Acțiune în constatare jurisprudenta.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DEECIZIA CIVILĂ NR. 27/
Ședința publică din 31 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florina Andrei
JUDECĂTOR 2: Daniel Radu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, sat, județul A, împotriva deciziei civile nr.258 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat prin anularea timbrului judiciar în sumă de 0,15 lei și a chitanței nr.- din 14 decembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești, din care rezultă că s-a achitat suma de 10,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Dezbaterile de fond asupra recursului au avut loc la data de 25 ianuarie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1508/21.08.2006 reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții și pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate faptul că autorul reclamanților, în prezent decedat, a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8316/14.12.2001, imobilul compus din suprafața de 416. teren aferent și curte, împreună cu cota indiviză de V2 din casa de locuit, situat în Curtea de -, județul A, cu vecinătățile menționate în acțiune.
In subsidiar, reclamanții au solicitat instanței ca în situația în care nu se va admite primul capăt de cerere, să se constate că în favoarea fondului reclamanților, ca fiind constituită cu prilejul înstrăinării, o servitute de trecere cu lățimea de 4. și lungimea de circa 70. pe care să-și exercite ieșirea la calea publică și care sa traverseze proprietatea pârâților vânzători, ieșirea la calea publică respectând același traseu ca acela care exista la momentul când fondul aparținea unui unic proprietar.
La data de 24.08.2006, ( 13 ), reclamanții, și, au formulat o cerere de renunțare la acțiune, datorită faptului că urmare a decesului autorului acestora, a avut loc un partaj voluntar, în urma căruia proprietara exclusivă a imobilului în litigiu a devenit reclamanta, ceilalți reclamanți neavând calitate procesuală activă în această cauză.
Prin aceeași cerere reclamanta a arătat faptul că înțelege să renunțe la primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea faptului că autorul reclamanților a dobândit prin cumpărare imobilul compus din suprafața de 416. teren aferent și curte, împreună cu din casa de locuit și că înțelege să figureze în continuare ca și reclamantă, însă numai asupra celui de al doilea capăt de cerere, referitor la constatarea existenței servitutii de trecere.
În motivarea acțiunii s-a arătat în esență, că autorul său a dobândit prin cumpărare în anul 2001, imobilul la care se solicită accesul, folosind ca și cale de acces la drumul public o servitute de destinație, utilizată ulterior în aceleași condiții ca și de către reclamantă, căreia însă în prezent i-a fost interzis acest drept de către pârâți, motiv pentru care a formulat cererea de față întemeiată în drept pe disp art.625, 626, 627 Cod civil, coroborat cu art. 111 Cod procedură civilă.
La data de 3.10.2006, pârâții și au depus la dosar întâmpinare ( 16 ), în cuprinsul căreia au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând aceasta prin faptul că solicitarea reclamanților nu se justifică, deoarece pe de o parte, fondul acestora nu este înfundat și deci există și alte modalități de ieșire la calea publică, iar pe de altă parte culpa înfundării lotului aparține tot reclamanților care în mod voit au creat această situație prin partajul voluntar intervenit după decesul autorului acestora.
Pârâții au învederat instanței faptul că o eventuală servitute pe terenul acestora ar fi împovărătoare deoarece le-ar despărți proprietatea în două arătând totodată, că anterior au permis folosirea servitutii de trecere de reclamanți, însă numai cu piciorul și aceasta pe considerentul că reclamanții manifestat dorința de a cumpăra și restul terenului.
S-au depus acte în legătură cu obiectul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 1145/14.12.2006 pronunțată de Judecătoria Curtea d e Argeș s-a admis acțiunea reclamantei, s-a constatat că pârâții sunt obligați să-i permită reclamantei să treacă de la imobilul proprietatea sa ( teren și construcții dobîndit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.8316/14.12.-2001), situat în Curtea de A,-, cu vecinii:, ,V-, S- și N-, la str. - -, pe drumul cu lățimea de 4 și lungimea de 70.
În adoptarea acestei soluții instanța a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8316/14.12.2001 autorul reclamantei, a dobândit imobilul în suprafață de 416 mp. teren aferent și curți, împreună cu cota indiviză de 1/2 din casa de locuit, situat în intravilanul municipiului Curtea de A,-, jud. A cu vecinătățile menționate în înscrisul aflat la fila 17 dosar.
Prin înscrisul intitulat contract de întreținere cu nr. 3176 din 17.12.1993, defunctul autorul comun al pârâtei și al defunctului, autorul reclamatei în calitate de proprietar al imobilului teren în suprafață totală de 8007 mp. situat în pct. "Acasă"- a înțeles să înstrăineze toate imobilele pârâtei liberă de orice sarcini sau servituți, cu excepția curții din pct. "Acasă",care rămâne comună.
Față de cuprinsul acestui înscris instanța a apreciat că autorul părților a înțeles să lase curtea comună, tocmai în scopul asigurării ieșirii la calea publică,ceea ce presupune că această curte situată în fața casei, pe care este amplasat drumul în litigiu este grevată de sarcini, respectiv de servitutea reclamată de .
A mai reținut instanța că toți martorii audiați în cauză au declarat faptul că înainte de cumpărarea imobilului de către autorul reclamantei și în continuare până în luna august 2006 ieșirea la calea publică se făcea pe același traseu ca și la momentul în care terenul aparțin ea autorului comun al părților și că niciodată nu a existat o altă cale de acces.
În acest sens au fost și răspunsurile părților la interogatoriu la întrebările nr. 1,2 și 3.
În acest context probator prima instanță reținând că în cauză s-a făcut dovada constituirii unei servituți de destinație ce s-a menținut în favoarea fondului proprietatea reclamantei a apreciat că sunt aplicabile disp.art. 625 și art. 626.civ. pentru admisibilitatea acțiunii.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel pârâții și criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
-. În mod greșit instanța a respins proba cu expertiză tehnică solicitată de apelanții - pârâți cu obiectivele menționate în nota de probatorii de la filele 27, probă esențială în soluționarea corectă a cauzei, de vreme ce se reține în motivarea sentinței că pârâții nu au făcut dovada că reclamanta ar avea și alte posibilități de ieșire la calea publică.
Se mai arată de către apelanți că se impune efectuarea acestui raport de expertiză și pentru faptul că acel contract de întreținere în temeiul căruia s- constituit servitutea de trecere a fost depus după ce s-a dat cuvântul părților asupra fondului.
-. În mod greșit instanța a admis acțiunea cu motivarea că servitutea în litigiu a fost constituită prin destinația proprietarului, deoarece pe acest fond nu a existat un drum de acces cu această destinație, iar suprafața totală de curte ( 500 mp.) ce a aparținut autorului său a fost un singur fond și prin urmare nu se putea naște o servitute de destinație.
În plus, prin contactul de vânzare cumpărare nr. 8316/2001 nu s-a prevăzut vreun drum de servitute,deoarece această suprafață s- alipit aceluiași proprietar .
Suprafața de teren " curte" din pct. "Acasă" menționată în contractul de întreținere ca fiind proprietate comună cu restul proprietății tatălui său, nu a avut acces direct la calea publică, însă folosința comună se făcea numai pe durata vieții lui . Această folosință comună a vizat numai pe autor, iar prin contractul de întreținere nu se transmite celorlalți moștenitori această folosință comună.
Se mai susține că apelanții au înțeles să înstrăineze autorului reclamantului suprafața de 416 mp. care potrivit schiței de la fila 18 dosar fond semnată de aceasta și recunoscută de reclamantă se învecinează cu restul proprietății are ieșire directă la calea publică pe o suprafață de 103 ml. Dacă apelanții ar fi dorit să-i asigure acestuia cale de acces în anul 2001 când a perfectat actul ar fi făcut referire la contractul de întreținere și ar fi materializat în schiță acest lucru.
Ori, raționamentul pentru care apelanții au înstrăinat, a fost legat de faptul că, acest teren se învecina cu restul proprietății autorului reclamantei care are ieșire directă la calea publică.
Această situație de fapt rezultă și din cuprinsul actului de vânzare cumpărare rectificat și însușit de reclamantă atunci când s-a partajat cu sora sa potrivit certificatului de moștenitor nr. 87/2003.
Pentru aceste motive apelanții au solicitat admiterea apelului.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.258 din 2.09.2007 a admis apelul și a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea, obligând pe intimată la 710 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, după încuviințarea și efectuarea unui raport de expertiză tehnică de specialitate, cu obiectivele stabilite prin încheierea din 7 mai 2007, următoarele:
Potrivit art.625 cod civil nu se pot constitui prin destinația proprietarului decât servituțile continue și aparente.
Totuși, în practica judecătorească s-a recunoscut existența unei servituți de trecere în favoarea locului înfundat, numai în situația în care, dacă părțile, prin încheierea actului de înstrăinare nu au prevăzut nimic privitor la servitutea de trecere, aceasta semnificând împrejurarea că ele au înțeles să nu modifice starea anterioară creată de proprietar și că prin urmare există prezumția că înțelegerea de înstrăinare se referă și la menținerea servituții de trecere.
Deci, condiția esențială pentru constituirea unei servituți prin destinația proprietarului este aceea ca terenul înstrăinat să devină loc înfundat, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât terenul proprietatea cumpărătorului are acces la calea publică, având propria ieșire pe terenul în suprafață de 400 mp situat la nr.67.
În acest context probator, instanța de apel a reținut că prima instanță în mod greșit a apreciat că servitutea a fost constituită prin destinația proprietarului, întrucât această suprafață reprezintă întreaga curte în care pârâții își au edificată gospodăria.
Apelul fost admis, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului deciziei în temeiul art.296 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii declarat recurs în termen legal reclamanta, care o critică pentru nelegalitate, în sensul încălcării flagrante dispozițiilor art.626 și 627 Cod civil.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului, reclamanta arată că din interogatoriile luate intimaților rezultă că dinaintea cumpărării suprafeței de 416 mp de către autorul său de la intimați și după cumpărarea acestui teren până la decesul autorului și de la deces până în prezent, s- trecut de către familia de la imobilele sale la calea publică, pe această porțiune de teren ce a servit ca drum de trecere de la momentul edificării casei de către autorii și soția sa, respectiv de la momentul dobândirii terenului de 8007 mp și până în prezent.
Deși intimații au susținut că și-ar fi luat obligația să-și amenajeze cale de acces pe latura de est cu care se învecina terenul cumpărat de la intimați, nu au dovedit această apărare.
Hotărârea instanței de apel este motivată cu încălcarea disp. art.626 și 627 Cod civil, din moment ce a considerat că nu a cumpărat și suprafața de teren care mai rămânea în afara celor 416 mp de la limita terenului cumpărat până la strada - - și deci autorul a înțeles să nu mai folosească această servitute creată de, ci calea de acces de pe terenul situat în partea de est tot proprietatea sa, invocând în sprijinul acestei motivări aberante raportul de expertiză.
Experții au arătat în mod clar că nu se poate sub nici o formă ieși la calea publică după terenul de 416 mp cumpărat de autorul recurentei de la intimați, la calea publică pe terenul situat pe latura de est care a aparținut tot lui.
O altă motivare aberantă a instanței este legată de faptul că în actul prin care autorul reclamantei a cumpărat cei 416 mp teren nu este prevăzută posibilitatea pentru terenul cumpărat de a ieși la calea publică pe acest drum de trecere.
În acest mod au fost încălcate prevederile art.627 Cod civil care arată că, dacă proprietarul a două servituți între care există un semn vădit de servitute, ca în cazul în speță ( drum pietruit cu urme cum este drumul în litigiu ), înstrăinează una din proprietăți fără ca actul respectiv să conțină nicio convenție stingătoare de servitute, ea urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra fondului înstrăinat, în speță în favoarea fondului înstrăinat.
Pentru ca instanța să considere desființată această servitute de trecere creată prin destinațiunea proprietarului, nu are dreptul să meargă pe supoziții, ci trebuia ca în actul de dobândire a proprietății asupra celor 416 mp să fie menționată expres desființarea acestei servituți cu crearea unei căi de acces pe terenul din latura de est.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, desființarea deciziei și menținerea sentinței instanței de fond.
Recursul este nefondat.
Deși recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 - 9 Cod procedură civilă, prin modul de redactare a acestora vizează atât netemeinicia, cât și nelegalitatea deciziei din punct de vedere al prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, în dezvoltarea recursului se face în mod frecvent vorbire despre probele administrate în cauză, respectiv interogatoriile luate intimaților și expertiza tehnică efectuată în cauză și despre modalitatea de interpretare a acestora de către instanță.
Se pretinde, de asemenea că instanța a ignorat interogatoriul luat intimaților.
Invocându-se aprecierea eronată probelor și neanalizarea acestora, se susține practic netemeinicia deciziei.
Cum pct.10 și 11 al art.304 Cod procedură civilă au fost abrogate prin art. I pct.1111, respectiv art. I pct.112 din OUG nr.138/2000, criticile formulate din acest punct de vedere sunt inadmisibile, în recurs, care este o cale extraordinară de atac, neputându-se analiza decât motivele de nelegalitate prev. de art.304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Nu poate fi reținut nici motivul de modificare prev. de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, întrucât decizia cuprinde motivele pe care se sprijină și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
De fapt, invocând acest temei legal, recurenta arată că este " aberantă" motivarea instanței, practic este deci nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel și-a motivat soluția pronunțată.
Cât privește motivul prev. de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, recurenta deși l-a enunțat, nu l-a dezvoltat în niciun mod.
Mai mult decât atât, instanța nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În discuție rămâne așadar numai motivul de nelegalitate prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în speță aplicarea dispozițiilor art.626 și 627 Cod civil.
Și din acest punct de vedere hotărârea recurată este legală, pentru următoarele considerente:
Conform art.627 Cod civil, dacă proprietarul două proprietăți, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una dintre proprietăți, fără a exista nicio convenție în contract atingătoare de servitute, ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra fondului înstrăinat.
Potrivit acestui text de lege, dacă în actul de înstrăinare efectuat de același proprietar înstrăinător, nu este prevăzută nicio clauză, rezervă ori restricție, referitoare la servitutea creată anterior, există prezumția că părțile au înțeles să mențină acea servitute.
Pentru a fi incidente în speță aceste dispoziții legale, se impune deci existența unei servituți de trecere creată anterior.
În cauză însă nu s-a dovedit crearea unei asemenea servituți.
Astfel, prin actul intitulat " contract de întreținere" nr.3176 încheiat la data de 17.12.1993 la notariatul de Stat Local Curtea de A ( 44 - 45 dosar fond), defunctul, autorul comun al pârâtei și al defunctului, autorul reclamantei, a înstrăinat intimaților - pârâți mai multe imobile, specificându-se în cuprinsul contractului că toate aceste imobile sunt libere de orice sarcini sau servituți, cu excepția curții, ce rămâne comună cu restul proprietății din pct. " Acasă".
Așadar, prin acest act nu s-a creat o servitute de trecere, ci un drept de folosință în comun, cele două instituții juridice fiind total diferite.
Spre deosebire de dreptul de folosință, servitutea de trecere este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, deci este un drept real principal, derivat perpetuu și indivizibil constituit asupra unui imobil, numit fond aservit sau dominant, pentru uzul și utilitatea altui imobil denumit fond dominant, imobile care aparțin la proprietari diferiți.
Servitutea de trecere face parte din categoria servituților legale, stabilite prin lege, este o servitute necontinuă, care nu are nevoie de fapta omului pentru a fi exercitată, iar potrivit dispozițiilor art.624 Cod civil nu se poate stabili decât prin titlu.
Exercițiul dreptului de trecere nu se poate concepe în afara unui drept de servitute dobândit în modalitățile prevăzute de lege.
Întrucât prin contractul de întreținere nr.3176/1993 nu s-a constituit o asemenea servitute, prevăzându-se numai o folosință comună, nu sunt incidente în speță dispozițiile art.627 Cod civil.
S-a susținut de către recurentă că simpla posesie asupra terenului, îndelungată, echivalează cu o constituire legală servituții de trecere.
Nu poate fi reținută această apărare, deoarece, potrivit dispozițiilor art.623 Cod civil, numai servituțile continue și aparente se pot dobândi și prin posesiunea de 30 ani, nu și servitutea de trecere, care nu poate fi stabilită decât prin titluri.
Mai mult decât atât, potrivit art.625 Cod civil, destinațiunea proprietarului ține loc de titlu numai în privința servituților continue și aparente.
Așa după cum în mod corect a reținut instanța de apel, se poate constitui totuși o servitute prin destinația proprietarului în situația în care terenul înstrăinat este loc înfundat.
În speță, terenul în suprafață de 416 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.8316/14.12.2001 nu este loc înfundat, acesta învecinându-se cu terenul în suprafață de 400 mp deținut de autorul reclamantei, și deci, ieșirea la calea publică se poate realiza pe acest teren situat în pct. " Acasă" la nr.67.
Această situație de fapt rezultă din certificatul de moștenitor nr.87/18.04.2003 ( 19 dosar fond ), cât și din expertiza tehnică efectuată în cauză de expert tehnic judiciar.
Cu privire la această expertiză, recurenta arată că nu a fost corect evaluată de către instanță, critică inadmisibilă, întrucât situația de fapt stabilită de către instanță rămâne câștigată cauzei, neputând fi reanalizată în recurs, cale de atac care vizează numai aspectele de nelegalitate, așa după cum s- mai arătat anterior.
În consecință, pentru cele ce preced, instanța de apel nu a încălcat prevederile art.626 și 627 Cod civil, astfel că, în baza dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
Conform art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimaților - pârâți suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.258 din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată către intimații pârâți și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 31 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Fl.
Grefier,
Red. Fl.
Tehnored.
05.02.2008
Jud.apel:
Jud. fond:
OPINIE SEPARATĂ
Sunt pentru admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de tribunal cu consecința respingerii apelului declarat de pârâți și menținerii sentinței instanței de fond, pentru următoarele considerente.
Recursul este fondat pentru motivele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
Reclamanta a investit instanța cu acțiune confesorie de apărare a dreptului de servitute de trecere constituită deja prin actul autentic nedesființat până în prezent și necontestat de nici una dintre părți.
Astfel, din înscrisul intitulat contract de întreținere nr.3176 încheiat la data de 17 decembrie 1993 (fila 44-45 dosar fond), rezultă că defunctul autorul comun al pârâtei și al defunctului, respectiv autorul reclamantei a fost proprietarul unui teren în suprafață de 8.007 mp. situat în punctul "Acasă",-.
În cuprinsul contractului de întreținere se menționează în mod clar că toate imobilele se înstrăinează de la către, libere de orice sarcini sau servituți cu excepția terenului curte din punctul "Acasă" care rămâne în folosință comună, tocmai în scopul asigurării ieșirii la calea publică, ceea ce înseamnă că această curte aflată în fața casei pe care este amplasat drumul în litigiu este gravată de sarcini, respectiv de servitute.
Așa s-a constituit prin titlu servitutea în favoarea fondului dominant în momentul în care el aparținea unui singur proprietar.
toate probele administrate în cauză și anume proces verbal de cercetare la fața locului, proba testimonială, au relevat faptul că înainte de cumpărarea imobilului de către autorul reclamantei și după cumpărare până la decesul acestuia, precum și în continuare până în luna august 2006, ieșirea la calea publică se făcea pe același traseu care există și în prezent și că niciodată nu a existat o altă cale de acces.
De asemenea, ceea ce este cel mai important prin răspunsurile la interogatoriu aflate la filele 34-35 din dosar, pârâții recunosc acest lucru, și anume faptul că prin contractul inițial de întreținere s-a constituit o servitute de trecere pe care au respectat-o până la data de 17 august 2006, când fără nici un motiv au închis cu lacăte poarta care asigura accesul la calea publică.
Este evident că prin decizia pronunțată au fost încălcate în mod flagrant dispozițiile art.626 și 627 Cod civil.
Astfel, conform art.627 Cod civil, dacă proprietarul a două proprietăți între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează una dintre proprietăți, fără a exista nici o convenție în contract atingătoare de servitute, ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra fondului înstrăinat.
Potrivit acestui text de lege, dacă în actul de înstrăinare efectuat de același proprietar înstrăinător nu este prevăzută nici o clauză rezervă ori restricție referitoare la servitutea creată anterior, există prezumția că părțile au înțeles să mențină acea servitute.
Așa cum s-a arătat de altfel mai sus, în speța dedusă judecății, sunt incidente aceste dispoziții legale, deoarece servitutea de trecere a fost constituită de către autorul comun prin contractul de întreținere nr.3176/1993, astfel încât în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior, respectiv nr.8316/2001 nu era necesar să se mai prevadă existența acestei servituți de trecere.
Decizia pronunțată de tribunal are considerente străine de natura pricinii fiind incidente și dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă, deoarece precizează în mod nelegal că trebuia menționată în contractul de vânzare-cumpărare arătat mai sus ( 8316/2001) existența servituții de trecere.
În aceste împrejurări servitutea de trecere a fost creată în favoarea ambelor părți în condițiile art.625 și art.626 Cod civil prin destinația ce a fost dată de fostul proprietar al fondului. Așa fiind, nici una dintre părți nu poate împiedica pe cealaltă în folosința drumului de acces, câtă vreme servitutea creată prin destinație de autorul părților nu a fost desființată în mod expres prin titlu de cele două părți, aceasta chiar în situația în care ar mai exista și o ieșire la calea publică (ceea ce nu este cazul în speță), nefiind aplicabile dispozițiile art.616 Cod civil, referitoare la locul înfundat.
În cauză, s-a stabilit cu certitudine că recurenta-reclamantă a folosit ca drum de trecere de la data dobândirii proprietății, fondul proprietarului înstrăinător, transformându-se astfel într-o veritabilă servitute de drept.
Astfel, prin soluția pronunțată de tribunal, menținută în opinia majoritară, deși toate părțile din proces nu au contestat validitatea contractului de întreținere nr.3176/1993 și mențiunile din acest act, care nu a fost anulat până în prezent printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, se lipsește de efecte juridice, producând importante prejudicii recurentei-reclamante prin blocarea drumului de acces la calea publică.
De altfel, deși se recunoaște că terenul curte din punctul "Acasă" a fost exceptat de la înstrăinare și că s-a făcut precizarea că rămâne în folosință, nu se definește în ce ar consta acest drept care se pare că excludede planodreptul de trecere pe respectivul teren.
Față de cele arătate mai sus, consider că soluția legală este aceea de admitere a recursului, modificarea deciziei pronunțată de tribunal, respingerea apelului declarat de pârâți și menținerea sentinței instanței de fond.
Judecător,
,
Red./11.02.2008
GM/2 ex.
Președinte:Florina AndreiJudecători:Florina Andrei, Daniel Radu, Jeana Dumitrache
