Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 349/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.349/
Ședința publică din 31 martie 2008
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S- fixat termen de pronunțare asupra recursurilor declarate de reclamanții și și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile nr.377/A/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Municipiul A prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice B, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond a recursurilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și s-a amânat pronunțarea pentru data de 31 martie 2008,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3740 din 02.05.2007, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Arada admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și -, împotriva pârâților Municipiul A reprezentat prin primar și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților, în solidar, suma de 13.116,19 lei cu titlu de preț reactualizat și suma de 750 lei cheltuieli de judecată.
A obligat de asemenea pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților,în solidar, suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în acest dosar.
Acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul A reprezentat prin primar a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în motivare că la data de 18.12.1996 reclamanții au încheiat cu Statul Român reprezentat prin SC SA A, contractul de vânzare-cumpărare nr. 390/1996, prin care, în temeiul Legii nr. 112/1995 au cumpărat apartamentul situat în A, str. -, nr. 7,. 3. Reclamanții au achitat conform contractului de vânzare-cumpărare indicat și contractului de rate nr. 244/1996, suma de 50.928.118 Rol.
Prin Hotărârea din data de 21.07.2005 a Curții Europene a Drepturilor Omului a fost declarată admisibilă cererea reclamanților, și, în privința plângerii relative la atingerea dreptului de proprietate, fiind obligat Statul Român să restituie reclamanților (foști proprietari ai imobilului în litigiu), imobilul în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în lipsa restituirii în natură, statul urmând să plătească suma de 80.000 Euro pentru prejudiciu material, 5.000 Euro pentru prejudiciu moral.
Urmare a acestei hotărâri, prin decizia civilă nr. 492/23.02.2006 pronunțată în dosarul nr. 12.492/C/2005 al Curții de Apel Timișoaraa fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuienții, și, împotriva deciziei civile nr. 2110/30.06.1999 a Curții de Apel Timișoara, fiind menținută sentința civilă nr. 4054/06.07.1998 a Judecătoriei Arad. Au fost obligați Consiliul Local A și intervenienții și să plătească reclamanților revizuienți suma de 1500 lei cheltuieli de judecată. Astfel, a fost menținută sentința civilă nr. 4054/06.07.1998 a Judecătoriei Arad, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și, în calitate de moștenitori ai defunctului, împotriva Statului Român prin Consiliul Local A, SC SA A, și, s-a constatat trecerea nelegală în proprietatea statului a imobilului în litigiu, s-a dispus rectificarea CF în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 390/1996 încheiat între pârâții și cu Statul Român, prin SC SA, privind apartamentul nr. 3, dispunându-se radierea dreptului de proprietate al pârâților.
Prin încheierea CF nr. 14.593/2006 a fost înscris în CF nr. 53.760 A, dreptul de proprietate în favoarea foștilor proprietari, și, asupra apartamentului în litigiu.
În cauză sunt aplicabile prevederile legii speciale, respectiv art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora,restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Față de aceste dispoziții legale prima instanță a constatat că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, astfel că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a apreciat că pârâtul Municipiul A reprezentat prin primar nu are calitate procesuală pasivă.
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul, valoarea reactualizată a prețului din contractul de vânzare-cumpărare nr. 390/1996 este de 13.116,19 lei.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond, în baza art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a admis în parte acțiunea în sensul celor arătate în dispozitivul hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal și motivat, au declarat apel atât reclamanții și, cât și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Apelanții - reclamanți au solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate și admiterea în totalitate a acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare apelanții au apreciat soluția primei instanțe ca fiind greșită întrucât, deși art.50 alin.4 din Legea nr.10/2001 republicată stabilește cine anume restituie prețul actualizat și din ce fonduri, concluzia instanței de fond că acest articol de lege face inaplicabile prevederile legii generale cu privire la răspunderea vânzătorului în cazul evicțiunii, este eronată.
În primul rând, legea specială nu derogă de la legea generală, reglementează doar modalitatea în care se restituie prețul vânzării către cumpărătorul evins. Celelalte răspunderi ale vânzătorului și garanțiile acestuia împotriva evicțiunii sunt reglementate de Codul civil.
Pe de altă parte, este nedrept ca Statul, prin reprezentanții săi înpricinuiți, să fie scutiți de obligațiile prevăzute de lege în sarcina vânzătorului în cazul evicțiunii iar paguba creată să fie suportată de cumpărător.
Nici argumentul instanței de fond, că prețul de cumpărare nu a reflectat valoarea de piață nu poate fi primit. Pe de o parte, la data apariției Legii nr.112/1995 nu se putea vorbi de o piață imobiliară închegată, iar pe de altă parte, prețul s-a stabilit de către vânzător în baza unor norme de reglementare a Legii 112/1995.
Apelanții au considerat că, în mod greșit, instanța de fond a stabilit că pârâtul Municipiul A reprezentat prin primar nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât imobilele din fondul locativ de stat din A au făcut parte din domeniul privat al orașului, vânzătorul care trebuia să răspundă față de cumpărător a fost Municipiul
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin A, acesta a solicitat admiterea lui, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți în ce privește obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata sumei de 13.116,19 lei cu titlu de preț actualizat și suma de 750 lei cheltuieli de judecată în dosar 12492/C/2005 al Curții de Apel Timișoara și 1200 lei cheltuieli de judecată în prima instanță.
În motivele de apel, pârâtul a arătat că instanța de fond, în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor și a reiterat această excepție în ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamanții solicită plata unor daune interese de 80.000 euro și 1500 lei cheltuieli de judecată stabilite prin Decizia nr.492/2006 al Curții de Apel Timișoara, în baza art. 1337 din Codul civil.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de vânzător al imobilului la care se face referire în acțiune, prin urmare nu poate fi obligat la plata despăgubirilor solicitate, acestea putând fi solicitate numai de la vânzătorul imobilului în cauză.
În ceea ce privește obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor. la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuieli de judecată, prima instanță în mod greșit a obligat acest pârât la plata acestei sume, deoarece Ministerul Economiei și Finanțelor nici nu a fost parte în dosarul nr. 12492/C/2005 în care a fost pronunțată decizia civilă nr.492/2006. În plus, imobilul în litigiu nu a fost vândut de Ministerul Economiei și Finanțelor ci de Consiliul local A prin intermediul SC SA, prevederile art-1341 alin.3 din Codul d e procedură civilă neavând aplicabilitate față de acesta.
Prima instanță în mod greșit a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor și la plata sumei de 13.116,19 lei întrucât această instituție nu are calitate procesuală pasivă nici în ceea ce privește restituirea comisionului.
Apelantul pârât considerat de asemenea că și suma de 1200 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată este nepotrivit de mare raportat la complexitatea și obiectul cauzei.
Prin decizia civilă nr.377/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.13771 a fost respins apelul formulat de reclamanții și - împotriva sentinței civile nr.3740 din 02.05.2007 pronunțată de judecătoria Arad în dosar nr-.
A fost respins apelul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe civile.
Instanța de apel a reținut cu privire la apelul reclamanților că, prima instanță corect a reținut în considerentele sentinței că apelanții nu sunt îndreptățiți la excedentele valorii în timpul evicțiunii la care face referire textul art. 1344 Cod civil.
Suma de 80.000 Euro solicitată de apelanți reprezintă fără echivoc astfel cum rezultă din Hotărârea CEDO din 21.07.2005 pct.8.2. valoarea actuală de circulație (piață) a imobilului în litigiu.
Apelanții nu se pot prevala de faptul că au fost evinși de Statul Român reprezentat de SC SA în calitate de vânzător întrucât sunt incidente dispozițiile legii speciale potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, respectiv art.50 pct.5 din Lege anr.10/2001 care reglementează obligația statului de a restitui prețul actualizat plătit de chiriași al căror contracte de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr.12/1995 cu modificările și completările ulterioare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prevăzând astfel o modalitate specială de răspundere a statului pentru evicțiune.
Prețul de vânzare al imobilului înstrăinat apelanților în temeiul Legii nr.112/1995 nu reflectă valoarea de circulație a imobilului în condițiile prevăzute de lege, astfel că în ipoteza în care s-ar acorda prețul de piață apelanții s-ar afla în situația îmbogățirii fără just temei.
Chiar și în cazul în care s-ar aprecia că dispozițiile legii speciale reglementează doar modalitatea în care se restituie prețul vânzării către cumpărătorul evins care reprezintă obligație în cadrul răspunderii pentru evicțiune și că vânzătorul este ținut și de celelalte obligații la care face referire norma generală. CEDO a reținut în considerentele hotărârii pronunțate că, datorită împrejurării că apelantul a fost jucător de fotbal și vedetă internațională, SC SA a încheiat la 18.12.1996 contractul de vânzare-cumpărare nr. 390, deși la aceea dată imobilul era în litigiu, intimata Primăria Municipiului A a notificat SC SA să nu încheie contracte de vânzare-cumpărare cu chiriașii.
În acest context apelanții nu pot să invoce faptul că nu au cunoscut situația juridică a imobilului la data vânzării, astfel că nu se pot prevala de buna credință fiind în prezența unor cumpărători care cunoșteau primejdia evicțiunii, situație în care răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului este înlăturată (art. 1337 Cod civil).
Critica apelanților în ce privește admiterea de către instanța de fond a excepției calității procesuale a intimatei Municipiul A este nefondată din moment ce în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale din Legea nr.10/2001 care la art. 50 alin.3 prevede obligația Ministerului Finanțelor Publice de a restitui prețul actualizat plătit de chiriașii - cumpărători.
Cu privire la apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a reținut că prin motivele de apel pârâtul reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive care a fost respinsă de instanța de fond în considerarea dispozițiilor legale menționate mai sus, în acest sens se prevede că la dispoziția Ministerului Finanțelor se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a Legii nr.10/2001
Obligarea apelantei pârâte Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 750 lei reprezentând cheltuielile de judecată la care au fost obligați apelanții reclamanți în solidar cu Consiliu local A în dosarul având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 390/1996 se întemeiază pe dispozițiile art. 1341 pct. 4 Cod civil, cumpărătorul are dreptul și la ocazionate de proces.
Suma actualizată la care a fost obligat apelantul pârât a fost stabilită prin raportul de expertiză contabilă și reprezintă prețul de vânzare-cumpărare de la data încheierii contractului reactualizată, calculat în baza indicilor anuali ai inflației.
Conform art.274, 276, 277 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat intimatul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată care se compun din 300 lei onorariu pentru expert și 900 lei reprezentând J din onorariul avocațial față de admiterea în parte a acțiunii
Principiul consacrat în mod expres în art. 274 Cod procedură civilă are la bază culpa procesuală a părții care a pierdut litigiul.
Având în vedere că onorariul avocațial a fost redus de către prima instanță la J, este adevărat pe un alt raționament - cel al admiterii în parte a acțiunii - și că în funcție de valoarea litigiului și complexitatea cauzei nu numai sub aspect probator și problematicii de drept, onorariile minimale și maximale, apreciem că suma de 900 lei reprezentând onorariul avocațial la fondul cauzei este justificată.
În consecință, pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile legale analizate, va respinge ca neîntemeiate apelurile declarate de apelanții reclamanți și - și apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.3740 din 02.05.2007 pronunțată de judecătoria Arad în dosar nr-.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții, cât și Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor
Reclamanții, critică decizia tribunalului, prin prisma art.304 pct.9 pr.civ. solicitând modificarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie, admiterea apelului reclamanților, modificarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii lor în totalitate. Consideră că în mod greșit au fost aplicate prevederile legale care reglementează răspunderea vânzătorului unui imobil față de cumpărătorul evins, reglementate de art.1337-1351 Cod civil.
In dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în mod greșit primele două instanțe au apreciat că în cazul evicțiunii un ui imobil cumpărat în baza Legii nr.112/1995, nu se aplică dispozițiile legii generale, ci doar pre vederile legii speciale, respectiv pre vederile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, prin care se reglementează modalitatea de restituire a prețului plătit de chiriașul cumpărător.
S-a mai arătat că greșit s-a reținut și faptul că nu poate fi acordat prețul de piață al apartamentului reclamanților, deoarece acesta s-ar îmbogăți fără justă cauză, că reclamanții nu sunt evinși, deoarece nu au fost de bună credință în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, și au cunoscut "primejdia evicțiunii" din atitudinea adevăraților proprietari ai imobilului, care au notificat Primăria Municipiului și aceasta, la rândul ei, vânzătorul SA - despre faptul că imobilul este revendicat.
Ultima critică este legată de greșita aplicare a legii în privința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului A, care este proprietarul și vânzătorul apartamentului din litigiu și față de care au fost formulate pretențiile bănești de 80.000 Euro de către cumpărătorii evinși, adică reclamanții.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului formulat și schimbarea sentinței primei instanțe, adică respingerea acțiunii reclamanților în ceea ce privește obligarea Ministerului Finanțelor la plata sumei de 13.116.119 lei cu titlu de preț actualizat, precum și la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată - acordate în dosarul nr.12492/C/2005 al Curții de Apel Timișoara.
Pârâta consideră că decizia Tribunalului Arad este nelegală și netemeinică și o critică prin prisma prevederilor art.304 pct.9 și 304/1 C.pr.civ. considerând că a fost greșit aplicată legea cu privire la reținerea calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și obligarea acestui pârât la plata sumei de 13.116,19 lei, contrar prev.art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Se arată că prețul apartamentului cumpărat de reclamant în baza Legii nr.112/1995, a fost de 37.958.411 lei ROL și nu de 50.598.702 lei ROL, sumă ce a fost actualizată în mod greșit.
M ai susține că greșit a fost obligat același pârât și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 750 lei - acordate prin decizia civilă nr.492/2006 a Curții de Apel Timișoara în dosar nr.12492/C/2005-, aplicându-se astfel greșit prev.art.274 pr.civ. și art.1341 Cod civil, deși Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte în acel proces.
Se mai susține și faptul că în mod greșit în suma ce urmează ca Ministerul Finanțelor Publice să o achite reclamanților a fost inclusă și suma ce reprezintă comisionul plătit la SC SA, sumă ce nu a intrat în fondul extrabugetar constituit, ci în contul SC SA.
Un ultim motiv de recurs se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, respectiv de 1200 lei acordate reclamanților, pe care acest pârât le consideră disproporționate în raport cu problematica dosarului și cere a fi reduse.
Municipiul A, prin Primar, intimat în cauză, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat în cauză de reclamanți, menținerea deciziei civile nr.377/A/25.10.2007 a Tribunalului Arad ca fiind temeinică și legală.
Cu privire la recursul reclamanților recurenți - intimata Primăria Municipiului A, prin Primar arată că acestora nu li se cuvine suma de 80.000 Euro stabilită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca preț al apartamentului, deoarece această sumă reprezintă valoarea de circulație a imobilului, valoare ce nu a fost avută în vedere atunci când reclamanții au cumpărat apartamentul de la Stat, iar prin Hotărârea din 21.07.2005 a CEDO - s-a reținut că apartamentul în litigiu a fost vândut reclamanților în anul 1996, în temeiul Legii nr.112/1995, în considerația persoanei reclamantului, vedetă internațională de fotbal, deși vânzătorul fusese încunoștințat de faptul că apartamentul este revendicat de foștii proprietari.
Acest intimat apreciază că, față de situația juridică a reclamanților, aceștia nu pot primi decât despăgubirile prevăzute de legea specială în art.50 alin.3 - (Legea nr.10/2001) și nu pot solicita valoarea de circulație a imobilului, potrivit art.1344 Cod civil, nefiind evinși de vânzător.
Reclamanții și au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului DGFP A, ca nefondat, apreciind că reactualizarea sumei plătită ca preț de reclamanți, a fost stabilită corect, pe baza unei expertize la care pârâta recurentă nu a formulat obiecțiuni.
Se mai arată că au fost acordate corect și cheltuielile de judecată, criticate în recurs.
Analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate de părți, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul reclamanților, acesta apare ca fiind neîntemeiat și urmează a-l respinge, în baza art.312 alin.1 pr.civ. pentru următoarele considerente:
In temeiul art.50 alin.3 din legea nr.10/2001, reclamanților, la cererea acestora, le-a fost acordată ca despăgubire suma de 13.116,19 lei, reprezentând suma reactualizată plătită ca preț de reclamanți pentru apartamentul situat în A--8.6, sumă ce va fi plătită în solidar de Ministerul Finanțelor Publice și DGFP
Reclamanții, pe lângă această pretenție au solicitat însă ca pârâții să-i achite și suma de 80.000 euro, ce reprezintă valoarea de circulație a imobilului, considerându-se evinși de vânzător. In acest sens, reclamanții consideră că Municipiul A, reprezentat de Primar are calitate procesuală pasivă și va trebui să achite această sumă în temeiul art.1344 Cod civil.
Critica formulată de reclamanți cu privire la acest aspect este nefondată, deoarece reclamanții, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv la data de 18.12.1996, au cunoscut pericolul evicțiunii - luând cunoștință de faptul că foștii proprietari ai imobilului revendică proprietatea acestuia și că Statul nu este adevăratul proprietar al bunului.
In atare situație, art.1340 cod civil în scutește pe vânzător de a restitui prețul. Cum în decizia pronunțată la 21.07.2005 a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că "în anul 1996 chiriașii apartamentelor care compun imobilul au depus cereri în vederea cumpărării locuințelor în temeiul Legii nr.112/1995, Primăria A, informează societatea "R" că un litigiu era pendinte, în privința dreptului de proprietate asupra imobilului și îi cere să nu procedeze la vânzarea apartamentelor în cauză".
In continuare, se reține în motivarea deciziei că din cele 3 apartamente revendicate de proprietari, a fost vândut doar un singur apartament, reclamanților, în considerația persoanei reclamantului.
In atare situație, așa cum au reținut și instanțele anterioare, reclamanții pot beneficia doar de despăgubirile acordate în baza art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 și care constau în restituirea de către vânzător prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de bani plătită ca preț - în formulă reactualizată și nu la valoarea de circulație a imobilului.
De altfel, nici în momentul cumpărării nu s-a avut în vedere valoarea de circulație a imobilului, ci un preț stabilit în baza Legii nr.112/1995.
Reclamanții, chiar dacă au formulat o acțiune în despăgubire, întemeiată pe răspunderea vânzătorului, prev. de art.1344 Cod civil, nu au fost preocupați de formarea cadrului procesual legal și nu au chemat în judecată vânzătorul.
După cum se observă din contractul de vânzare-cumpărare aflat la fila 4 dosar fond - reclamanții, în calitate de cumpărători, au încheiat contractul cu Statul Român, reprezentat prin SC SA, persoană juridică ce nu a fost chemată în judecată. In atare situație, în mod justificat, acțiunea reclamanților formulată împotriva pârâtului Municipiul A reprezentat prin primar a fost respinsă, deoarece această instituție nu reprezintă Statul și prin urmare este lipsită de calitate procesuală pasivă.
Așa cum s-a arătat mai sus, recursul reclamanților urmează a fi respins ca nefondat, conform art.312 alin.1 pr.civ.
In ceea ce privește recursul Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor acesta, în conformitate cu art.312 alin.1 pr.civ. urmează a fi admis num ai în ceea ce privește suma de 750 lei cheltuieli de judecată, la care a fost obligată Ministerului Finanțelor Publice în solidar cu Direcția Generală a Finanțelor Publice, în temeiul art.13241 alin.3 Cod civil să le achite reclamanților, deoarece, în dosarul civile nr.12492/C/2005 al Curții de Apel Timișoara în care s-a pronunțat decizia civilă nr.492/2006, pârâții recurenți din acest dosar, nu au fost părți.
In ceea ce privește motivele de recurs legate de cuantumul sumei reactualizate ce a fost plătită ca preț al apartamentului, Curtea apreciază că aceste motive de recurs nu sunt fondate și urmează a le respinge. Reactualizarea acestei sume a fost efectuată printr-o expertiză contabilă, la care recurentul Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat obiecțiuni și care a avut în vedere suma integrală achitată de reclamanți ca preț al acestui apartament, preț în care a fost inclus și un comision despre care face vorbire recursul Ministerul Finanțelor Publice.
Cum prin art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 s-a stabilit că numai Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituire prețului actualizat plătit de către chiriași, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995 - în mod corect acest pârât, în solidar cu DGFP A, au fost obligați la despăgubirea reclamanților.
De precizat este faptul că prin decizia civilă ntr.492/2006 a Curții de Apel Timișoaraa fost admisă cererea de revizuire formulată în baza art.322 pr.civ. și s-a desființat irevocabil contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Statul Român prin SC SA cu reclamanți.
In ceea ce privește motivul de recurs referitor la diminuarea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță reclamanților, Curtea reține că acestea au fost analizate și în temeiul art.274 pr.civ. prima instanță a inclus suma de 1200 lei - suma de 300 lei ce reprezintă onorariu de expert și 900 lei ce reprezintă o parte din onorariul de avocat - în raport cu valoarea litigiului, complexitatea acesteia, cât anume din pretențiile reclamanților au fost admise de către instanță.
Această stabilire a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, menținută și în apel, este judicioasă, respectă prev.art.274 pr.civ. și urmează a fi menținută și în recurs.
Urmează deci, a fi admis recursul Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. și a fi modificată în parte decizia Tribunalului Arad așa cum s-a arătat mai sus.
Întrucât recursul reclamanților a fost respins în baza art.274 C.pr.civ. nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, iar DGFP A nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile nr.377/A/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților și suma de 750 lei cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./5.05.2008
Dact.GK/2 ex./6.05.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Rujița Rambu, Marinela
