Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 309/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 309
Ședința publică din 17 martie 2008
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Gherghina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea perimării din oficiu a recursului declarat de reclamanta, domiciliată în comuna M, sat Caselor, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 1091 din 8 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâtele PRIMĂRIA COMUNEI M, jud. D, domiciliată în com. M, sat și, domiciliată în com. jud.D - ambele decedate pe parcursul procesului.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă Primăria
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, aduce la cunoștința părților că în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 2 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 4 din 30 ianuarie 2007, completul de judecată care va instrumenta prezentul dosar are următoarea componență: doamnele JUDECĂTOR 2: Veronica Grozescu Gherghina și -.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost suspendat la data de 21 noiembrie 2005, în baza disp.art.243 alin.1 pct.l Cod procedură civilă.
Se arată că prin intermediul Serviciului registratură al instanței recurenta-reclamantă a depus la dosar copii xerox de pe certificatele de deces ale intimatelor-pârâte și.
Instanța ia act că la data de 25.01.2005 a decedat intimata-pârâtă, potrivit certificatului de deces seria nr. -/28.01.2005 iar la data de 25.05.2005 a decedat intimata-pârâtă, conform certificatului de deces seria nr.-/ 26.05.2005.
Având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților mai mult de 1 an, Curtea, față de dispozițiile art. 248, în temeiul art. 137 alin. 1 rap. la art. 252 alin. 2 Cod procedură civilă invocă din oficiu și pune în discuție excepția perimării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr.1632/19 decembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Găești reclamanta a chemat în judecată pârâtele Primăria Comunei M, jud.D, și, solicitând instanței ca
prin sentința ce se va pronunța să se constate că este proprietara suprafeței de 4.800 teren extravilan situat în punctul din comuna M, sat Caselor, jud.
Prin sentința civilă nr.1474 din 19 decembrie 2003 Judecătoria Găeștia respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 1091/8 aprilie 2004 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondată calea de atac promovată de aceasta.
Decizia civilă nr.1091/2004 a fost atacată cu recurs de către reclamanta, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.11142/2004, acesta fiind trimis spre competentă soluționare Curții de APEL PLOIEȘTI.
Pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI dosarul a fost înregistrat sub nr-, iar la data de 21 noiembrie 2005 cauza a fost suspendată potrivit disp. 243 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, pricina fiind repusă pe rol din oficiu de către instanță la 2 februarie 2008.
La termenul din 17 martie 2008 instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs în conformitate cu disp. art. 248 alin.1 pr.civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Conform art.248 alin.1 pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În speță, la data de 28 ianuarie 2005 judecata recursului a fost suspendată potrivit art. 242 al.1 pct. 2 pr.civilă, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de un an, iar repunerea pe rol a cauzei s-a dispus din oficiu de către instanță la data de 2 februarie 2008.
În aceste condiții, în conformitate cu considerentele expuse anterior, în baza art. 248 alin.1 Cod procedură civilă și art.252 Cod procedură civilă, Curtea va constata perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna M, sat Caselor, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 1091 din 8 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu
pârâtele PRIMĂRIA COMUNEI M, jud. D, domiciliată în com. M, sat și, domiciliată în com. jud.D - ambele decedate pe parcursul procesului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 martie 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
--- - - - -
GREFIER,
red.gref.
2 ex./20.03.2008
nr. 1222/2002 Judec.
nr.939/2004
,
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Gherghina