Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2274/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2274/R/2009
Ședința publică din data de 30 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Mitea președintele Curții de Apel Cluj
JUDECĂTORI: Valentin Mitea, Denisa Băldean Sergiu Cătălin vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
- - -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și - împotriva deciziei civile nr. 1565 din 27 septembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 4531/2000 privind și pe pârâții, și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat și reprezentantele pârâților intimați și, avocat și avocat - cu împuterniciri avocațiale la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat Consiliul Local al municipiului C-
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Primăria Municipiului C-N a răspuns adresei efectuată de instanță, comunicând în copie actele care se găsesc în dosarul de revendicare în baza Legii nr. 112/1995, a imobilului situat în C-N,- precizând totodată că cererea de revendicare formulată în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost soluționată cu privire la imobilul situat în C-N,-.
Reprezentantul reclamantelor recurente depune la dosar schița reprezentând arborele genealogic pentru a se verifica legătura dintre proprietarii tabulari și reclamantele recurente.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantelor recurente solicită admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, admiterea apelului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați - și, avocat - solicită respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic, aceleași concluzii avându-le și doamna avocat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 2209 din 22.03.2000 a Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosarul nr. 311/2000, a fost respinsă acțiunea civilă înaintată de reclamantele și împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului C-N, și, prin care s-a solicitat: să se constate nulitatea absolută a actelor de preluare de către Statul Român a imobilului compus din casă, curte și teren situat în municipiul C-N,-, înscris în CF nr. 4284 C nr. top 10077/3; să se constate nulitatea absolută a operațiunilor efectuate în cartea funciară ca urmare a preluării imobilului; să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român și a tuturor operațiunilor efectuate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 31001/14.11.1996 încheiat între C-N și pârâții; să se constate că reclamantele sunt moștenitoarele legale ale foștilor proprietari și să se dispună întabularea lor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele:
Imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea tabulară a bunicilor reclamantelor, fiind însă preluat de Statul Român în anul 1958, în temeiul Decretului nr. 92/1950, cu titlu de naționalizare.
Imobilul a fost apoi închiriat pârâților, pentru ca în temeiul Legii nr. 112/1995 să le fie vândut acestora, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare nr. 31001 din 14 noiembrie 1996.
Vânzarea s-a făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995 și a celorlalte dispozițiile legale incidente, astfel că dreptul de proprietate al cumpărătorilor trebuie protejat, ei considerând, cu bună-credință, că au cumpărat de la Statul Român ca adevărat proprietar al imobilului.
Împotriva sentinței reclamantele au declarat apel, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1565/A din 27 septembrie 2000 Tribunalului Cluj, cu obligarea reclamantelor la a le plăti intimaților și suma de 1.500.000 lei (ROL) cheltuieli de judecată în apel.
Motivând decizia, Tribunalul a arătat că naționalizarea a fost conformă cu dispozițiile Decretului nr. 92/1950, deoarece, bunicul reclamantelor, intră în categoria exploatatorilor de locuințe, el având în proprietate un număr de 5 apartamente în municipiul C-N, dintre acestea închiriindu-le pe cele excedentare. Nu s-a dovedit nici că ar fi fost preot, deci exceptat de la aplicarea Decretului nr. 92/1950.
Preluarea imobilului de către stat s-a făcut, așadar, cu titlu, reclamantele putând solicita măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 112/1995.
Cum vânzarea imobilului în litigiu către pârâții s-a făcut în mod legal, în mod corect prima instnață a respins acțiunea.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele - și, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și a acțiunii, deoarece:
1. Decretul nr. 92/1950 a fost aplicat abuziv cu privire la antecesorul reclamantelor, acesta fiind intelectual pensionat la data preluării imobilului, astfel că era exceptat de la naționalizare. Mai mult, instanța de apel a greșit
și atunci când a statuat că antecesorul reclamantelor nu ar fi fost preot, socotind nedovedită această împrejurare.
Nu s-ar putea considera nici că bunicul reclamantelor era exploatator de locuințe, câtă vreme în epocă imobilele erau rechiziționate de către stat, fără ca ulterior să mai fie restituite în fapt proprietarilor lor.
Sunt de avut în vedere și dispozițiile art. 644 și 645.civ. dobândirea dreptului de proprietate fiind permisă într-unul din modurile evocate de aceste prevederi legale, în vreme ce dobândirea prin lege, ca mod distinct de dobândire, ar putea fi îngăduită numai sub condiția respectării riguroase a limitelor și condițiilor stabilite de aceasta.
2. Câtă vreme Statul Român a dobândit imobilul în litigiu fără titlul valabil, vânzarea către chiriași nu putea fi nici ea validă, reaua-credință a vânzătorului, dar și a cumpărătorilor, fiind evidentă.
Greșit s-a reținut și că reclamantele nu ar fi urmat procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995, câtă vreme prevederile acestei legi se aplică oricum doar în cazurile în care preluarea imobilelor de către stat s-a făcut cu titlu.
Intimații și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat ( 17).
Tot astfel, a cerut respingerea recursului ca nefondat și col al municipiul C-N ( 21).
Cu privire la acest recurs, Curtea are în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 8 din Constituția Populare Române, adoptată în anul 1948 și aflată în vigoare la data adoptării Decretului nr. 92/1950, "proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute prin lege", adăugându-se totodată că "proprietatea particulară, agonisită prin muncă și economisiri se bucură de o protecție specială".
În raport de aceste dispoziții constituționale, prevederile Decretului nr. 92/1950 privind naționalizarea unor imobile trebuiesc socotite, în măsura în care au condus la preluarea de către stat și a unor imobile obiect al proprietății (particulare) dobândite prin muncă, ca neconforme, cu tezele Constituției din anul 1948 privitor la protecția proprietății private.
Fiind, în același timp, de principiu că prezumția legalei și moralei dobândiri a proprietății private trebuia avută în vedere până la eventuala ei răsturnare, rămâne că atunci când, în concret, această prezumție nu fusese răsturnată, aplicarea Decretului nr. 92/1950 apărea ca neconstituțională, preluările de imobile în temeiul său fiind, deci, fără titlu valabil.
O asemenea interpretare apare în prezent ca posibilă prin întemeiere pe dispozițiile cuprinse în art. 6 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora (alin. 1) fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale bunurile dobândite de stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat.
Așa fiind, ar rămâne ca în prezent, prin raportare la toate aceste prevederi legale, este de considerat că naționalizarea imobilului în litigiu de la și soția acestuia s-a făcut cu încălcarea prevederilor Constituției din anul 1948 privitoare la protecția proprietății particulare (private).
Pe de altă parte însă, în prezentul proces este necesar a se ține seama de faptul că restituirea în natură a imobilului către reclamante - atât în condițiile legilor speciale de reparație (precum Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001), cât și, în măsura în care ar fi posibil, în condițiile dreptului comun - depinde în mod decisiv de soarta contractului de vânzare-cumpărare nr. 31001 din 14.11.1996 încheiat între C-N și pârâții cumpărători și ( 40 dosar Judecătorie).
Or, acest contract s-a încheiat pe temeiul prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, totodată în condițiile în care se aflau în vigoare Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 adoptate prin HG nr. 20/1996.
Rezultă, de aici, că analiza validității juridice a contractului de vânzare-cumpărare litigios se impune a fi făcută prin raportare la aceste prevederi legale, fiind de principiu că validitatea unui act juridic se cercetează prin observarea dispozițiilor instituite prin actele normative aplicabile la momentul încheierii lui, respectiv, în cauza de față, la data de 14 noiembrie 1996.
Curtea are a remarca, sub acest aspect, că prevederile art. 1 alin. 2 din HG nr. 20/1996 stabileau, în forma lor în vigoare la 14 noiembrie 1996, că imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost trecute în proprietatea statului "în baza legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum ar fi Decretul nr. 92/1950 .
Rezultă că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare litigios naționalizarea imobilelor în temeiul Decretului nr. 92/1950 era considerată de legiuitor ca fiind una făcută cu titlu, simpla existență a unui act normativ care să fi întemeiat preluarea fiind socotită suficientă concluziei că preluarea s-a făcut cu titlu.
Doar în cursul anului 1997, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare litigios, prin HG nr. 11/1997 s-a stabilit că preluarea cu titlu implică, în cazul celor făcute în baza Decretului nr. 92/1950, și respectarea prevederilor art. I pct. 1-5 și ale art. II din decret, însă la data de 14 noiembrie 1996 acestea nu fuseseră încă, așa cum s-a arătat mai sus, adoptate.
Cum pârâții aveau calitatea de chiriași, concluzia de tras este aceea că în raport de dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului, totodată ținând seama și de faptul că Statul Român era înscris în cartea funciară ca proprietar, pârâții erau îndreptățiți la cumpărare conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
B-credință a pârâților trebuie, așadar, reținută, ei încrezându-se atât în forța obligatorie a prevederilor legale atunci în vigoare, cât și în calitatea de proprietar înscris în cartea funciară a statului.
Este fără însemnătate că reclamantele solicitaseră, anterior datei de 14.11.1996, restituirea imobilului în condițiile Legii nr. 112/1995, iar cererea lor nu se afla încă soluționată, căci prin art. 2 alin. 1 din această lege se afla stabilit că se restituie în natură, prin redobândirea dreptului de proprietate, doar apartamentele în care foștii proprietari sau moștenitorii lor locuiesc în calitatea de chiriași sau sunt libere.
Or, imobilul în litigiu nu se afla în nici una dintre aceste situații, astfel că nu putea fi restituit în natură către reclamante, în baza Legii nr.112/1995, fiind însă posibilă vânzarea lui către chiriașii.
Toate cele de mai sus obligă Curtea la a considera că admiterea prezentei acțiuni civile nu putea fi dispusă, reclamantele putând însă obține măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001, ca lege cu caracter special în temeiul căreia au formulat notificare.
Se va respinge, deci, recursul ca nefondat, în baza prevederilor art. 312 alin. 1.proc.civ.
În baza 274.proc.civ. se va dispune obligarea recurentelor la a le plăti intimaților și suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele și - împotriva deciziei civile nr. 1565 din 27 septembrie 2000 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 4531/2000, pe care o menține.
Obligă pe numitele recurente să plătească intimaților, suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
red.VM/dact.MM
jud.apel:
jud.fond: /Seman
Președinte:Valentin MiteaJudecători:Valentin Mitea, Denisa Băldean Sergiu Cătălin
