Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 182/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.182
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Vera Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil formulat de pârâta SC cu sediul în comuna P sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1015 din 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în comuna P, str. -,.5,.5, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei pârâte să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în
baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC P pentru ca prin reprezentanții săi legali să se constate că în perioada 25 mai 2003-31 martie 2006 fost salariatul acesteia, fie obligată pârâta să-i completeze corespunzător carnetul de muncă, să achite în totalitate impozitele și contribuțiile datorate bugetului de stat și celui de asigurări sociale și să-i plătească salariul cuvenit în perioada 17 decembrie 2004-31 martie 2006, actualizat cu rata inflației și dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în perioada 25 mai 2003-31 martie 2006 fost salariatul societății pârâte ca șofer, fiind plătit până la data de 31 oct.2004 cu salariul minim pe economie, după care până la data de 31 martie 2006 când raporturile de muncă au încetat, angajatorul a refuzat să-i plătească salariul sub motivul de a fi provocat un accident de circulație iar reparațiile autovehiculului au fost recuperate din salariu.
Reclamantul a mai arătat că despre această situație a înștiințat Inspectoratul Teritorial d e Muncă care a obligat societatea să-i încheie contract de muncă, iar pentru achitarea drepturilor sale salariale a fost îndrumat la instanța de judecată ceea ce a generat procesul de față.
În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a depus înscrisuri (filele 6-8 și 21-28) și a solicitat probe cu interogatoriu și martori (fila 18).
Societatea pârâtă SC P prin reprezentanții săi legali a formulat întâmpinare (fila 16) prin care a solicitat respingerea acțiunii susținând că la cererile sale repetate de a încheia contractul de muncă, reclamantul a fost cel care a refuzat, că nu contestă prezența reclamantului la sediul societății însă acesta nu a prestat muncă zilnic ci sporadic, numai atunci când era solicitat, lucrând efectiv în medie circa 6-7 zile lunar.
În plus, pârâta a mai arătat că reclamantul a produs un accident rutier cu autocamionul pe care îl conducea, iar pagubele create au rămas nerecuperate până în prezent, ultima colaborare cu acesta fiind la data de 3 aprilie 2006.
La solicitarea părților, au fost audiați 4 martori (filele 29-32) și s-a dispus și efectuat o expertiză contabilă (filele 47-51) completată ulterior (filele 61-64).
După administrarea probelor, prin sentința civilă nr.1015 pronunțată la data de 15 octombrie 2008, Tribunalul Buzăua admis acțiunea reclamantului, constatând că acesta a fost angajatul societății pârâte în perioada 25 mai 2003-31 martie 2006 în meseria de șofer cu salariu lunar corespunzător salariului minim pe economie, fără a i se încheia contract scris de muncă; a obligat unitatea pârâtă să înscrie în carnetul de muncă al reclamantului perioada lucrată, meseria și salariul și să vireze la bugetele CAS și CASS impozitele și contribuțiile lunare pe salariu; a obligat societatea pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 4840 lei reprezentând drepturile salariale cuvenite în perioada 12 dec.2004-31 martie 2006 și care va fi indexată cu rata inflației precum și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost încadrat ca șofer la SC SRL B, până la data de 1 aprilie 2002 așa cum rezultă din carnetul său de muncă depus în copie la dosar.
Din depozițiile martorilor audiați coroborate cu înscrisurile analizate de tribunal, acesta a reținut că începând cu data de 25 mai 2003 reclamantul s-a aflat în raporturi de muncă cu societatea pârâtă, îndeplinind meseria de șofer cu program normal de muncă de 8 ore zilnic, 40 ore pe săptămână și că pentru perioada 25 mai 2003-31 martie 2006 nu s-a încheiat contract de muncă în formă scrisă, salariul său fiind stabilit la nivelul salariului minim pe economie.
Prima instanță a mai reținut și că societatea pârâtă, care a contestat prin întâmpinare raporturile de muncă cu reclamantul, susținând caracterul sporadic al acestora, avea obligația, stabilită de art.287 din codul muncii de a proba aceste susțineri, nu a prezentat expertului contabil desemnat să efectueze expertiza ordonată, documentele de transport ale celor două autovehicule pe care a lucrat reclamantul, necesare stabilirii adevăratelor raporturi de muncă dintre părți.
Totodată, s-a mai constatat că pentru perioada ianuarie 2006-martie 2006, Inspectoratul Teritorial d e Muncă a confirmat, prin adresa nr.9360/2006, urmare controlului efectuat, că reclamantul a prestat activitate pentru angajator și că începând cu data de 12 dec.2004 până la 31 martie 2006, unitatea pârâtă nu i-a mai plătit salariul reclamantului, motivând producerea de către acesta a accidentului rutier din 23 octombrie 2004.
În aceste împrejurări, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamant sub toate capetele de cerere, reținând că suma de 4840 lei stabilită prin expertiza contabilă, reprezintă salariul cuvenit reclamantului, după deducerea impozitelor și contribuțiilor legale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a exercitat recurs pârâta SC P (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut că instanța de fond a greșit admițând acțiunea deoarece nu există probe din care să rezulte perioada în care acesta a prestat activitate și caracterul continuu și permanent al muncii sale.
În mod eronat tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariat în perioada 25 mai 2003-31 martie 2006, pentru că urmare controlului Inspectoratului Teritorial d e Muncă, recurenta a făcut dovada că numai între ianuarie 2006-martie 2006 a prestat muncă pentru societate.
O altă critică vizează greșita obligare a recurentei la plata sumei de 4840 lei drepturi salariale câtă vreme expertiza a stabilit că totalul sumei datorate este de 4706 lei, precum și greșeala constând în dubla sa obligare la deducerea și plata acelorași contribuții și impozite către stat.
În fine, o ultimă critică privește greșita respingere a obiecțiunilor recurentei la expertiza contabilă, deoarece expertul contabil nu s-a înfățișat la sediul societății spre a consulta documentele contabile și nici nu a cerut ca acestea să-i fie prezentate, astfel că raportul întocmit nu se bazează pe date reale și concrete, ceea ce impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în principal pentru a se efectua expertiza de specialitate în condiții de legalitate și prin verificarea nemijlocită a documentelor contabile, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiate pe baza probatoriilor existente.
Recurenta-pârâtă a formulat și depus în același sens, concluzii în scris (filele 22-23).
Intimatul-reclamant, prin avocat ales a solicitat oral și prin concluzii scrise (filele 18-19) respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ.Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Reclamantul, care a pretins că a prestat muncă pentru societatea pârâtă SC P, a făcut dovada existenței raporturilor sale de muncă cu martorii audiați la prima instanță și cu înscrisurile care, coroborate cu recunoașterea parțială a angajatorului din întâmpinarea depusă, dovedesc existența de netăgăduit a împrejurării afirmate în acțiune, aceea că în perioada 25 mai 2003-31 martie 2006, a fost salariat al societății sus-citate, încadrat pe postul de șofer, cu program normal de lucru, respectiv 8 ore zilnic, 40 ore săptămânal, fiind plătit cu un salariu egal cu salariul minim pe economie.
Tribunalul a interpretat corect aceste mijloace de probă, referindu-se și la procesul-verbal întocmit de organele poliției în ziua în care reclamantul a produs un accident rutier, dar și la scrisoarea Inspectoratului Teritorial d e Muncă B care a efectuat un control la societatea angajatoare, confirmând prezența la serviciu a salariatului și lipsa contractului său de muncă în formă scrisă.
În egală măsură, prima instanță a evocat și aplicat întocmai dispozițiile art.287 din codul muncii potrivit cărora în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului care trebuia să facă dovada apărărilor invocate la instanța fondului referitoare la caracterul sporadic și ocazional al colaborării cu reclamantul.
Sub acest aspect, criticile recurentei nu sunt justificate câtă vreme mijloacele de probă existente în dosar demonstrează raporturile de muncă pe care părțile le-au avut în perioada de referință, tribunalul constatând legal și temeinic, potrivit art.16 alin.2 din codul muncii, că reclamantul a fost salariatul societății între 25 mai 2003-31 martie 2006 ca șofer fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă și a obligat unitatea să înscrie aceste mențiuni în carnetul său de muncă.
Copia sentinței civile nr.70/30 ianuarie 2008 Tribunalului Buzău, irevocabilă, depusă în recurs la filele 13-15 constituie dovada netemeiniciei susținerilor recurentei căci într-un alt litigiu al părților aceasta din urmă l-a acționat în judecată pe salariatul său, pentru repararea prejudiciului cauzat în accidentul de circulație produs la 23 oct.2004.
Drept urmare, intimatul-reclamant a fost salariat al pârâtei-recurente care a promovat respectiva acțiune având ca fundament chiar raporturile tipice de muncă cu salariatul său căruia nu i-a întocmit în formă scrisă contract individual de muncă.
Nici critica privind obligarea recurentei la o dublă deducere și plată către bugetul de stat, și fondul de șomaj a impozitelor și contribuțiilor legale, nu este întemeiată.
Analizând dispozitivul sentinței recurate, Curtea constată că în realitate nu este vorba de o dublă obligație stabilită în acest sens în sarcina pârâtei ci de respectarea prevederilor legale care impun angajatorului atât obligația de a menționa în carnetul de muncă perioada lucrată și salariul angajatului cât și pe aceea de a calcula, reține și vira din salariu obligațiile bugetare pe care orice salariat le datorează bugetului statului, fondului de șomaj, de sănătate și de asigurări sociale în sistemul public.
Referitor la suma de 4840 lei stabilită greșit de prima instanță ca fiind datorată de recurentă cu titlu de drepturi salariale neachitate pentru perioada 17 dec.2004-31 martie 2006, cu motivarea că din raportul de expertiză rezultă suma de 4706 lei, Curtea reține că potrivit calculului expertului contabil, reclamantului-intimat i se cuvenea un salariu brut de 4840 lei pentru perioada de mai sus în care societatea a refuzat să-i acorde salariul, sumă la care se vor aplica deducerile constând în obligațiile bugetare și care apoi în valoarea netă rămasă, va fi actualizată cu indicele inflației până la data plății efective, astfel cum în mod legal și justificat a hotărât prima instanță.
Ultima critică a recurentei potrivit căreia expertiza contabilă a fost întocmită numai pe baza susținerilor reclamantului, fără ca expertul să se prezinte la sediul societății pârâte este neîntemeiată în condițiile în care prima instanță a elucidat acest aspect, solicitând expertului lămuriri asupra împrejurărilor efectuării lucrării.
Prin suplimentul la expertiză depus la filele 61-62 dosar fond, s-a stabilit că respectând procedura instituită de art.208 cod pr.civ. expertul contabil a convocat legal părțile litigiului și le-a solicitat documentele pe care instanța le-a încuviințat ca mijloace de probă, fără ca unitatea pârâtă să dea curs atât convocării cât și obligației înfățișării înscrisurilor necesare stabilirii perioadei de muncă și drepturilor salariale aferente acesteia.
În aceste circumstanțe, culpa nerespectării obligațiilor procesuale aparține însăși pârâtei care nu a înțeles să dovedească susținerile din întâmpinarea formulată și să prezinte documentele în acest sens.
Normele procesual civile nu impun deplasarea expertului la sediul uneia dintre părți, pretenția recurentei-pârâte fiind contrară principiului obiectivității și al egalității armelor care guvernează procesul civil.
Nu există între actele și lucrările dosarului nicio apărare din partea recurentei care a refuzat înfățișarea documentelor pretins existente la sediul social, cum nimic nu a împiedicat-o pe aceasta să le depună în copie la dosarul cauzei și/sau la îndemâna expertului.
Astfel fiind, Curtea constată că sub toate aspectele, sentința recurată este legală și temeinică iar criticile formulate prin calea de atac exercitată sunt neîntemeiate și drept consecință, pentru considerentele care preced, în temeiul art.312 cod pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art.274 cod pr.civ. recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant în sumă de 600 lei și care reprezintă onorariul apărătorului ales (fila 20).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de pârâta SC cu sediul în comuna P sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1015 din 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în comuna P, str. -,.5,.5, județul
Obligă recurenta pârâtă la 600 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.01.2009.
Președinte Judecători
--- - - - -- -
Grefier
Tehnored.
2.ex./23.02.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Marilena Panait, Vera
