Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2772/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2772/R/2009
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
-- -
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantele PRO PRESS, MP PRESS împotriva deciziei civile nr. 245/A/8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimați PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, MUNICIPIUL C-N, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că dosarul a fost suspendat în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 pr.civ. la data de 26 septembrie 2008, dată de la care părțile nu au efectuat nici un act de procedură, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 248 până la art. 252. proc. civ.
Curtea, din oficiu, invocă excepția perimării recursului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1462/13.02.2008, pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele PRO PRESS, MP PRESS, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului C-N, Consiliul Local al municipiului C-N și Municipiul C-N și, în consecință, s-a constatat că reclamantele au dobândit dreptul de folosință asupra terenului, pe amplasamentele stabilite de comun acord între părți, prin contractele de asociere în participațiune nr. 16/12.02.2001, nr. 13/20.01.2000, nr. 10/20.01.2000, nr. 5/20.01.2000, terenuri situate pe B-dul - și în din C-N; pârâții au fost obligați la repunerea reclamantelor în situația anterioară începerii lucrărilor de reabilitare în zonele sus menționate; s-a respins acțiunea față de Primăria C-N, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că în baza unor hotărâri ale Consiliul Local C-N, nr. 439/1999 și nr. 729/1999, reclamantele au încheiat cu Consiliul Local al municipiului C-N, în calitatea lor de societăți comerciale care difuzează presă și carte, contractele de asociere în participațiune menționate în dispozitivul sentinței, pe o perioadă de 10 ani, urmând ca predarea terenului către reclamante, în vederea amplasării mobilierului stradal, să se facă prin proces verbal de predare-primire, însă, reclamantelor le-au fost puse la dispoziție alte amplasamente, datorită începerii lucrărilor de reabilitare de pe B-dul - și. Raportat la această stare de fapt, având în vedere prevederile art. 969.civ. acțiunea reclamantelor apare ca întemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pârâții Primarul municipiului C-N, Consiliul Local al municipiului C-N și Municipiul C-N, invocând necompetența materială în primă instnață a Judecătoriei Cluj -N, motivat pe faptul că, contractele sunt acte administrative.
Tribunalul Cluj -N, prin decizia civilă nr. 245/A/08.05.2008, pronunțată în dosar nr-, a admis apelurile pârâților, a anulat în întregime sentința apelată, dispunând trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Secției de contencios administrativ a Tribunalului Cluj, motivat pe faptul că aceste contracte de asociere în participațiune, sunt acte administrative, supuse controlului instanței de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantele PRO PRESS, MP PRESS, invocând în motivarea recursului prevederile art. 306 pct. 8 și 9.proc.civ.
Judecata recursului a fost suspendată, pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri, la termenul de judecată din data de 26.09.2008, conform art. 242 alin. 1 pct. 2.proc.civ. cauza fiind repusă pe rol din oficiu de către instanță, la data de 01.10.2009, pentru a se constata incidența în cauză a dispozițiilor legale referitoare la perimare.
Având în vedere că judecarea prezentei cauze a fost suspendată, din lipsa nejustificată a părților de la dezbateri mai mult de un an de zile, în temeiul art. 248, art. 252 alin. 2 și art. 253.proc.civ. Curtea urmează să admită excepția perimării și să constate perimat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantele PRO PRESS, MP PRESS, împotriva deciziei civile nr. 245/A/ din 8 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - --- - -- - -
Red./dact.MM
8ex./30.11.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop