Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 451/
Ședința publică din 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții pârâți, și, domiciliați în C,-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B, sector 2,- și intimata pârâtă C, cu sediul în C,-, - parter, împotriva deciziei civile nr. 349 din 12.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de locațiune și evacuare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 23 noiembrie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 30 noiembrie 2009 și 14 decembrie 2009, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 09.07.2008 reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții, și C, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere înregistrat sub nr. 2622/2623/ 08.11.2004, pentru spațiul situat în C,-, parter, evacuarea pârâților, obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosință, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că imobilul ce a făcut obiectul contractului menționat i-a fost restituit către prin Dispoziția Primarului nr.769/06.02.2008, iar conform protocolului de predare primire încheiat cu C, din data de 31.03.2008 s-a sistat chiria și chiriașii au fost înștiințați.
S-a mai învederat instanței că raportul locativ a început în noiembrie 2004, iar față de disp.art.20 alin 4 din Legea nr.10/2001 se apreciază că este nul absolut contractul sus menționat.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, dar prin concluziile formulate oral în fața instanței au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată; de asemenea, la termenul din 24.11.208 apărătorul reclamantei a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive paratei, care a decedat; totodată s-a precizat că pârâta C are calitate procesuală doar în capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere, nu și în celelalte.
Prin sentința civilă nr. 22234/08.12.2008, Judecătoria Constanțaa respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință și a admite cererea în contradictoriu cu ceilalți pârâți constatând nulitatea absolută a contratului de închiriere înregistrat sub nr.2622/2623/08.11.2004, încheiat între pârâți și dispunând evacuarea pârâților, și din imobilul situat în C,-, parter; de asemenea, au fost obligați pârâții, și la plata echivalentului lipsei de folosință, reprezentat de contravaloarea chiriei, stabilită convențional prin contractul de închiriere nr-, calculată pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2008 și data predării efective a imobilului către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că la data de 06.02.2008 a fost emisă dispoziția nr.796 a Primarului municipiului C, prin care s-a restituit în natură, către reclamantă, imobilul situat în C,-, compus din teren în suprafață de 151 mp și construcții.
Judecătoria a mai observat că Caî ncheiat cu reclamanta un Protocol de predare-primire a imobilului restituit, înregistrat sub nr.3098/31.03.2008, prin care se precizează că parterul imobilului este închiriat prin contractul nr.2622/2623/08.11.2004 de către.
Referitor la soluționarea excepției, judecătoria a constatat că PCa precizat că pârâta a decedat, situație conformată de certificatul de deces nr.898/22.03.2008, din care rezultă că această pârâtă a trecut în neființă la data de 21.03.2008.
Având în vedere susținerile părților, precum și apărările formulate de aceștia, judecătoria a constată că, deși aceste în concluziile lor avocați părților au ridicat problema lipsei calității procesuale, aceasta nu se poate pune în discuție fiind vorba despre o persoane decedată, a cărei capacitate procesuală de folosință a încetat la data decesului; în consecință, instanța a calificat excepția pusă în discuție ca fiind aceea a lipsei capacității procesuale de folosință.
Referitor la cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere înregistrat sub nr. 2622/2623/ 08.11.2004, invocându-se dispozițiile din Legea nr.10/2001, judecătoria a observat că, în conformitate cu disp. art.21 alin 4 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată până la data formulării prezentei acțiuni: "sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi."
În consecință, având în vedere că la data încheierii contractului de închiriere - 08.11.2004, se declanșase procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, ca urmare a notificării formulate de către reclamantă la data de 23.07.2001, judecătoria a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile legale menționate și, raportat la situația de fapt reținută, contractul închiriere înregistrat sub nr. 2622/2623/ 08.11.2004 este lovit de nulitate absolută, pentru nerespectarea dispozițiilor speciale prevăzute de Legea nr.10/2001.
În continuare, observând că pârâții persoane fizice nu a făcut dovada existenței vreunui titlu locativ valabil, iar în fața instanței au recunoscut că locuiesc în imobilul din litigiu, cum prerogativele dreptului de proprietate justifică acțiunea reclamantei de a solicita evacuarea pârâților care, prin comportamentul lor, tulbură exercitarea posesiei asupra bunului ce face obiectul proprietății, judecătoria a dispus evacuarea.
Pe cale de consecință, judecătoria a admis și capătul trei al cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului din litigiu, către reclamanta proprietară, sumă de bani ce va fi cuantificată prin raportare la contravaloarea chiriei convenționale, stabilită prin contractul de închiriere înregistrat sub nr. 2622/2623/ 08.11.2004, pentru perioada cuprinsă între data de la care reclamanta a dobândit posesia imobilului și data predării efective a acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții, și, invocând faptul că reclamanta nu este de acord să le acorde un termen de grație de 6 luni pentru a li-se da posibilitatea de a-și găsi o nouă locuință; la termenul din 12.06.2009, în raport de obiectul cererii deduse judecății, în conformitate cu prevederile art.282 ind.1 Cod pr.civilă, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apelul.
Prin decizia civilă nr. 349/12.06.2009, Tribunalul Constanțaa respins apelul, ca nefondat, și a obligat apelanții, către intimata reclamantă, la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul - după ce, în prealabil, a constatat că motivarea apelului nu cuprinde motive de critică a sentinței apelate, astfel că era obligat să se pronunțe, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță - a reținut că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale incidente în cauză care sancționează cu nulitatea absolută orice acte de înstrăinare sau locațiune încheiate cu nesocotirea acestor impedimente legale
Astfel, aplicarea dispozițiilor art. 21 - care constituie regula, esența și scopul Legii nr.10/2001 - implică astfel cum se statuează și prin Normele metodologice de aplicare a legi indisponibilizarea imobilelor restituibile și suspendarea oricărei proceduri legale de înstrăinare sau închiriere către alte persoane decât cele îndreptățite în temeiul legi speciale cu începere de la data intrări sale în vigoare și până la soluționarea notificări.
În cauza de față, tribunalul a constatat că notificarea deținătorilor a fost făcută în cadrul termenului prevăzut de legea de reparație astfel că închirierea ulterioară a acestui moment a imobilului este de natură să pună în discuție nerespectarea impedimentelor legale mai sus menționate; din acest punct de vedere tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale incidente în cauză care sancționează cu nulitatea absolută orice acte de înstrăinare sau locațiune încheiate cu nesocotirea acestor impedimente legale
Referitor la critica apelanților cu privire la acordarea termenului de grație, tribunalul a considerat că aceasta nu poate fi primită, deoarece facultatea termenului de grație se acordă de instanța de judecată prin hotărârea care dezleagă pricina, el neputând fi stabilit nici în cursul judecății și nici după judecarea procesului, iar acordarea acestui drept se face numai la solicitarea debitorului instanța neputând să ia această măsură din oficiu.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții, și, arătând că, până când se va clarifica situația acestui imobil de către C, vor fi nevoiți să stea în stradă.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți - pe care curtea, având în vedere poziția procesuală a pârâților de la instanțele de fond, le califică ca referindu-se la dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. -, raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, pornind de la situația că reclamanta este beneficiara unei dispoziții de restituire în natură a unui imobil care trecuse în proprietatea statului în perioada 6.03.1945-22.12.1989 pentru care a fost pusă în posesie la 31.03.2008 și că pârâții erau titularii unui contract de închiriere la 8.11.2004 (la mult timp după solicitarea de restituire formulată de reclamantă prin notificarea nr. 94907/12.07.2001), Curtea consideră că instanțele de fond au dat o dezlegare corectă tutore capetelor de cerere cu care au fost învestite.
Cu privire la solicitarea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere, curtea observă că, în privința măsurilor reparatorii, legea 10/2001 instituie principiul restituirii în natură, stabilind regula că persoanele îndreptățite vor primi înapoi chiar imobilele de care au fost deposedați abuziv (art. 1 al. 1 și art. 7). Doar când restituirea în natură nu este posibilă sau persoanele îndreptățite optează, în cazurile prevăzute expres de lege, se acordă măsuri reparatorii în echivalent.
Conform art. 2 al. 2 din Legea 10/2001 ersoanele p. ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
Este astfel reglementat exercițiul unor drepturi aparținând anumitor persoane îndreptățite la restituire, dar în acest mod, legiuitorul acceptăpremisacă anumite imobile (dintre cele care fac parte din domeniul legii) au fost preluate nu doar în temeiul unor măsuri excepționale instituite în acest scop, ci, chiar mai mult decât atât dincolo de limitele legalității instituite de regimul comunist, fără vreun titlu valabil.
Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, e regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură; de asemenea, potrivit art. 9 alin. 1 imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Corespunzător, în temeiul art. 18, ăsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent cazurile când: imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția imobilelor distruse ca urmare a unor calamități naturale; imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel; imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
În baza acestor reguli și în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, în mod corect instanțele de fond au constatat că trimiterea, în termenul legal, a notificării are ca efect indisponibilizarea bunului a cărui restituire se cere, ceea ce împiedică încheierea - în mod valabil - printre altele, a unor contracte de închiriere.
Cu privire la solicitarea de evacuare, curtea arată că acțiunea în evacuare este un mijloc juridic pus la dispoziția proprietarului unui imobil - sau titularul unui alt drept real sau de creanță, care îi conferă folosința imobilului - prin care acesta solicită instanței, după dovedirea dreptului său, să constate lipsa oricărui drept al pârâtului în baza căruia acesta să poată folosi bunul și să îl oblige pe pârât să înceteze această folosință abuzivă prin părăsirea imobilului.
După ce, în art. 23 și 24 din Legea nr. 114/1996, legiuitorul face vorbire despre diferite cauze de încetare a contractului de închiriere a locuințelor, la art. 25 se arată că evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile
Este stabilită astfel o regulă generală (aplicabilă nu doar în situația existenței unui contract de închiriere, cum s-ar putea deduce din modalitatea de reglementare ce face vorbire despre "evacuarea chiriașului"), conform căreia cel care afirmă că bunul său este folosit fără drept de o altă persoană nu poate obține încetarea acestei folosințe neautorizate decât prin intermediul instanței judecătorești.
În aplicarea principiului conform căruia nimeni nu-și poate face singur dreptate (statuat și de Legea nr. 114/1996, art. 61, conform căruia orice litigiu în legătură cu aplicarea prevederilor acestei legi se soluționează de către instanțele judecătorești), atunci când titularul este tulburat în exercitarea dreptului său de folosință/administrare a unei locuințe și nu poate obține satisfacție printr-o modalitate nejudiciară, va trebui să exercite o acțiune în justiție și să obțină o hotărâre judecătorească de condamnare; dacă, și după pronunțarea hotărârii, titularul dreptului nu obține executarea de bună voie, acesta nu poate obține prin forța lui executarea, ci va trebui să apeleze la forța coercitivă a statului pentru a realiza o executare silită.
De aceea, constatând în patrimoniul reclamantei existența unui drept subiectiv civil în virtutea căruia se poate exercita, de către titularul dreptul de proprietate, o stăpânire efectivă asupra bunului în materialitatea sa, direct și nemijlocit prin putere proprie în interes propriu, drept în temeiul căruia poate pretinde oricăror alte persoane o conduită corespunzătoare - în cazul de față să înceteze o folosință abuzivă -, în mod corect instanțele de fond au considerat justificată acțiunea în evacuare, în condițiile în care reieșea fără niciun dubiu că pârâții nu aveau niciun titlu care să confere prerogativa folosinței locuinței în cauză.
În fine, și capătul de cerere privind obligarea pârâților la contravaloarea folosinței imobilului ocupat de pârâți fără titlu este corect soluționat.
Astfel, pornind de la data intrării efective în posesia reclamantei a imobilului în cauză 1.04.2008 și prin raportare la clauzele contractului de închiriere a cărui nulitate a fost constatată, referitor la cuantumul chiriei, Curtea consideră că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a principiului îmbogățirii fără justă cauză.
De aceea, situația că între reclamantă și pârâții persoane fizice nu a existat un contract prin care să se reglementeze folosința bunului, nu este de natură să ducă la concluzia că utilizarea de către pârâți a imobilului nu ar putea constitui izvor de obligație în sarcina acestora.
. fără justă cauză este un fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului unei alte persoane fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic; din acest fapt juridic se naște obligația - pentru cel care și-a văzut mărit patrimoniul său - de a restitui, în limita acestei augmentări, către cel care și-a diminuat patrimoniul.
În situația de față se constată îndeplinirea tuturor condițiilor materiale sau juridice pentru admitereaactio in rem verso: mărirea unui patrimoniu (în cazul pârâților evitarea unor cheltuieli cu plata chiriei locuinței); micșorarea unui patrimoniu ca o consecință măririi altuia (în cazul reclamantei imposibilitatea încasării contravalorii folosinței bunului restituit) și existența unei legături de cauzalitate, ambele fenomene (sporirea și respectiv scăderea unor patrimonii) având cauză unică - folosirea abuzivă de către o persoană a bunului proprietatea reclamantei; de asemenea, se constată absența unor cauze legitime a măririi patrimoniului în detrimentul celui al reclamantei (contract, dispoziții legale sau hotărâri judecătorești) precum și absența oricărui alt mijloc a pierderii suferite în înlăturarea câștigului de care beneficiază pârâții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurenții pârâți, și, domiciliați în C,-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B, sector 2,- și intimata pârâtă C, cu sediul în C,-, -.18, parter, împotriva deciziei civile nr.349 din 12.06.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca neîntemeiat.
Obligă recurenții la plata către intimata a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
pt. gref. - -
aflată în semnează
conf. art. 261 al.2
Grefier șef,
jud.fond
jud.apel &
red.dec.jud. 18.03.2010
dact.gref./2 ex./ 19.03.2010
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase, Gabriel Lefter
