Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 341.
Ședința publică de la 23.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER - -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva deciziei civile nr. 1715 din 12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, prin consilier juridic ce depune delegația la dosar, intimata-pârâtă, prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. - din 12.06.2009 depusă la fila 9 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul recurentei-reclamante Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2 învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatei-pârâte învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentei-reclamante Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor Publice Sector 2 solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În susținerea recursului arată că Administrația Financiară Sector 2 nu este succesoarea în drepturi a IV Financiare De asemenea, în cauza de față, partea care are calitate procesuală activă este Direcția Generală a Finanțelor Publice și nu Administrația Financiară Sector 2, ca reprezentant al statului prin Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, precizează că nu deține nici un mandat de reprezentare din partea Direcției Generale a Finanțelor Publice.
Reprezentantul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 ca nefondat pentru motivele expuse în concluziile scrise pe care le depune, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
Prin cartea de judecată civilă nr. 1163/14.07.1952 pronunțată în dosarul nr. 2457/1952, Judecătoria Populară III Baa dmis cererea formulată de Circa IV Financiară B, Raionul 1 Mai și a dispus atribuirea în proprietatea statului a imobilului situat în B,-, proprietatea lui, în contul unui impozit restant de 2634,85 lei.
Prin decizia civilă nr. 1559/A/14.12.2007 pronunțată în dosarul civil nr- Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta împotriva Cărții de judecată 1163/14.07.1952 pronunțată în dosarul nr. 2457/1952, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei și Finanțelor - Administrația Finanțelor Publice Sector 2, anulat hotărârea menționată și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 2
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 4847/26.05.2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Ministerul Economiei și Finanțelor - Administrația Finanțelor Publice Sector 2 împotriva pârâtei, moștenitoare a defunctului și a obligat reclamanta la 2500 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că autorul pârâtei, a dobândit în proprietate apartamentele 3 și 4 situate la etajul 2 al blocului din B,-, sector 2, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 16458/29.10.1948.
A mai reținut că autorul pârât ei a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, în baza sentinței penale nr. 523/1950, pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei, fiind eliberat la data de 09.10.1955.
A reținut și că, în susținerea cererii sale, reclamanta a invocat motivul neplății impozitelor și abandonul imobilul pentru mai mult de un an. Instanța a constat că reclamanta nu a produs nici un proces - verbal de constatare a abandonării imobilului sau privitor la situația impozitelor restante, obligație impusă de Instrucțiunile de aplicare a decretului.
Instanța a apreciat că, în lipsa unor cercetări suplimentare cu privire la starea imobilului, la situația taxelor și impozitelor aferente sau a necunoașterii titularului dreptului pe o perioadă de un an anterior introducerii cererii, nu se poate concluziona în sensul constatării abandonului pentru simplul motiv că imobilul nu a fost locuit efectiv de proprietar, aflat în detenție.
A apreciat că prin Decretul nr. 111/1951, legiuitorul a avut în vedere abandonul voluntar al imobilului și nu abandonul forțat, ca urmare a executării unei pedepse privative de libertate.
A constatat că în cauză autorul pârâtei s-a aflat în imposibilitatea ca personal să exercite acte de administrare și conservare a imobilului, astfel că nu poate fi atrasă sancțiunea prevăzută de art. 1 din Decretul nr. 111/1951.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, apelanta a invocat excepția lipsei calității procesuale active, întrucât potrivit art. 3 alin. 1 pct. 56 din nr.HG 208/2005 Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul în fața instanțelor, astfel că acesta are calitate procesuală și nu Administrația Finanțelor Publice Sector 2.
A mai arătat că în această situație, judecata cauzei s-a făcut pe lipsă de procedură cu Ministerul Finanțelor Publice, care are alt sediu și care nu a fost citat în cursul judecății. A arătat că în materie de litigii având ca obiect obligațiile de plată a impozitelor pe clădiri calitate de succesoare a IV Financiare o are Direcția de Venituri și Taxe Locale Sector 2, înființată prin Hotărârea Consiliului Local Sector 2 nr. 31/12.03.2001.
A arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit repunerea intimatei pârâte în termenul de promovare a căii de atac a apelului după mai bine de 52 de ani, sub pretextul că hotărârea nu a fost comunicată defunctului, aflat la data respectivă în penitenciar.
A arătat de asemenea că instanța de fond trebuia să analizeze cauza și sub aspectul intervenirii prescripției achizitive, întrucât autorul pârâtei fost proprietar al bunului a rămas în pasivitate timp de 52 de ani.
A mai arătat că instanța de fond nu a respectat cadrul procesual, întrucât hotărârea din anul 1952 fost dată în contradictoriu cu alți 7 pârâți, care nu au fost părți în judecată. Totodată instanța de fond în rejudecare a respins acțiunea formulată în anul 1952, pronunțându-se astfel și asupra celorlalte 6 imobile care au fost trecute în proprietatea statului, în temeiul Cărții de judecată 1163/1952, pronunțându-se deci asupra a ceea ce nu s-a cerut și anulând întreaga hotărâre.
Apelanta a mai arătat că pe fond acțiunea este întemeiată și că instanța nu se putea pronunța asupra cauzei în lipsa actelor care au fost depuse la dosar în anul 1952 și pentru care s-ar fi impus reconstituirea.
A arătat și că în mod greșit s-a dispus obligarea sa la cheltuieli de judecată în condițiile în care nu are calitate procesuală pasivă și nici o culpă în cauză.
Prin decizia civila nr. 1715/12.12.2008 pronuntata de Tribunalul B, Sectia a V-a Civila apelul a fost respins ca nefondat, iar apelanta obligata la 2500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotari astfel instanta de apel a retinut urmatoarele:
"Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Tribunalul constată apelul ca fiind nefondat.
Astfel potrivit art. 25 alin 2 din Decretul nr. 31/1950, statul este reprezentat în judecată prin Ministerul Finanțelor Publice dacă prin lege nu se stabilește un alt reprezentant.
În speță obiectul cauzei constă în preluarea unui imobil în contul unor datorii fiscale - impozite neachitate, iar temeiul pe care s-a fundamentat acțiunea îl constituie Decretul nr. 111/1951, care în art. 2 și 3 reglementează expres atribuțiile organelor financiare teritoriale în procedura instituită de acest act normativ.
Prin urmare nu se poate reține că reclamanta nu avea calitate procesuală activă și nici că se impunea citarea Ministerului Economiei și Finanțelor, în condițiile în care dispozițiile legale au prevăzut competența organelor financiare teritoriale în procedurile reglementate de acest decret.
În ce privește calitatea Direcției Locale de Impozite și Taxe Sector 2, Tribunalul constată că aceasta a fost înființată în anul 2001, astfel că nu se poate reține că poate participa în calitate de reclamantă într-un litigiu declanșat în anul 1952. Nu există elemente din care să se concluzioneze că este succesoarea în drepturi și obligații a fostei Circi Financiare IV a Raionului 1 Mai.
Motivele privind greșita repunere a intimatei - pârâte în termenul de declarare a apelului, privind nerespectarea cadrului procesual și depășirii limitelor învestirii, puteau fi valorificate de reclamantă doar în calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 1559/14.112.2007 a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, prin care a fost admis apelul. Această decizie nu a fost însă recurată, rămânând irevocabilă și producându-și toate efectele, fiind obligatorie pentru instanța de fond, aceasta fiind ținută să judece cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită.
Dintr-o altă perspectivă, Tribunalul reține și faptul că efectele deciziei de anulare a Cărții de judecată se produc în limitele învestirii instanței de apel, deci numai în ce privește cererea de chemare în judecată față de autorul intimatei - pârâte, nu și în privința celorlalți pârâți care nu au atacat această hotărâre judecătorească.
Chiar dacă formularea instanței de apel a fost în sensul anulării cărții de judecată, este evident că această măsură o privește doar pe apelantă și produce efecte doar în raport cu aceasta, față de principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești.
Acesta este și motivul pentru care în judecată au stat ca părți doar rec1amanta și intimata - pârâtă, moștenitoare a fostului proprietar, pârâtul inițial, nu și celelalte părți din judecata finalizată prin cartea de judecată 1163/1952.
Prin urmare nu se poate reține că a fost nerespectat cadrul procesual și că instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut sau asupra a mai mult decât s-a cerut.
Pe fondul cauzei, Tribunalul constată hotărârea apelată ca fiind legală și temeinică pentru motivele pe care instanța de fond le-a expus în cuprinsul sentinței și care nu se impun a fi reluate. Și în măsura în care s-ar fi procedat la reconstituirea înscrisurilor din dosarul din 1952, pe care însă apelanta - rec1amantă nu a solicitat-o, neînvederând nici faptul că în dosarul respectiv ar fi existat alte înscrisuri (existența acestora nerezultând nici din cuprinsul cărții de judecată 1163/1952), Tribunalul constată că nu ar fi putut fi înlăturată problema de drept care înlătura aplicabilitatea Decretului 111/1951 față de autorul pârâtei și anume faptul că acesta nu s-a desesizat în mod voluntar de bunul său.
În ce privește intervenirea în cauză a prescripției achizitive de lungă durată, în favoarea statului, Tribunalul constată că potrivit art. 1841 Cod civil, în materie civilă judecătorii nu pot aplica prescripția dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc și că instanța de fond nu a fost sesizată cu o asemenea cerere pentru a se putea pronunța în limitele învestirii după regulile impuse de art. 129 alin. ultim Cod procedură civilă.
În ce privește cheltuielile de judecată, acestea au fost corect acordate de instanța de fond în raport de disp. art. 274 Cod procedură Civilă, având în vedere împrejurarea că prin respingerea acțiunii, rec1amanta a căzut în pretenții."
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Administrația Finanțelor Publice Sector 2, intemeiat de dispozitiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă, formuland urmatoarele critici:
"Hotărârea fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod.proc.civ.).
Prin Decizia civilă nr. 1715/12.12.2008, instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a Sector 2, fără a motiva de ce nu sunt aplicabile prevederile nr.HG 208/2005. Așa cum am învederat și onoratei instanțe de apel, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B, nu are calitate procesuală activă în calitate de succesoare în drepturi a fostei IV Financiară B, în raport cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 56 din nr.HG 208/2005, act normativ în vigoare la data promovării căii de atac a apelului.
Potrivit acestui articol, Ministerul Finanțelor Publice "reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ".
În această speță, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 B, cu sediul în -, nr. 39, sector 2, nu are calitate procesuală activă, având în vedere că nu poate reprezenta în mod automat statul, respectiv Ministerul Finanțelor Publice (actuala denumire) iar în cazul de față, nu există nici o delegare a competențelor către instituția noastră.
De asemenea, arătăm onoratei instanțe de recurs că cele două instituții au sedii diferite și organe de conducere diferite, conform nr.HG 1720/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
, atât la regulile de drept privind subrogația, aplicarea legii civile în timp, precum și la o logică juridică, Administrația Financiară a Sectorului 2 nu devine automat succesoarea în drepturi a IV Financiare B, doar pe considerentul că poartă în titulatură cuvântul "financiar" și pentru faptul că imobilul se află pe sectorul 2, ignorând celelalte prevederi legale menționate prin prezentul recurs.
Totodată, instanța de apel, analizând fondul cauzei nu a avut în vedere situația juridică actuală a acestui imobil, dacă este sau nu în proprietatea sau administrarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, apreciind că se impune comunicarea actelor de procedură așa cum a solicitat intimatul-pârât la sediul din - nr. 39, sector 2, B, această instituție având calitate procesuală activă, cu încălcarea prevederilor art. 87 alin. 1 Cod.proc.civ.
De asemenea, acest motiv de recurs subzistă și cât privește reconstituirea dosarului de fond din anul 1952, instanța de apel, apreciind că nu putea dispune acest lucru, atâta vreme cât nu s-a cerut. Nu putem fi de acord cu această motivare, atâta timp cât intimata-pârâtă a fost repusă în termenul de prescripție și cauza a fost trimisă spre rejudecare. Apreciem că rejudecare cauzei sau judecarea vreunei căi de atac, nu se poate face fără existența cererii inițiale de chemare în judecată, precum și a tuturor probelor administrate în cauză, respectiv în dosarul inițial din 1952.
Chiar dacă este o perioadă de peste 50 ani, se impunea transmiterea acestui dosar, având în vedere că instanța investită cu soluționarea cauzei în rejudecare nu era absolvită de obligația de a cerceta și alte incidente procedurale, cum ar fi incompatibilitățile prevăzute de art. 24 din Cod.proc.civ.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei, apreciem că acestea nu se justifică raportat la cadrul procesual, la lipsa calității procesuale activă, precum și la inexistența vreunei culpe din partea instituției noastre, fapt pentru care vă solicităm să respingeți acest capăt de cerere ca neîntemaiat.
În contextul celor învederate, vă solicităm să admiteți recursul și să dispuneți trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond."
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de recurs invocate, curtea retine urmatoarele:
In mod corect a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale active a sector 2.
Astfel, potrivit Decretului 111/1951 si normelor de aplicare emise in baza acestuia, calitate procesuala activa in procedura de preluare a bunurilor abandonate sau fara stapan era data Financiare pe a caror raza de competenta era situat bunul.
Art. 25 din decretul 31/1954 stabileste ca statul este reprezentat prin Ministerul Finantelor "afara de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop."
Ca atare, nu poate fi primita sustinerea recurentului in sensul ca in cauza ar avea calitate procesuala activa statul, prin Ministerul Finantelor Publice, intrucat actul normativ care constituie temei al actiunii de fata stabileste ca statul, in patrimoniul caruia urmau sa intre bunurile, este reprezentat in procedura de preluare de Financiare, iar nu de Ministerul Finantelor.
La data promovarii apelului HG 208/2005 invocata in fundamentarea exceptiei lipsei calitatii procesuale active nu mai era in vigoare, asa incat nu poate fi retinuta ca intemeiata sustinerea recurentei in sensul ca instanta de apel ar fi trebuit sa inlature motivat sustinerea in sensul ca ar fi aplicabile dispozitiile HG 208/2005. De altfel, instanta de apel a motivat respingerea exceptiei si motivul pentru care a apreciat ca reclamanta are calitate procesuala activa si, totodata, de ce nu are calitate procesuala activa Ministerul Finantelor.
In mod corect instanta de apel a apreciat ca Administratia Finantelor Publice sector 2 are calitate procesuala in cauza.
Astfel, Decretul nr. 111/1951 reglementa un mod de preluare a bunurilor in proprietatea statului.
La momentul declansarii procedurii reglementate de Decretul mentionat, patrimoniul statului nu era divizat in patrimoniu al statului si patrimoniu al unitatilor administrativ teritoriale. Ca atare, efectul aplicarii Decretului 111/1951 era intrarea bunului in patrimoniul statului, iar nu in patrimoniul unitatii administrativ teritoriale pe raza careia se afla bunul.
Astfel fiind, corespondentele institutionale actuale ale Financiare sunt Administratiile Financiare locale, pentru ca acestea din urma corespund din punct de vedere al subordonarii Financiare, ambele fiind structuri financiare locale aflate in subordinea Ministerului Finantelor.
Totodata, din punct de vedere al efectului aplicarii Decretului 111/1951, tot Administratiile Financiare sunt corespondentele institutionale actuale ale fostelor Financiare, intrucat efectul trecerii imobilului in proprietatea statului nu poate avea loc decat daca in procedura respectiva participa o structura financiara care sa fie in subordinea unui organ administrativ central.
Ca atare, nu poate fi primita sustinerea recurentului in sensul ca ar avea calitate procesuala activa Directia de Venituri si Taxe Locale a sectorului 2, avand in vedere ca aceasta este infiintata la nivel local, in cadrul unei autoritati administrative competenta in cadrul unei subunitati administrativ-teritoriale, si ale carei atributii sunt strict legate de patrimoniul unitatii administrativ teritoriale, iar nu de patrimoniul statului. In consecinta, ar fi de neconceput participarea unei astfel de structuri, infiintata, organizata si competenta in plan local, la procedura prevazuta de Decretul 111/1951, intrucat nu s-ar mai putea produce efectul decretului mentionat, respectiv trecerea imobilului in proprietatea statului, ci doar trecerea in proprietatea unitatii administrativ teritoriale, acest din urma efect fiind insa incompatibil cu reglementarea cuprinsa in Decretul 111/1951.
Ca atare, in mod corect instanta de apel a apreciat ca succesoarea in drepturi a fostei Financiare este actuala Administratia Financiara a sectorului pe raza caruia se afla imobilului, intrucat aceasta structura este singura care corespunde reglementarii cuprinse in Decretul 111/1951 din punct de vedere al efectelor si, totodata, Administratiile Financiare sunt aceleasi structuri finanaciare locale in subordinea Ministerului Finantelor ca si cele ce au purtat in trecut denumirea de Financiare, fiind irelevant sub aceste aspecte imprejurarea ca, ulterior, pe plan local au fost infiintate si alte structuri cu atributii in domeniu financiar.
Nu poate fi retinuta ca intemeiata sustinerea recurentului in sensul ca instanta de apel ar fi trebuit sa verifice daca imobilul se afla in prezent in proprietatea sau administrarea Administratiei Finantelor Publice sector 2. Astfel, in prezenta cauza se analizeaza temeinicia cererii formulate de Circa Financiara IV B, raionul 1 Mai de trecere a imobilul in proprietatea statului, cerere intemeiata pe dispozitiile Decretului 111/1951. Ca atare, situatia premisa impusa de cerere cu care instanta este investita nu determina in nici un mod necesitatea de a verifica daca imobilul se afla in proprietatea sau administrarea reclamantei, intrucat premisa actiunii este chiar existenta imobilului in proprietatea lui, din a carui proprietate se solicita trecerea in proprietatea statului.
In mod corect instanta de apel a apreciat ca nu se impunea reconstituirea dosarului din anul 1952, intrucat probele deja administrare, respectiv lipsa fortuita din imobil a proprietarului datorita privarii sale de libertate, inlatura ipoteza pe care Decretul 111/1951 o reglementa ca premisa a preluarii imobilului in proprietatea statului, respectiv ca imobilul sa faca parte din "bunurile de orice fel părăsite timp de un an de zile de către titularii lor - necunoscuți sau absenți". Cum in cauza a fost inlatura conditia "parasirii" bunului, orice alte probe devin lipsite de utilitate.
In plus, in masura in care recurenta aprecia necesar ca actele respective sa fie depuse la dosar, avea posibilitatea ca, in calitate de reclamanta in cauza, sa le depuna sau, in masura in care nu se afla in posesia lor, sa solicite obtinerea unor copii ale acestor acte fie direct, fie prin intermediul instantei. Insa, recurenta-reclamanta nu a solicitat acest lucru, asa incat recurenta-reclamanta prin aceasta sustinere isi invoca propria culpa.
Cat priveste sustinerea ca, in lipsa dosarului din 1952 nu pot fi verificate incompatibilitatile prevazute de art. 24.proc.civ. curtea retine ca aceasta sustinere este total nefondata, intrucat numele judecatorului care a pronuntat cartea de judecata 1163/1952 apare mentionat in respectiva carte de judecata, existenta la dosar, asa incat analiza unor eventuale incompatibilitati se putea face si fara reconstituirea dosarului din 1952.
In ce priveste obligarea apelantei la cheltuieli de judecata, curtea retine ca masura este in concordanta cu dispozitiile art. 274.proc.civ. apelanta fiind in culpa procesuala intrucat nici una din sustinerile sale din apel nu sunt intemeiate.
In consecinta, curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
Totodata, in temeiul art. 274.proc.civ. curtea, constatand culpa procesuala a recurentei, urmeaza sa o oblige pe aceasta la plata catre intimata a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamanta Administratia Finantelor Publice sector 2 din subordinea Ministerului Economiei si Finantelor, cu sediul in B,-, sect. 2 impotriva deciziei civile nr. 1715/12.12.2008 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a V-a Civila in dosarul nr- in contradictoriu cu intimata-parata, cu domiciliul ales in B,-, -. C,. 36, sect. 6.
Obligă recurentul la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. MS
.red.
2 ex./06.07.2009
Jud Apel Secția a V-a Civilă
,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Andreea
