai mult decât aveau. Prin urmare, nu se putea face rectificarea cărții funciare, în privința suprafeței terenului, fără întocmirea unui raport de expertiză topografică, în condiții de contradictorialitate.

Pârâta a declarat recurs atât împotriva încheierii de ședință din 5 februarie 2009, cât și împotriva deciziei civile nr. 33/12 februarie 2009, însă la termenul din 17 iunie 2009 declarat că renunță la judecată în privința celei dintâi căi de atac, astfel că instanța va da eficiență prevederilor art. 246 Cod procedură civilă, luând act de manifestarea de voință a părții.

Prin recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, pârâta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 11 Cod procedură civilă, susținând că în cauză s-a dat o interpretare greșită actelor de la dosar, deoarece încheierea de carte funciară nr. 30119/ 21 decembrie 2005 fost radiată prin încheierea nr. 32.836/3 iulie 2006, iar ulterior, prin încheierea nr. 41994/24 august 2006 s-a revenit la suprafața de 241. aceasta fiind încheierea care ar fi trebuit atacată în prezentul litigiu.

Prin întâmpinările formulate în cauză, reclamantul Municipiul Târgu M și intervenientul în interes propriu Blanc au solicitat respingerea recursului, susținând legalitatea hotărârii atacate.

Examinând recursul prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Pârâții - și soția - au dobândit proprietatea imobilului din litigiu - construcții și teren în suprafață de 130. - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1795/ 10 decembrie 2004 de notarul public și redactat chiar de către pârâta-recurentă.

Ulterior înscrierii contractului menționat în cartea funciară, cumpărătorii au solicitat rectificarea suprafeței terenului la 241. cererea fiind admisă prin încheierea nr. 30119/21 decembrie 2005, atacată în prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin.4 din Legea nr. 7/1996, rectificarea cărții funciare se face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentificată, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Cum între pârâta-recurentă, pe de o parte, respectiv reclamant și intervenient, pe de altă parte, există divergențe cu privire la întinderea suprafeței de teren aferente imobilelor înscrise sub nr. top. 1279/1/1, 1279/2/1, 1279/3/1 - în prezent, proprietatea pârâtei -recurente și nr. top. 1278 - proprietatea Statului Român și ocupat de garajul proprietatea intervenientului, Curtea constată că în mod corect s-a apreciat de către primele două instanțe că încheierea nr. 30119/21 decembrie 2005 este lovită de nulitate absolută în contextul în care rectificarea dispusă prin aceasta, cu privire la întinderea terenului aferent unuia dintre cele două imobile, nu a avut la bază o hotărâre judecătorească irevocabilă și nici consimțământul, exprimat în formă autentică, al proprietarului învecinat.

Prin urmare, fiind evidentă încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 33 alin.4 din Legea nr. 7/1996, criticile pârâtei recurente sunt nefondate, neavând relevanță împrejurarea că printr-o încheiere ulterioară - nr. 32836/ 3 iulie 2006 - s- revenit la suprafața de 130. cu atât mai mult cu cât și aceasta din urmă a fost anulată în instanță, în urma plângerii formulate de pârâții ( sentința civilă nr. 3826/29 septembrie 2006 Judecătoriei Târgu Mureș ).

Pe de altă parte, nu poate fi omis nici faptul că însăși pârâta-recurentă a dobândit imobilul din litigiu tot cu suprafața de 130. teren, după cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții la data de 8 august 2006, astfel că în mod greșit se susține legalitatea încheierii nr. 30119/ 21 decembrie 2005, divergențele dintre părți cu privire la întinderea suprafeței de teren aferente imobilelor din litigiu urmând a-și găsi rezolvarea cu prilejul soluționării dosarului nr. -, aflat la acest moment pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș. ( dosar în care pârâta-recurentă a solicitat a se stabili că terenul aferent imobilului proprietatea sa are o suprafață de 241. iar nu de 130.p ).

Pentru considerentele expuse, neidentificând în cauză motivele de nelegalitate invocate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 33/12 februarie 2009 Tribunalului Mureș, iar în aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea prezentei căi de atac intervenientului Blanc. ( onorariu avocațial - fila 90 dosar recurs).

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă, va lua act de renunțarea pârâtei la judecarea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 5 februarie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta, domiciliată în Târgu M,-, județul M, împotriva deciziei civile nr.33/12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Ia act de renunțarea pârâtei la judecarea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr-.

Obligă pârâta la plata către intervenientul Blanc a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

8 exp./15.12.2009

Jud.fond.

Jud.tr.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 1730/2009. Curtea de Apel Tg Mures