Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 215/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 215 R
Ședința publică din data de 3.04.2008
PREȘEDINTE: Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta CFR Sucursala G, împotriva deciziei civile nr. 649 din 7.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimații pârâți Municipiul G prin Primar cu sediul în G- și Consiliul Local G cu același sediu, în acțiunea civilă având ca obiect constatare drept de proprietate.
La apelul nominal a răspuns recurenta prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatele Primăria Mun. G prin Primar și Consiliul Local
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că; Recurenta prin reprezentant a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 6 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Recurenta prin reprezentant solicită admiterea recursului, casarea deciziei dată de instanța de apel și menținerea sentinței dată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în cererea de recurs, pe care le susține și verbal în sensul că;
Arată că instanța de apel instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, interpretând greșit disp. art. 5 și 20 din Legea 15/1990 privind organizarea fostelor unități de stat în regii autonome și societăți comerciale.
Mai arată, față de susținerea instanței de apel cu privire la dreptul de administrare al imobilului, că o persoană juridică nici nu poate avea dreptul de administrare prin lege ci ori drept de proprietate, ori drept de concesionare.
Precizează că prin acțiunea formulată s-a dorit o hotărâre care să ateste titlu de proprietate pentru ca imobilul să intre în circuitul liber și să poată fi valorificat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată;
Prin cererea înregistrată sub nr. 8265/C/2004 pe rolul Judecătoriedi G, reclamanta " CFR" B în contradictoriu cu pârâtul Municipiul G prin Primar a solicitat să se constate că este proprietară asupra imobilului construcție situat în G, str. -.- 23 (fost - nr. 23), cu următoarele vecinatati: NORD - str. -. - (Primăria G), - PRIMARIA MUNICIPIULUI G si, SUD - PRIMARIA MUNICIPIULUI G si, VEST - PRIMARIA MUNICIPIULUI
În motivarea acțiunii se arata ca aceasta construcție este proprietatea reclamantei dobândita prin art. 5 si 20 din Legea 15/1990, construcție ce se afla in evidentele sale contabile si care a fost atribuita in administrare prin Decizia nr. 208/17.08.1979 a fostului Consiliu Popular al Județului
Consiliul Local al Municipiului G, parat la data introducerii acțiunii (14.09.2004) a formulat întâmpinare si cerere reconvenționala prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiata pe motiv ca actul de administrare prin care reclamanta a preluat imobilul din litigiu nu este un act de transfer a proprietății construcțiilor si, ca atare Consiliul Local are titlu de proprietate ce nu a fost nici contestat si nici anulat de către reclamanta. Prin acțiunea reconvenționala, Consiliul Local Gas olicitat ca in contradictoriu cu reclamanta sa-i fie lăsat in deplina proprietate si posesie imobilul compus din teren si construcții situat in G, str. -. - nr. 23, deținut pe nedrept de către reclamanta, motivând ca are titlu de proprietate asupra acestui imobil înca din 06.08.1951 si pana in prezent.
Prin sentința civila nr. 2675/10.04.2006 a Judecătoriei Galațis -a admis excepția lipsei de interes invocata din oficiu de către instanța si pe fond s-a respins acțiunea in constatare formulata de reclamanta in contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului G - reprezentat de PRIMARUL MUNICIPIULUI
În motivarea hotărârii se arata ca după apariția Legii 15/1990, potrivit art. 5 si 20 din acest act normativ, construcția in litigiu a intrat in proprietatea reclamantei, fiind înregistrat in evidentele sale contabile, iar ulterior promovării acțiunii s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 09 nr. 1221 de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor si Turismului, potrivit căruia suprafața de teren de 1347,31 mp situata in G, teren pe care se găsesc construcțiile ce formează obiectul prezentei cauze, in atestarea proprietății in beneficiul reclamantei.
În aceasta situație reclamanta nu ar mai avea nici un fel de interes in prezenta cauza, motiv pentru care s-a admis excepția.
Atât reclamanta, cat si paratul Consiliul Local G au formulat apel împotriva hotărârii, iar prin Decizia Civila nr. 383/19.10.2006 a Tribunalului Galați - secția Civila au fost admise apelurile, casata sentința si trimisa spre rejudecare de către aceeași instanța, pe motiv ca instanța de fond nu s-a prezentat asupra cererii reconvenționale formulata de Consiliul Local G pentru revendicarea imobilului, iar certificatul de atestare se refera numai la teren, si nu la construcție, care situație juridica urmează sa fie judecata de către aceeași instanța de fond.
La dosarul cauzei s-au depus o cerere prin care reclamanta îsi modifica petitul acțiunii, in sensul ca înțelege sa se judecata cu paratul MUNICIPIUL reprezentat prin Primar si nu cu Consiliul Local S-au mai depus acte si înscrisuri prin care se face dovada preluării in administrare a construcțiilor din litigiu de către reclamanta, raport de expertiza întocmit de către expert ing., prin care s-au identificat construcțiile. De către parat se depun acte prin care au devenit proprietari in anul 1951 in baza Decretului 111/1951. In cauza, in primul ciclu de judecata s-a efectuat o expertiza de identificare a construcțiilor întocmita de expert - ing. si certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 09 nr. 1221 întocmit la 25. 10.2005 de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor si Turismului.
Prin Sentința Civilă nr. 6106/2007 Judecătoria Galația reținut în motivare că potrivit înscrisurilor depuse de către reclamanta, respectiv decizia nr. 208/17.08.1979 de transmitere în administrarea reclamantei a construcțiilor din litigiu, ca de la aceasta data reclamanta a administrat aceste construcții in folos propriu, ca potrivit art. 5 si 20 din Legea 15/1990 a devenit proprietar asupra tuturor bunurilor existente la data intrării in vigoare a legii - 07.08.1990, iar ulterior prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate menționat mai sus a devenit proprietara si asupra terenului pe care se afla edificate construcțiile ce formează obiectul prezentei cauze.
În concluzie, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor prin menționata lege, iar certificatele de atestare confirma existenta proprietății si asupra construcțiilor si prin prisma prezumției de proprietate pe care o are reclamanta potrivit căreia cel care are proprietatea terenului are si proprietatea plantațiilor edificiilor de pe acest teren, urmând a se admite acțiunea așa cum a fost formulată.
de acțiunea reconvenționala, reclamanta, în întâmpinare, a invocat excepția lipsei capacitații procesuale de folosința a Consiliului Local G, motivând ca paratul Consiliul Local al Mun. G nu se încadrează in nici una din categoriile de persoane juridice prevăzute de art. 26 lit. a - d si e din Decretul 31/1954. Conform art. 21 al. 2 din legea 215/2001 a Administrației Publice Locale, Consiliile Locale funcționează ca Autorități Publice Locale si rezolva probleme publice in condițiile legii. Nici un text din lege nu arata ca se acorda personalitate juridica consiliilor locale, iar art. 19 din acest act normativ arata ca unitățile administrativ teritoriale (comuna, orașul, județul) sunt persoane juridice. Ca atare Consiliul Local nu are personalitate juridică.
Analizând actele dosarului prin prisma excepției invocate, instanța a constatat ca este întemeiata, urmând a fi admisa așa cum a fost formulata potrivit art. 137 al. 1 din Codul d e procedura civila, reținând ca paratul Consiliul Local G nu se încadrează in niciuna din categoriile de persoane juridice prevăzute in art. 26 lit. a-d si e din Decretul 31/1954, iar Legea 215/2001 nu dă consiliilor locale autoritatea de reprezentare a acestor instituții in relații cu terțe persoane cat si in instanțele de judecata.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel municipiul G prin primar, criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele considerente:
Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcției, ci a invocat doar o decizie de trecere în administrare, ce nu poate fi asimilat unui drept de proprietate. la Legea 15/1990 nu sunt relevante întrucât în art. 5 se face mențiunea că fac obiectul legii doar bunurile pe care legea le folosește și dispune în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită, or reclamanta nu face referire la destinația imobilului, acesta fiind nefolosit de mulți ani și în stare avansată de degradare. În art. 20 din aceeași lege se prevede că bunurile din patrimoniul acestora sunt ale societății, cu excepția celor dobândite cu alt titlu, cum ar fi acest bun, aflat doar în administrare.
Referitor la cererea reconvențională, a precizat că potrivit art. 38 lit. g din Legea 215/2001, consiliul local administrează domeniul public și privat al orașului și că acesta hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea, deci aceasta este instituția care dispune de imobilele din domeniul public.
Tribunalul Galați prin decizia civilă nr. 649/7.12.2007 a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată și în rejudecare a respins acțiunea ca nefondată.
A respins cererea reconvențională pronunțată de Consiliul Local al Municipiului G, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
A menținut celelalte prevederi ale sentinței și a înlăturat dispozițiile contrare.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;
Imobilul construcție apare ca fiind pertinentă susținerea apelantei, în sensul că au făcut obiectul Legii 15/1990 doar bunurile ce se aflau în patrimoniul societății și care serveau obiectului său de activitate.
În cauză, construcția nu a fost o perioadă îndelungată de timp folosită, ea aflându-se în stare avansată de degradare, aspect necontestat de părți. Imobilul nu servește efectiv scopului societății. Nu există nici un considerent în interpretarea scopului Legii 15/1990 pentru care imobilul să intre în proprietatea societății reclamante.
Este vorba despre un imobil preluat de stat în baza legilor anterioare anului 1989, aspect ce poate da naștere la discuții referitoare la legalitatea măsurii, dar despre care apelanta susține că nu a fost revendicat în baza legilor reparatorii.
Prin urmare, cât timp acest imobil nu a fost de natura să servească scopului societății, se apreciază că nu a făcut obiectul Legii 15/1990 și situația dreptului de proprietate se discută în condițiile dreptului comun.
Reclamanta nu a făcut o dovadă a proprietății, ci numai a unui drept de administrare.
Referitor la mențiunea prezumției de proprietate conferită de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, instanța apreciază că nu este aplicabilă, întrucât la data când reclamanta a devenit proprietara terenului, construcția exista și se cunoștea titularul dreptului de proprietate asupra acesteia.
Referitor la cererea reconvențională, considerațiile instanței de fond referitoare la lipsa capacității procesuale de folosință a Consiliului local al mun. G sunt corecte, doar că sancțiunea aplicabilă nu este anularea cererii (sancțiune ce intervine doar când se constată lipsa capacității de exercițiu, nu de folosință), ci respingerea acțiunii pentru această excepție. Astfel, acțiunea în revendicare se formulează de către proprietarul neposesor. Potrivit art. 1 din legea 213/1998, în cauză, dreptul de proprietate se afirmă că aparține unității administrativ teritoriale, respectiv municipiul G și nu Consiliul Local. Dacă s-ar fi dorit ca, Consiliul local să formuleze acțiunea în calitate de reprezentant al municipiului, acest aspect ar fi trebuit să rezulte din cuprinsul cererii reconvenționale și atunci s-ar fi analizat în ce măsură are sau nu calitatea de reprezentant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta "CFR"SA Sucursala Regională CFR G considerând-o nelegală, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc.civ.
Recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, în cauză interpretându-se eronat prevederile art. 5 și 20 din Legea 15/1990.
De asemenea, mai susține că instanța a interpretat superficial probele administrate în cauză, trecând cu ușurință peste unele aspecte și principii esențiale în lămurirea regimului juridic al imobilului construcție care face obiectul judecății.
Precizează recurenta că nu există nici un considerent în interpretarea scopului Legii 15/1990 pentru care imobilul să intre în proprietatea societății având în vedere că nu servește efectiv scopului societății, aflându-se de altfel în stare de degradare.
Mai solicită a se reține că întreaga documentație privind obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției a fost întocmită la zece ani după apariția Legii 15/1990 pentru obiectivul " Atelier proiectare".
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului a fost obținut pentru obiectivul "Atelier proiectare".
De asemenea mai învederează că în mod greșit instanța de apel a reținut că a făcut dovada doar a unui drept de administrare, ceea ce demonstrează că a făcut o greșită interpretare a principiilor transformării economiei dreptului de administrare al fostelor unități de stat în drept de proprietate privată.
Așadar, dreptul de proprietate al reclamantei este dobândit prin voința legii, în caz contrar bunul rămâne fără stăpân.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate și ale dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod proc.civ. reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente;
Potrivit deciziei nr. 208/17.08.1979 eliberată de Consiliul Popular al Județului G reclamantei i s-a transmis un drept de administrare asupra imobilului din-.
Din conținutul acestei dispoziții nu rezultă cu ce titlu deținea imobilul Consiliul Popular al Jud.
Prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, precum și prin apelul formulat pârâtul a învederat că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului 111/1951.
Or, în contextul aplicării legilor reparatorii, se impune ca reclamanta să clarifice situația juridică a imobilului și dacă dreptul de administrare l-a primit de la adevăratul proprietar.
Astfel, instanța de apel corect a reținut că este vorba despre un imobil preluat de stat în baza legilor anterioare anului 1989, aspect ce poate da naștere la discuții referitoare la legalitatea măsurii.
Prin urmare, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 15/1990 care reglementează bunurile ce se aflau în patrimoniul fostelor unități economice de stat și pentru care aveau un drept de administrare directă, dar care se transformă în drept de proprietate numai pentru bunurile care serveau obiectului său de activitate.
Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 cod proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta CFR Sucursala G, împotriva deciziei civile nr. 649 din 7.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimații pârâți Municipiul G prin Primar cu sediul în G- și Consiliul Local G cu același sediu, în acțiunea civilă având ca obiect constatare drept de proprietate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.GB/25.04.2008
Dact.IS/2ex.29.04.2008
Fond.
Apel./
Președinte:Gabriela BaciuJudecători:Gabriela Baciu, Romeo Jirlăeanu, Elena Romila
