Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 32 R

Ședința publică din data de 15.01.2009

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

JUDECĂTOR 3: Gabriela Baciu

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâții și domiciliați în G, str. -, nr. 13, -. 17, împotriva sentinței civile nr. 9488 din 11.12.2007 a Judecătoriei Galați și a deciziei civile nr. 341 din 12.06.2008 a Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimații domiciliat în G, str. - nr. 13, -, 18, Asociația de proprietari nr. 617 G cu sediul în G, str. - nr. 18, - în acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal a răspuns recurenta asistată de avocat G care răspunde și pentru recurentul lipsă, intimatul asistat de avocat cu delegații la dosar și intimata Asociația de Proprietari nr. 617 prin administrator asistată de avocat.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și pe fond respingerea acțiunii reclamanților intimați ca nefondată. Arată că a formulat recurs în baza disp. art. 304 pct. 8 și 9 cod proc.civilă în sensul că instanțele au ignorat realitatea situației de fapt, constând în aceea că în cauză există o hotărâre rămasă definitivă cu privire la partajarea bunurilor, care consfințește învoiala părților.

Apărătorul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinare cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor pe care la depune la dosar.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;

Prin sentința civilă nr.9488/11.12.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost admisă cererea principală de constatare nulitate formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și și a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Asociația de Proprietari nr.617 G, s-a constatat nulitatea absolută a tranzacției încheiate între pârâți la data de 10.04.2006 cu privire la imobilul situat în G,-, -. 17, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacției și pârâții au fost obligați să plătească reclamantului și intervenientei suma de 12,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul i-a împrumutat pârâtului suma de 1170 EURO, dar acesta nu i-a restituit-o la termen stabili contractual, motiv pentru care reclamantul a încercat recuperarea creanței prin executarea silită a imobilului în litigiu, dar până la finalizarea executării silite și au divorțat și au partajat masa patrimonială a bunurilor comune în dosarul nr.712/C/2006 al Judecătoriei Galați prin încheierea în mod fraudulos în interesele creditorului -reclamant a tranzacției din data de 10.04.2006 prin care imobilul era atribuit pârâtei.

În ceea ce privește intervenienta Asociația de Proprietari nr.617 G instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.1599/2005 a Judecătoriei Galați pârâtul a fost obligat să-i plătească suma de 52 298 481 ROL, dar la momentul la care a încercat recuperarea creanței tot pe calea executării silite, intervenienta a întâlnit același obstacol, diminuarea frauduloasă a patrimoniului debitorului-pârât prin încheierea tranzacției în discuție.

Prima instanță a apreciat că încheierea tranzacției din data de 10.04.2006 și de care s-a luat act în dosarul nr.712/C/2006 al Judecătoriei Galațis -a făcut doar pentru fraudarea intereselor creditorilor - reclamant și intervenientă având în vedere că în continuare pârâții locuiesc împreună, sunt în relații excelente, gospodăresc împreună conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, astfel că tranzacția este lovită de nulitate absolută în conformitate cu disp. art.966 civ. respectiv pentru o cauză licită.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat și motivat apel pârâții și, care au criticat soluția primei instanțe sub aspectul nelegalității, în sensul că în mod greșit divorțul apelanților-pârâți și sistarea stării de devălmășie au fost interpretate ca fiind doar simulate pentru fraudarea intereselor patrimoniale ale reclamantului și intimatei, în realitate căsătoria acestora neputând continua, ceea ce a impus și partajarea bunurilor dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei. Au mai susținut că în condițiile existenței unei hotărâri de divorț nu le putea fi refuzată partajarea bunurilor comune, tranzacția din data de 10.04.2006 reprezintă acordul lor de voință și instanța de judecată trebuie să țină cont de această voință iar în condițiile în care era formulată acțiunea de partaj bunuri comune intimații aveau posibilitatea să formuleze în acea cauză o cerere de intervenție în interes propriu.

În dovedirea apelului apelanții nu au solicitat administrarea de noi probatorii.

În drept nu și-au întemeiat apelul.

Prin întâmpinare intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat, considerând că motivele de apel sunt pur formale, prin acțiune nu s-a contestat hotărârea de desfacere a căsătoriei sau dreptul părților de a tranzacționa sau hotărârea de expedient, ci doar faptul că încheierea tranzacției are o cauză ilicită, aceea de a frauda interesele patrimoniale ale creditorilor. S-a mai susținut că situația de fapt a fost corect interpretată de prima instanță în sensul că divorțul și partajul bunurilor comune ale apelanților au fost realizate doar pentru scoaterea de sub urmărirea silită a apartamentului în condițiile în care partajul nu a vizat nici un alt bun comun, apartamentul a fost subevaluat la suma de 20.000 lei, s-a realizat foarte rapid și pe parcursul derulării contestațiilor la executarea silită ( fără a se încunoștința instanța respectivă de existența dosarului de partaj), apelanții trăiesc și gospodăresc în continuare ca doi soți și astfel s-a demonstrat existența unei cauze ilicite la încheierea tranzacției.

Deși nu a formulat întâmpinare intervenienta - intimată a solicitat cu ocazia dezbaterilor în fond asupra apelului respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală.

Prin decizia civilă nr. 341/12.06.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 9488 din 11.12.2007 a Judecătoriei Galați.

Au fost obligați apelanții să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut în motivarea deciziei că din declarațiile martorilor rezultă că după desfacerea căsătoriei și partajarea bunurilor comune prin sentința civilă 2981/2006 a Judecătoriei Galați, relațiile dintre apelanți au fost foarte bune în sensul că locuiesc și gospodăresc în continuare împreună și participă în comun la diferite evenimente sociale.

De aici concluzia că acțiunea de divorț și tranzacția referitoare la partaj nu au fost decât modalități de fraudare a intereselor creditorilor în sensul diminuării masei patrimoniale a apelantului prin atribuirea apartamentului apelantei.

Cauza ilicită a tranzacției duce la sancționarea actului juridic cu nulitate absolută.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și criticând-o pentru nelegalitate întrucât instanțele au ignorat existența unei hotărâri irevocabile de divorț și posibilitatea de a tranzacționa pentru partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Recursul declarat de pârâți este nefondat.

Motivarea recursului s-a făcut exclusiv pe menținerea corectă a situației de fapt respectiv existența unei hotărâri de divorț irevocabile și a unei tranzacții între foștii soți cu privire la partajarea bunurilor comune respectiv a apartamentului atribuit recurentei.

Sub acest aspect nu se poate reține că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății iar hotărârea este lipsită de temei legal așa cum au susținut recurenții invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 cod proc.civilă.

Motivarea instanței de apel pe declarațiile martorilor audiați în cauză care susține ideea cauzei ilicite a tranzacției nu a fost combătută prin motivele de recurs prin care se invocă doar existența hotărârii de divorț irevocabile și posibilitatea de a tranzacționa în legătură cu bunurile dobândite în timpul căsătoriei.

Nu se precizează în motivarea recursului în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și nici de ce hotărârea pronunțată de instanța de apel este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru aceste considerente în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 cod proc.civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 341 din 12.06.2008 a Tribunalului Galați.

În conformitate cu disp. art. 274 cod proc.civilă vor fi obligați recurenții să plătească suma de 428,40 lei intimatului și suma de 297,50 lei intervenientei Asociația de Locatari nr. 617 G reprezentând onorariu apărător conform chitanțelor anexate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și domiciliați în G, str. -, nr. 13, -. 17, împotriva sentinței civile nr. 9488 din 11.12.2007 a Judecătoriei Galați și a deciziei civile nr. 341 din 12.06.2008 a Tribunalului Galați.

Obligă recurenții să plătească intimatului suma de 428,40 lei și intervenientei Asociația de Locatari nr. 617 G suma de 297,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15.01.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.RJ/30.01.2009

Dact.IS/4.02.2009/2ex.

Fond.

Apel./

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Gabriela Baciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Galati