Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SECȚIA CIVIL, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNC, ASIGURRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLIC DIN DATA DE30 ianuarie 2008
COMPLETUL DE JUDECAT A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu judector
JUDECTORI: - - - - judector
- - - - judector
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamanta și de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr.239 din 19 septembrie 2007 pronunțat de Tribunalul Bac u în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public, s-a prezentat avocat pentru recurenta-rclamant și mandatarul, pentru intimata-pârât, lips fiind recurenta-reclamant, recurentul-pârât Primarul municipiului B, intimata-pârât C și intimatul-intervenient.
Procedura a fost legal îndeplinit.
S-a expus referatul oral al cauzei de ctre grefierul de ședinț, în sensul c la dosarul cauzei s-a depus prin compartimentul arhiv în copie, motivele de recurs.
Instanța, revine asupra încheierii anterioare prin care s-a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit în sarcina recurentului-reclamant, în sensul c urmeaz a se achita de ctre recurentul-reclamant o tax judiciar de timbru în cuantum de 12.730.000 lei vechi și un timbru judiciar de 100 lei vechi.
Aprtorul recurentei-reclamante depune la dosar copia motivelor de recurs cu confirmarea de primire pe care se afl data și ora la care a fost înaintat prin fax aceast cerere.
Instanța, acord prților cuvântul pe excepția tardivitții promovrii recursului.
Aprtorul recurentei-reclamante solicit respingerea excepției de tardivitate întrucât recursul a fost promovat la data de 29.10.2007, ultima zi legal.
Procuratorul intimatei-pârâte, arat c ștampila poștei și data primirii cererii de recurs depșește termenul prevzut de lege.
Instanța, respinge excepția tardivitții promovrii recursului având în vedere data consemnat pe cererea de recurs care a fost înaintat prin fax la data de 29.10.2007, ultima zi legal de declarare a recursului și astfel constat recursul declarat în termen.
Aprtorul recurentei-reclamante solicit un nou termen pentru achitarea taxei judiciare de timbru.
Procuratorul intimatei se opune acestei cereri, întrucât a avut timp suficient pentru achitarea acestei taxe.
Având în vedere cererea de acordarea unui nou termen de judecat pentru achitarea taxei judiciare de timbru;
Amân judecarea cauzei la data de 20 februarie 2008, ora 9,oo 8 pentru când vor fi repetate procedurile de citare cu prțile lips.
Dat și citit în ședinț public azi 30 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTORI, GREFIER,
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SECȚIA CIVIL, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNC, ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL NR. 154 din 20 februarie 2008
ȘEDINȚA PUBLIC DIN DATA DE 20 februarie 2008
COMPLETUL DE JUDECAT A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu judector - - - - - judector
- - - - judector
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamanta și de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr.239 din 19 septembrie 2007 pronunțat de Tribunalul Bac u în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public,s-a prezentat avocat pentru recurenta-reclamant și mandatarul pentru intimata-pârât C, lips fiind recurenta-reclamant, recurentul-pârât și intimații C și.
Procedura a fost legal îndeplinit.
S-a expus referatul oral al cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care;
Aprtorul recurentei-reclamante depune la dosarul cauzei dovada veniturilor clientei sale cu precizarea c aceasta nu are de unde achita taxa de timbru și nici nu are posibilitți pentru o eventual scutire. Deci înțelege în numele clientei sale, s nu timbreze recursul. Alte cereri nu mai are de formulat.
Mandatarul intimatei solicit judecarea cauzei nemaiavând cereri de formulat.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța pune în discuția prților excepția netimbrrii recursului faț de precizarea aprtorului recurentei-reclamante și acord cuvântul pe excepție și fond.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-reclamant, cu privire la excepția invocat de instanț, solicit admiterea excepției. Cu privire la recursul promovat de pârâtul Primarul municipiului B solicit respingerea recursului.
Procuratorul având cuvântul cu privire la excepția invocat, arat c las la apreciere. Cu privire la recursul Primarului municipiului B, arat c acest recurs este netemeinic, nu au nicio relevanț susținerile acestui recurent și nici nu au legtur cu prezenta cauz,motivele în acest sens le-a dezvoltat în scris și pe care le depune la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de faț, constat urmtoarele:
Prin sentința civil nr.1011/2007, Judec toria Bac uaa dmis în parte acțiunea formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâții C și Municipiul B, prin primar, a constatat c reclamanta a dobândit prin uzucapiune suprafața de 280,54 mp situați în B,- și a respins cererea reconvențional formulat de
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut urmtoarele:
Prin expertizele efectuate în cauz de ctre experții și a fost identificat și evaluat imobilul în litigiu, dup cum urmeaz:terenul este situat în B,-, având suprafața de 280,54 mp(teren stpânit exclusiv de reclamant), plus un drum de acces în suprafaț de 101,28 mp folosit împreun cu pârâții și C, valoarea total a terenului fiind 74,726,20 lei; pe teren sunt amplasate o cas cu dou camere(construite în perioada 1960-1961), 3 holuri, baie și buctrie precum și dou cotețe de psri, o magazie și dou garaje(magazie de lemne), construite în perioada 1962-1965, în valoare total de 42.081,37 lei.
Având în vedere c pârâtul a decedat anterior formulrii cererii de chemare în judecat, instanța a admis excepția lipsei calitții procesuale de folosinț a acestuia, în temeiul art.7 din Decretul nr. 31/1954, pe cale de consecinț a respins cererea formulat în contradictoriu cu acest pârât.
În ce privește pârâtul, instanța a reținut c acesta este cstorit cu pârâta C, succesoarea defunctului și locuiește în imobilul alturat celui în litigiu. Aceste aspecte nu îi confer îns calitatea procesual pasiv în cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului, întrucât imobilul nu s-a aflat niciodat în proprietatea pârâtului. Prin urmare a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a pârâtului și a respins în consecinț, cererea principal formulat în contradictoriu cu acesta.
Excepția inadmisibilitții cererii principale invocat de ctre pârâtul Municipiul Baf ost respins întrucât reclamanta nu are la îndemân o acțiune în realizarea dreptului, fiind îndeplinite cerințele art.111 Cod procedur civil, iar în plus zdelca este încheiat doar pentru un teren de 130 mp pentru diferența ocupat de reclamant în plus(pentru care Municipiul B are calitate procesual pasiv) neexistând vreun înscris sub semntur privat.
Cu privire la extinderea casei de locuit și la anexe, din probele administrate în cauz, instanța a reținut c acestea au fost edificate de ctre reclamant, în perioada 1962-1965. Îns uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului în proprietate, presupune posesia prelungit, într-un interval de timp prevzut de lege, a unui imobil aparținând altcuiva, cerinț neîndeplinit în speț, întrucât construcțiile nu au aparținut niciodat pârâților. Prin urmare, instanța a respins ca nefondat captul din cererea principal privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra construcțiilor edificate de ctre reclamant(3 holuri, baie și buctrie, precum și 2 cotețe de psri, o magazie și 2 garaje).
Cât privește terenul în suprafaț de 280,54. situat în intravilanul municipiului B,-, identificat cu schița anex la raportul de expertiz întocmit de expert în perimetrul 60-38-36-41-24-21-20-65-27-28-64-63-62-61-60, învecinat la Nord cu proprietatea, la cu, la Sud cu drum acces, la Vest cu teren Consiliul local B(spațiu aferent blocului 14 din str. -), instanța a reținut din probele administrate c reclamanta a avut posesia acestui teren pe o perioad mai mare de 30 ani, în tot acest timp posesia fiind neviciat, iar reclamanta posedând cu intenția de a deveni proprietar, astfel c a admis în parte acțiunea și a constatat c reclamanta a dobândit drept de proprietate asupra terenului, în temeiul art.1837,1846 și 1847 Cod civil.
Referitor la terenul în suprafaț de 101,28 mp reprezentând drum de acces, identificat în schița anex raportului de expertiz topo, în perimetrul 41-34-25-23-22-10-11-19-20-21-24-41, instanța a reținut c posesia reclamantei nu întrunește condițiile pentru a interveni prescripția achizitiv, întrucât dat fiind natura și destinația acestui imobil, de a asigura acces atât la proprietatea reclamantei cât și la cea a pârâtei C, nu s-a putut reține c posesia s-a exercitat sub nume propriu pentru întreg terenul, iar actele de stpânire a imobilului apar ca fiind echivoce. Prin urmare, instanța a respins ca nefondat captul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe acest teren.
Cu privire la cererea reconvențional formulat în cauz, instanța a respins excepția lipsei calitții de reprezentant, întrucât la termenul de judecat din data de 16.01.2007 a fost depus la dosar împuternicirea dat în form autentic de ctre pârâta-reclamant C soțului su de aor eprezenta în acest litigiu.
Pe fond, instanța a respins cererea reconvențional ca o consecinț a admiterii în parte a cererii principale, având în vedere c terenul prevzut în zdelc a intrat în proprietatea reclamantei-pârâte ca efect al prescripției achizitive. Prin urmare, cererea pârâtei-reclamante de a se constata c este titularul dreptului de proprietate asupra terenului și de a fi obligat reclamanta-pârât la plata unei chirii, a fost respins ca nefondat.
Soluția primei instanțe a fost menținut de Tribunalul Bac u care prin decizia civil nr.239 din 19.09.2007 pronunțat în dosar nr- a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta și pârâtul Primarul municipiului
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta și pârâtul Primarul municipiului
Întrucât recurenta, prin aprtor, a artat la termenul de judecat din 20.02.2008 c nu are posibilitți materiale s achite taxa judiciar de timbru stabilit în sarcina sa de ctre instanț(fila 28) și c nu înțelege s o achite, urmeaz ca în baza art.20 al.3 din Legea nr.146/1997 s se dispun anularea recursului su ca netimbrat.
Primarul municipiului Bac riticat hotrârea instanței de apel din urmtoarele motive:
- instanța nu a avut în vedere situația exact a regimului juridic al terenului din B,str. - nr.12
- imobilul solicitat de reclamant se regsește în suprafețele revendicate de din România, în condițiile nr.OG94/2000.
Recursul Primarului municipiului B este nefondat.
Recursul promovat de pârâtul Primarul municipiului B prin care se invoc împrejurarea c reclamanta figureaz cu plata impozitului pentru suprafața de teren din litigiu doar pentru o perioad de 8 ani, astfel încât nu ar fi îndeplinit condiția termenului pentru constatarea uzucapiunii, nu are susținere probatorie, recurenta nefcând dovada susținerilor sale, acesta cu atât mai mult cu cât prin probatoriul administrat la instanța de fond(înscrisuri, proba testimonial) se reține o situație de fapt contrar.
De asemenea, înscrisul nou prezentat, reprezentând o cerere de retrocedare formulat de Bisericii din România pentru o suprafaț de teren situat pe str. - în municipiul B, suprafaț care s-ar suprapune peste imobilul în litigiu, și invocarea în acest context a prevederilor nr.OG94/2000 nu prezint relevanț sub aspectul soluției, prevederile legale aplicându-se în situația retrocedrii imobilelor prin procedura administrativ și nu acțiunilor în revendicare introduse pe rolul instanțelor judectorești.
Faț de considerentele expuse, se va respinge recursul formulat de Primarul municipiului B ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEL LEGII
E:
Anuleaz ca netimbrat recursul declarat de împotriva deciziei civile nr.239/19.09.2007 pronunțat de Tribunalul Bac u în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul municipiului
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTORI, GREFIER,
- - - -
- -
Red.sent.-
Red.- /
Red.- /25.02.2008
Tehn.-M-/ 2 ex.
25.02.2008/26.02.2008.
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Camelia Drăghin