Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 365/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 365/R/2009
Ședința publică din 23 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 223/ din 18 septembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții și, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâților intimați, avocat, din Baroul Maramureș, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată că prin registratura instanței, la data de 26 ian. 2009, reclamanta recurentă a depus un script la care a atașat chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei; copia chitanței care atestă plata onorariului avocațial în sumă de 400 lei, pentru avocat, din Baroul București și o procură autentificată sub nr. 2533/28.11.2007, prin care reclamanta recurentă a împuternicit pe numitul să-i reprezinte interesele în prezenta cauză. Totodată, constată că la data de 19 februarie 2009, reclamanta recurentă a depus un script la care a atașat chitanța care atestă plata timbrului judiciar în valoare de 1 leu; iar pârâții intimați, prin reprezentanta lor, avocat, au depus întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității recursului pentru motive de netemeinicie.
Instanța, lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea mandatarului reclamantei recurente să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâților intimați, avocat, lipsă fiind părțile.
Reprezentanta pârâților intimați arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind formulate alte cereri sau excepții, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, cu obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 3.000 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr. 3390/28.06.2007, Judecătoria Baia Marea admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți și în consecință a respins acțiunea civilă pentru anularea contractului pentru violență ca viciu de consimțământ ca prescrisă, iar acțiunea în constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită și imorală ca nefondată, reținând că actul juridic intitulat "Contract de împrumut cu clauză penală" încheiat între reclamanta și pârâții și întrunește cerințele legale de valabilitate.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a acesteia și admiterea acțiunii.
Prin decizia civilă nr.223/A din 18 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul, reținându-se în esență următoarele:
Conform înscrisului sub semnătură privată intitulat "contract de împrumut cu clauză penală" încheiat în anul 1997, pârâții s-au obligat să o împrumute pe reclamantă cu suma de 4000 RON la care se adaugă "suma necesară achitării prețului imobilului din P-ța - nr. 15, pe care debitoarea urmează să o achite la. "" B M în vederea cumpărării de la stat a imobilului.".
Conform acestei convenții, suma de 2000 RON a fost remisă reclamantei la momentul încheierii contractului, părțile stipulând ca diferența de 2000 RON să fie achitată în termen de o lună, respectiv până la data de 15.03.1997.
S-a stipulat clauza potrivit căreia, nu se va cere restituirea împrumutului acordat timp de 10 ani, însă, în schimb reclamanta s-a obligat să cedeze pârâților dreptul de folosință asupra imobilului cu posibilitatea acestora de a efectua lucrări de amenajare și întreținere, ori alte investiții fără a cere acordul reclamantei, inclusiv pentru stabilirea sediului firmei deținute de pârâți.
Potrivit clauzei penale inserate în art. 5 din contract, "după 10 ani, debitoarea se obligă ca în contul sumei astfel încasate să transmită dreptul de proprietate asupra casei în favoarea creditorilor, prețul casei fiind considerat ca achitat în suma de mai sus și fără a mai emite pretenții suplimentare, indiferent care vor fi prețurile caselor la acea dată". Totodată, în vederea cumpărării imobilului de la stat, părțile au convenit ca, în baza unei procuri speciale autentice, pârâtul să procedeze la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu, în numele și pe seama reclamantei.
Tribunalul a reținut că potrivit contractului de închiriere nr. 71708/06.09.1996, reclamanta a avut calitatea de chiriaș al imobilului situat în B M, str. P-ța - nr. 15. În baza convenției încheiate între părți, pârâtul a fost mandatat de către reclamantă să cumpere imobilul respectiv de la RAGL "", în baza procurii autentificate sub nr. 6298/13.06.1997 de Biroul Notarilor Publici -, procură ce a fost revocată la data de 03.10.2006, aspect ce reiese din declarația reclamantei autentificată sub nr. 4573/03.10.2006 de
În baza acestei procuri speciale, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 454/28.09.2000, reclamanta a cumpărat de la Primăria B M, imobilul din litigiu, cu prețul de 66.771.069 ROL pentru apartament și 10.139.870 ROL pentru boxă, din care s-a achitat la momentul contractului un avans în cuantum de 6.678.069 ROL, urmând ca diferența să se achite în rate lunare în termen de 10 ani.
S-a reținut că imobilul a fost vândut reclamantei în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995. Conform art. 9 alin.8 din Legea nr. 112/1995, apartamentele dobândite în condițiile alin. 1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării. Reclamanta a recunoscut la interogatoriu faptul că a primit de la părți suma de 4.000 RON. Potrivit înscrisului sub semnătură privată încheiat între părți la data de 03.09.1997, reclamanta a recunoscut primirea sumei de 1.500.000 ROL de la pârâți în baza contractului inițial, declarând că nu mai are nici o pretenție "materială sau bănească" de la pârâți, învederând că "urmând ca după zece ani să întocmim actele prevăzute în prezentul contract".
Reclamanta a invocat nulitatea acestui act pentru vicierea consimțământului prin violență, însă, conform art. 9 din Decretul nr. 167/1958 prescripția dreptului la acțiunea în anularea unui act juridic pentru violență începe să curgă de la data când aceasta a încetat. Ori, în speță, actul respectiv a fost încheiat la data de 03.09.1997, iar dreptul la acțiune pentru constatarea nulității relative a acestui act s-a prescris în raport de termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În consecință, s-a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect că, cererea privind anularea contractului pentru vicierea consimțământului prin violență este prescrisă, aceeași soluție impunându-se și în cazul vicierii consimțământului prin eroare.
În ceea ce privește nulitatea absolută invocată de reclamantă s-au reținut următoarele:
Contractul intitulat "contract de împrumut cu clauză penală" se impune a fi interpretat pentru a se determina și clarifica conținutul contractului, a clauzelor sale în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute din contract în sarcina părților contractante.
Din lectura contractului rezultă în mod evident că suntem în prezența unui contract de împrumut. Contractul de împrumut este definit de dispozițiile art. 1576 Cod civil, ca fiind contractul prin care una dintre părți dă celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu obligația de a restitui tot atâtea lucruri de aceeași specie și calitate. Or, din clauzele contractului rezultă că reclamanta apelantă a cedat la data încheierii contractului februarie 1997 dreptul de folosință asupra imobilului situat în B M,-, jud. M în favoarea pârâților, cu posibilitatea acestora de a executa orice lucrări de amenajare și investiții la imobilul proprietatea reclamantei în schimbul sumei de 40.000.000 lei ROL, plus suma reprezentând prețul imobilului situat în B M,-, jud. M și obligarea reclamantei ca după un termen de 10 ani - februarie 2007 - de la data încheierii convenției să transfere dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâților. Obligația pârâților a constat în plata sumei de 40.000.000 lei ROL și suma privind prețul imobilului situat în B M,-, jud.
S-a reținut că din nici o clauză contractuală nu rezultă faptul că reclamanta are obligația de a restitui pârâților sumele de bani primite de către reclamantă, astfel încât nu suntem în prezența unui contract de împrumut, ceea ce impune interpretarea contractului potrivit art. 977 cod civil - art. 985 Cod civil, după intenția comună a părților contractante și nu după sensul literal al termenilor.
Clauza penală este definită de art. 1066 Cod civil ca fiind "clauza prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare în parte-i". Din cuprinsul contractului încheiat între părți nu rezultă că reclamanta, dând asigurare că va restitui la scadență suma împrumutată, s-a obligat ca în caz de neexecutare a obligației să transfere pârâților proprietatea asupra imobilului.
Prin urmare, numai în cazul în care părțile ar fi convenit în contractul de împrumut în sensul transmiterii proprietății imobilului de către reclamantă în cazul nerestituirii la scadență a sumei împrumutate, atunci această clauză ar fi fost lovită de nulitate, întrucât această stipulație cuprinsă în contractul de împrumut contravine naturii juridice a acestuia, întrucât prin norma imperativă din art. 1088 Cod civil la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar conform art. 9 din nr.OG 9/2000, în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai M decât cea stabilită de dispozițiile ordonanței este nulă de drept.
În realitate, obligația contractuală ce trebuie executată de către reclamantă în baza contractului intervenit între părțile contractante este de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâților, prețul imobilului fiind achitat prin sumele primite de către reclamantă în anul 1997, la data încheierii contractului.
Probele administrate în cauză, înscrisuri și proba testimonială, au dovedit cu prisosință faptul că voința reală a părților contractante a fost aceea de a se încheia promisiunea de vânzare - cumpărare, că natura contractului a fost de vânzare - cumpărare și nu de împrumut, drepturile și obligațiile asumate de părțile contractante fiind cele specifice contractului de vânzare - cumpărare și nu celui de împrumut.
S-a reținut că depoziția martorei, care a redactat contractul intitulat "contract de împrumut cu clauză penală", care a perceput în mod direct voința reală a părților contractante și a transpus voința reală a părților contractante în înscrisul redactat de aceasta, precum și depoziția martorului, prezent la data redactării convenției de către avocat, care confirmă voința reală a părților contractante de a încheia contractul de vânzare - cumpărare, reclamanta oferindu-i și martorului, la acea dată, imobilul spre vânzare. Depozițiile celor doi martori sunt în deplină concordanță cu cea a martorului, martor în prezența căruia s-a redactat înscrisul datat 03.09.1997, care la rândul său confirmă natura contractului intervenit între părți și obligația asumată de reclamantă de a întabula dreptul de proprietate în favoarea cumpărătorilor.
Pe de altă parte, dovada intenției vânzării imobilului de către reclamantă în perioada încheierii convenției rezultă din anunțurile publicate în ziarele locale, anunțuri prin care oferă spre vânzare imobilul în litigiu. De asemenea, împrejurarea că toate contractele de furnizare a utilităților aferente imobilului în litigiu sunt încheiate pe numele pârâtului denotă faptul că între părți a intervenit o promisiune de vânzare - cumpărare.
Plata prețului imobilului din litigiu către Primăria BMs -a făcut de către pârâți, conform chitanțelor de plată depuse în original. Reclamanta, anterior promovării acțiunii, a achitat ultima tranșă din prețul imobilului la Primăria B M și impozitul aferent imobilului pentru anul 2006 și totodată a recurs la procedura ofertei reale de plată pentru a restitui pârâților suma achitată cu titlu de preț al imobilului Primăriei B M, plus suma de 40.000.000 lei ROL, înscrisuri constituitepro cauza. Intimații pârâți, pe calea procedurii ofertei reale de plată, au consemnat la dispoziția apelantei - reclamante sumele achitate de aceasta anterior promovării acțiunii, ultima tranșă din prețul imobilului stabilit în contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu Primăria B M și impozitul aferent anului 2006.
Tribunalul a reținut că deși eroarea obstacol poate fi dovedită prin orice mijloace de probă, nu s-a dovedit de către reclamantă faptul că a fost în eroare cu privire la natura contractului încheiat, aspect ce rezultă din probele testimoniale, înscrisul datat 03.09.1997 și plângerea penală.
În baza înscrisului datat 03.09.1997 intervenit între părțile contractante reclamanta a declarat că nu are nici un fel de pretenție bănească sau materială față de pârâți, a consimțit la întocmirea actelor pentru a locui în imobilul din litigiu și s-a obligat ca după zece ani să încheie contractul în formă autentică. Împrejurarea că o persoană nu știe să citească și să scrie nu echivalează cu lipsa discernământului sau a consimțământului. Prin procura autentificată în fața notarului public reclamanta și-a dat consimțământul și l-a împuternicit pe pârât să cumpere imobilul, aspect ce relevă în plus drepturile și obligațiile asumate de părți, reclamanta predând contractul de închiriere a imobilului în original pârâților în 15.02.1997. Martorii și au perceput personal faptul că reclamanta și-a însușit clauzele contractuale, exprimându-și liber și expres consimțământul de a vinde imobilul după expirarea termenului prohibitiv, fiind dat cu intenția de a produce efecte juridice, sens în care l-a împuternicit pe intimat să cumpere imobilul în numele său, cedând folosința imobilului.
În sfârșit, s-a reținut că interdicția de înstrăinare, prevăzută de art. 9 din Legea 112/1995 privește transferul efectiv al proprietății prin acte între vii, nu afectează valabilitatea unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare cum este cea din cauza de față.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea în tot a deciziei recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9.proc. civ.
În motivarea recursului a arătat că n anul 1997 încheiat cu pârâții un contract de împrumut cu clauză penală, prin care se prevedea că valoarea împrumutului este de 40 milioane ROL, plus suma echivalentă a prețului imobilului ce urma să fie achiziționat de către reclamantă, în temeiul Legii nr. 112/1995.
La data semnării contractului intimații i-au achitat 20 milioane ROL, obligându-se ca în termen de o lună să plătească restul de bani și să facă totodată dovada achitării prețului imobilului. Prin contract, reclamanta a fost de acord să cedeze intimaților dreptul de folosință asupra imobilului din B M,-, pe o perioadă de 10 ani. Din cauza stării de sănătate și a problemelor familiale (soțul a decedat), a fost de acord să-i împuternicească pe creditori să o reprezinte și să îndeplinească în numele și pe seama ei toate formalitățile necesare cumpărării imobilului.
Susține că încheierea contractului de vânzare-cumpărare imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, între Primăria Municipiului B M, pe de o parte și reclamanta cumpărătoare, pe de altă parte, a avut loc în anul 2000. Acesta prevede că valoarea imobilului este dată de suma plătită în avans, de 6 678 069 ROL și restul sumei de 60 093 000 ROL, care urmează a fi plătită în rate lunare, până în luna a zecea a anului 2010.
Constatând că prețul imobilului nu a fost achitat integral, reclamanta a procedat la plata restului de rate rămase restante, în valoare de 24 milioane ROL, precum și la plata impozitului restant pe imobil, în valoare de 10 milioane ROL. În același timp, prin executor judecătoresc a achitat prin procedura reale urmate de consemnațiune, către intimați, valoarea împrumutului, mai precis sumele de bani primite efectiv: 83 milioane ROL (39 milioane ROL + avansul pe imobil + 36 milioane ROL - valoarea ratelor deja achitate), aceștia refuzând primirea sumelor.
Arată că prin cererea de chemare în judecată formulată și precizată în prezenta cauză, a solicitat instanței să dispună anularea Contractului de împrumut cu clauză penală încheiat în anul 1997, invocând drept temei al acțiunii vicierea onsimțământului reclamantei la momentul semnării contractului și eroarea asupra naturii juridice a actului pe care l-a încheiat;
Apreciază că hotărârile pronunțate sunt lipsite de temei legal, instanțele dând o interpretare eronată actului juridic dedus judecății, schimbând natura acestuia. Astfel, în mod eronat a reținut instanța de apel (ca și instanța de fond, de altfel), că acțiunea având ca obiect anularea contractului pentru eroare este prescrisă în termenul general de prescripție de 3 ani.
Consideră că ambele instanțe au făcut o confuzie între două instituții diferite ca semnificație și ca efecte juridice, respectiv între eroarea obstacol și eroarea viciu de consimțământ. In acțiune a arătat că s-a aflat în eroare cu privire la natura juridică a actului încheiat, în sensul că în toată această perioadă a avut convingerea încheierii unui contract de împrumut, iar nu a unui alt tip de contract, cu atât mai puțin a unui contract de vânzare-cumpărare. Drept dovadă, a făcut o ofertă reală urmată de consemnațiune la CEC, pe numele creditorilor, a sumei primite cu titlu de împrumut și s-a comportat ca un proprietar, achitând impozitele pe locuință.
În sfârșit, arată că nu știe să scrie și nici să citească, apreciind că instanțele ar fi trebuit să-și manifeste rolul activ și să nu țină cont de declarația martorei, în sensul că reclamantei i s-au citit toate clauzele contractuale, datorită faptului că tocmai acest martor a atestat contractul în discuție, așa încât, a declara că nu l-a citit părții, înseamnă să își invoce propria culpă profesională, or martorul trebuie să fie o persoană dezinteresată.
Fiind vorba despre o nulitate absolută, consideră că aceasta poate fi invocată oricând, nulitatea absolută fiind imprescriptibilă.
Pentru acest prim argument numai, și instanțele de judecată nu ar fi putut respinge acțiunea formulată de către reclamantă ca fiind prescrisă.
Pe de altă parte, susține că înscrisul din data de 03.09.1997, la care se face referire în ambele hotărâri și care, din punctul de vedere al instanțelor de judecată și al intimaților, probează manifestarea de voință în sensul vânzării imobilului, nu a fost analizat în contextul adecvat din punct de vedere faptic și juridic. In primul rând, instanțele nu au ținut cont de modul în care această declarație a fost luată reclamantei și familiei ei, sub presiune psihică și violență fizică, rezumându-se la a declara prescrisă orice acțiune de anulare a acestui înscris.
Mai mult, instanța de judecată, deși a aflat că Declarația din 03.09.1997 a fost dată în biroul dlui, sectorist, în condițiile în care au fost exercitate abuzuri fizice asupra fiului ei și amenințări în ceea ce o privește, în loc să analizeze posibilitatea unei sesizări din oficiu cu privire la o posibilă infracțiune de abuz în serviciu, a preferat să audieze ca martor tocmai persoana către care se îndreptau acuzațiile, respectiv pe .
Referitor la faptul că nu a atacat acest înscris din 03.09.1997, în termenul general de 3 ani de la data când a încetat violența, în primul rând arată că dacă înscrisul din 03.09.2007 ar fi valabil, atunci el nu ar putea reprezenta decât un act adițional la Contractul încheiat în 1997. Ori dacă Contractul de împrumut cu clauză penală încheiat în 1997 este nul absolut pentru eroare asupra naturii sale juridice, înscrisul din 03.09.2007 rămâne fără niciun efect juridic, pentru că el ar reprezenta o modificare a unei voințe care nu a fost valabil exprimată. Mai mult, fiind de notorietate faptul că nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, înscrisul din 03.09.2007, (dacă ar fi valabil), nu ar putea reprezenta o confirmare a Contractului din 1997.
Susține că instanța de apel în mod cu totul eronat menționează prin hotărârea recurată că prin Contractul de împrumut cu clauză penală încheiat în 1997, părțile au avut în vedere o vânzare-cumpărare, însă în nici un caz, indiferent ce interpretare s-ar da acestui contract, el nu poate fi considerat o vânzare-cumpărare. La momentul actual reclamanta este proprietara imobilului, iar înstrăinarea acestuia presupune încheierea unui Contract de vânzare-cumpărare. Faptul că instanțele au apreciat, greșit, că valoarea împrumutului reprezintă prețul imobilului, nu este de natură să nege calitatea ei de proprietar, atâta timp cât nu este de acord cu transferul dreptului de proprietate.
Cât privește natura juridică a Contractului ce face obiectul discuției subliniază că la momentul contractării a avut convingerea fermă că semnează un contract de împrumut, fără să cunoască condițiile nașterii și formării valabile a unui asemenea contract. De asemenea, nu i s-a părut a exista nici o neconcordanță între denumirea actului și clauza care le dădea dreptul intimaților să folosească imobilul, pentru reclamantă, la momentul contractării natura juridică a actului încheiat fiind aceea de contract de împrumut întrucât nu a avut nici o clipă intenția să le vândă intimaților acest imobil.
Pe de altă parte, potrivit nr. 4 din Contract, " nu se va cere restituirea timp de 10 ani " - timp în care și intimații aveau de asemenea, un drept de folosință; după 10 ani, conform acestei clauze, raporturile dintre părți încetează, așa încât reclamanta este datoare a restitui împrumutul, lucru pe care l-a și făcut, iar intimații sunt datori să-i predea imobilul, pe care în momentul de față îl dețin în mod abuziv și fără niciun titlu, dat fiind că raporturile locative dintre părți au încetat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (28-32) pârâții intimați au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Examinând hotărârea recurată și actele dosarului, Curtea reține următoarele:
În cursul lunii februarie 1997 părțile în litigiu au încheiat actul juridic denumit "Contract de împrumut cu clauză penală", prin care pârâții s-au obligat să o împrumute pe reclamantă cu suma de 4000 lei, la care se adaugă "suma necesară achitării prețului din - - nr.15" pe care reclamanta urma să o achite la. "" B M în vederea cumpărării de la stat a apartamentului în litigiu.
Prin clauze exprese s-a stipulat faptul că s-a predat reclamantei suma de 2000 lei la data încheierii contractului, diferența urmând a fi achitată până la data de 15.03.2007. Totodată părțile au prevăzut că nu se va cere restituirea împrumutului acordat timp de 10 ani; în schimb, reclamanta s-a obligat să cedeze pârâților dreptul de folosință asupra imobilului cu posibilitatea acestora de a efectua lucrări de amenajare și întreținere, ori alte investiții fără a cere acordul reclamantei, inclusiv pentru stabilirea sediului firmei deținute de pârâți.
Totodată, potrivit clauzei penale inserate în art. 5 din contract, "după 10 ani, debitoarea se obligă ca în contul sumei astfel încasate să transmită dreptul de proprietate asupra casei în favoarea creditorilor, prețul casei fiind considerat ca achitat în suma de mai sus și fără a mai emite pretenții suplimentare, indiferent care vor fi prețurile caselor la acea dată".
În vederea cumpărării imobilului de la stat, părțile au convenit ca, în baza unei procuri speciale autentice, pârâtul să procedeze la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu, în numele și pe seama reclamantei. În baza acestei procuri speciale, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 454/28.09.2000, reclamanta a cumpărat de la Primăria B M, imobilul din litigiu, cu prețul de 66.771.069 ROL pentru apartament și 10.139.870 ROL pentru boxă, din care s-a achitat la momentul contractului un avans în cuantum de 6.678.069 ROL, urmând ca diferența să se achite în rate lunare în termen de 10 ani.
Ulterior, prin înscrisul sub semnătură privată încheiat între părți la data de 3.09. 1997, reclamanta a declarat că nu mai are nici o pretenție "materială sau bănească" de la pârâți, menționând că urmează ca după 10 ani să întocmească actele prevăzute în contract, ceea ce înseamnă că obligația contractuală ce trebuia executată de către reclamanta recurentă în baza contractului încheiat de părți era de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâților, prețul fiind achitat de pârâți prin sumele de bani plătite în cursul anului 1997.
Potrivit art.969 civ, contractul are forță obligatorie între părțile contractante, dând naștere la obligații ce trebuie executate întocmai potrivit clauzelor contractuale.
Reclamanta recurentă a solicitat anularea contractului încheiat în anul 1997, invocând vicierea consimțământului său la momentul semnării contractului și eroarea asupra naturii juridice a actului pe care l-a semnat, deși dovada intenției vânzării imobilului de către reclamantă în perioada încheierii convenției a rezultat și din anunțurile publicate în ziarele locale, cât și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art.18 din Decretul nr.167/1958, instanțele judecătorești sunt obligate, ca din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris. Prin urmare, aplicarea din oficiu a prescripției extinctive este obligatorie pentru instanțe.
Problema care se ridică în speță este aceea a stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, raportat la dispozițiile art.7 alin.1 și art.9 din Decretul nr.167/1958. Astfel, cu privire la data începerii curgerii prescripției extinctive se disting două momente: data cunoașterii cauzei care atrage anularea - moment subiectiv - și data când s-au împlinit 18 luni de la încheierea actului juridic - moment obiectiv.
Cum actul juridic a fost încheiat în anul 1997, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă cel mai târziu după 18 luni de la această dată, astfel că soluția de admitere a excepției prescripției este legală și temeinică, raportat la dispozițiile art.9 din actul normativ citat: "prescripția dreptului la acțiunea în anularea unui act juridic pentru violență începe să curgă de la data când aceasta a încetat, iar în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescriția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însăcel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului".
În sfârșit, nu este întemeiată nici critica privind lipsa rolului activ al instanței, având în vedere că reclamanta nu știe să scrie și nici să citească.
Așa cum au reținut și primele instanțe, contractul în discuție a fost întocmit de avocat, care a fost audiat ca martor și a relatat că actul juridic a fost citit părților, iar reclamanta a înțeles semnificația și efectele juridice ale actului pe care l-a semnat, împrejurare menționată, de altfel și în finalul actului încheiat.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare reglementat de art. 304 pct.9 proc.civ.
Recurenta a invocat și dispozițiile art. 304 pct.8 proc.civ. însă nici acest caz de modificare nu se verifică, instanțele dând o corectă calificare juridică acțiunii promovate de reclamantă.
În consecință, recursul fiind nefondat, va fi respins în temeiul art.312 alin.1 proc.civ. nefiind prezent nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.304 proc.civ.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 proc.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimaților suma de 3000 lei,cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocațial justificat cu împuternicirea avocațială și chitanța depuse la dosar (33,35, recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 223/A din 18 sept. 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimaților și suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
- - - - - -
GREFIER
Red.AR
Dact./2ex.
19.03.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
Către,
,
B M,-, jud.
Răspunzând cererii trimisă de. la data de 6 martie 2009, vă comunicăm alăturat o copie de pe Decizia civilă nr. 365/R/23 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-.
Întocmit:
GREFIER
Verificat:
GREFIER DE SECȚIE
C-N, la 20 martie 2009
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
