Obligație de a face. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 226
Ședința publică de la 28 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu
Grefier - -
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta împotriva deciziei civile nr.784 din 7.11.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL AL MUN I-DIRECȚIA DE ADMINISTRARE A PUBLIC ȘI PRIVAT și MUNICIPIUL I - REPREZENTAT LEGAL PRIN PRIMAR, având ca obiect obligație de a face;
La apelul nominal din ședința publică, la prima și la a doua strigare cauzei, se prezintă avocat pentru recurenta, lipsă intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina -în stadiul procesual al recursului - se află la al patrulea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat depune la dosar copia hotărârii judecătorești de divorț recurentei cui mențiunea că este irevocabilă.Precizează că recurenta în nume personal a formulat cerere de strămutare dar nu are dovada de expediere a cererii. Solicită amânarea cauzei pentru a face dovada înregistrării acesteia și a termenului de judecată.
Instanța respinge cererea de amânare, nefiind dovedită în vreun mod susținerea potrivit căreia s-ar fi formulat cerere de strămutare și lasă strigarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei, recursul fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurentă, solicită admiterea recursului, pentru motivele arătate scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă 6445 din 31.05.2007 a Judecătoriei Iașis -au respins excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local I și lipsa calității de reprezentant a Consiliului Local al Municipiului Admite acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Municipiul I prin reprezentanții săi legali, Consiliul Local și Primarul. Obligă pârâtul să încheie reclamantei contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în I, str. - nr.22 ce formează obiectul contractului de închiriere nr.3747/2006.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Consiliul Local al Municipiului Iaî ntocmit reclamantei contract de închiriere în calitate de titular al dreptului de administrare a fondului locativ de stat și are calitate procesuală pasivă conferită expres de art.43 lit. b din HG498/2003 potrivit căreia deținătorul actual dobândește vocația de a înstrăina imobilele cu destinație de locuințe către chiriași.
I este o direcție din cadrul Consiliul Local al Municipiului I cu atribuții de administrare a patrimoniului public și privat iar Consiliul Local are calitate de reprezentant legal al acesteia.
Reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 112/1995, astfel că urmează a fi respinsă și excepția inadmisibilității cererii, accesul în justiție fiind garantat prin însăși Constituția României.
Reclamanta ocupă imobilul în litigiu în baza contractului de închiriere nr.3747/2006, imobil care nu a fost revendicat de foștii proprietari.
Potrivit art.43 al.3 Legea 10/2001, imobilele cu destinație de locuință pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, acordându-se totodată chiriașilor un drept de preemțiune la cumpărarea locuințelor deținute în baza unui contract de închiriere.
Articolul 4 HG11/1997 care limita dreptul de a cumpăra doar pentru chiriașii care la momentul apariției Legii 112/1995 aveau contract de închiriere valabil încheiat și ocupau efectiv spațiul, a fost abrogat implicit în condițiile în care art.52 Legea 10/2001 prevede că la data intrării în vigoare a legii orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Față de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în speță, acțiunea reclamantei este întemeiată și urmează a fi admisă în sensul obligării pârâtului la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Consiliul Local al Municipiului I - și Municipiul I criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că potrivit art.9 Legea 112/1995 chiriașii nu pot cumpăra locuința decât dacă ar fi avut contracte de închiriere anterior intrării în vigoare a Legii 112/1995, iar normele de aplicare a legii aprobate prin HG20/1996 au statuat același lucru, iar pentru imobilul în cauză, reclamanta deține contract de închiriere începând cu luna ianuarie 2001 prelungit în 2006, deci după apariția Legii 112/1995, situație în care reclamanta nu îndeplinește nici condițiile prevăzute de art.43 Legea 10/2001 coroborat cu art.9 Legea 112/1995, iar faptul că imobilul nu a făcut obiectul unei cereri de restituire sau altei proceduri administrative potrivit Legii 10/2001 nu impune nici o obligație pentru proprietar privind vânzarea imobilului deoarece prin HG498/2003, la art.43 B se prevede doar vocația deținătorului de a le înstrăina către chiriași și nu o obligație.
Prin decizia civilă 784 din 7.11.2007 a Tribunalului Iașis -a admis apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului I - și Municipiul I prin reprezentant legal Primarul Municipiului I împotriva sentinței civile 6445 din 31.05.2007 a Judecătoriei Iași, pe care o schimbă în tot. Respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului I - și Municipiul I prin Primar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că:
Reclamantul a solicitat obligarea Municipiului I la vânzarea locuinței deținute în baza contractului de închiriere nr.3747/23.01.2001 prelungit în 2006 până la 8.04.2009 și este întemeiată pe dispozițiile art.42 al.1 și 3 Legea 10/2001.
Legea 112/1995 reglementează măsurile reparatorii de care beneficiază foștii proprietari ai imobilelor cu destinație de locuințe trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice.
Articolul 9 din același act normativ prevede că chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, pot opta, după expirarea termenului prevăzut de art.14 pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului.
Legea 10/2001 a complinit lipsurile Legii 112/1995, prevăzând ca subiecți ai dreptului de restituire o categorie mult mai largă de persoane cu referire nu numai la imobilele construcții cu destinație de locuințe.
Potrivit art.42 Legea 10/2001 imobilele cu destinația de locuințe care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având drept de preemțiune - HG498/2003 a precizat la pct. 43.1 că pentru aceste locuințe deținătorul actual dobândește vocație de a le înstrăina către chiriași, însă această înstrăinare se face potrivit Legii 112/1995 și Legii 10/2001. Prin urmare vocația de a cumpăra aceste imobile o au numai chiriașii care, la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 dețineau un contract de închiriere valabil și în derulare, condiție care nu este însă îndeplinită în cauză, contractul reclamantei fiind perfectat în anul 2001.
În plus legea a stabilit fără echivoc doar vocația deținătorului de a înstrăina aceste imobile corelativ cu vocația chiriașului de a le cumpăra și nicidecum o obligație a cărei nerespectare să fie sancționată de instanța de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea pronunțată de tribunal este rezultatul unei greșite interpretări a textelor de lege invocate de părțile litigante pe parcursul derulării procesului, în sensul că acțiunea introductivă de instanță are ca temei de drept dispozițiile art.43 Legea 10/2001 și ale art.43 lit. B HG498/2003, și că solicitarea sa de a cumpăra locuința deținută cu titlu de chiriașă nu a fost nicicând întemeiată pe dispozițiile Legii 112/1995 așa cum greșit a reținut tribunalul în considerentele expuse, deși în conformitate cu dispozițiile art.52 Legea 10/2001 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziții contrare, situație în care dispozițiile art.6 din normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995 sunt în contradicție cu dispozițiile art.43 Legea 10/2001, încât se impune a fi apreciate ca fiind abrogate implicit pentru că altfel ar echivala cu crearea unui regim discriminatoriu între diferitele categorii de chiriași.
Recursul este fondat.
Verificând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține că:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului I - pentru a fi obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței situată în I, str. - nr.22, pe care o deține în calitate de chiriașă în baza contractului de închiriere nr.3747 din 23.01.2001 ce a fost prelungit la 1.02.2006 până la 8.04.2009, imobil ce nu a fost revendicat.
Consiliul Local I - a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, întrucât art.43 din HG498/2003 nu instituie o obligație ci doar o vocație pentru înstrăinarea imobilelor, iar între părți nu există vreun raport juridic din care să rezulte obligația sa de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare sau vreo promisiune de vânzare, invocând totodată excepția inadmisibilității acțiunii formulate în baza art.9 al.1 Legea 112/1995 întrucât reclamanta nu avea calitatea de chiriaș la data apariției Legii 112/1995; excepția lipsei calității procesuale pasive a sa întrucât nu este proprietarul bunurilor din domeniul public și privat al Municipiului I, având doar atribuții de administrare și excepția lipsei calității procesuale de reprezentant al Consiliului Local întrucât potrivit art.1 lit. d și art.21 Legea 215/2001 modificată prin Legea 286/2006, Consiliul Local este o autoritate deliberativă a administrației publice locale fără personalitate juridică.
Reclamanta a depus precizări la acțiune, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului I reprezentat legal de Primar.
Conform contractului de închiriere nr.3747 din 23.01.2001 încheiat între Consiliul Local al Municipiului I și rezultă că primul în calitate de locator închiriază celui de al doilea în calitate de locatar (chiriaș) imobilul situat în I, str. - (fostă ) nr.22 pentru o perioadă de 5 ani, până la 1.02.2006, dată când se prelungește contractul de închiriere sub același număr până la 8.04.2009 pentru același imobil.
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr.1310 din 22.08.2006 încheiat între Primăria Municipiului I și reclamanta, rezultă că în baza contractului inițial de închiriere nr.6605 din 1.07.1991 prelungit prin contractul 3747 din 2001 și 2006, conform Legii 112/1995 se vinde reclamantei o cameră cu o suprafață utilă de 44,28. și cotă indiviză de 8,14% din suprafața de folosință comună a imobilului cu prețul de 9485 lei în rate în 15 ani.
Rezultă așadar că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare conform Legii 112/1995 către reclamantă, s-a dispus prelungirea contractului de închiriere nr.3747 din 2001, la data de 25.10.2006, când sub același număr de înregistrare 3747 s-a prelungit închirierea de la 1.02.2006 până la 8.04.2009, pentru restul suprafeței locative ce nu a fost vândută reclamantei.
Potrivit art.42 Legea 10/2001 imobilele cu destinație de locuințe pot fi înstrăinate potrivit legislației în vigoare, chiriașii având un drept de preemțiune.
Potrivit art.42 al.3 din normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 pentru imobilele cu destinație de locuințe care nu s-au restituit în natură, deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași, însă această înstrăinare se va face potrivit legislației în vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii 112/1995 și Legii 10/2001.
Prin urmare este de observat că în speță sunt pe deplin dovedite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus enunțate, cu atât mai mult cu cât reclamanta a făcut dovada deținerii unui contract de închiriere încheiat valabil încă din anul 1991, reînnoit în 2001 și apoi prelungit succesiv în anul 2006 până în 2009.
Cu atât mai mult apare ca nejustificat refuzul pârâților de a încheia contract de vânzare-cumpărare cu reclamanta pentru imobilul în litigiu, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1310 din 28.08.2006 încheiat de Primăria Municipiului I reclamanta a făcut dovada că în baza aceluiași contract de închiriere deținut, nr.3747 din 2001 și prelungit în 2006, i s-a vândut o parte din suprafața locativă deținută în calitate de chiriașă în baza dispozițiilor Legii 112/1995.
Pentru toate aceste considerente, raportate la motivele de recurs formulate și care sunt fondate, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul formulat de împotriva deciziei civile 784 din 7.11.2007 a Tribunalului Iași, pe care o va modifica în tot și va respinge apelul formulat de Consiliul Local al Municipiului I - și Municipiul I prin Primar împotriva sentinței civile 6445 din 31.05.2007 a Judecătoriei Iași, pe care o va păstra.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.784 din 7.XI.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o modifică în tot în sensul că
Respinge apelul formulat de pârâții Consiliul Local și Municipiul I împotriva sentinței civile nr.6445 din 31.05.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
Judecătoria Iași:
-
23.VI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu, Viorica Olariu
