Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 465/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 465/R-CM
Ședința publică din 11 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Badea președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana Nanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanta "", cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1258/CM din data de 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din data de 2 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la 9 martie 2009 și ulterior astăzi 11 martie 2009, când în urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2006, reclamanta Pac hemat în judecată pe pârâta pentru a fi obligată la plata sumei de 328.055.991 lei vechi, reprezentând contravaloare mărfuri lipsă în gestiune, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a fost angajata sa în funcția de gestionar, iar la data de 4.10.2004, cu ocazia unei inventarieri, a rezultat o lipsă în gestiunea acesteia de 324.129.921 lei vechi, recunoscută de către pârâtă, care s-a obligat să o plătească. Reclamanta a formulat și plângere penală pentru infracțiunea de delapidare.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1258/CM/10 noiembrie 2008, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la inventarierea efectuată în data de 4.10.2004, în gestiunea pârâtei exista o lipsă de 324.129.921 lei vechi, la data de 9.11.2004, i-a emis decizia de imputare nr.548 prin care i-a imputat suma de 686.343.575 lei vechi, reprezentând prejudiciu; ca urmare plângerii penale formulată împotriva pârâtei, prin hotărâre penală, aceasta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 34.619,27 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor lipsă în gestiune.
S-a reținut că reclamanta și-a recuperat prejudiciul prin hotărârea penală ce are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, iar actualizarea sumei nu se impune, deoarece reclamanta nu și-a completat acțiunea introductivă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că în mod greșit, contrar recunoașterii chiar a pârâtei, cu privire la sumele pe care le datorează reclamantei, instanța a respins acțiunea, apreciind că prejudiciul a fost acoperit ca urmare a exercitării acțiunii penale.
S-a arătat că în conformitate cu concluziile expertizei contabile efectuate în cauza penală, a rezultat că pârâta i-a cauzat societății reclamante un prejudiciu de 67.425,2 lei, din care 32.805,5 lei reprezintă lipsă marfă, iar 34.619,7 lei reprezintă mărfuri livrate la clienți înscrise în facturi fictive.
Prin decizia de imputare nr.548/9.11.2004, i s-a imputat suma de 34.619,7 lei, urmând ca diferența să fie recuperată prin angajarea răspunderii materiale a pârâtei, astfel că numai o parte din prejudiciul total produs societății în cuantum de 64.725,2 lei s-a recuperat pe calea procesului penal, diferența urmând să se recupereze pe calea răspunderii civile materiale.
Recursul este fondat.
Prin declarația de la fila 10 pârâta a recunoscut că a produs reclamantei un prejudiciu de 678.543.572 lei vechi, întrucât are o lipsă de marfă în gestiune în sumă de 324.129.921 lei vechi și a întocmit facturi fictive în valoare de 362.213.651 lei vechi.
Prin sentința penală nr.1115/24 aprilie 2007, definitivă, a fost obligată să plătească către reclamantă suma de 34.619,27 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloarea facturilor fictive, prejudiciu produs prin infracțiune, și s-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea mărfurilor lipsă, faptă pentru care urmează a se angaja răspunderea materială în vederea acoperirii prejudiciului.
Pentru acest din urmă prejudiciu, reprezentând lipsă mărfuri din gestiune, s-a formulat acțiunea de față, astfel încât în mod greșit prima instanță de fond a reținut că reclamanta și-a recuperat întreg prejudiciul printr-o hotărâre penală ce are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.
În speță, prejudiciul a fost dovedit prin procesul verbal de inventariere și expertiza contabilă efectuată în procesul penal, astfel că prejudiciul de 328.055.991 lei vechi reprezentând lipsă mărfuri în gestiune, actualizat, este de 43.884,5 lei noi, conform expertizei judiciare contabile efectuată de instanța de fond, avându-se în vedere că potrivit dispozițiilor art.270 Cod procedură civilă, în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, caz de răspundere în care cel răspunzător este dator să acopere atât prejudiciul efectiv, cât și foloasele nerealizate.
Culpa pârâtei este prezumată conform art.1082 Cod civil, text care se aplică potrivit acelorași dispoziții ale art.270 Codul muncii, care statuează că răspunderea patrimonială a salariaților se angajează potrivit normelor și principiilor răspunderii civile contractuale.
În consecință, constatându-se că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza prin respingerea acțiunii, pe considerentul că reclamanta și-ar fi recuperat prejudiciul pe calea acțiunii penale, se va admite recursul și se va modifica în tot sentința, în sensul că se va admite acțiunea și în temeiul dispozițiilor art.270 Codul muncii, va fi obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 43.884,5 lei contravaloare lipsă mărfuri în gestiune.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă "", împotriva sentinței civile nr.1258/CM din data de 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta.
Modifică în tot sentința în sensul că admite acțiunea și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 43.884,5 lei.
Obligă pe intimată să plătească recurentei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Șt.,
Grefier,
Red./25.03.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ștefan BadeaJudecători:Ștefan Badea, Ion Rebeca, Georgiana Nanu