Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr.195/

Ședința publică din 16.06.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paulina Georgescu

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon

Grefier - -

S-a luat în examinare, recursul civil declarat de recurenții reclamanți și, domiciliați în B,-,. 110,. 21, sect. 5, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, bd. -, nr. 51, împotriva deciziei civile nr. 31 din 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 09.06.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată.

CURTEA

Asupra cererii de recurs;

Reclamanții și în contradictoriu cu Municipiul C prin Primar au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 376 mp. situat în C, stațiunea, aferent chioșcului poliedral -, județul

În drept: s-au invocat dispozițiile art. 111. proc. civ. și 274. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7882 din 21.06.2007 pronunțată de către Judecătoria Constanța în dosarul civil nr- a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate au formulat apel reclamanții și.

Tribunalul Constanta prin decizia civilă nr.31 din 29 ianuarie 2008, respins apelul formulat de către apelanții reclamanți și, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul C prin Primar împotriva sentinței civile nr. 7882 din 21.06.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr-, ca nefondat.

Din analiza coroborată a actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, Tribunalul retine că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin cumpărare de la Municipiul C reprezentat prin Primar, în suprafață de 376 mp. în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub ne. 292 din 15.05.2003 la BNP:, identificat prin planul de situație anexat înscrisului, teren aferent chioșcului poliedral.

Predarea posesiei imobilului în litigiu s-a concretizat prin întocmirea procesului verbal nr. 61363 din 22.05.2003, a cărei copie este depusă la fila 14 din dosarul de fond.

Formalitățile de publicitate imobiliară au fost realizate prin încheierea nr. 10155 din 22.07.2003 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C privind întabularea în favoarea reclamanților și a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 376 mp.dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 292 din 15.05.2003 la BNP.. și deschiderea cărții funciare sub nr.34902, cu înscrierea privilegiului pentru plata diferenței de preț în favoarea Municipiului C.

Prin tranzacția autentificată sub nr. 611 din 19.03.2003 la. și încheiată între Sport și, societatea și-a asumat obligația de a executa pe cheltuiala sa toate lucrările legate de mutarea amplasamentului actual al chioșcului poliedral - din stațiunea, pe amplasamentul nou aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Municipal C nr. 12/2001 modificată, reclamantul primind despăgubiri pentru strămutarea activului din stațiunea, de pe plaja din fața hotelului, pe alt amplasament repartizat de Consiliul Local Municipal C, conform hotărârii nr. 129/2001.

Sancționarea contravențională a reclamantului s-a făcut prin procesul verbal nr. 27326 din 27 febr.2006 pentru nerespectarea limitelor dispuse prin autorizația de construire emisă de Primarul municipiului C sub nr. 923 din 11.05.2004, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/2001 modific. contestată de acesta prin plângere contravențională întemeiată pe dispozițiile nr.OG 2/ 2001.

Drept urmare, acțiunea în constatare poate fi utilizată de proprietarul unui imobil numai în ipoteza în care dreptul de proprietate asupra bunului se află în posesia sa și îi este contestat.

Reclamanții și sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului mai sus menționat, dobândit printr-un mod derivat, respectiv printr-un act translativ de proprietate.

Spre deosebire de acțiunea în realizarea dreptului, acțiunea în recunoașterea dreptului sau în confirmare se poate cere numai constatarea existenței sau neexistenței unui drept și nu a unei situații de fapt, hotărâre care nu poate fi pusă în executare silită.

Astfel nu se poate reține că pârâtul a contestat dreptul de proprietate al reclamanților prin sancționarea contravențională, întrucât prin aceasta se urmărește pe cale administrativă restabilirea limitelor construcției edificate, în conformitate cu mențiunile cuprinse în autorizația de construcție emisă de către Primarul municipiului

De altfel, reclamanții nu au justificat nici interesul în promovarea acțiunii, condiție necesară și menționată în mod expres de dispozițiile procesuale reglementate de textul mai sus menționat, întrucât dreptul de proprietate le este recunoscut, iar pârâtul Municipiul C prin Primar nu i-a împiedicat în exercițiul normal al dreptului acestora.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamantii, criticând solutia în conformitate cu motivele de casare înscrise în art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, în sensul că instanta interpretând gresit actul juridic dedus judecătii a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.

Astfel, gresit cele două instante au respins cererea ca inadmisibilă și lipsită de interes. Recurentii prin cererea formulată au solicitat constatarea dreptului de proprietate, cu scopul de a-și consolida dreptul, contestat de Primăria Municipiului Constanta.

Actiunea este o cerere prin care se solicită recunoașterea dreptului de proprietate, fiind o actiune pozitivă deoarece tinde la recunoașterea și consolidarea dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate a fost contestat prin însuși procesul-verbal de contraventie. Consideră că plângerea contraventională nu are caracterul unei actiuni în realizare, ci reprezintă singura formă juridică de a anula procesul-verbal de contraventie, iar o hotărâre pronunțată într-o actiune în constatare, va lămuri raporturile juridice atunci când se va solutiona plângerea contraventională aflată în recurs.

Drept urmare, nu contractul de vânzare-cumpărare poate lămuri existenta dreptului de proprietate al reclamantilor, atâta timp cât el au fost ignorat de Primăria Municipiului Constanta.

Examinând motivelor de recurs și probele administrate instanta retine următoarele:

Prin actiunea principală reclamantii în temeiul dispozițiilor art.111 Cod pr.civilă au cerut instantei, să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 376 mp situat în Statiunea aferent chioșcului poliedral -.

Acest gen de actiuni, numite și în recunoașterea dreptului sau în confirmare, au ca scop limitat să se constate dacă există sau nu un raport juridic, deci pentru clarificarea unor raporturi juridice pe cale judecătorească.

Potrivit dispozițiilor art.111 Cod pr.civilă, pentru exercitarea actiunii în constatare, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- partea să nu poată cere realizarea dreptului;

- să fie justificat un interes;

- și prin actiune să nu se urmărească existenta sau inexistenta unei stări de fapt.

Continutul art.111 Cod pr.civilă determină principiul subsidiarității actiunii în constatare, în raport cu actiunea în realizare, cu toate consecintele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două actiuni.

Din verificarea întregii documentatii existente la dosarul cauzei rezultă fără echivoc că recurentii își pot realiza drepturile solicitate, nu printr-o actiune în constatare, ci numai printr-o actiune în realizare.

Pe cale de consecință, sanctionarea contraventională pentru restabilirea limitelor constructiei edificate, conform autorizatiei de constructie emisă de pârâtă, nu contestă dreptul de proprietate al recurentelor pentru a justifica interesul în promovarea unei actiuni în constatarea dreptului.

Mai mult, printr-o actiune în constatarea dreptului nu se poate justifica interesul în constatarea existentei sau inexistentei unei stări de fapt, fapt ce atrage inadmisibilitatea.

Prin urmare, ratiunile juridice expuse fac ca toate criticile formulate de recurenti să fie înlăturate ca neîntemeiate, sens în care în baza art.304 al.1 Cod pr.civilă instanta va respinge ca nefondat recursul.

Față de cererea intimatilor privind plata cheltuielilor de judecată, instanta va respinge cererea ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenții reclamanți și, domiciliați în B,-,. 110,. 21, sect. 5, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C, bd. -, nr. 51, împotriva deciziei civile nr. 31 din 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-.

Respinge cererea intimatului de plată a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,azi 16.06.2008.

Președinte Judecători

- - -

- -

Grefier

- -

Jud.fond:;

Jud.apel:;

Red.dec.jud.

Tehnored.gref.- 2 ex

14.07.2008

Președinte:Paulina Georgescu
Judecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Constanta