Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 340/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 340
Ședința publică de la 17 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Adriana Elena
GREFIER:
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.258 din 07.04.2008 a Tribunalului Iași; cauza având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta asistată de av. și intimata asistată de av.; lipsă fiind intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată. Prin serviciul registratură, cu cerere, recurenta a depus la dosar chitanțe însumând taxă judiciară de timbru în valoare de 1365 lei, un timbru judiciar de 0,30 lei și copii ale încheierilor de ședință din datele de 14.10.2005, 11.11.2005 și 9.12.2005 ale Tribunalului Iași.
-. depune la dosar împuternicirea avocațială și întâmpinare, în două exemplare.
al întâmpinării se comunică și recurentei, prin apărător.
-. nu are cereri de formulat.
Se dă cuvântul părților cu privire la excepția inadmisibilității recursului; excepție invocată prin încheierea de ședință de la termenul din 03 septembrie 2008.
-. se referă la faptul că, prin serviciul registratură, au fost depuse la dosar încheierile de ședință ale Tribunalului Iași, din datele de 14.10.2005, 11.11.2005 și 9.12.2005, din faza de judecare a apelului, prin care au fost făcute susțineri potrivit cărora calea corectă în cazul soluționării litigiului de față ar fi recursul și nu apelul. S-a achitat și taxa de timbru aferentă cererii de recurs, și, chiar dacă se va reține excepția inadmisibilității, recurenta va uzita și de calea extraordinară de atac a contestației în anulare. a se aprecia asupra susținerilor invocate de către recurentă. Depune la dosar chitanțele nr.20/18.06.2008 și nr.26/09.09.2008, reprezentând onorariu avocat.
-. cere să se admită excepția invocată din oficiu de către instanță și să se constate că recursul este inadmisibil.
Cauza rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului.
După deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.7072 din 14.07.2004 Judecătoria Iașia respins cererea principala, a admis in parte cererea reconvenționala. A obligat reclamanta - parata sa lase in deplina proprietate și liniștita posesie suprafața de 376 mp teren situat în I- in vecinătățile din titlul nr. - din 2.08.2002, a obligat reclamanta-parata sa ridice, respectiv sa demoleze casa construita pe suprafața de 376 mp teren situata in I,- pe cheltuiala sa, a obligat reclamanta sa readucă imobilul la starea inițiala - casa din doua camere si paravan al cărei proprietar este parata-reclamanta.
A obligat reclamanta-parata sa-i plătească paratei-reclamante suma de 20.727.000 lei reprezentând lipsa de folosința a terenului, 840$ reprezentând lipsa de folosința a construcției pana la 23.11.2003 si in continuare cate 15$ lunar pana la intrarea efectiva in folosința construcției. A obligat reclamanta-parata sa-i plătească paratei-reclamante suma de 16.080.000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța aceasta sentința a reținut instanța de fond următoarele:
, paraților reclamanți, a testat întreaga sa avere unuia dintre cei doi frați ai săi,.
G, cel de-al doilea frate, a vândut cu zdelca imobilul din litigiu lui fara a avea titlu, la data vânzării imobilul fiind sub incidenta prevederilor art. 31 din Legea 58/1974 si art. 11 din decretul nr. 144/1958 care sancționau cu nulitatea absoluta lipsa formei autentice a actului constatator al înstrăinării. Prin urmare zdelca încheiata pentru vânzarea imobilului ar fi putut da naștere doar unei obligații de a face si nu de a da.
Pe suprafața de 376 mp teren din- se afla o casa.
La 23.09.1993 reclamantului-parat i-a fost eliberat titlul de proprietate nr. - pentru suprafața de 376 mp.
Potrivit depozițiilor martorilor, reclamanții-parați, in anul 1989, imediat după cumpărarea terenului au început demolarea casei vechi care era in si au început edificarea unei construcții noi fara autorizație.
Prin decizia civila nr. 1609/3.10.2001 a Curții de APEL IAȘIs -a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr. - din 23.03.1993 emis in beneficiul lui, prin urmare efectele acestuia au fost desființate pentru trecut. Reclamanții -pârâți sunt constructori de rea -credința, au construit pe un teren despre care știau ca nu le aparține, fără autorizație de construcție. In ceea ce privește constatarea dreptului de superficie aceasta cerere nu poate fi primita. Dreptul de superficie apare ca un dezmembrământ al dreptului de proprietate. Art. 492 cod civil reprezintă regula iar dreptul de superficie excepția care operează in toate cauzele in care exista convenție intre parata si reclamanți. Daca aceștia din urma nu sunt contractori de buna -credința, nici dreptul de superficie nu se poate naște.
Potrivit art. 494 cod civil daca terțul constructor a știut sau trebuia sa știe ca terenul este al altuia atunci proprietarul are un drept de opțiune, constând in dreptul de a păstra construcția, plătindu-i valoarea materialului si prețul muncii din momentul efectuării lucrării sau sa oblige pe terțul de rea credința sa ridice construcția sau plantația, pe cheltuiala sa proprie si cu plata unor eventuale despăgubiri pentru stricăciuni aduse terenului.
Prevederile art. 494 cod civil se aplica numai atunci când sunt construcții noi, nu si atunci când s-au făcut reparații sau îmbunătățiri. Casa construita de către reclamanții -pârâți este o construcție noua, reclamanții -pârâți sunt de rea -credință, cererea de demolare este întemeiată pentru ca / in temeiul art. 480 cod civil reclamanții -pârâți fiind proprietari neposesori iar parata -reclamanta proprietara a terenului instanța a admis cererea in revendicare.
In temeiul art. 483 cod civil s-a reținut ca fructele aparțin proprietarului in virtutea dreptului de accesiune., prin excepție, nu câștiga fructele decât atunci când poseda ca proprietar cu buna credința in puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărei vicii nu-i sunt cunoscute.
In speță reclamanții-parați nu sunt posesori de buna-credința astfel incit parata-reclamanta este îndreptățita sa culeagă fructele, adică contravaloarea recoltei ce ar fi fost obținuta de pe teren, evaluata la suma de 20727.000 lei ca si echivalentul chiriilor practicate in zona. locuinței, chiria, este explicata de instanța de fond prin reținerea calității de proprietar a paratei-reclamate a imobilului înscris in zdelca. Câtă vreme locuința construita va fi demolata, acordarea dreptului de servitute nu se impune. Pentru aceste motive cererea principala a fost respinsa iar cererea reconvențioanlă admisă, cu acordarea cheltuielilor de judecata in acord cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civila.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta -pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 258 din 7 aprilie 2008 Tribunalului Iași admite cererea principală formulată de și (decedat) continuată de, și în contradictoriu cu pârâta-reclamanta.
Constată că reclamantele-pârâte sunt constructori de bună-credință ai imobilului casă de locuit compusă din o cameră, bucătărie, hol construită in 1993 situată în I,- în suprafață de 40,26 mp identificată în planul de situație anexă la raportul de expertiză (204-206 dosar apel) in interiorul perimetrului 141-111-11-10-8-9, schiță ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Stabilește dreptul reclamantelor -pârâte de superficie asupra suprafeței de 79, 01 mp teren situat în I,-, delimitat de punctele 141-111-11-10-8-9-14 în același raport.
Respinge cererea conexă a reclamantelor -pârâte de stabilire a unei servituți de trecere. Admite în parte cererea reconvențională formulată de.
Obligă reclamantele-pârât să lase in deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 301,9 mp teren situat în I,- delimitat de punctele 1-2-3-4-6-7-8-10-11-111-141-1 din același plan de situație, același raport de expertiză.
Respinge cererile pârâtei-reclamante de demolare/ridicare construcții și materiale, readucerea imobilului în starea inițială și de plată a lipsei de folosință pentru construcție.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți până la concurența sumei de 1252,1 lei și obligă pârâta -reclamantă să plătească reclamantelor-pârâte 3550,2 lei cheltuieli de judecată rămase necompensate pentru judecata in primă instanță.
restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă intimata să plătească apelantei 2946,8 lei cheltuieli de judecată in apel.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Este real că fundamentul cererii de chemare in judecată formulate de către reclamanta apelantă este buna credință pe care pretinde că a avut-o la momentul edificării construcției, și in raport de care se configurează cea mai mare parte a soluției litigiului.
Asupra acesteia judecata instanței de fond este eronat înfăptuită, raționamentul acesteia fiind bazat pe chestiuni externe conceptului de bună credință.
Astfel, conceptul de bună credință este unanim recunoscut in doctrină și jurisprudență ca fiind definit de convingerea posesorului că are asupra lucrului posedat un drept de proprietate dobândit în baza unui titlu translativ de proprietate nevalabil. Ori, urmare a deciziei nr. 1609 din 3 octombrie 2001 Curții de APEL IAȘI este indubitabilă nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. -/23.03.21993 eliberat de Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/1991 pentru, insă nu poate fi pusă la îndoială buna credință a acestuia din urmă și a soției sale, care, ulterior eliberării acestui titlu și prevalându-se de efectele sale, au edificat pe terenul înscris in proprietatea lor un imobil.
Greșit procedează instanța de fond atunci când raportează conceptul de bună credință exclusiv la efectele actului sub semnătură privată încheiat cu G, un neproprietar, și nu la titlul de proprietate sub imperiul căruia a fost consolidată convingerea reclamanților că sunt proprietarii terenului. In materie funciară titlul de proprietate reprezintă dovada îndeplinirii unor proceduri in măsura să stabilească calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate relativ la terenul din str. -; faptul că stabilirea acestei calități a fost făcută cu încălcarea unor dispoziții de ordine publică, care au condus la anularea titlului de proprietate nu poate culpabiliza pe reclamanți pentru faptul că timp de 7 ani au dat eficiență efectelor unui titlul care și pentru ei ca și pentru toți ceilalți subiecți de drept se bucura e prezumția actului valabil. De aceea Tribunalul găsește inutilă analiza bunei credințe prin raportare la actul sub semnătură privată și împrejurările in care s- încheiat acesta respectiv dacă reclamanții au cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască drepturile pe care G le avea asupra imobilului.
Pentru aceste considerente, constatând că edificarea construcției s-a realizat după eliberarea titlului de proprietate și mai înainte de promovarea acțiunii de constatare a nulității titlului de proprietate, tribunalul va constata că reclamanții sunt constructori de bună credință ai imobilului casă de locuit compusă din o cameră, bucătărie, hol construită in 1993 situată în I,- în suprafață de 40,26 mp identificată în planul de situație anexă la raportul de expertiză (204-206 dosar apel) in interiorul perimetrului 141-111-11-10-8-9, schiță ce va face parte integrantă din prezenta decizie.
Pe cale de consecință va fi admisă și cererea de constatare a dreptului de superficie formulat de către reclamantă asupra terenului 79, 01 mp teren situat în I,-, delimitat de punctele 141-111-11-10-8-9-14 în același raport pe care este edificată această construcție. Dreptul de superficie este dreptul pe care constructorul îl are asupra terenului pe care a construit, care nu se limitează doar la perimetrul construcției in sine ci și la cel al anexelor plantațiilor, etc.
In speță odată cu constatările expertului apelanta a precizat că înțelege să cedeze bucătăria de vară. ( a se vedea și corecțiile aduse expertizei prin răspunsul la obiecțiuni al expertului in cea ce privește numele exact al părților la care face referire in raportul inițial, la fila 230 dosar apel). Expertul a constatat de asemenea că locuința este utilizată de către apelantă, are ieșire directă la drumul public, accesul in locuință se face printr-un trotuar amplasat adiacent locuinței și utilizat și pentru accesul la bucătărie și la celelalte anexe.
Pentru aceste considerente, constatând că trotuarul aferent imobilului este de natura a asigura normala folosință a construcției, in acord cu destinația sa, instanța de apel va reține dreptul de superficie ca fiind corespunzător suprafeței de 79, 01 mp teren, atât cât a solicitat și apelanta, reținând și faptul că intimata, in prezența aceluiași expert a precizat că dorește terenul liber de construcții. In ceea ce privește suprafața de 14,8 mp situația in fața imobilului casei de locuit, intre punctele 14 indice 1 și 9, aceasta, prin întinderea sa, nu poate avea o destinație de sine stătătoare, prin urmare nu poate fi socotită decât parte din terenul aferent construcției pe care o deservește.
Pentru diferența de 301,9 mp teren situat în I,- delimitat de punctele 1-2-3-4-6-7-8-10-11-111-141-1 din același plan de situație, același raport de expertiză va fi admisă cererea de revendicare formulată de către pârâta reclamantă, in temeiul art. 480 cod civil, aceasta demonstrându-și calitatea de proprietar prin titlul nr. - din 2.08.2002 eliberat de Comisia județeană I de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Reținând în consecință că terenul pentru care s-a constatat dreptul de superficie este de natură să permită accesul reclamantelor la calea publică prin însăși configurația sa cererea (conexă la instanța de fond) de constatare a dreptului de servitute va fi respinsă, imobilul fiind astfel lipsit de caracterul de loc înfundat impuse de art. 616 cod civil.
Vor fi respinse cererile pârâtei-reclamante de demolare/ridicare construcții și materiale, readucerea imobilului în starea inițială și de plată a lipsei de folosință pentru construcție. Instanța de fond a pronunțat soluția contrară prin reținerea -eronat - a relei credințe a reclamantelor -pârâte. Ori, reținerea bunei-credințe lipsește de temei admiterea unor atare cereri. B credință este una dintre excepțiile de la principiul repunerii in situația anterioară unui act nul absolut, prin urmare ea lipsește de temei cererile pârâtei-reclamante.
De altfel refacerea unui imobil aflat în sare de autodemolare la data preluării de către reclamanți (1989) este in fapt imposibilă și lipsită de orice utilitate practică pentru însăși titularul cererii. Pentru aceleași considerente cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la lipsa de folosință pentru construcție constând in chiriile practicate pentru in zonă va fi respinsă pentru că starea imobilului exclude orice exploatare economică a acestuia, independent de conduita reclamanților.
In plus cererea de demolare nu poate fi dispusă câtă vreme proprietatea asupra imobilului casă și anexe demonstrată in persoana reclamanților, a fost dobândită in condițiile bunei credințe, De altfel odată reținuta buna credință și existența unui drept de superficie asupra terenului aferent construcțiilor suprapunerea celor două drepturi de proprietate (asupra casei respectiv asupra terenului) este juridic rezolvată. Demolarea -la cererea pârâtei reclamante - nu poate avea drept suport juridic lipsa autorizației, ca fapt singular, izolat de tratarea juridică a conduitei reclamanților. Oricum lipsa autorizației presupune analiza unui raport de drept administrativ intre titularul construcției si administrația locala, prin urmare este străină unui raport juridic intre persoane private. Constatarea încălcării unor prevederi din legislația urbanistică ține exclusiv de responsabilizarea autorităților (CEDO,Cauza Hamer împotriva Belgiei,dosar 21861/03). De altfel, chiar in procedura Legii 50/1991 demolarea nu este consecința necesară și imediată a construcției fără autorizație ci o măsură extremă, rezultat al perseverenței titularului construcției in conduita calificată pe cale contravențională ca fiind ilegală, respectiv a refuzului acesteia de a intra in legalitate in una dintre modalitățile prevăzute de lege și determinate de către agentul constatator. De aceea reținerea lipsei autorizației este nerelevantă in speță in soluționarea oricăreia dintre cererile supuse judecății, contrar celor reținute de către instanța de fond.
In fine tribunalul constată că lipsa de folosință stabilită de instanța de fond configurată prin beneficiul agricol de care pârâta reclamantă a fost lipsită prin fapta reclamantelor este corect determinată prin raportare la concluziile de specialitate ale expertului investit cu aceste obiective. Este adevărat că determinarea unui atare prejudiciu se face prin raportare nu la ceea ce a obținut reclamanta prin exploatarea acestui teren, ci la ceea ce s-ar fi putut obține de către pârâta-reclamantă dacă l-ar fi exploatat. De aceea este lipsit de relevanță faptul că reclamanta nu a cultivat terenul in ultimii ani. de relevanță este și declarația potrivit căreia este de acord cu revendicarea terenului, făcută in fața primei instanțe. In ceea ce privește consecințele lipsirii de folosință a pârâtei reclamate, pentru că esențială este determinarea stării de fapt, configurată in speță de stăruința reclamantei în obstacularea pârâtei la a avea acces la imobil. Nu se poate susține că i-ar fi permis acest acces câtă vreme terenul este în continuare îngrădit, astfel că in mod obiectiv pârâta nu avea libertatea exploatării acestuia. Prin urmare poziția procesuală adoptată de către reclamantă este irelevantă, câtă vreme in fapt ea nu s-a concretizat in crearea unor condiții de fapt relevante, adecvate, convingătoare care să demonstreze concursul său la a crea pârâtei accesul efectiv și necondiționat la terenul liber de construcții.
Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
In temeiul art. 274 Cod procedură civilă, prin raportare la conținutul/specificul cererilor formulate de către părți in proces și la soluția adoptată asupra acestora prin decizia prezentă, respectiv la culpa procesuală configurată prin această decizie, tribunalul va admite integral cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către reclamanta -apelantă, pe care le va compensa cu cheltuielile admise (in parte) pentru intimată, adică până la concurența sumei de 1252,1 lei avansată de către pârâta-intimată (reprezentând onorariu avocat, două taxe a câte 1.000.000 lei rol pentru onorariu expert, suma de 521 000 rol taxe judiciare de timbru corespunzătoare cererilor admise) in fața instanței de fond. Pentru apelantă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată va fi admisă integral și va include atât cheltuielile efectuate pentru judecata in primă instanță, complinită cu chitanțele depuse pentru onorariul de avocat depuse in apel cât și cheltuielile efectuate pentru judecata cauzei in apel (taxe, onorarii avocat și expert).
Pentru toate aceste motive Tribunalul va admite apelul, va schimba in parte, în limitele anterior expuse sentința apelată, va păstra dispozițiile instanței de fond care nu contravin prezentei decizii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs care critică hotărârea pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din 17 septembrie 2008 s-a invocat excepția inadmisibilității recursului de către instanță.
Raportat la dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă instanța va soluționa prioritar excepția și se va constata că recursul este inadmisibil.
Astfel, potrivit art. 2821Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigiul al cărui obiect are o valoare de până la 100.000 lei.
În speță, obiectul principal al litigiului îl constituie constatarea faptului că reclamanții sunt constructori de bună -credință a casei din I,- a cărei valoare este stabilită la 300.000 lei.
Având în vedere că valoarea litigiului este sub 100.000 lei, hotărârea pronunțată de judecătorie în primă instanță este supusă numai recursului.
Cum o cale de atac a fost soluționată de tribunal, chiar sub denumirea greșită de apel, recursul este inadmisibil, pentru că în caz contrar s-ar înfrânge principiul unicității căii de atac, ceea ce nu este posibil.
Drept urmare se va respinge recursul ca inadmisibil.
Deoarece la soluționarea recursului s-a avut în vedere excepția inadmisibilității recursului, criticile pe fond nu vor mai putea fi examinate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.258 din 7.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
.
Tehnored.
2 ex.
22.09.2008
Tribunalul Iași
- -
-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Elena
