Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 311/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 26.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 311/
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 886/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local M, pentru acțiune în constatare nulitate absolută.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru reclamanta recurentă lipsă, domnul avocat, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș, pentru rejudecarea apelului; în subsidiar, solicită modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii, ca temeinică și legală, a sentinței pronunțată în primă instanță; nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. 619/10.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sânnicolau M a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune.
A admis acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtului Statul Român, prin Consiliul Local
A constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în CF 466.
A dispus rectificarea CF nr. 466, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și înscrierii dreptului de proprietate al antecesoarei reclamantei,.
A dispus modificarea CF nr. 466, în sensul radierii construcțiilor evidențiate în această carte funciară.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Local M, ca reprezentant al Statului Român, constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului înscris în CF nr. 466, radierea construcției din CF, întrucât nu mai există, și revenirea la situația anterioară de CF.
Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta, născută, este fiica numiților și, în prezenți decedați. Potrivit CF nr. 466, proprietar tabular al imobilului a fost, tatăl reclamantei, până în anul 1960, când imobilul a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de expropriere, ulterior fiind atribuit în temeiul Decretului nr. 81/1954 numitei, mama reclamantei. In anul 1982, imobilul a fost preluat de Statul Român, prin cumpărare.
Potrivit art. 6 alin.1 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ- teritoriale, bunurile dobândite în perioada 06.03.1945-22.12.2. dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, iar potrivit alin.3 al aceluiași articol instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului. Independent de exigențele Legii nr.10/2001, care are un domeniu de reglementare determinat, nu se poate susține un fine de neprimire acțiunilor în justiție întemeiate pe dreptul comun, având în vedere normele cu valoare de principiu care guvernează materia dreptului de proprietate și importanța acestui drept universal recunoscut și garantat.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, dispozițiile Legii nr.10/2001 ar intra în contradicție cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.
Pentru aceste considerente, prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanța de judecată are căderea să soluționeze pe calea dreptului comun valabilitatea preluării imobilelor de către stat, și după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată. Așa cum a precizat și reclamanta în acțiune, nu este vorba de un viciu de consimțământ, așa cum este reglementat de dispozițiile Codului civil, astfel că nu se aplică regulile ce guvernează această instituție. In speță este un motiv de nulitate absolută reglementat de dispozițiile art. 6 alin.2 din Legea nr. 213/1998, nefiind supus prescripției generale de 3 ani.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a constatat că imobilul a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de expropriere în anul 1960. La acel moment în vigoare era Constituția din anul 1952, care în art. 12 prevede că dreptul de proprietate personala asupra veniturilor si economiilor provenite din munca, asupra casei de locuit si gospodariei auxiliare de pe lângă casă, asupra obiectelor casnice si de uz personal, cat si dreptul de mostenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege; potrivit dispozițiilor art. 481.civil, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru o cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire. Exproprierea antecesorului reclamantei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, întrucât nu a fost vorba de o cauză de utilitate publică. Pe de altă parte, la momentul preluării imobilului de către stat, România ratificase Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, conform cărora orice persoană are dreptul la proprietatea sa și orice persoană are dreptul de a părăsi țara și de a se afla pe teritoriul altei țări.
Referitor la preluarea imobilului de către Statul Român de la numita, prima instanță a constatat că imobilul a fost preluat cu titlu de cumpărare. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că antecesoarea reclamantei a dorit să emigreze în Germania și pentru a putea face acest lucru a fost nevoită să vândă Statului român. Pe de altă parte, din adresele comunicate de Primăria M cu privire la documentele deținute privind acest imobil, rezultă că s-a făcut aplicarea Decretului nr. 223/1974, neexistând nici un contract de vânzare-cumpărare, așa cum este reglementat de dispozițiile Codului civil.
Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat că imobilul din litigiu nu a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil.
In ceea ce privește cererea privind restabilirea situației anterioare de carte funciară, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 36 alin.1 pct.1 din Legea nr. 7/1996, conform cărora se poate solicita rectificarea atunci când prin hotărâre judecătorească s-a constatat că înscrierea sau actul in temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Constatând, pe baza adresei nr. 4628/12.10.2007 a Primăriei M, că în prezent imobilul în litigiu e compus doar din terenul înscris în cartea funciară, construcțiile fiind demolate, în baza art. 351din Legea nr. 7/1996 prima instanță a dispus modificarea CF nr. 466 prin radierea construcțiilor.
Împotriva sentinței civile nr. 619/10.06.2008 a Judecătoriei Sânnicolau Mad eclarat apel pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local
Prin decizia civilă nr. 886/17.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis apelul declarat de pârât și schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.
A menținut dispozițiile sentinței în privința respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut că același art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 statuează în mod clar în sensul inadmisibilității acțiunii de drept comun în cazul imobilelor preluate de Statul Român în perioada comunistă.
Acest text nu încalcă dreptul de acces la justiție garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât reclamanta a putut exercita în termenele stabilite de legiuitor căile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Nici încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, drept garantat de art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO, nu poate fi reținută în cauză, întrucât pierderea dreptului a avut loc anterior ratificării Convenției (20.06.1994); prin urmare, nu este protejat de aceasta.
Împotriva deciziei civile nr. 886/17.12.2008 a Tribunalului Timișa declarat recurs în termenul legal reclamanta.
În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit s-a reținut excepția inadmisibilității acțiunii sale după intrarea în vigoare a legii speciale de reparație, întrucât legea specială nu poate paraliza acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun, pentru că s-ar aduce atingere accesului său la justiție, încălcându-se astfel art. 6 din Convenție.
A invocat în sprijinul recursului său și decizia din iunie 2008 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că cererea de restituire în natură poate fi valorificată în instanță dacă nu afectează dreptul de proprietate al altor persoane.
În drept a invocat art. 304 pct.9 și art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă și a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, iar în subsidiar a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantei este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În mod greșit a reținut instanța de apel inadmisibilitatea acțiunii reclamantei, bazându-se pe faptul că aceasta nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, care i-ar fi acordat posibilitatea de a obține măsuri reparatorii pentru imobilul preluat de stat.
Este adevărat că reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, însă acest fapt nu-i poate paraliza acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun.
Împrejurarea că reclamanta nu a apelat la Legea nr.10/2001 nu este de natură a conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la acțiune în temeiul legii speciale.
Ea este decăzută din dreptul de a obține măsuri reparatorii prin procedura specială a Legii nr.10/2001.
Această lege nu reprezintă decât o alternativă pentru persoanele care revendică imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 2. a cărei procedură însă s-a dovedit în multe cazuri ineficientă, fapt constatat și în practica din ultimii ani a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazurile privind România (, ).
Dreptul de proprietate, ca drept fundamental al omului, este garantat atât de legislația internă, prin Constituție și Codul civil, cât și de cea internațională, prin art.1 al.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Acest drept i-ar fi încălcat reclamantei prin menținerea excepției inadmisibilității acțiunii sale pe calea dreptului comun.
A considera o asemenea acțiune inadmisibilă ar echivala și cu încălcarea dreptului său la un recurs efectiv, un alt drept fundamental al omului, consacrat prin art.13 din Convenție, care prevede dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv unei instanțe naționale atunci când i s-au încălcat un drept sau o libertate recunoscute de Convenție.
Curtea consideră, prin urmare, admisibilă acțiunea reclamantei, fără a se încălca astfel nici dispozițiile obligatorii ale deciziei nr.XXXIII/09.06.2008 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilesc prioritatea aplicării dispozițiilor Convenției atunci când apar neconcordanțe între legea specială, Legea nr.10/2001 în cazul de față, și Convenție.
Prin aceeași decizie, instanța supremă statuează în continuare că în această situație prioritatea Convenției se poate concretiza într-o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În cazul de față, imobilul vizat de reclamanta, se află și în prezent în proprietatea statului, nefiind vândut altor persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995.
În consecință, întrucât tribunalul a reținut greșit excepția inadmisibilității acțiunii și nu a analizat-o pe fond, în cauză se impune rejudecarea apelului.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 886/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local
Va casa hotărârea atacată și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 886/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local
Casează hotărârea atacată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
- - G - - -
GREFIER,
- -
Red. - 01.04.2009;
Tehnored. - 02.04.2009; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Sânnicolau
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu
