Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 299/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 299

Ședința publică de la 09 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Buliga

JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 3: Adriana Elena

Grefier

La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurent împotriva deciziei civile nr. 261 din 07 04 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect acțiune în constatare ANULARE CERTIFICAT MOȘTENITOR;

La apelul nominal din ședința publică se prezint ă avocat pentru intimatul, lipsă celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru intimatul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Susține că la fila l3 dosar de apel există dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul cu mențiunea de a timbra și nu a timbrat cu diferența de taxă judiciară de timbru.

CURTEA DE APEL;

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 840 din 11.12.2007 pronunțată de Judecătoria Hîrlău s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, -, și -. și s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 96/11.09.1997 încheiat la Biroul Notarului Public.

S-a dispus obligarea pârâtului -. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 23.08.1985 a decedat, fiind eliberată Anexa 1 de către Consiliul Local al comunei la data de 28.01.1997 - fila 15, unde figurează ca moștenitori St., în calitate de soț supraviețuitor și, - și, toți în calitate de descendenți.

Cu Anexa 1 și actele de stare civilă și de proprietate, pârâtul St., soțul supraviețuitor, s-a prezentat în fata, solicitând deschiderea procedurii succesorale notariale, întocmindu-se dosarul notarial nr. 111/1997 și eliberându-se certificatul de moștenitor contestat.

Instanța constată că singurele citații care s-au emis în cadrul procedurii succesorale notariale se află la filele 21-23 dosar pe numele următorilor moștenitori: St. - fila 21, cu mențiunea în dreapta sus "anunțați și pe numita ", fiind expediate cu recipisele poștale nr. 1725 si 1724, după care, la filele 22-23, cu recipisele 1721, 1723 și 1720 s-au trimis citații unor persoane al căror nume este ilizibil la data de 28.02.1997, acestea fiind singurele citații emise în cauză, deși s-au mai acordat și alte termene.

Prin încheierea ședinței din 21.02.1997 se precizează că este prezent St. și lipsesc ceilalți moștenitori, amânându-se cauza la data de 7.05.1997 și dispunându-se de către notar a se cita "toți ostenitorii lipsa"- fila 26 dosar.

Nici un moștenitor nu a fost citat însă prin încheierea finală s-a constatat ca are calitatea de moștenitor numai. St. toți ceilalți fiind străini de succesiune "prin renunțare", deși nici un alt moștenitor nu a fost prezent pentru a da vreo declarație autentică de renunțare la succesiune iar ulterior s-a emis certificatul de moștenitor în care se consemnează că aceștia sunt "străini de moștenire prin neprezentare".

Instanța constată că notarul public nu a respectat procedura succesorală notarială, așa cum este ea reglementată prin Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială și Regulamentul din data de 5.07.1995, de punere în aplicare a legii.

Astfel, potrivit art. 69 din Legea nr. 36/1995, în cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menționate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele și domiciliul moștenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului și pasivul succesoral.

În cauza de față, Anexa 1 are rolul de cerere de deschidere a procedurii succesorale, St. neformulând o astfel de cerere.

Art. 75 din Legea nr. 36/1995 stabilește că după ce constată că este legal sesizat, notarul înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar conform art. 77 din Regulamentul de aplicare a legii încunoștințarea moștenitorilor se face prin scrisoare recomandată, recipisa poștală făcând dovada despre încunoștințare.

În cauza de față notarul a citat la primul termen doar o parte dintre moștenitori - filele 21-23, cu mențiunea pentru St. să anunțe și pe, ceea ce echivalează cu lipsa procedurii de citare, iar ulterior, deși prin încheierea din data de 7.05.1997 s-a dispus citarea moștenitorilor lipsă, aceștia nu au mai fost niciodată citați, astfel că nu au avut cunoștință de deschiderea procedurii succesorale după mama lor.

Susținerea reclamantului că a acceptat moștenirea prin declarație autentică dată în fața altui notar, dintr-o altă localitate, ar fi trebuit analizată tot în cadrul procedurii succesorale notariale, conform art. 76 al. 2 din Legea nr. 36/1995 și art. 79 din Regulamentul de aplicare a legii, de existența căreia ceilalți moștenitori nu au avut cunoștință deoarece nu au fost citați.

Conform art. 79 din Legea nr. 36/1995, în cadrul dezbaterilor succesorale, la fiecare termen notarul întocmește o încheiere motivată care va cuprinde mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii, declarațiile pârtilor, prezența martorilor și masurile dispuse în vederea soluționării cauzei.

Din întreaga succesiune a înscrisurilor conținute de dosarul notarial instanța a reținut că notarul public nu a respectat procedura specială instituită de Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarilor publici, că nu au fost citați toți moștenitorii cu vocație succesorală, astfel că aceștia nu au putut lua cunoștință de deschiderea procedurii succesorale notariale după mama lor, astfel că acțiunea reclamantului este întemeiată.

În plus, instanța a constatat că în afara nerespectării procedurii specifice, certificatul de moștenitor contestat a fost încheiat la 4 luni după momentul înstrăinării de către soțul supraviețuitor a imobilelor ce fac parte din masa succesorală, acesta constituind un motiv în plus de a pune la îndoială legalitatea întocmirii lui numai pe numele soțului supraviețuitor - St., ce a fost constatat unic moștenitor ulterior vânzării bunurilor.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a anulat certificatul de moștenitor nr. 96/1997 emis pe numele pârâtului St..

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pe pârâtul St. la plata sumei de 20,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată-taxă timbru și timbru judiciar, acesta fiind unicul moștenitor înscris în certificatul nr. 96/1997, ceilalți moștenitori având o situație identică cu a reclamantului.

Apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 840 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Hîrlău a fost respins prin decizia civilă nr. 261 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În ședința publică din data de 7.04.2008 instanța din oficiu a invocat excepția de insuficientă timbrare a apelului, punând în discuția părților acest aspect și rămânând în pronunțare.

Deși apelantul -. a fost citat cu mențiunea achitării diferenței de taxă de timbru, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței. Potrivit disp. art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Coroborând dispozițiile prezentului articol cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată, tribunalul urmează a anula cererea de recurs formulată de pârâtul -. ca insuficient timbrată, păstrând ca temeinică și legală sentința apelată.

În baza art. 274 Cod procedură civilă urmează ca apelantul să plătească intimatului cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei Tribunalului Iașia formulat recurs, criticând-o ca netemeinică și nelegală. Susține acesta că fiind primul termen de judecată nu a avut cunoștință de faptul că trebuia să timbreze cererea și nici suma la care era obligat.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Verificând actele și lucrările dosarului, raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

Instanța de apel a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de recurent reținând că, deși legal citat, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile legale de timbra.

Contrar susținerilor recurentului, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (aflată la fila 13 dosar apel) semnată personal de acesta, rezultă că acesta a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru de 1,5 lei.

Așadar, pentru primul termen de judecată din 7 aprilie 2008 când s-a procedat la judecarea apelului, apelantul a fost citat cu mențiunea timbrării, indicându-se și cuantumul taxei datorate.

În consecință, în mod corect instanța de apel în aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborate cu dispozițiile art. 11 din același act normativ a anulat cererea de apel formulată de St. ca insuficient timbrată.

Prin urmare date fiind considerentele expuse și având în vedere și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul promovat de St. și va menține decizia Tribunalului Iași ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 261 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași decizie pe care o menține.

Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

21.07.2008.

Tribunalul Iași

Jud. -

Jud.

Președinte:Georgeta Buliga
Judecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 299/2008. Curtea de Apel Iasi