Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 232/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 232
Ședința publică de la 03 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER:
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.927 din 17.12.2007 a Tribunalului Iași; cauza având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28 mai 2008, susținerile părților consemnându-se în încheierea din acea zi. Din lipsă de timp pentru deliberare și acordându-i-se posibilitatea intimatei de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea cauzei pentru 30 mai 2008 și apoi pentru astăzi. . termenului de pronunțare, intimata prin apărător, la data de 29 mai 2008, a depus la dosar concluzii scrise, iar recurentul, la data de 30 mai 2008, depus concluzii scrise.
După deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3764 din 10.04.2007 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins acțiunea pronunțată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Universitatea " " I și.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut:
Reclamantul solicită în principal constatarea nulității absolute totale a deciziei nr.5/12.10.2006 emisă de către pârâta. "Al. -I" și în subsidiar constatarea nulității absolute parțiale a deciziei de retrocedare pentru următoarele motive de nulitate:
- îndreptățirea reclamantului în calitate de chiriaș de a cumpăra imobilul retrocedat în baza art. 9 alin.1 al Legii nr.112/1995.
Acest motiv de nulitate este neîntemeiat întrucât reclamantul nu îndeplinește condiția esențială impusă de art.9 alin.5 din Legea nr.112/1995 întrucât deține pe raza municipiului Ioa ltă locuință.
Astfel din fotografiile depuse de către pârâta, coroborat cu înscrisurile depuse de către reclamant (filele 76-78) constând în autorizația de construcție nr.56/23.03.2001 în vederea edificării unei construcții pentru exploatare silvică și schița anexă, cu înscrisurile depuse de către pârâta (filele 93-100 din dosar) constând, printre altele, în aprobarea nr.3334/06.11.2000 emisă de Inspectoratul Silvic Teritorial Iași și adresa nr.3328/04.05.2004 emisă de Consiliul Județean I - cabinet arhitect șef, precum și cu procesul-verbal încheiat de către instanță la data de 14.03.2007 cu ocazia cercetării la fața locului (fila 104 dosar), rezultă că reclamantul a edificat în strada - Roșie (fără număr) o construcție cu încălcarea autorizației de construcție, iar construcția, încă nefinalizată și nefinisată, poate dobândi oricând statutul de locuință pentru persoane și nu depozit pentru exploatare silvică.
De altfel, cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că nu există teren cu vegetație forestieră în perimetrul cercetat care să ducă la concluzia necesității edificării construcției de către reclamant în vederea exploatării terenului cu vegetație forestieră, autorizația de construcție fiind emisă în acest scop doar datorită faptului că terenul se afla în circuitul silvic.
Prin urmare, la data pronunțării deciziei civile nr.97/19.05.2004 de către Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr.3889/2003 reclamantul deținea deja pe raza municipiului Ioa ltă locuință în sensul art.9 alin.5 din Legea nr.112/1995 chiar dacă aceasta nu era încă finalizată în proporție de 100% și, în această situație, nu mai are vocație la cumpărarea imobilului din-.
Decizia civilă nr.97/19.05.2004 a Curții de APEL IAȘI nu conferă în mod expres dreptul chiriașului de a cumpăra imobilul din- ci îi conferă o vocație ce a fost însă înlăturată (pierdută) datorită faptului că reclamantul în calitate de chiriaș deținea o altă locuință pe raza municipiului
Prin urmare, în mod corect s-a procedat la restituirea în natură a imobilului către pârâta în baza Legii nr.10/2001.
- încălcarea art.10 și 11 din Legea nr.10/2001 prin retrocedarea în natură a
imobilului din- prin Decizia nr.5/12.10.2006.
Cu privire la acest motiv de nulitate se constată din interpretarea art.10 și 11 din Legea nr.10/2001 faptul că reclamantul nu are posibilitatea legală de a contesta modalitatea în care s-a realizat restituirea pentru simplul motiv că are calitatea de chiriaș, iar persoana vătămată printr-o eventuală încălcare a art.10 alin.2 și 3 și 11 din Legea nr.10/2001 este unitatea deținătoare, în speță pârâta Universitatea Al. din
De altfel nici nu poate fi reținută ipoteza art.10 alin.1 din Legea nr.10/2001 în condițiile în care casa de locuit nu a fost demolată, fapt ce înlătură posibilitatea aplicării alin.2 și 3 ale art.10.
Reclamantul în calitatea sa de chiriaș are deschisă doar posibilitatea legală de a obține despăgubiri conform art.48 din Legea nr.10/2001 atâta timp cât a pierdut vocația concretă de a cumpăra imobilul deținut cu titlu de chiriaș.
Prin urmare, reclamantul nu poate invoca vreo vătămare ca urmare a unei eventuale încălcări a art.10 alin.2 și 3 și art.11 din Legea nr.10/2001.
Pe lângă considerentele anterior expuse se rețin și următoarele:
Decizia de restituire în natură a imobilului situat în municipiul I- prin Decizia nr.5/12.10.2006 este temeinică și legală întrucât pârâta a făcut dovada dreptului de proprietate prin succesiunea în timp a dreptului pe baza actelor depuse în susținerea notificării de retrocedare.
De asemenea, soluția retrocedării în natură dispusă prin Decizia nr.5/12.10.2006 constituie o dreaptă reparație morală a prejudiciului produs dreptului de proprietate al autorilor reclamanților prin Decretul nr.652/21.08.1962 (fila 68-69 dosar) prin care a fost expropriată suprafața de 1032,75 teren, din care 141,10 mp teren afectați de construcție.
Din analiza Decretului nr.652/21.08.1962 rezultă că exproprierea s-a făcut fără dreaptă și prealabilă despăgubire a proprietarului de drept, ceea ce în raport cu prevederile art.12 din Constituția României din anul 1952 duce la concluzia că "titlul statului" nu este valabil atâta timp cât dreptul de proprietate nu a beneficiat de "ocrotirea" constituțională în sensul acordării de despăgubiri.
Atâta timp cât preluarea imobilului s-a făcut în anul 1962 fără titlu valabil în lumina art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale și a Jurisprudenței CEDO în materia art.1 din Protocolul 1 reliefată de cauzele împotriva României și și alții împotriva României etc. instanța constată că retrocedarea în natură a imobilului către pârâta prin decizia contestată de către reclamant este legală și temeinică.
Față de considerentele anterior expuse instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Totodată a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată întrucât nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel.
Prin decizia civilă nr.927 din 17 decembrie 2007 Tribunalului Iașis -a respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3764 din 10.04.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a păstrat-
A respins ca nedovedită cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată avansate în apel.
Pentru a hotărî astfel, se rețin în esență următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Iași reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a deciziei nr. 5/12.10.2006 emisă de Universitatea " " I, ca efect al atribuirii unor construcții ce nu au aparținut fostului proprietar.
În drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001.
Nulitatea absolută a unui act este o sancțiune civilă constând în desființarea cu efect retroactiv a actului încheiat cu încălcarea unor norme cu caracter imperativ.
În cauza de față reclamantul nu a dovedit că la emiterea deciziei a cărui nulitate se solicită a fi constatată au fost încălcate dispoziții legale cu caracter imperativ.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 stabilește în principal dreptul foștilor proprietari de a obține restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada menționată și în subsidiar dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent.
Imobilul situat în I,- a aparținut autorilor pârâtei și a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 652/21.08.1962. Exproprierea s-a făcut fără dreaptă despăgubire, ceea ce face ca imobilul să facă parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv așa cum este definită de art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001.
Așa cum rezultă din decretul de expropriere construcția expropriată avea o suprafață de 141,4. iar terenul o suprafața de 1032,75.
Imobilul a intrat ulterior exproprierii în administrarea Universității I, unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce-l privește pe reclamant, acesta a ocupat imobilul din anul 1978 în baza contractului de închiriere nr. 8884/27.06.1978 încheiat cu Universitatea " " I, contract prelungit succesiv.
Deși reclamantul a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 112/1995 cumpărarea locuinței pe care o deținea cu chirie, vânzarea-cumpărarea nu a fost perfectată între unitatea deținătoare și reclamant.
Astfel, la apariția Legii nr. 10/2001 imobilul nu era vândut chiriașului iar pârâta a formulat cerere de restituire în natură în baza acestui act normativ.
Susținerea apelantului că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, pârâta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și nu la restituirea în natură a imobilului sunt nefondate.
Dispozițiile art. 10 alin. 1 și 2 din Lege nu a fost perfectată între unitatea deținătoare și reclamant.
Astfel, la apariția Legii nr. 10/2001 imobilul nu era vândut chiriașului iar pârâta a formulat cerere de restituire în natură în baza acestui act normativ.
Susținerea apelantului că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, pârâta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și nu la restituirea în natură a imobilului sunt nefondate.
Dispozițiile art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 reglementează situația imobilelor preluate abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial (art. 1) sau pe terenurile pe care s-au aflat construcțiile preluate s-au edificat construcții noi (alin. 2).
Imobilul din I,- nu se înscrie în nici una din categoriile de imobile la care face referire textul de lege menționat.
Așa cum rezultă din adresa nr. 2107 din 17.07.1996 emisă de " PROIECT" SA I (fila 59 dosar fond) rezultă că imobilul construit ce a făcut obiectul exproprierii nu a fost demolat, fiind afectat parțial de construcțiile edificate în Complexul de Cămine "", doar terenul.
Așa fiind susținerile apelantului că în prezent imobilul construit reprezintă o construcție nouă nu sunt fondate.
Construcția expropriată există și în prezent, la aceasta fiind făcute extinderi de către reclamant, dar această extindere nu conferă construcției caracterul unei edificiu nou, care să atragă aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
De remarcat este faptul că reclamantul apelant, în calitate de chiriaș, a obținut în anul 1985 autorizație de construcție pentru construirea unui antreu a fațada posterioară a locului și înlocuirea pereților din scândură a magaziei cu pereți de zid de cărămidă.
Aceasta fiind singura construcție autorizată în condițiile legii, orice alte extinderi sau construcții edificate de acesta au fost făcute cu riscul asumat al sporirii valorii unui imobil ce nu se afla în proprietatea sa, fără acordul proprietarului, chiriașul neputând dobândi vreun drept asupra unor construcții edificate în asemenea condiții.
În ceea ce privește îndreptățirea apelantului de a cumpăra imobilul în baza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 pretins a fi fost stabilită irevocabil prin decizia nr. 97/2004 a Curții de APEL IAȘI, instanța reține că prin hotărârea pronunțată de Curtea de APEL IAȘIs -a stabilit doar că în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995 pârâta are dreptul la despăgubiri și nu la restituirea în natură a imobilului ocupat de chiriașul.
Ori, termenul restituirii imobilului pârâtei prin Decizia nr. 5/2004 îl constituie Legea nr. 10/2001 și nu Legea nr. 112/1995, astfel încât nu se poate discuta de existența autorității de lucru judecat.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 persoanele îndreptățite care nu au formulat cereri potrivit Legii nr. 112/1995 precum și cele ale căror cererii au fost respinse ori nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul de a formula o asemenea cerere în condițiile Legii nr. 10/2001.
În alin. 1 art. 19 din Legea nr. 10/2001 se prevede că și persoanele îndreptățite care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1965 pot solicita restituirea în natură (cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită) dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a legii.
Cu atât mai mult intimata, care nu a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, era îndreptățită să ceară și să obțină restituirea în natură a imobilului, în condițiile în care acesta nu fusese vândut.
Împrejurarea că reclamantul, în calitate de chiriaș la data apariției Legii nr. 112/1965 avea vocația de a opta pentru cumpărarea locuinței în condițiile prevăzute de acest act normativ nu-i conferă dreptul de a contesta dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Față de cele reținute tribunalul constată că Decizia nr. 5/2004 emisă de Universitatea " " I îndeplinește condițiile de fond și formă prevăzute de lege astfel încât nu s-a constatat existența unui motiv de nulitate al acesteia.
Restituirea în natură constituie o dreaptă reparație a prejudiciului produs dreptului de proprietate al autorilor pârâtei prin decretul de expropriere în concordanță cu dispozițiile legii interne privind retrocedarea imobilelor intrate abuziv în proprietatea statului și cu practica CEDO în materie.
Nu se poate reține apărarea reclamantului că instanța de fond a avut în vedere doar protejarea dreptului proprietarului inițial, cu încălcarea dreptului său, întrucât așa cum s-a menționat anterior reclamantul nu justifică nici un drept de proprietate asupra imobilului ci o simplă vocație la cumpărarea acestuia.
Analiza dreptului reclamantului de a cumpăra imobilul în litigiu excede cadrului procesual stabilit prin acțiune, astfel încât este irelevant în cauză dacă imobilul din I, str. - Roșie este sau nu o locuință.
Pentru toate aceste considerente urmează ca în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă urmează să se respingă apelul și să se păstreze sentința Judecătoriei Iași ca legală și temeinică.
Cererea intimatei privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada cuantumului acestor cheltuieli.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul pentru următoarele motive:
- instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când este chemată să confirme calitatea de chiriaș a reclamantului, deoarece această calitate a fost confirmată de contractul de închiriere precum și de hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la acest aspect.
Calitatea de chiriaș a recurentului a fost stabilită prin decizia civilă nr.97 din 19.05.2004 a Curții de APEL IAȘI, când s-a constatat irevocabil îndreptățirea recurentului la cumpărarea imobilului, vânzare ce nu s-a finalizat datorită faptului că a intervenit hotărârea nr.1636/27.10.1997 a Comisiei de aplicare a Legii 112/1995 prin care imobilul fusese restituit intimatei.
Atâta vreme cât în urma unui proces s-a stabilit că opțiunea recurentului de a cumpăra imobilul era pe deplin justificată, fapt pentru care a fost desființată hotărârea de restituire a imobilului în natură intimatei, recurentul este îndreptățit să obțină recunoașterea dreptului său.
- în mod greșit a fost calificată drept locuință imobilul cu destinație de depozit pentru exploatare silvică, instanța neputând recalifica destinația acestui bun câtă vreme aceasta a fost stabilită printr-un act administrativ necontestat.
- nu există identitate între imobilul ce a fost închiriat recurentului și imobilul preluat prin expropriere de la intimată.
Conform cu fișa imobilului în litigiu rezultă că acest imobil a fost preluat de universitate prin redistribuire de la. și nu prin expropriere cum pretind intimații.
- și în situația în care s-ar admite că este vorba de imobilul ce a aparținut intimatei, soluția pronunțată de tribunal este, de asemenea, nelegală, motivat de faptul că a apreciat că nu poate fi reținută ipoteza art.10 alin.1 din Legea 10/2001, în condițiile în care casa de locuit nu a fost demolată, fapt ce înlătură posibilitatea aplicării alin.2 și 3 ale art.10.
Aceasta, în condițiile în care, textul de lege este fără echivoc, stipulând că, în cazul în care, pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Concluziile raportului de expertiză extrajudiciară coroborate cu cercetarea efectuată la fața locului confirmă în totalitate cele afirmate de recurent, în sensul că din vechiul imobil nu a rămas decât un corp de clădire de cca.45 căruia i s-au alipit noi corpuri de construcție, aducând un spor de suprafață de 162%.
Drept urmare s-au încălcat dispozițiile art.19 alin.1 din Legea 10/2001.
- Instanța a aplicat greșit dispozițiile art.10 alin.2 și 3 și art.11 din Legea 10/2001.
Raportat la criticile formulate de recurent se constată că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii deoarece nu a lămurit aspectele esențiale ale cauzei.
Astfel, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă reclamantului-recurent i s-a recunoscut calitatea de chiriaș și în mod implicit îndreptățirea acestuia la cumpărarea locuinței în litigiu.
Această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat, ceea ce face ca drepturile obținute prin hotărâre să fie opozabile și Universității Al., pentru că numai în acest mod finalitatea demersului juridic se poate realiza.
Recunoașterea calității de chiriaș a recurentului și a vocației acestuia la cumpărarea locuinței justifică interesul său în a obține desființarea deciziei de restituire în natură a imobilului și implicit calitatea procesuală activă a reclamantului de a contesta decizia emisă în beneficiul intimatei.
În acest context instanța de apel avea obligația să administreze toate probele pentru lămurirea aspectelor ce țin de esența speței, după ce interesul legitim al reclamantului în promovarea acțiunii s-a constatat prin prezenta decizie.
Astfel raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, concluziile expertizei extrajudiciare și procesul-verbal de cercetare la fața locului, în cauză se constată că se impun lămurite aspectele invocate de recurent cu privire la incidența în cauză a art.19 din Legea 10/2001, a art.10 alin.2 și 3 din Legea 10/2001 pornind de la situația de fapt a imobilului, raportat la cotele de preluare a terenului, la fișa imobilului care arată că suprafața construită este de cca. 40. și că locuința preluată este în proporție de 70% demolată.
Se constată din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că suprafața preluată în urma exproprierii a fost de cca. 40. respectiv suprafața închiriată ulterior recurenților.
Se constată de asemenea că după preluarea imobilului de către recurent anterior anului 1990 acesta a edificat noi corpuri de construcție sporind suprafața imobilului închiriat.
Nu poate fi lăsat fără protecție dreptul de proprietate al recurentului pentru construcțiile edificate de acesta până în 1990, astfel cum prevede art.19 al.2 din Legea 10/2001.
De aceea se impune admiterea probei cu expertiză tehnică, în urma căreia instanța va trebui să constate dacă aceste construcții noi adăugate imobilului inițial în patrimoniul intimatei depășesc cu 100% suprafața preluată de cca. 40.
Drept urmare se va admite recursul, se va casa decizia tribunalului, în sensul dispozitivului care urmează, urmând ca, cu ocazia rejudecării să se administreze toate probele necesare lămuririi situației de fapt a imobilului și a incidenței sau nu în cauză a dispozițiilor invocate de recurent, verificându-se și celelalte susțineri ale acestuia, urmând ca dezlegărilor de drept și consecințelor juridice ale situației de fapt reținute prin prezenta decizie să le fie aplicate dispozițiile art.315 al.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.927 din 17.12.2007 a Tribunalului Iași, pe care o casează.
Dispune trimiterea cauzei Tribunalului Iași spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
14.VII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Adriana Elena Andronic, Elena
