Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 181
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Marilena Panait Vera
- - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul domiciliat în P, str. G-ral, nr.4,.27, Sc.D, etaj 1,.32, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2607 din 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta - SRL cu sediul în P,-, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 28.01.2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta - SRL Pac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2857 lei reprezentând prejudiciu cauzat societății.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost salariatul său îndeplinind funcția de confecționer tâmplărie aluminiu și mase plastice și șef de echipă, iar la data de 22.06.2007, pârâtul a montat la domiciliul unui client tâmplărie din PVC cu geam termoizolant, înainte ca beneficiarul să semneze actul adițional la contract și factura fiscală, documente emise pentru lucrările suplimentare executate, în valoare de 2857 lei și înainte de încasarea sumei de bani, conform prevederilor legale și dispozițiilor conducerii societății.
S-a mai arătat că pârâtul și-a recunoscut vina, semnând un angajament de plată prin care se obliga să acopere de bunăvoie prejudiciul cauzat societății, astfel că din suma totală de 17449 lei, pârâtul urmează să achite 2857 lei pentru lucrările suplimentare executate.
În drept, au fost invocate disp.art.164, 270,274 și art.281-291 din Codul muncii, art.82, art.112 Cod pr.civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât nu a cauzat niciun prejudiciu reclamantei, nu a semnat angajamentul din 15.08.2007, precum și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei să-i restituie suma de 1038 lei reținută nelegal și să-i predea diploma privind meseria de confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice în condițiile în care a achitat c/valoarea cursului în urma căruia a fost emisă această diplomă.
La data de 30.09.2008 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata debitului restant în valoare de 1918 lei.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2607 din 14.10.2008, a admis acțiunea precizată obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 1918 lei reprezentând prejudiciu creat societății reclamante.
Totodată, instanța a espins cererea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul a fost salariatul reclamantei îndeplinind inițial funcția de construcții metalice pe o perioada nedeterminată, începând cu 01.05.1999, după care a îndeplinit funcțiile de confecționer tâmplărie aluminiu și mase plastice și, respectiv, șef de echipă, până la data de 01.10.2007 când i-a încetat contractul de muncă pe baza acordului părților.
S-a mai reținut că în cuprinsul angajamentului de plată nr.3730/15.08.2007 se menționează că pârâtul a recunoscut de bunăvoie valoarea prejudiciului material cauzat din neglijența sa în dauna reclamantei, pe care s-a obligat să-l acopere în întregime, motivându-se ca a montat la 22.06.2007 tâmplărie din PVC cu geam termoizolant în favoarea unui client înainte ca acesta sa semneze actul adițional la contractul de execuție lucrări, factura fiscala din 22.06.2007 și să încaseze suma datorată, iar prin sentința civilă nr.7115/2007 a Judecătoriei Ploiești, a fost somat numitul să plătească reclamantei suma de 14592 lei c/valoare servicii prestate într-un termen de 25 zile.
În condițiile în care pârâtul s-a obligat să achite reclamantei suma totală cauzată drept prejudiciu, sumă pe care a recunoscut că a cauzat-o din culpa sa și din care a achitat parțial, având în prezent o restanță de 1918 lei, s-a concluzionat că pârâtul a săvârșit o fapta în legătură cu munca, constând în neîndeplinirea obligațiilor sale de serviciu prin efectuarea unor lucrări anterior achitării valorii acestora de către clienți, fiind îndeplinite disp.art.270 din Codul muncii.
Pretențiile pârâtului privind obligarea reclamantei să-i restituie suma reținută în baza angajamentului de plată de 1038 lei și să-i predea diploma privind meseria de confecționer au fost apreciate ca neîntemeiate deoarece, pe de o parte, pârâtul a fost de acord sa achite suma sus-menționată reclamantei, iar pe de altă parte, nu există niciun act la dosar care să ateste că pârâtul ar fi suportat c/valoarea cursului organizat în perioada octombrie 2006- aprilie 2007 pentru a putea pretinde restituirea diplomei respective.
Împotriva sentinței a declarat în termen legal recurs pârâtul, criticând hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică.
Susține recurentul că în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 1918 lei către intimată întrucât în realitate a existat o operațiune comercială prin care, în baza unui contract de prestări servicii, societatea intimată a trebuit să monteze unei anumite persoane tâmplărie PVC, cu geam termoizolant, societatea nerespectând, de mai multe ori, termenul de execuție stabilit cu acest client și cu toate acestea, la cererea clientului și fără ca directorul societății să întocmească vreun act, echipa de muncitori a fost trimisă să monteze suplimentar o ușă și două ferestre.
Se mai învederează că s-a refuzat de către client să plătească întreaga lucrare inițială, precum și suplimentările, iar societatea a pornit un proces împotriva clientului pe somație de plată, care s-a admis numai în parte, iar pentru diferența de 1918 lei, pentru care obligația de plată aparținea clientului, firma a formulat acțiune împotriva angajatului recurent pe motiv că i-a produs prejudicii, însă, susține recurentul, acesta nu are calitate procesual pasivă de a plăti lucrările efectuate clientului, societatea trebuind să recupereze această sumă de la client printr-o acțiune.
Se arată în continuare că nu există dovada în prezentul dosar a faptului că recurentul avea ca atribuții să întocmească facturi și comenzi pentru clienții firmei, iar acesta nu a semnat niciun angajament de plată prin care să recunoască prejudiciul produs intimatei - reclamante, contestându-l, ca și prezența martorilor, astfel încât angajamentul nu produce niciun efect juridic, nefiind însușit de recurent.
De asemenea, se susține că angajamentul de plată, ca instituție a răspunderii materiale în dreptul muncii, nu mai există începând cu data intrării în vigoare a Codului muncii în forma actuală.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de recurentul - pârât, care a fost respinsă de instanța de fond, se susține că și această soluție este greșită întrucât reținerea sumei de 1038 lei, ca pretinsă acoperire voluntară a prejudiciului cauzat societății, este abuzivă neexistând niciun temei în reținere, pentru argumentele mai sus arătate.
Referitor la cererea de predare a diplomei care atestă calificarea recurentului în meseria de confecționer tâmplărie, se arată că și aceasta este întemeiată întrucât acesta a plătit contravaloarea cursului, iar intimata a recunoscut prin întâmpinarea la cererea reconvențională că recurentul a plătit acest curs depunând chiar chitanțele.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii și admiterii cererii reconvenționale sub ambele capete de cerere, cu cheltuieli de judecată la fond și recurs.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată,prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Deși prin motivele de recurs recurentul pârât a susținut că semnătura de pe angajamentul de plată depus la dosarul de fond nu îi aparține, la termenul din 21.01.2009, reprezentantul legal al intimatei reclamante a prezentat în original, la solicitarea instanței, angajamentul de plată din data de 15.08.2007, a cărui semnătură a fost contestată de către recurentul pârât, iar acesta, prezent personal în instanță la acest termen de judecată, a arătat că nu înțelege să se înscrie în fals în ceea ce privește semnătura de pe acest angajament de plată, recunoscându-și practic semnătura de pe respectivul angajament.
Conform angajamentului de plată din data de 15.08.2007, semnat personal de către recurent, acesta a luat cunoștință de faptul că, din vina și în legătură cu munca sa, a cauzat societății intimate o pagubă materială întrucât în data de 22.06.2007 a montat la domiciliul unei anumite persoane din P, tâmplărie din PVC cu geam termoizolant, înainte ca beneficiarul să semneze actul adițional la contractul de execuție lucrări nr. 0190P și factura fiscală nr. -/22.06.2007, recunoscând că prejudiciul material, ce a fost indicat, provine din neglijența sa și asumându-și în totalitate răspunderea patrimonială în conformitate cu art. 270 alin. 1 din Codul muncii, consimțind de bunăvoie să acopere în întregime prejudiciul cauzat societății.
Chiar dacă odată cu adoptarea noului Cod al muncii prin Legea nr. 53/2003, angajamentul de plată semnat de un salariat nu constituie titlu executoriu, iar răspunderea patrimonială pentru daune cauzate societății de către salariat se impune să se stabilească de către instanțele de judecată, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și literatura juridică nimic nu împiedică pe cele două părți ale contractului să convină, prin bună învoială, asupra întinderii despăgubirii și reparării prejudiciului. În acest sens s-a pronunțat, de altfel, și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 24/2003 prin care a constatat că interzicerea oricărei rețineri din salariu fără ca existența datoriei să fie stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prevăzută de art. 164 alin. 2 din Codul muncii, este conformă dispozițiilor contractuale reținându-se că nu este lezată prin aceasta "libertatea contractuală, deoarece părțile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităților de executare sau de stingere a obligațiilor lor reciproce. De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aștepte pronunțarea unei hotărâri judecătorești".
Pentru situația în care părțile nu se înțeleg, când salariatul nu recunoaște producerea pagubei ori nu este de acord cu cuantumul acesteia sau, încălcând învoiala părților ori angajamentul asumat, refuză despăgubirea, singura cale aflată la îndemâna angajatorului păgubit este aceea de a sesiza instanța competentă, angajamentul de plată semnat anterior promovării acțiunii de către recurent putând fi folosit ca probă în cadrul unei asemenea acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 270 din Codul muncii.
În conformitate cu disp.art. 270 alin 1 din Codul muncii salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Recurentul pârât și-a recunoscut prin angajamentul de plată semnat la data de 15.08.2007, în fața directorului general al societății și al directorului de producție, așa cum rezultă din cuprinsul angajamentului, culpa în ceea ce privește îndeplinirea îndatoririlor de serviciu constând în aceea că în data de 22.06.2007 a montat la numitul din P, tâmplărie din PVC cu geam termoizolant, înainte ca acesta să semneze actul adițional la contractul de execuție lucrări nr. 0190P și factura fiscală nr. -/22.06.2007 emisă de societatea reclamantă.
Contrar susținerilor recurentului, nu s-a reținut de către instanța de fond și nici nu s-a pretins de către societatea intimată că ar fi avut ca atribuții de serviciu întocmirea de facturi și comenzi pentru clienții firmei, însă culpa acestuia, recunoscută prin angajamentul de plată, a constat în faptul că a trecut la efectuarea unor lucrări, respectiv montarea de tâmplărie din PVC cu geam termoizolant înainte de semnarea de către beneficiarul lucrării a actului adițional la contractul de execuție lucrări și a facturii fiscale, mai sus arătate.
Recurentul pârât nu a dovedit că în realitate ar fi procedat altfel, și anume că în data de 22.06.2007 ar fi trecut la montarea tâmplăriei numai după semnarea de către beneficiar a actului adițional la contractul de execuție lucrări ce fusese încheiat inițial între firma reclamantă și persoana fizică la care s-a montat în ziua de 22.06.2007, în plus față de comanda inițială, și altă tâmplărie PVC, a cărei contravaloare nu a fost recuperată de societatea intimată tocmai datorită acestei împrejurări, de care se face vinovat recurentul pârât.
Mai mult, în cuprinsul aceluiași angajament de plată semnat de către pârât, s-a consemnat că dacă ulterior semnării angajamentului, salariatul poate dovedi că nu datorează sau că datorează societății reclamante numai în parte suma menționată în angajamentul de plată, în conformitate cu art. 284 din Codul muncii, acesta va putea formula cerere la Tribunalul Prahova în vederea soluționării conflictului de muncă, în termen de 30 de zile de la data când a cunoscut această împrejurare, demers pe care pârâtul nu l-a făcut.
În consecință, în mod corect prima instanță a constatat îndeplinite condițiile prev. de art. 270 din Codul muncii admițând acțiunea precizată a reclamantei și obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 1918 lei reprezentând prejudiciul creat societății reclamante și tot în mod corect a fost respinsă și cererea pârâtului formulată pe calea cererii reconvenționale, prin care solicita restituirea sumei de 1038 lei de la societatea pârâtă, ce apare achitată anterior promovării acțiunii de față, cu chitanța nr. -/15.10.2007, motiv pentru care s-a solicitat prin acțiunea precizată formulată de reclamantă numai plata diferenței de prejudiciu, nerecuperată, de 1918 lei.
În ceea ce privește cea de-a doua solicitare a pârâtului formulată pe cale cererii reconvenționale, deși s-a pretins de către recurentul pârât că cererea acestuia este întemeiată întrucât el ar fi plătit contravaloarea cursului, iar reclamanta ar fi recunoscut acest lucru prin întâmpinarea la cererea reconvențională depusă la dosarul de fond, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi suportat contravaloarea cursului la care face referire, după cum nu reiese din dosarul de fond nici împrejurarea că reclamanta ar fi recunoscut faptul că pârâtul ar fi suportat contravaloarea cursului.
De altfel, prin motivele de recurs, recurentul pârât a arătat că va depune în recurs dovada plății de către acesta a contravalorii cursului în discuție, acesta nedepunând însă la dosarul cauzei, în recurs, vreun înscris nou doveditor, în sensul celor susținute.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul pârâtului ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul domiciliat în P,str. G-ral, nr.4,.27, Sc.D, etaj 1,.32, județul P, împotriva sentinței civile nr. 2607 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - SRL cu sediul în P,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 ianuarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTOR 2: Marilena Panait Vera
-- - - - - -- -
Grefier
/VS
2 ex./26.02.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120.
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Marilena Panait Vera
