Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 454/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.454/R/2010
Ședința publică din data de 26 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTORI: Sergiu Cătălin Boboș, Denisa Băldean Ana vicepreședinte al Curții de APEL CLUJ
-
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții, C, -, și împotriva deciziei civile nr. 2460 din 12 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr- privind și pe intimații PRIN EPISCOPIA C, STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, MUNICIPIUL CNP RIN PRIMAR, - și jr.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul revizuienților, avocat cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentantul intimatei prin Episcopia C, avocat, lipsă fiind revizuienții, intimații și reprezentanții intimaților, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului C-N și Municipiul C-N prin Primar.
Procedura de citare este îndeplinită.
Cererea de revizuire este timbrată cu suma totală de 10 lei taxă judiciară timbru conform chitanțelor depuse la dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că doamna judecător a formulat cerere de abținere de la judecarea cererii de revizuire ( fila 37 dosar), cerere soluționată la acest termen prin respingerea ei ca neîntemeiată.
Reprezentantul intimatei prin Episcopia C, depune la dosar, la acest termen întâmpinare (concluzii scrise ) prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă (fila 40 din dosar ).
Instanța pune în discuția revizuienților excepția inadmisibilității cererii de revizuire, din perspectiva obiectului acesteia și a motivelor care o susțin, excepție invocată și de intimați în apărare, prin întâmpinarea depusă.
Reprezentantul revizuienților solicită respingerea excepției, apreciind că cererea de revizuire, astfel cum a fost formulată, îndeplinește condițiile de admisibilitate.
Reprezentantul intimatei prin Episcopia C, solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
În absența altor cereri sau excepții, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterile orale asupra cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuienților, avocat, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, susținând motivele cererii de revizuire expuse prin memoriul depus la dosar ( filele 24- 28 ), apreciind că prin hotărârea atacată s-a încălcat prevederile art.322 pct.2 teza I pr.civ. întrucât instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și care nu au fost puse în discuția părților.
Solicită anularea hotărârii atacate și fixarea unui termen în recurs pentru a se pune în discuția părților aspectele asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat, cu toate că nu au fost invocate din oficiu și nici puse în discuția părților.
Reprezentantul intimatei prin Episcopia C susține motivele invocate prin întîmpinarea ( concluziile scrise ) formulată, solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă; cu obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 2460/12.11.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de reclamanta prin Episcopia C, împotriva deciziei civile nr. 159/17.03.2009 Tribunalului Cluj, pronunțată, care a fost casată, fiind trimise apelurile spre rejudecare aceluiași tribunal.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este criticată hotărârea instanței de apel pentru că nu s-au aplicat direct dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, privind prevalența tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului, înlăturând dispozițiile din legislația internă ce contravin acestor dispoziții, dispozițiile încălcate din fiind, în accepțiunea reclamantei recurente art. 1 din Protocolul 1, privind protecția proprietății și art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, instanța de apel motivându-și soluția pe dreptul la un proces echitabil, prev. de art. 6 alin. 1 din Convenție, atunci când înlătură dispozițiile legislației interne referitoare la introducerea unui nou termen de prescripție după împlinirea primului, invocându-se încălcarea securității (dinamice) a circuitului civil.
Intimații au contestat posibilitatea instanței naționale de a cenzura rezonabilitatea termenului de prescripție instituit prin ordonanță de urgență, pe motiv că aceasta este atribuția exclusivă a legiuitorului, fără a observa că legiuitorul însuși a făcut acest lucru. Astfel, instituirea unui termen de prescripție este o limitare a accesului liber la justiție, care este un drept fundamental, motiv pentru care poate fi adusă doar printr-o lege sau un act asimilabil legii, conform art. 53 din Constituție.
Potrivit art. 115 alin. 6 din Constituție, ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute de Constituție. Este de remarcat că, prin G nr. 184/2002, se introduce un termen de prescripție de 6 luni pentru exercitarea unor acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute, care, în lipsa acestui termen, potrivit dreptului comun, respectiv art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, ar fi imprescriptibilă, în condițiile în care termenul de prescripție al acțiunii în anulare (pentru constatarea unei nulități relative) este de 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din același decret. Legiuitorul, abilitat conform art. 53 să statueze asupra limitărilor dreptului fundamental vizând accesul la justiție, a stabilit că acțiunile în constatarea nulității pot fi introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare, aceasta, fiind, în fapt singura limitare constituțională, cel puțin formal, sub aspectul autorității competente, limitarea introdusă până la această dată prin ordonanță de urgență fiind neconstituțională și termenul de prescripție aplicabil fiind cel prev. de art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Chiar trecând peste aceste aspecte, relevate parțial în recurs și în apel (reclamanta vorbind de imprescriptibilitate limitată prin ordonanță de urgență și legi), instanța constituțională și, în cazul legilor și ordonanțelor care nu mai sunt în vigoare, instanța națională au abilitarea să se pronunțe asupra limitelor rezonabile/nerezonabile și proporționale/neproporționale cu scopul vizat stabilite prin lege în exercitarea accesului liber la justiție. Așadar, Constituția permite legiuitorului să aducă limitări accesului liber la justiție, atâta timp cât acestea sunt rezonabile și firești pentru buna desfășurare a actului de justiție, adică atâta timp cât vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de acesta. Tocmai de aceeainstanța nu numai că poate, dar chiar are obligația, sesizată fiind cu constituționalitatea și concordanța cu tratatele privind drepturile omului a unor acte normative ce limitează accesul la justiție, să verifice rezonabilitatea condiției impuse, respectiv dacă termenul de 6 luni introdus prin ordonanță de urgență este rezonabil.
Verificând această condiție, instanța, ca și adunarea legiuitoare, ajunge la concluzia că termenul de prescripție ce limitează accesul la justiție nu este rezonabil raportat la scopul vizat (buna desfășurare a actului de justiție) întrucât, în 6 luni, așa cum susține reclamanta recurentă, aceasta nu avea posibilitatea de a inventaria bunurile preluate abuziv, fără titlu valabil de stat din patrimoniul ei și de a identifica toate cărțile funciare, colective și individuale, nou deschise în urma vânzărilor și apartamentărilor cu privire la aceste imobile.
Este adevărat că, în prezenta cauză, pârâții au fost cei ce au ridicat excepția de neconstituționalitate, invocând neconstituționalitatea legii de aprobare ce a introdus un nou termen de prescripție, însă verificarea constituționalității legii trebuie raportată și la constituționalitatea ordonanței de urgență pe care o aprobă, chiar intimații formulând apărări raportat la termenul de prescripție introdus prin ordonanța de urgență și (im)posibilitatea instanței de a cenzura caracterul rezonabil al acestuia. Reclamanta, la rândul ei, prin motivele de recurs, s-a referit la caracterul nerezonabil al termenului de prescripție introdus prin ordonanța de urgență, ce nu i-a permis identificarea bunurilor preluate fără titlu și înstrăinate în termenul prevăzut, pentru a exercita acțiunile în constatarea nulității absolute în interiorul acestui termen.
Intimații, arătând că ei au ridicat excepția de neconstituționalitate, au mai relevat în întâmpinare că instanța este limitată la motivele invocate de ei, respectiv la împrejurarea că noul termen de prescripție încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece încalcă securitatea dinamică a circuitului civil. În realitate, atunci când analizează constituționalitatea unui text de lege ce nu mai este în vigoare, respectiv concordanța sau neconcordanța unui text din legislația internă cu tratatele privind drepturile omului, instanța trebuie să aibă în vedere ansamblul împrejurărilor, fie că au fost invocate de părți, fie că au fost puse de ea în discuția părților, din oficiu, în temeiul art. 129 alin. 4. pr. civ. Reclamanta, față de soluția instanței de apel, în motivele de recurs, a invocat caracterul nerezonabil al termenului introdus prin ordonanță de urgență, investind, astfel, instanța de recurs în acest sens, iar intimații și-au și formulat apărări în această privință prin întâmpinare.
Apreciind că legea de aprobare, ce permite fostului proprietar un veritabil acces la justiție, spre deosebire de textul ordonanței de urgență supusă aprobării, ce introduce o limitare nerezonabilă raportat la scopul urmărit, este constituțională și constatând că, raportat la dispozițiile art. II din Legea nr. 48/2004, acțiunea a fost exercitată în termen, instanța de recurs a respins excepția prescripției extinctive invocată de pârâți, ca nefondată.
Întrucât instanța de apel a avut în vedere admiterea acestei excepții în soluționarea apelurilor declarate de pârâți, Curtea a admis recursul și a casat cu trimitere spre rejudecare la același tribunal.
II. Cererea de revizuire. La data de 11.12.2009, s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL CLUJ cererea de revizuire formulată de pârâții, C, și, prin care au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații prin Episcopia C, Municipiul C-N prin Primar și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, să dispună revizuirea deciziei civile nr. 2460/R/12.11.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr-, întrucât prin hotărârea pronunțată, " instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ", potrivit art.322 pct.2 teza I proc.civ.
Pentru a admite recursul obiect al dosarului cu numărul -, Curtea de APEL CLUJs -a declarat competentă a statua cu privire la constituționalitatea unui text de lege și, în consecință, l-a declarat constituțional, fără însă ca acest aspect să fi fost solicitat prin cererea de recurs și fără ca instanța să îl fi pus în discuția părților.
Revizuienții arată că au invocat, în apel, excepția de neconstituționalitate cu privire la prevederile art. 1 alin. 9 din nr.OUG 94/2000 aprobată și completată prin Legea nr. 501/2002, prin raportare la art. VI alin. 1 din nr.OUG 184/2002, precum și la art. II din Titlul II al Legii nr. 247/2005; cu privire la art. 2 din Legea nr. 48/2004 și cu privire la art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005 raportat la art. IV alin. 2 din nr.OUG 184/2002.
Prin Decizia nr. 1352/10.12.2008 a Curții Constituționale, pronunțată în dosar nr. 1262/2008, textul din nr.OUG 184/2002 a fost declarat constituțional, Curtea apreciind că nu încalcă securitatea raporturilor juridice; cu privire la art. II din Legea nr. 48/2004, Curtea Constituțională a arătat că nu este competentă să se pronunțe, întrucât textul de lege a fost abrogat anterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate, iar competențele îi sunt limitate la legile în vigoare la această dată și s-a constat neconstituționalitatea art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005, intrarea în vigoare a acestui text fiind de natură a încălca securitatea raporturilor juridice.
Imediat după repunerea cauzei pe rol, ca urmare a soluționării excepției de neconstituționalitate, revizuienții au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, ca fiind introdusă după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 501/11.07.2002.
Cu această ocazie, raportat la motivarea Curții Constituționale, în sensul că nu se poate pronunța asupra neconstituționalității unui text de lege abrogat la data judecării cauzei, revizuienții au evidențiat instanței de apel problema admisibilității acțiunii Bisericii introduse în temeiul unui text abrogat, în condițiile în care un text similar ulterior, aflat în vigoare, a fost declarat neconstituțional.
Prin Decizia civilă nr. 159/A/17.03.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, instanța de apel a arătat că nu poate împărtăși acest punct de vedere al pârâților, misiunea sa constituțională reducându-se la aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție. Chemată să se pronunțe asupra constituționalității legilor este doar Curtea Constituțională, potrivit art. 146 alin. 1, lit. a din Constituție.
Totuși, excepția prescripției acțiunii a fost admisă în virtutea posibilității pe care o au instanțele de drept comun de a da prioritate reglementărilor internaționale, față de reglementările interne, în conformitate cu art. 20 alin. 2 din Constituție. Astfel, raportat la reglementările internaționale și la jurisprudența Curții de la Strasbourg în materie, Tribunalul a apreciat că intervenirea Legii nr. 184/2004 este de natură a încălca principiul securității raporturilor juridice.
Cu toate că instanța nu a împărtășit punctul de vedere al pârâților, a pronunțat o hotărâre favorabilă, astfel încât nu a fost reiterată problema constituționalității în fața instanței superioare în grad.
Între momentul pronunțării deciziei Tribunalului și momentul introducerii cererii de recurs împotriva acesteia, soluția Tribunalului cu privire aspectul relevat a fost confirmată prin Decizia Curții Constituționale nr. 838/20091, pronunțată în vederea soluționării conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, decizie care stabilește necompetența instanțelor de drept comun de a se pronunța cu privire la constituționalitatea unui text de lege. În consecință, de la momentul publicării în Monitorul Oficial a acestei Decizii, 3 iulie 2009, ea trebuie aplicată întocmai de către instanțele de judecată.
Recurenta nu a făcut vreo referire la acest aspect, nici prin cererea de recurs și nici direct în fața instanței, deci nu a investit instanța de recurs cu soluționarea acestei probleme.
Mai mult, problema nu a fost ridicată și nu a fost pusă în discuția părților nici de către instanța de judecată, dezbaterile în fața instanței de recurs limitându-se la susținerea recursului, așa cum a fost formulat în scris, respectiv la susținerea apărărilor intimaților cu privire la motivele invocate de către recurentă.
Astfel, fără a fi fost investită cu acest aspect, instanța de recurs a procedat la analizarea constituționalității unui text de lege ce nu mai este în vigoare, depășindu-și competența.
Procedând în maniera arătată, instanța instanța a încălcat un principiu fundamental al procesului civil, și anume, contradictorialitatea, aducând prin aceasta o gravă atingere a dreptului la apărare al pârâților.
Problema competenței instanței de drept comun de a se pronunța asupra constituționalității unui text de lege care nu mai este în vigoare s-a ridicat în fața instanței de apel, care, argumentat, a respins ideea unei asemenea competențe în favoarea sa.
În fața instanței de recurs, problema nu a fost reiterată, întrucât pârâții, pe de o parte, nu au manifestat niciun interes în acest sens, iar pe de altă parte, a intervenit Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009, pronunțată în vederea soluționării conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice.
Desigur, dacă instanța de recurs ar fi pus în discuția părților problema constituționalității textelor de lege la care s-a făcut referire, respectiva posibilității sale de a se pronunța cu privire la aceasta, revizuienții susțin că ar fi avut posibilitatea de a-și formula apărările prin prisma dispozițiilor Curții Constituționale citate mai sus.
Simpla împrejurare că au susținut această idee în fața instanței de apel nu poate conduce la instituirea unei prezumții absolute, în sensul că au păstrat în continuare aceeași poziție. De aceea, în virtutea rolului său activ și a principiului nemijlocirii, instanța de recurs ar fi trebuit fie să pună împrejurarea în discuția părților, din oficiu, fie să se rezume la a se pronunța exclusiv asupra aspectelor invocate de către părți.
Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție: "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Astfel, de la data de 3 iulie 2009, Decizia la care se face referire a devenit obligatorie și pentru instanța chemată să judece recursul Bisericii. De aceea, declarându-se competentă să se pronunțe asupra constituționalității unui text de lege abrogat, Curtea de APEL CLUJ se face vinovată nu doar de încălcarea Deciziei Curții Constituționale, ci și de încălcarea Constituției.
Având în vedere faptul că întreaga hotărâre din recurs se centrează în jurul unui aspect care nu a fost invocat de către părți și nici nu s-a pus în discuție de către instanță din oficiu, se concluzionează că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, motiv pentru care se impune schimbarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul arătat prin prezenta.
În drept, au fost invocate expres prevederile art. 322, pct. 2.proc.civ.
III. Soluționarea cererii de revizuire. Apreciind asupra prezentei cereri de revizuire, din perspectiva condițiilor legale de admisibilitate, Curtea constată că acestea nu se verifică în privința hotărârii care face obiectul revizuirii și a motivului care fundamentează revizuirea.
1. Referitor la obiectul revizuirii, astfel cum a fost acesta determinat de legiuitor prin dispozițiile art. 322 alin. 1.proc.civ. Curtea reține că poate fi supusă revizuirii o hotărâre a instanței de recurs"atunci când evocă fondul",consecutiv admiterii recursului și casării cu reținere (art. 312 alin. 4.proc.civ.), ori prin hotărârea dată asupra recursului, în ipoteza în care la judecarea căii de atac au fost produse înscrisuri noi, de natură a influența elementele de fapt ale judecății.
Aplicând raționamentula contrario, nu pot fi atacate în procedura revizuirii acele hotărâri ale instanței de recurs prin care s-a respins recursul, fără însă să se fi produs probe noi care să oblige instanța la o reevaluare a stării de fapt și nici hotărârile prin care s-a admis recursul dar instanța a dispus casarea cu trimitere ori s-a pronunțat pe o excepție cu caracter absolut, fără a evoca fondul.
Decizia a cărei revizuire se cere a fost pronunțată de o instanță de recurs, prin această decizie s-a admis recursul însă nu s-a evocat fondul, pronunțându-se soluția casării cu trimitere la același tribunal, în esență pentru că s-a avut în vedere excepția prescripției extinctive în soluționarea apelurilor or, această excepție este, potrivit instanței de recurs, nefondată, acțiunea reclamantei fiind exercitată în termen întrucât Legea nr.48/2004,care aprobă G nr.184/2002,este constituțională,conferind fostului proprietar un veritabil acces la justiție.
Ca atare, în raport cu dispozițiile legale mai sus invocate, cererea de revizuire este inadmisibilă.
2. Cu privire la motivul de revizuire susținut, art. 322 pct. 2 teza I proc.civ. instanța"s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut -",Curtea reține că în interpretarea pe care doctrina și jurisprudența au dat-o în mod constant acestui text de lege, ipoteza normei vizează o nesocotire a principiului disponibilității, apreciată în raport cu pretențiile formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, de pârât prin cererea reconvențională, de terți sau de părți prin cereri incidente, cum sunt cererile de intervenție.
Sunt vizate, așadar, numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății, acesta fiind elementul determinat al interdicției instituite prin art. 129 alin. 6.proc.civ. iar nu cauza cererii sau mijloacele de apărare, instanța având dreptul de a pune în discuție temeiuri de drept neinvocate prin cerere sau excepții absolute.
Prin decizia supusă revizuirii, instanța de recurs s-a pronunțat asupra constituționalității unui text de lege, în condițiile în care aceasta problemă a fost ridicată exclusiv în fața instanței de apel, nu și prin motivele de recurs.
În raport cu exigențele art. 322 alin. 1 pct. 2.proc.civ. această împrejurare nu poate constitui motiv de revizuire pentru că instanța de recurs a verificat constituționalitatea unui text de lege în limitele cadrului procesual stabilit inițial de părți, prin cererea de chemare în judecată, mai mult, este vorba de o excepție absolută, care a făcut obiect al dezbaterilor în apel.
Cât privește pretinsa nesocotire a dreptului la apărare, indiscutabil acesta nu poate fi circumscrisă motivelor reglementate de art. 322 pct. 2.proc.civ. ale cărui dispoziții sunt de strictă și limitată aplicare, fără a exista posibilitatea unei interpretări extensive.
Față de cele ce preced, constatând că prezenta cerere de revizuire nu îndeplinește condițiile referitoare la obiect și la motivele ce pot susține această cale extraordinară de atac, văzând și dispozițiile art. 326.proc.civ. Curtea o va respinge.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 26 februarie 2010, intimata a cerut să fie obligați revizuienții la plata cheltuielilor de judecată, fără a preciza elementele constitutive și cuantumul acestor cheltuieli, mai mult decât atât, fără a le dovedi.
În consecință, aplicând dispozițiile art. 274.proc.civ. Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire declarată de revizuienții, C, și, împotriva deciziei civile nr. 2460 din 12 noiembrie 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Respinge ca neîntemeiată cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Cătălin Boboș, Denisa Băldean Ana
--- - - - -
GREFIER
Red.BD/dact.MM /7 ex.
12.aprilie 2010
Președinte:Sergiu Cătălin BoboșJudecători:Sergiu Cătălin Boboș, Denisa Băldean Ana
