Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 28

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu

Grefier - -

La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.385 din 30 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații și CONSILIUL LOCAL I, având ca obiect, acțiune în constatare;

La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, prin serv ic iul registratură s-a depus la dosar răspunsul scris formulat de recurent cu privire la excepția de tardivitate a declarării recursului.

Având în vedere că recurenta solicită judecata în lipsă, in stanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția de tardivitate a recursului, excepție invocată la termenul anterior.

CURTEA DE APEL

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr.263/12.01.2007 admite excepția lipsei calității procesuale active a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în consecință.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictor cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul local al municipiului I prin reprezentant legal.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Consiliul local al municipiului I, prin reprezentant legal, ca neîntemeiată.

Anulează ca netimbrat capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 640. ce a făcut obiectul actului de donație autentificat sub nr.2774 la 20 iunie 1980 de notariatul de Stat Județean

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată pârâții indicați în dispozitiv pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de donație autentificat la Notariatul de Stat al Județului I sub nr.2774/20.06.1980 și transcris sub nr.3749/20.06.1980 și a se dispune repunerea părților în situația anterioară.

S-a reținut de instanța de fond că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazul în care unitatea deținătoare a imobilului preluat nu a fost identificată, or în speță imobilul a fost preluat prin donație, iar calitate procesuală pasivă are Consiliul local

Pe fondul cauzei, s-a reținut că autorii reclamantului au acționat la momentul încheierii contractului cu intenția de a gratifica, astfel că nu se poate reține ilicitatea cauzei întemeiată pe dispozițiile art.966 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel.

Prin decizia civilă nr.385/30 mai 2007 Tribunalului Iași se admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.263 din 11.01.2007, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o desființează.

Trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că pentru soluționarea excepțiilor invocate de pârâți era necesară clarificarea regimului juridic actual al bunului în discuție prin prisma normelor ce reglementează proprietatea publică și privată a statului și unităților administrativ-teritoriale, pe bază de probe.

Față de obiectul cererii introductive și pronunțarea pe excepție în contradictoriu cu o parte contractantă și soluționarea pe fond doar în contradictoriu cu Consiliul local, care nu a fost parte în contractul de donație și nu poate fi asimilat donatarului, este incorectă.

Împotriva deciziei civile nr.385/30 mai 2007 Tribunalului Iașia formulat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Se critică decizia recurată pentru următoarele motive:

- instanța de apel a făcut o analiză sumară a probelor și a actelor existente la dosarul cauzei, în condițiile în care calitatea procesuală pasivă a fost dovedită fără putință de tăgadă, pârât fiind doar Consiliul local al municipiului I, bunul aflându-se în administrarea Consiliului local

- Imobilul teren în litigiu, ce face obiectul donației, se regăsește în patrimoniul Consiliului local al municipiului I, deci în categoria bunurilor ce fac parte din domeniul public de interes local.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr.385/30.05.2007 a Tribunalului Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Din oficiu, instanța de recurs a pus în discuția părților o excepție de tardivitate a cererii de recurs.

Potrivit art.3011termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

În speță, decizia civilă nr.385/30 mai 2007 Tribunalului Iașia fost comunicată Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit comunicării de la fila 31 dosarul nr- al Tribunalului Iași, la data de 2 noiembrie 2007.

Ultima zi de depunere a recursului era 19 noiembrie 2007, iar recursul formulat este la 22 noiembrie 2007 conform ștampilei aplicate pe plic de Poșta Română - Oficiul Poștal

Potrivit art.103 Cod procedură civilă termenul pentru exercitarea căii de atac a recursului are un caracter imperativ.

Prin răspunsul aflat la fila 13 din dosarul de recurs nr- al Curții de APEL IAȘI, recurenta Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ias usținut că recursul a fost depus în termen, față de comunicarea de la sediul recurentei de la 7.11.2007, dar nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens.

Cum cererea de recurs a fost depusă peste termenul legal prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului, se va respinge ca tardiv recursul formulat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice I pentru Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva deciziei civile nr.385 din 30.05.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

-

08.II.2008.-

Președinte:Viorica Olariu
Judecători:Viorica Olariu, Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Iasi