Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2385/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2385 /R/2008
Ședința publică din data de 5 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean președintele secției
JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Lucia Ștețca Valentin Mitea
- -- vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent - împotriva deciziei civile nr. 218/A din 11 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- privind și pe pârâtul intimat MUNICIPIUL B - M PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică,nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin înscrisul depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței la data de 5 decembrie 2008, apărătorul ales al recurentului, avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris, învederând faptul că pentru acest termen nu se poate prezenta în instanță fiind plecat la Judecătoria Reșița unde reprezintă recurentul cu procură în divorț, dosar nr-.
Solicită judecarea recursului în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. ultim pr.civ.
Curtea, deliberând, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 2550 din 24.04.2008 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul BMr eprezentat prin Primar.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a subliniat că otrivit p. art. 111 teza I proc. civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, iar potrivit tezei II cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin urmare, cererea în constatare are un caracter subsidiar fată de cererea în realizare, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Or, în speță, procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001 reprezintă un mijloc legal,la îndemâna reclamantului pentru realizarea dreptului pretins.
Astfel, în domeniul de aplicație al Legii nr. 10/2001 intră, conform art.2 alin. 1 lit. a, imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare.
Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 ar fi aplicabil dacă în această materie nu ar exista o lege specială de reparație. Or, reclamantul a recurs chiar la procedura Legii nr. 10/2001.
Astfel, prin decizia Primarului Municipiului B M nr. 14776 din
13.12.2007 s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 2 și 3 înscrise în CF nr. 1379 B M nr. top 786/1/5 și 787/1/2 în favoarea reclamantului.
În privința apartamentului nr. 1 situat în B M, str. -. - nr. 28 identificat în CF nr. 1379 nr. top 786/1/3 și transcris în CF nr. 14018 BMs -a propus acordarea în favoarea reclamantului de măsuri reparatorii prin echivalent, întrucât acesta a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale în favoarea numitului.
Prin această decizie, s-a reținut că imobilul, casă și teren în suprafață de 853, situat în localitatea B M, identificat prin CF nr. 1379 B M, nr. 786/1 și 787/1, proprietatea tabulară a numiților și soția, născută, a fost trecut În proprietatea statului, fără plată, ca efect al Decretului de naționalizare nr. 92/1950.
Această decizie a primarului a fost atacată la secția civilă a Tribunalului Maramureș existând pe rolul acestei instanțe dosarul cu nr- care este, în prezent, suspendat.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a statuat într-o speță similară prin decizia nr. 2217 din 9 martie 2007 că "deși avantajos prin accesul direct la justiție, dar rigid și conservator prin câmpul de aplicare, dreptul comun a fost înlocuit cu Legea nr. 10/2001, ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței.
Legea nouă, suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a diminua accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, și prin norme de procedură speciale le subordonează controlului judecătoresc.
Cum asemenea reglementare interesează ordinea publică, rezultă că aceasta este de imediată aplicare, soluție consacrată legislativ și prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație".
Prin decizia civilă nr. 218/A din 11.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșa fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul în contra sentinței civile nr. 2550/24.04.2008 Judecătoriei Baia Mare.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că eși instanța de fond s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, aceasta a analizat și pe fond cauza.
În privința imobilului preluat de stat în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1950, acesta se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată. Apelantul a uzat de prevederile acestei legi, în prezent existând dosarul nr. 1216/- al Tribunalului Maramureș, prin care s-a atacat decizia primarului, dosar care este în prezent suspendat.
Prin acțiunea din dosarul supus judecății, reclamantul cere înlăturarea efectelor Legii nr. 112/2005 în temeiul căreia, o parte din imobilul revendicat a făcut obiectul unor contracte de închiriere.
Reținând că apelantul a uzat de prevederile legale care-i dau posibilitatea revendicării imobilului, prezenta acțiune are un caracter subsidiar față de aceea de realizare, aceasta neputând fi primită atâta timp cât reclamantul a uzat de prevederile legale care-i permit realizarea dreptului.
Pentru considerentele de mai sus, tribunalul a respins apelul reclamantului ca nefondat, menținând sentința atacată ca temeinică și legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, ia r în subsidiar modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată; cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele de fapt ale declarației de recurs, se afirmă că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 8 proc. civ. schimbând obiectul acțiunii, dintr-o acțiune în constatare într-o acțiune în realizare. Or, cererea nu are ca obiect revendicarea bunului preluat abuziv, ci constatarea trecerii acestui bun în proprietate de stat fără titlu, iar asupra valabilității titlului, instanțele judecătorești sunt competente a se pronunța.
În ceea ce privește fondul obiectului litigios, recurentul apreciază că statul a intrat în posesia imobilelor fără a avea un titlu valabil, antecesorii săi aparținând categoriei persoanelor ale căror bunuri erau exceptate de la naționalizare, prin incidența dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950.
Se verifică așadar, în opinia recurentului, cazul de nelegalitate reglementat prin art. 304 pct. 9. proc. civ. în raport cu dispozițiile art. 1 alin. 2 și alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin HG nr. 11/1996.
Apreciind asupra recursului, curtea constată că este nefondat.
În fapt, instanțele de fond au stabilit cu certitudine că imobilul situat administrativ în B M,-/1, 2, 3 identificat cu nr. top 786/1 și 787/1 în CF nr. 1379 B M, reprezentând casă și teren în suprafață de 853 mp. a aparținut proprietarilor tabulari și, fiind preluat de Statul Român fără plată, prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.
Reclamantul este moștenitorul legal al celor doi proprietari tabulari, în prezent decedați.
În baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii cu privire la acest imobil, cerere admisă prin Hotărârea nr. 350/1997 a Comisiei Județene C, acordându-se despăgubiri bănești în sumă de 1.085.174.508 lei, suma plafonată achitată reclamantului prin ordinul de plată nr. 83/2001 fiind de 698.776.800 lei.
Ulterior, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în echivalent, respectiv despăgubiri bănești, prin notificarea înregistrată cu nr. 19029/14.08.2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Notificarea reclamantului a fost soluționată prin Dispoziția Primarului municipiului BMd ată cu nr. 14776/13.12.2007, constatându-se că imobilul face obiectul reglementării prin Legea nr. 10/2001, că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. În consecință, se dispune restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 440 mp. și apartamentele identificate cu nr. 2, 3 și 4 și se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru partea din imobil care a fost înstrăinată chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, reprezentând casă și teren în suprafață de 413 mp.
Dispoziția Primarului municipiului BMa fost atacată în justiție de reclamant, cauza aflându-se în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr-.
În drept, curtea reține dispozițiile art. 1 din Legea nr. 112/1995, în redactarea inițială, în vigoare la data emiterii hotărârii de acordare a măsurilor reparatorii, potrivit cărora foștii proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945,cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22.12.1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege.
Așadar, beneficiarii exclusivi ai măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 sunt numai foștii proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu destinație de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului, după data de 6 martie 1945,cu titlu.
Prin dispozițiile art. 1 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicată în temeiul art. II din HG nr. 11/1997, se precizează că imobilele trecute în proprietatea statului cu titlu sunt acele imobile care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/1973 și Decretul nr. 223/1974.
Referindu-se în mod special la Decretul nr. 92/1950, apreciat de legiuitor a fi titlu de preluare, în alin. 3 al aceluiași text normativ se arată că prin imobil trecut în proprietatea statului potrivit Decretul nr. 92/1950 se înțelege imobilul naționalizat cu respectarea prevederilor art. I pct. 1-5 și ale art. II din Decret, precum și a identității dintre persoana menționată în listele -anexă la decret și adevăratul proprietar la data naționalizării.
În alin. 4 al art. 1 din HG nr. 20/1996, republicată, legiuitorul definește categoria locuințelor considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia statului și care nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, susceptibile fiind de restituire sau de acordare a despăgubirilor potrivit dreptului comun.
Potrivit art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, prin Legea nr. 119/1948, precum și prin alte acte normative de naționalizare.
Domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 este stabilit la preluările abuzive produse în intervalul de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 sunt considerate de legiuitor ca fiind preluate abuziv, prin urmare, fac obiectul legii speciale reparatorii, fără a distinge după cum preluarea a operat în baza unui titlu valabil ori fără titlu valabil, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării (art. 2 alin. 1 lit. h și lit. i din Legea nr. 10/2001, republicată).
Totodată, curtea reține și dispozițiile art. 1.3 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora incidența "preluării abuzive" nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificare, trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. 1 din lege.
Decizia/dispoziția entității obligată la restituire este supusă controlului judiciar, prin art. 26 alin 3 din Legea nr. 10/2001 fiind consacrat dreptul persoanei care se pretinde îndreptățită la restituire de a ataca în justiție dispoziția motivată de respingere a notificării.
În raport cu normele mai sus evocate, apare evidentă lipsa interesului reclamantului în a promova, la data de 30.10.2007, o acțiune de drept comun în justiție pentru constatarea inexistenței dreptului de proprietate al statului, în absența unui titlu valabil constituit cu privire la imobilul care a aparținut antecesorilor săi.
Aceasta câtă vreme reclamantul a pretins realizarea dreptului în condițiile și pe temeiul Legii nr. 112/1995 și a obținut o hotărâre prin care s-au acordat despăgubiri bănești pentru imobilului naționalizat, în integralitatea acestuia.
Hotărârea emisă în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost contestată în justiție de către reclamant, acesta încasând suma oferită cu titlu de despăgubiri bănești. Astfel, reclamantul a recunoscut implicit și calificarea pe care entitatea învestită cu soluționarea cererii a dat-o titlului de preluare în cadrul procedurii administrative reglementată prin Legea nr. 112/1995, respectiv aceea a unei preluăricu titlu valabila locuinței în litigiu, atâta timp cât locuințele preluate de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare sau în condițiile inexistenței unei reglementări legale nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995.
În scopul realizării aceluiași drept, reclamantul a urmat ulterior procedura specială reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, din perspectiva căruia preluarea imobilului prin naționalizare, în baza Decretului nr. 92/1950, este indiscutabil una abuzivă și îi conferă dreptul la măsuri reparatorii. De altfel, în favoarea reclamantului a fost emisă dispoziția de restituire în natură și acordare a unor despăgubiri bănești, potrivit celor arătate mai sus.
Această analiză revelă însă, ca prioritară, inadmisibilitatea acțiunii în constatare a reclamantului, în sensul celor reținute de tribunal prin hotărârea atacată, atâta timp cât reclamantul are la dispoziție acțiunea în realizarea dreptului, de care a uzat, în condițiile legilor speciale reparatorii.
Or, potrivit art. 111 proc. civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, însă cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Cât privește calificarea juridică dată acțiunii prin hotărârea atacată, aceasta este una corectă, instanțele au considerat acțiunea reclamantului ca fiind o acțiune în constatare și nu una în revendicare imobiliară, cum eronat susține recurentul. Din perspectiva dispozițiilor art. 111. proc. civ. care reglementează acest tip de acțiune civilă în justiție, a fost apreciată de către instanțe admisibilitatea ei.
Pentru cele ce preced, constatând că nici unul dintre motivele de recurs susținute nu se verifică și că admiterea excepției de inadmisibilitate face cu neputință și inutilă o abordare a dreptului litigios pe fondul său, respectiv o analiză a legalității titlului de preluare al imobilului în raport cu dispozițiile Decretului nr. 92/1950, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 proc. civ. curtea va respinge recursul și va menține în tot hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 218/A din 11.09.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.BD/dact.MM
2ex/2 02 2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Lucia Ștețca Valentin Mitea
