Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.347/
Ședința publică din 31 martie 2008
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S- fixat termen de pronunțare asupra recursurilor declarate de reclamantul și de pârâții și, împotriva deciziei civile nr.812/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul a, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterea în fond a recursurilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea e ședință din data de 24 martie 2008 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 31 martie 2008,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3876/11.04.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 14495/2005 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului; a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții, și obligând reclamantul să plătească pârâtului suma de 1.000 lei, pârâtului suma de 1.500 lei iar pârâtului suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin înscrisul intitulat "Contract" înregistrat la Biroul de Avocat T sun nr. 98/01.10.1997 numita s-a obligat să vândă iar reclamantul s-a obligat să cumpere apartamentul nr. 1 situat în T-, cu prețul de 8.600.000 lei achitat în întregime de către cumpărător vânzătoarei.
Întrucât imobilul a fost dobândit de vânzătoare, prin cumpărare, în condițiile Legii nr. 112/1995, părțile au stabilit ca transferul dreptului de proprietate se va realiza la împlinirea termenul prevăzut de lege iar în cazul de modificare a acesteia, imediat ce legea o va îngădui.
De asemenea, părțile au stabilit că imobilul rămâne în posesia și folosința vânzătoarei, până la sfârșitul vieții acesteia.
Ulterior prin Testamentul autentificat sub nr. 235/23.02.2005, la Biroul Notarului Public -, numita, a testat în favoarea pârâtului, întreg imobilul constând în apartamentul nr. 12 ( fost 14 ) situat la subsol, din camera, bucătărie, antreu, coridor și baie, înscris în CF nr. - T, CF col 264 T, situate administrativ în T,-.
La data de 06.06.2005, numita, a decedat iar prin Declarația autentificată sub nr. 1224/07.06.2005, de către Biroul Notarului Public " - " pârâtul, fiul defunctei, a declarat că acceptă pur și simplu și în mod expres succesiunea după mama sa și ca în calitate de moștenitor rezervatar este de acord cu dispozițiile testamentare din testamentul cu titlu particular autentificat sub nr. 235/23.02.2005.
Prin certificatul de moștenitor nr. 49/16.06.2005, eliberat de același Notarial, s-a subliniat că pârâtul, este moștenitor, în calitate de legatar cu titlul particular, asupra cotei de 1/1 parte din imobilul în cauză, care a fost proprietatea defunctei.
În baza acestui certificat de moștenitor, pârâtul și-a intabulat dreptul de proprietate în CF nr. - T, asupra imobilului situat în-.
La data intabulării dreptului de proprietate al pârâtului în cartea funciară, exista înscrisă o notă marginală 3700/1998 ( contract cu data certă).
Prin contractul autentificat sub nr. 1951/24.06.2005, pârâtul a acordat pârâtului, un împrumut în sumă de 72.000 RON, pe care pârâtul s-a obligat să îl restituie până la data de 28.06.2005.
Întrucât pârâtul nu a restituit acest împrumut, potrivit procesului verbal de licitație, din data de 03.10.2005, încheiat la sediul SPCEJ și, imobilul din litigiu, a fost adjudecat de către pârâtul, în contul creanței.
Prin prezenta acțiune reclamantul solicită constatarea nulității absolute totale a testamentului întocmit în favoarea pârâtului și a nulității absolute parțiale a declarației pârâtului și a certificatului de moștenitor.
Se invocă de către reclamant, în susținerea acțiunii, că la baza încheierii acestor acte a stat o cauză ilicită, imorală și falsă iar cu privire la încheierea testamentului se invocă faptul că defuncta era lipsită de discernământ, confuză psihic și nu putea exprima un consimțământ valabil.
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei.
Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 10.01.2006, instanța de fond a constatat că reclamantul nu are calitate procesuală activă, în ceea ce privește nulitatea relativă a testamentului bazată pe lipsa de discernământ, ea putând fi invocată doar de succesorii legali ai testatorului.
Prin urmare, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în privința capătului de cerere referitor la lipsa discernământului.
Referitor la acest capăt de cerere, reclamantul a menționat că defuncta era lipsită de discernământ, confuză psihic și nu putea exprima un consimțământ valabil.
Este de reținut că, consimțământul este unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic și exprimă voința persoanei la încheierea actului. Lipsa cu desăvârșire a consimțământului fade ca actul astfel încheiat să fie sancționat cu nulitatea absolută. Lipsa discernământului, în exprimarea voinței relevă însă, nu inexistența consimțământului ci un simplu viciu al acestuia, deoarece, în acest caz, consimțământul exista.
Lipsa discernământului, invocat de către reclamant, constituie, deci, un viciu de consimțământ care atrage nulitatea relativă și nu absolută a actului.
Cum reclamantul a invocat lipsa discernământului care constituie o cauză de nulitate relativă și nu lipsa totală a consimțământului, iar nulitatea relativă a testamentului nu poate fi invocată, așa cum însuți reclamantul arată în acțiune, decât de către succesorul legal al defunctei, instanța de fond a respins acest capăt de cerere, ca fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală activă.
De asemenea, la termenul de judecată din 10.01.2006, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute, având ca temei o cauză ilicită și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale, invocat de către pârâtul.
Referitor la excepția unită cu fondul, instanța de fond a constatat că această excepție este întemeiată, întrucât nu există identitate între persoana pârâtului și persoana care ar putea fi obligată în raportul juridic dedus judecății atâta timp cât acesta nu a participat la încheierea actelor a căror nulitate absolută se solicită a se constata și atâta timp cât nu există un raport juridic direct între reclamant și pârâtul.
Pe cale de consecință, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea formulată împotriva acestuia, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește constatarea nulității absolute a actelor mai sus menționate pentru motivul existenței unei cauze ilicite imorale și false, instanța de fond a constatat că acțiunea este neîntemeiată reținând că, cauza sau scopul este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.
Potrivit art.966 cod civil. "obligația fără cauză fondată pe o cauză falsă sau ilicită, nu poate avea nici un efect iar potrivit art.968 civ, cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrar bunelor moravuri și ordinii publice.
Prin dispozițiile art 967 civ., se instituie prezumția de existență și de valabilitate a cauzei, până la proba contrară.
Pentru a dovedi existența unei cauze de nulitate absolută reclamantul a solicitat cu insistență încuviințarea audierii a șase martori, pentru a dovedi starea psihică labila - lipsa discernământului numitei, adresa la Stația de Salvare, pentru a dovedi afecțiunile de care a suferit defuncta și perioada în care aceasta a fost internată la spital precum și adresa la BNP pentru a ne comunica actele care au stat la baza încheierii testamentului și actele dosarului succesoral nr. 59/2005.
Instanța de fond față de disp. art 167 pr.civ. și având în vedere împrejurarea că anterior solicitării încuviințării acestor probe, s-a admis excepția calității procesuale active în ceea ce privește invocarea lipsei discernământului, a apreciat că probele solicitate, în afara înscrisurilor din dosarul succesoral nr. 59/2005 nu sunt utile, concludente și pertinente pentru constatarea existenței unei cauze false, și imorale, astfel că a dispus respingerea acestora.
În ceea ce privește cauza ilicită și imorală, este de observat că între reclamant și defuncta s-a încheiat o promisiune de vânzare - cumpărare, care nu a avut ca și efect transmiterea dreptului de proprietate, ci doar o obligație de a fade, respectiv de a încheia contractul de vânzare - cumpărare, la data stabilită.
La data încheierii testamentului defuncta era proprietara imobilului din litigiu iar din cuprinsul testamentului rezultă că scopul mediat, motivul determinant al încheierii acestuia, a fost acela al întreținerii, pe toată viața, cu toate cele necesare traiului și la data încetării din viață acela al înmormântării cu toate cele cuvenite obiceiului locului.
Aceasta clauză a testamentului nu contravine vreunei dispoziții legale iar în ceea ce privește imoralitatea și falsitatea cauzei, la dosar nu există dovezi din care să rezulte un alt scop decât cel care este menționat în cuprinsul testamentului.
Pe de altă parte falsitatea cauzei nu poate constitui un motiv de nulitate absolută așa cum susține reclamantul ci o cauză de nulitate relativă.
De asemenea, la dosar nu există dovezi din care să rezulte existența vreunei cauze de nulitate absolută în ceea ce privește declarația pârâtului prin care și-a exprimat acordul referitor la dispozițiile testamentare și nici cu privire la certificatul de moștenitor, eliberat în baza testamentului.
Susținerea reclamantului în sensul că reprezentarea ilicității cauzei declarației pârâtului constă în aceea că a cunoscut starea psihică labila a defunctei precum și faptul că pârâtul nu a întreținut-o pe defunctă, nu poate fi reținut de către instanța de fond, întrucât cauza este ilicită când contravine dispozițiilor legale, așa cum rezultă din disp. art 968 civ. și nu din împrejurările menționate de către reclamant.
De asemenea existența notei marginale în extrasul de carte funciară prin care se aduce la cunoștința terților încheierea promisiunii de vânzare - cumpărare nu poate constitui un motiv de nulitate absolută atâta timp cât legea nu interzice înstrăinarea imobilului, în ipoteza existenței unei astfel de notări în cartea funciară și în condițiile în care promisiunea de vânzare - cumpărare, dă naștere doar la o obligație de a face, a cărei nerespectare dă dreptul persoanei, în privința căreia obligația nu a fost îndeplinită de a cere fie încheierea contractului dacă acest lucru este posibil fie rezoluțiunea și restituirea prestațiilor.
De altfel, reclamantul a formulat o acțiune împotriva acelorași pârâți, care face obiectul dosarului nr. 9578/2005 al Judecătoriei Timișoara, prin care a solicitat să se constate imposibilitatea executării obligației de a face, care derivă din promisiunea sinalagmatică de vânzare - cumpărare și să se dispună rezoluțiunea contractului și obligarea la daune interese.
Față de toate aceste considerente și având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada existenței cauzei de nulitate absolută invocată așa cum prevăd disp. art 1169 civ. instanța de fond, în baza prevederilor legale deja menționate a respins cererea privind constatarea nulității absolute pentru existența unei cauze ilicite, false și imorale.
Instanța de fond a făcut aplicațiunea disp. art 274 pr.civ. privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 428/30/14.06.2006 solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii precizate față de toți pârâții.
În motivare reclamantul arată că față de pe tot parcursul procesului în fața judecătoriei a fost lipsă de procedură; de asemenea buletinul de identitate a acestuia a expirat la 17.09.2002 și nu s-a făcut dovada că ar fi fost prelungit până în prezent. astfel că toate aceste acte sunt nule.
Apelantul arată că instanța de fond a încălcat prev. art 129 pr.civ. neîncuviințând nici o cerere de probațiune, formulată la termen și în scris, deoarece a considerat că toate motivele invocate sunt motive de nulitate relativă a actului juridic și nu pot fi invocate de către care este terț.
În baza principiului disponibilității judecătorului este interzis să modifice scopul urmărit, obiect al acțiunii.
Judecătorul are dreptul de a clarifica tipul de acțiune, adică de a deslușii conținutul voinței interne, dar numai dacă partea nu este asistată de un avocat.
Instanța de fond a ignorat că unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic este consimțământul - voința persoanei la încheierea actului iar lipsa cu desăvârșire a consimțământului face ca actul să fie sancționat cu nulitate absolută - ceea ce este valabil și în cazul testamentului ( art 948 civ.).
Chiar dacă și-a exprimat consimțământul în fața notarului, acesta nu avea calificarea pentru a decide dacă testatoarea înțelege efectul unui act juridic, oricare ar fi el, fiind într-o stare fizică și psihică deplorabilă care rezultă din actele medicale.
În ceea ce îl privește pe, hotărârea irevocabilă care se va pronunța trebuie să-i fie opozabilă deoarece este actualul proprietar de carte funciară și anularea actelor la care se referă acțiunea îi vor pune în situația de a fi evins.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea căii de atac ca nefondată cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, ivocând excepția recalificării căii de atac din apel în recurs, cu investirea competentă în complet de recurs a completului de judecată, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea excepției se arată că la stabilirea competenței materiale după valoare, în cadrul acțiunilor în nulitate, trebuie avut în vedere valoarea bunului ce a fost dobândit prin actul juridic a cărui nulit/ate se cere, raportat la dispozițiile imperative ale art 112 pct 3 pr.civ. "Cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, prețuirea reclamantului atunci când prețuirea este posibilă".
Cum reclamantul nu a făcut prețuirea valorii succesiunii legale, s-a depus o expertiză extrajudiciară, de unde rezultă valoarea imobilului ce face obiectul succesiunii și anume 740.000.000 lei ROL.
Astfel, potrivit disp art 282 ind. 1 pr.civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în prima instanță și cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (RON) inclusive.
Prin decizia civilă nr.812/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost respins apelul formulat de către apelantul, împotriva sentinței civile nr. 3876/11.04.2006 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosar nr. 14495, in contradictoriu cu intimații, si.
Instanța de apel a reținut următoarele:
Apelantul afirmă că hotărârea primei instanțe reprezintă prin conținutul său o denegare de dreptate. Instituția denigrării de dreptate este reglementată în art. 3 din Codul civil, potrivit căruia judecătorul nu poate refuza soluționarea litigiului sub motivul obscurității, insuficienței sau inexistenței normei juridice. La fel, și art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/, într-o altă formulare reiterează că judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
În cadrul dosarului nr. 14495/2005, Judecătoria Timișoaraa fost investită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a legatului cu titlu universal, a unei declarații autentificate și a unui certificat de moștenitor și s-a pronunțat pe fondul acestor cereri, în baza probelor administrate. Soluția nu poate intra astfel în sfera instituției denigrării de dreptate, câtă vreme se întemeiază pe dispozițiile legale, or prin dispozitivul ei a fost soluționat litigiul dedus judecății.
În continuare, se arată că au fost încălcate prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât judecătorul a manifestat imparțialitatea față de reclamant, având o părere preconcepută cu privire la litigiul dedus judecății și respingând toate probele propuse de reclamant.
Dezvoltând ulterior acest motiv, arată că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129.pr.civilă, neîncuviințând nici o cerere de probațiune, formulată la termen și în scris, deoarece a considerat că toate motivele invocate sunt motive de nulitate relativă a actului juridic și nu pot fi invocate de către, care este un terț. În baza principiului disponibilității, judecătorului îi este interzis să modifice scopul urmărit, obiect al acțiunii.
În acest context, instanța de fond a ignorat că unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic este consimțământul, iar lipsa cu desăvârșire a acestuia face ca actul să fie sancționat cu nulitatea absolută. Apreciază că în cauză exprimarea consimțământului, iar lipsa cu desăvârșire a acestuia face ca actul să fie sancționat cu nulitatea în fața notarului public nu conduce la concluzia că aceasta a înțeles efectul actului juridic.
Cu privire la imparțialitatea instanței, garanție care ar fi fost încălcată în concepția apelantei, în jurisprudența Curții Europene, lipsa prejudecăților și atitudinea nepărtinitoare sunt elemente definitorii ale imparțialității (expuse în cauza Hauschildt Danemarca, hotărârea seria A, nr. 154 din 24 mai 1989). În cauză dedusă judecății, imparțialitatea judecătorului este prezumată până la proba contrarie. Prezumția se încearcă a fi răsturnată prin invocarea modului de administrare a probelor.
În concepția Convenției, este lăsată în sarcina statelor problema reglementării admiterii, forței probante și a sarcinii probei.(cauza Pelisser și Franța, hotărârea din 25 martie 1979).
Faptul că reclamantului i s-a respins o probă solicitată nu conduce automat la concluzia imparțialității instanței.
La termenul din 07.02.2006 instanța a apreciat, văzând și dispozițiile art. 167.pr.civilă, că o parte din probele solicitate (expertiza psihiatrică, audierea martorilor și efectuarea unor adrese către stația de salvare T și Clinica de Ortopedie și ) nu sunt utile soluționării cauzei și a respins administrarea acestora. În schimb, a fost admisă administrarea probei cu înscrisurile conținute de dosarul succesoral nr. 59/2005 al Biroului Notarului Public, considerându-se că înscrisurile pot fi utile soluționării cauzei. De asemenea, exercitarea rolului activ potrivit art. 129 pct. 5.pr.civilă nu implică încuviințarea tuturor probelor solicitate.
Se arată apoi că prima instanță a soluționat cauza, cu toate că procedura de citare cu pârâtul a fost viciată permanent. Având de analizat acest aspect, se constată că pârâtul a fost citat la adresa indicată de către reclamant în acțiune, respectiv B, Drumul nr. 100, - 13,. I,. 34 sector 6. Potrivit art. 112.pr.civilă, cererea de chemare în judecată conține printre altele și domiciliul pârâților, acesta trebuind a fi indicat de către reclamant. Din procesele verbale vizând îndeplinirea procedurii de citare se constată că nu a existat procedura viciată cu pârâtul, citarea fiind îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 92 alin. 3.pr.civilă. În plus, la dosarul instanței de fond (fila 122) există și împuternicirea avocațială, emisă în baza contractului de asistență judiciară încheiată între avocatul și pârâtul.
Aceleași aspecte,vizând domiciliul intimatului, au fost invocate și în apel, constatându-se că domiciliul acestuia este cel indicat în cererea de chemare în judecată formulată la Judecătoria Timișoara, astfel încât excepția nulității procedurii de citare a pârâtului este neîntemeiată. Faptul că locuiește efectiv la adresa de domiciliu rezultă și din adresa Poliției Sectorului 6, Secția 22 Poliție (fila 143, dosar apel)ar în faza soluționării apelului acesta a fost prezent în fața instanței, fiindu-i administrată și proba constând în interogatoriul său.
Concluzionând, acest motiv al apelului, prin prisma considerentelor mai sus expuse, este neîntemeiat.
Cu privire la ultimul motiv al apelului, acela ce vizează consimțământul testatoarei, se constată că prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 10.01.2006, instanța a constatat că reclamantul - apelant nu are calitate procesuală activă în ceea ce privește nulitatea relativă a testamentului bazată pe lipsa de discernământ.
Soluția pronunțată pe acest aspect este temeinică și legală și a avut repercursiuni și pe tărâmul probelor, în sensul că au fost respinse probele ce vizau constatarea nulității relative a legatului cu titlu universal, ca urmare a lipsei discernământului testatoarei. Lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil atrage nulitatea relativă a actului juridic civil,aceea nulitate care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocrotește un interes particular, individual.
Sub acest aspect, nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana ocrotită și al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic, în speță de fiul legitim al testatoarei.
Sub aspectul constatării nulității absolute ca urmare a existenței cauzei ilicite, imorale și false, soluția instanței de fond este temeinică și legală. Astfel, temeiul de drept aplicabil îl constituie art. 966 cod civil și art. 968.civil.
De asemenea, prin dispozițiile art. 967 Cod civil se instituie prezumția de existență și de valabilitate a cauzei. Răsturnarea prezumției cade în sarcina celui ce invocă inexistența sau nevalabilitatea cauzei actului juridic civil. În cauza dedusă judecății nu se pune problema inexistenței cauzei actului juridic civil.
În structura cauzei actului juridic civil intră pe de o parte scopul imediat constând în intenția de a gratifica iar pe de altă parte scopul imediat, constând în motivul determinant al încheierii actului juridic, care se referă în primul rând la însușirile personale ale legatarului, așa cum reiese și din declarația martorilor audiați în cauză. Pe de altă parte, instituirea legatarului cu titlu particular a avut loc în întreținerii și îngrijirii defunctei pe toată durata vieții acesteia, cu toate cele necesare traiului și cu condiția înmormântării defunctei conform obiceiului locului.
Corect a reținut sub acest aspect Judecătoria Timișoara că testamentul nu contravine dispozițiilor legale iar la dosar nu există dovezi din care să rezulte un alt scop decât cel care este menționat în cuprinsul testamentului.
În faza de judecată a apelului s-au administrat probe din care rezultă că nu există motive de nulitate absolută ca urmare a lipsei cu desăvârșire a consimțământului. Lipsa totală a consimțământului este o cauză care atrage nulitatea absolută a actului juridic.
Apelantul face referire la lipsa cu desăvârșire a consimțământului, la intervenția unei erori obstacol.
Eroarea obstacol este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând chiar formarea actului juridic. Falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic ce se încheie (error in negotium), în sensul că partea crede că încheie u act juridic însă în realitate încheie un alt act juridic, fie asupra identității fizice a obiectului (error in corpore) în sensul că una din părți crede că tratează cu privire la un bun iar cealaltă parte are în vedere un alt bun.
În cauza dedusă judecății nu se poate vorbi de lipsa totală a consimțământului defunctei, care a semnat testamentul, cu semnătură obișnuită, în prezența notarului public.
De altfel, din concluzia interdisciplinară a raționamentului expertul psihiatrico-legal rezultă că a avut discernământul diminuat raportat la testamentul litigios din data de 23.02.2005 și nu o lipsă totală a acestuia sau a consimțământului. Martorii audiați în cauză confirmă cele expuse. Astfel, a cunoscut-o pe defunctă ca fiind o persoană foarte calmă, cu capacitate de raționament și gândire.
Este adevărat că martora a cunoscut-o pe defunctă ca fiind o femeie grosolană, grubiană, care amenința și locatarii imobilului, însă mărturia ei nu poate conduce la concluzia că defuncta nu a avut consimțământ la încheierea actului juridic.
Martora, audiată și ea în prezenta cauză, afirmă că are cunoștință de legăturile foarte bune dintre și defuncta. Mai mult, a fost prezentă la încheierea testamentului șu cunoaște că defuncta a solicitat încheierea actului civil unilateral de liberalitate.
Pentru aceste considerente, instanța de apel a respins apelul declarat în cauză.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâții și.
Reclamantul critică decizia pronunțată de tribunal, prin prisma art.304 pct.5 pr.civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, deoarece tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 pr.civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în mod greșit tribunalul a pășit la soluționarea pe fond a cauzei, fără a dispune completarea raportului de expertiză medico-legală, deși, în temeiul art.295 pr.civ. a încuviințat administrarea de probe în continuare în apel și a încuviințat chiar efectuarea acestui raport de expertiză psihiatrică.
Pârâtul se plânge de neacordarea cheltuielilor de judecată, pe care le-a suportat în apel, motiv pentru care, a solicitat modificarea deciziei recurate și obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, a solicitat casarea deciziei civile, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, ca instanță competentă să soluționeze cauza în recurs raportat la criteriul valoric instituit de art.2821pr.civ. întrucât valoarea litigiului este sub 1 miliard lei.
A mai formulat recurs și împotriva încheierii prin care a fost respinsă excepția lipsei de interes în cauză a reclamantului, față de faptul că acesta a solicitat și a dispus rezilierea ante contractului de vânzare-cumpărare de care se prevalează ca având calitate procesuală activă, cât și interes în cauză.
Pârâtul a formulat recurs întemeiat pe prev.art.304 pct.6 pr.civ. arătând că tribunalul nu a acordat ce s-a cerut, respectiv nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată pe care le-a suportat în apel, deși a depus chitanțe doveditoare.
Același pârât susține că recursul său se îndreaptă și împotriva încheierii privind calificarea căii de atac ca apel, încălcându-se astfel prev.art.2821.pr.civ. conform căruia în raport de valoarea obiectului litigiului, care este sub 1 miliard lei, cauza ar fi trebuit soluționat doar în recurs de către tribunal.
Printr-un memoriu depus la data de 17.12.2007 reclamantul și-a completat motivele de recurs, cu motivul prev. de art.304 pct.7 pr.civ.
Analizând recursurile declarate în cauză Curtea constată următoarele:
Cu ocazia soluționării apelului în temeiul art.295 pr.civ. tribunalul a dispus administrarea de probe în continuare, respectiv audierea martorilor propuși de către părți, s-au luat interogatorii pârâților și a fost încuviințată efectuarea unei expertize medico-legale, care în raport de actele prezentate de părți și în raport de declarațiile martorilor audiați în cauză să stabilească dacă decedata a avut discernământul păstrat în momentul întocmirii testamentului în favoarea pârâtului, testament a cărui nulitate absolută se solicită a se constata prin prezenta acțiune.
Institutul de Medicină Legală a întocmit un raport de expertiză depus la dosar la data de 3 august 2007, în care a concluzionat că pe baza unei documentații incomplete a putut stabili în mod provizoriu că defuncta a avut discernământul diminuat la data semnării testamentului litigios, din 23 02 2005, însă pentru formarea unei păreri complete și competente este necesară audierea martorilor propuși de ambele părți, care să fie întrebați asupra comportamentului acestei defuncte din perioada în care a fost semnat testamentul autentic.
După depunerea raportului de expertiză medico-legală la dosar instanța de judecată a procedat la audierea martorei, apoi la audierea martorei, însă nu a mai trimis dosarul la Institutul de Medicină Legală T pentru completarea raportului de expertiză, mulțumindu-se să pronunțe o hotărâre pe o probă științifică incompletă.
In atare situație, Curtea constată că tribunalul nu a dat dovadă de rol activ și că în temeiul art.129 alin.5 pr.civ. nu a obligat părțile să completeze probatoriul aflat la dosar, și că, încuviințând proba cu efectuarea expertizei medico-legale, care să analizeze discernământul testatoarei, la data de 23.02.2005, și-a însușit, la pronunțarea hotărârii o probă incompletă, pe care nu a putut-o folosi în formarea convingerii asupra litigiului de față.
Față de acest considerent în temeiul art.312 alin.3 teza a II-a pr.civ. urmează a admite recursul reclamantului și a trimite cauza la Tribunalul Timiș pentru a fi soluționată, după administrarea completă a probatoriului, cu privire la discernământul testatoarei.
In ceea ce privește recursul declarat de pârâtul, acesta urmează a fi respins, apreciind că în mod judicios, tribunalul s-a investit cu soluționarea recursului declarat de către reclamantul, ținând seamă de obiectul litigiului care nu este evaluabil în bani, fiind vorba de constatarea nulității absolute a unui act de dispoziție pentru cauză de moarte, precum și din probele dosarului, care atestă valoarea legatului, ca fiind peste 1 miliard lei.
In atare situație în temeiul art.2821pr.civ. sentința judecătoriei poate fi atacată cu apel.
In ceea ce privește obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, în apel, Curtea constată că fiind casată decizia tribunalului, această cerere poate fi reformulată de pârât, cu ocazia soluționării pe fond a apelului, conform art.274 pr.civ.
In ceea ce privește motivul de recurs legat de respingerea excepției lipsei de interes în cauză a reclamantului, motivată prin faptul că, printr-o altă sentință s-a dispus rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între și defuncta, acest motiv urmează a fi respins, apreciind că reclamantul recurent în prezentul dosar a solicitat constatarea nulității absolute a testamentului întocmit de defuncta în favoarea pârâtului.
In ceea ce privește recursul pârâtului, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. urmează a fi respins, pentru considerentele care s-au arătat la motivarea respingerii recursului pârâtului, întrucât ambii pârâți au formulat aceleași motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.812/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Respinge recursurile pârâților și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./7.05.2008
Dact.MM/2 ex./7.05.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Rujița Rambu, Marinela
