Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2383/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2383/R/2008

Ședința publică din data de 5 decembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Denisa Băldean președintele secției

JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Lucia Ștețca Valentin Mitea

- - - vicepreședintele Curții de Apel

Grefier:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții recurenți, și împotriva deciziei civile nr. 408/A/10.05.2002, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. 450/2002, privind și pe reclamanții intimați și, având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 27 octombrie 2008, prin serviciul de registratură al instanței, pârâții recurenți au depus o cerere prin care solicită anularea recursului pe motiv că prin decizia Curții de APEL CLUJ, terenul în litigiu a fost restituit intimaților care l-au și vândut.

Totodată, se constată că la data de 3 noiembrie 2008, intimații au depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, un înscris prin care arată că sunt de acord cu admiterea cererii de renunțare la recurs formulată de recurenți.

Pentru acest termen, pârâții recurenți au depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței, la data de 17 noiembrie 2008 un înscris prin care solicită " anularea recursului ".

Având în vedere poziția procesuală a reclamanților intimați depusă la dosar prin înscrisul aflat la fila 37 din dosar, califică această manifestare de voință a pârâților recurenți ca fiind cererea de renunțare la judecarea recursului.

Curtea, după deliberare, constată cauza fiind în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA:

Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 7193/18.10.2001s-a admis acțiunea civilă precizată și introdusă de și în contradictoriu cu pârâții, și și în consecință, pârâții au fost obligați să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamanților terenul în suprafață de 1.000 mp. situat în B M, str. -, înscris în CF nr. 15895 B M, nr. top 4388/3/1/1 și 4389/3.

Totodată, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților suma de 6.495.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, și solicitând schimbarea în totalitate a sentinței ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 408/10.05.2002 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 450/2002, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții, și contra sentinței civile nr. 7193/18.10.2001 Judecătoriei Baia Mare, județul

Totodată, pârâții apelanți au fost obligați să plătească intimaților și în solidar cheltuieli de judecată în apel în sumă de 2.500.000 lei.

Împotriva decizii au declarat recurs pârâții, și, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii în revendicare imobiliară.

În ședința publică din data de 04.10.2002, instanța a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul prevederilor art. 244 pct. 1 proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 6079/2002 aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare.

Cauza civilă care a determinat suspendarea judecării recursului a fost soluționată irevocabil la data de 23.01.2008, prin decizia civilă nr. 185/R/2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar civil nr- ( 22 dosar).

În aceste circumstanțe, instanța de recurs, din oficiu, a procedat la repunerea cauzei pe rol fixând termen de judecată pentru data de 07.11.2008.

Prin înscrisurile sub semnătură privată înregistrate la data de 27.11.2008 și la data de 17.11.2008 recurenții au cerut instanței textual "anularea recursului", în raport cu soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 185/R/2008 a Curții de APEL CLUJ ( 32 și 40 dosar).

Intimații și au declarat prin înscrisul înregistrat la data de 03.11.2008 că sunt de acord cu cererea de renunțare la judecata recursului și nu solicită cheltuieli de judecată ( 37 dosar).

În ședința publică din 07.11.2008 curtea a calificat cererea recurenților ca fiind una de renunțare la judecata recursului, astfel încât, constatând că există și acordul intimaților, exprimat în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. 4 proc. civ. instanța va lua act de această manifestare de voință a recurenților și va da eficiență juridică dreptului lor de dispoziție, în conformitate cu dispozițiile art. 298 raportat la art. 246 proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea recurenților, la judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 408/A/10.05.2002 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. 450/2002.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2008

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red.DB/dact.MM

2 ex./19.12.2008

Jud.fond:

Jud.apel: /

Președinte:Denisa Băldean
Judecători:Denisa Băldean, Lucia Ștețca Valentin Mitea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2383/2008. Curtea de Apel Cluj