Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - acțiune în constatare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA NR. 392

Ședința public din 30 martie 2009

PREȘEDINTE: Andrianu Virgil

Judector: - -

Judector: - -

Grefier: - -

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta"" de, cu sediul în comuna de, județul S, împotriva sentinței nr. 110 din22 ianuarie 2009, pronunțat de Tribunalul Suceava - Secția civil, în dosarul nr-.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința public din 24 martie 2009, susținerile prților fiind consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat, care face parte integrant din prezenta decizie și când, pentru a da posibilitatea aprtorului pârâtei recurente s depun la dosar concluzii scrise, în baza art. 156 alin. 2 din Codul d e procedur civil, pronunțarea s-a amânat pentru astzi, 30 martie 2009.

Dup deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de faț, constat:

Prin acțiunea adresat Tribunalului Suceava - Secția civil și înregistrat la data de 7.11.2008, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta "" de, județul S, a solicitat s se constate c activitatea sa la acest angajator a început la data de 21.07.2006 și nu la data de 1.09.2006, s se dispun rectificarea datei angajrii în carnetul de munc, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor ctre Casa Județean de Pensii S pentru lunile iulie - august 2006, noiembrie - decembrie 2007 și ianuarie 2008, obligarea pârâtei la plata contribuției la Agenția Județean pentru Ocuparea Forței de Munc S pentru lunile restante, cu cheltuieli de judecat.

Ulterior, la termenul din data de 18 decembrie 2008, reclamanta și-a restrâns acțiunea în sensul c a renunțat la cererea de obligare a pârâtei la plata contribuțiilor ctre Casa Județean de Pensii S pentru lunile noiembrie - decembrie 2007 și ianuarie 2008, iar la termenul din data de 22 ianuarie 2009 a artat c solicit generic obligarea pârâtei la plata contribuțiilor ctre bugetul de stat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a artat c a fost angajat la "" de, conform Contractului individual de munc înregistrat sub nr. -/26.11.2007 la Inspectoratul Teritorial d e Munc

A mai artat reclamanta c deși a început s munceasc la pârât din data de 21.07.2006 și i-au fost pltite drepturile salariale, în Contractul individual de munc anterior precizat este înscris ca dat a angajrii 01.09.2006.

Reclamanta a mai precizat c nu a fost angajat pentru o perioad de prob anterior datei de 01.09.2006, iar Contractul de munc l-a semnat la data de 21.07.2006, fr ca acesta s fie completat de angajator.

A mai artat reclamanta c în perioada 21.07.2006 - 12.10.2008 a lucrat neîntrerupt la angajator astfel încât se impune obligarea acestuia la plata contribuțiilor aferente bugetului de stat.

Legal citat, pârâta nu a depus întâmpinare, îns a fost reprezentat în instanț, reprezentantul acesteia solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca nefondat.

Prin sentința nr. 110 din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Suceava - Secția civil, a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizat, în contradictoriu cu pârâta "" de, județul

S-a constatat c raporturile de munc dintre prți au început la data de 21.07.2006 și nu la data de 1.09.2006, menționat în Contractul de munc.

S-a dispus rectificarea carnetului de munc în sensul angajrii reclamantei la societatea pârât începând cu data de 21.07.2006 în loc de 1.09.2006.

A fost obligat pârâta s vireze contribuțiile la bugetul de stat în favoarea reclamantei pentru perioada 21.07.2006 - 1.09.2006.

A fost obligat pârâta s plteasc reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecat.

Împotriva sus - menționatei sentințe civile, pârâta "" de, județul Sad eclarat recurs, încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedur civil.

În motivarea recursului, recurenta a susținut c instanța de fond a admis acțiunea reclamantei pe baza unor simple declarații, ale martorilor și și a apreciat c reclamanta a prestat munc în cadrul societții începând cu data de 21.07.2006 și nu cu data de 01.09.2006, peste toate înscrisurile doveditoare, inclusiv Contractul de munc înregistrat la ITM, reținând urmtoarele: "În situația în care Contractul individual de munc nu a fost încheiat în form scris se prezum c a fost încheiat pe o perioad nedeterminat, iar prțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de prob".

Este adevrat c vechimea în munc poate fi dovedit cu orice mijloc de prob, dar numai în situația în care angajatorul nu a încheiat un contract de munc în form scris cu angajatul.

În condițiile în care exist un asemenea contract legal încheiat și înregistrat la ITM, peste acest înscris nu se poate face nici o dovad contrar, acest înscris fiind actul determinant în stabilirea raporturilor juridice în munc dintre angajator și angajat.

Pentru ca declarațiile martorilor în cauz s poat fi luate în considerare, acestea ar fi trebuit coroborate și cu alte mijloace de prob (înscrisuri sub semntur privat, state de plat, procese verbale de constatare din partea ITM sau a altor organe de control financiar etc.).

În lipsa unor asemenea începuturi de dovad scrise simplele depoziții ale martorilor nu pot fi luate în considerare și nu pot constitui temeiuri pentru admiterea acțiunii reclamantei.

Examinând recursul de faț, curtea îl constat neîntemeiat.

Astfel, în baza actelor și lucrrilor dosarului, instanța de fond, în considerentele sentinței recurate a reținut c potrivit Contractului de munc înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Munc S sub nr. -/26.11.2007, reclamanta a fost angajat în munc de "" de, pe perioad nedeterminat, începând cu data de 01.09.2006, salariul de baz brut lunar negociat de prți fiind de 370 lei lunar.

Potrivit art. 10 din Codul muncii, Contractul individual de munc este contractul în temeiul cruia o persoan fizic, denumit salariat, se oblig s presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoan fizic sau juridic, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

De asemenea, potrivit art. 16 din actul normativ precizat anterior, ontractul individual de munc se încheie în baza consimțmântului prților, în form scris, în limba român. Obligația de încheiere a Contractului individual de munc în form scris revine angajatorului. Angajatorul persoan juridic, persoana fizic autorizat s desfșoare o activitate independent, precum și asociația familial au obligația de a încheia, în form scris, contractul individual de munc anterior începerii raporturilor de munc. În situația în care contractul individual de munc nu a fost încheiat în form scris, se prezum c a fost încheiat pe o durat nedeterminat, iar prțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de prob. Munca prestat în temeiul unui contract individual de munc îi confer salariatului vechime în munc.

S-a mai reținut c, așa cum rezult din declarațiile martorilor și, audiați de instanț, reclamanta a început s presteze munc pentru pârât începând cu data de 21.07.2006, perioad în care a primit și salariul pentru munca prestat.

Prin urmare, în baza dispozițiilor legale anterior menționate, instanța a constatat c raporturile de munc dintre prți au început la data de 21.07.2006 și nu la data de 01.09.2006, menționat în carnetul de munc.

S-a mai reținut, corect de asemenea c potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii angajatorul are obligația s acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munc aplicabil și din contractele individuale de munc.

Pe de alt parte, potrivit dispozițiilor art. 296 alin. 1 din Codul muncii vechimea în munc stabilit pân la data de 31 decembrie 2010 se probeaz cu carnetul de munc.

Faț de cele de mai sus și cum sentința recurat este legal, curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedur civil, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauz.

În baza art. 274 din Codul d e procedur civil, recurenta va fi obligat s plteasc intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecat din recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta"" de, împotriva sentinței nr.110din22 ianuarie 2009, pronunțat de Tribunalul Suceava - Secția civil, în dosarul nr-.

Oblig recurenta s plteasc intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecat din recurs.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 30 martie 2009.

Președinte, Judectori, Grefier,

Pt. președinte complet - -,

pensionat, semneaz președintele instanței.

Red.

Jud. fond

Tehnored.

Ex. 2 / 13.05.2009

Președinte:Andrianu Virgil
Judecători:Andrianu Virgil, Gheorghiu Nicolae, Surdu Oana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Suceava