Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 310/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 310

Ședința publică din 17 martie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac

JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez

- -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în orașul,-, jud. P, împotriva deciziei civile nr. 480 din 31 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții - domiciliat în, str. -, -.10,.3,. 11 jud. P, domiciliată în, str. - -.10,.3,. 11 jud.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, în baza dispozițiilor art.156 alin.2 Cod pr.civilă, la solicitarea recurentului-reclamant, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 martie 2008, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, curtea constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la udecătoria Sinaia sub nr.781/2005, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții și, ieșirea din indiviziune cu privire la terenul situat în,-, în suprafață de 600.

În motivarea acțiunii, se arată că reclamantul a fost proprietarul întregului corp de teren până să vândă pârâților suprafața de 500, fiind dobândit prin moștenire de la părinții săi.

În drept s-au invocat dispozițiile art.728 Cod civil.

Ulterior, reclamantul și-a completat acțiunea, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții privind terenul, în sensul că a vândut pârâților doar o parte din acest teren. Se mai arată că există o

neconcordanță între conținutul propriu - zis al contractului și schița anexă la acesta și, prin urmare, obiectul contractului nu este determinat.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la primul petit, arătând că reclamantul nu are calitatea de coindivizar, fiind înstrăinat terenul în întregime.

Pârâții au formulat și cerere reconvențională, față de care reclamantul a invocat, pe bază de excepție, uzucapiunea de 30 ani pentru suprafața de 100

Judecătoria Sinaia, prin sentința civilă nr.61/2006, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la ieșirea din indiviziune, a respins cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare ca neîntemeiată și a respins cererea de ieșire din indiviziune ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această sentință a reținut instanța de fond că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.2828/2004 și că, deși în schița de plan anexă la act se arată suprafața terenului ca fiind 562 iar în contract se stipulează că suprafața terenului este de de 500, aceasta nu înseamnă că obiectul contractului nu este determinat. Schița anexă la contract a fost prezentată de reclamant la notariat, așa cum rezultă din răspunsul acestuia la interogatoriu.

Se mai arată că în acest contract nu există nici o mențiune cu privire la existența unei stări de indiviziune între părți, în sensul că restul terenului ar fi rămas în proprietatea reclamantului și, deci, s-a avut în vedere vânzarea întregului teren.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității procesului civil, deoarece nu a ținut cont de precizarea sa în sensul că cererea de ieșire din indiviziune este accesorie capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare și greșit s-a pronunțat mai întâi asupra cererii de ieșire din indiviziune, admițând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

A mai arătat reclamantul că, în acest fel, instanța s-a antepronunțat și greșit i-a fost respinsă cererea de administrare a probelor cu martori și expertiză topografică.

Un alt motiv de apel, se referă la faptul că instanța de fond a abordat o soluționare greșită a cererii reconvenționale, față de care a invocat uzucapiunea de 30 de ani, dispunând disjungerea acestor cereri.

S-a mai arătat de către apelant că în mod greșit a fost respinsă cererea sa de a se constata că este proprietarul întregului teren, ca efect al uzucapiunii de 30 ani pe motiv că a fost tardiv formulată.

Prin decizia civilă nr. 480/31.05.2006, Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.61/18.01.2006 a Judecătoriei Sinaia.

În luarea acestei decizii, Tribunalul a reținut că:

- instanța de fond nu a încălcat principiul disponibilității procesului civil întrucât a analizat cauza sub toate aspectele;

- față de obiectul acțiunii, prima instanță a administrat toate probele pe care le-a considerat utile și pertinente;

- întrucât obiectul reconvenționalei îl constituie o cerere în constatare, în raport de care s-a formulat și o cerere de dobândire a proprietății prin uzucapiune, în mod corect

s-a dispus disjungerea, în caz contrar s-ar fi ajuns la tergiversarea soluționării cauzei;

- prima instanță nu a respins cererea reclamantului de a se constata că este proprietarul întregului teren ca efect al uzucapiunii, aceasta fiind formulată ca răspuns la cererea reconvențională, ce a fost disjunsă.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamantul, reiterând motivele de apel:

- s-a ignorat faptul că prima instanță a încălcat principiul disponibilității procesului civil, întrucât nu a ținut cont de precizarea sa în sensul că cererea de ieșire din indiviziune este accesorie capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare, pronunțându-se mai întâi asupra cererii de ieșire din indiviziune, prin admiterea excepției lipsei calității sale procesuale active;

- nu s-a avut în vedere faptul că față de obiectul celor două cereri ale sale, se impunea administrarea probei cu martori și expertiză topografică.

- s-a analizat cu superficialitate greșita disjungere a cererii reconvenționale;

- instanța de apel nu a ținut cont de faptul că prima instanță, în ultima încheiere, a arătat că cererea sa privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune este tardivă, astfel că motivul de apel vizând acest aspect apare ca nemotivat.

Prin încheierea de ședință din 11.12.2006, Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus suspendarea judecării prezentului recurs, în baza art.244 alin.1 pct.1 pr.civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.1056/2006 al Judecătoriei Sinaia, având ca obiect constatarea dobândirii de către reclamantul a proprietății terenului situat în orașul,-, prin intervenirea uzucapiunii de 30 ani.

La termenul de judecată din 10.03.2008, după repunerea pe rol a cauzei, intimații au depus la dosar decizia civilă nr.1378/3.12.2007 a Tribunalului Prahova, făcând astfel dovada soluționării irevocabile a dosarului nr.1056/2006 al Judecătoriei Sinaia.

Intimații au invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantul, pe considerentul că susținerile sale nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art.304 pr.civilă.

După amânarea pronunțării, la solicitarea recurentului, prin concluziile scrise, acesta a invocat excepția perimării recursului, excepție asupra căreia curtea nu se poate pronunța, întrucât nu a fost pusă în discuția părților, în ședință publică, cu respectarea principiului contradictorialității, ce guvernează desfășurarea procesului civil.

În conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 pr.civilă, curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate de intimați.

Analizând motivele de recurs, în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.4 pr.civilă și art. 306 alin.3 pr.civilă, curtea apreciază că acestea pot fi încadrate în punctul 9 al articolului 304 pr.civilă, astfel că, în temeiul art.137 alin.1 pr.civilă coroborat cu art. 306 pr.civilă, va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului.

Examinând pe fond recursul, în raport de dispozițiile legale în materie, curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Cum în mod corect s-a reținut și în apel, prima instanță nu a încălcat principiul disponibilității ce guvernează desfășurarea procesului civil.

Astfel, din lecturarea considerentelor sentinței civile nr.61/18.01.2006 a Judecătoriei Sinaia, se reține că s-a analizat mai întâi cererea privind nulitatea absolută

parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.2828/2004 și, ulterior, cererea privind ieșirea din indiviziune. De fapt, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la ieșirea din indiviziune, a fost consecința respingerii cererii privind nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare.

Faptul că în dispozitivul sentinței se face referire mai întâi la admiterea excepției, nu este de natură a încălca principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, aceasta reprezentând o tehnică de redactare a dispozitivului hotărârii, unanim recunoscută în practica judiciară.

Referitor la celelalte motive de recurs este de precizat că au rămas fără obiect din moment ce prin decizia civilă nr. 1378/3.12.2007 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins irevocabil acțiunea în constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, prin uzucapiune, asupra terenului în litigiu.

Este de reținut și faptul că în cauza respectivă s-au efectuat toate probatoriile pe care reclamantul le-a solicitat și în prezenta cauză.

Față de toate aceste considerente, curtea, în temeiul art.312 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

În baza art.274 pr.civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimaților suma de 2.160 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.480/31.05.2006 a Tribunalului Prahova, excepție invocată de intimații și.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în,-, județul P, împotriva deciziei civile nr.480/31.05.2006 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu pârâții și, domiciliați în, str.-, -.3,.11, județul

Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 2.160 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez

- - - - --- - -

GREFIER,

-

/VM

2 ex/18.03.2008

nr.781/2005 Judec.

nr.2568/2006 Trib.

,

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Președinte:Cristina Paula Brotac
Judecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 310/2008. Curtea de Apel Ploiesti