Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea 5/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

CAMERĂ DE CONSILIU

ÎNCHEIERE NR. 5/CM

Ședința din data de 15 ianuarie 2008

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - - -

S-au luat în examinare cererile de abținere formulate de:

1.și, judecători la ribunalul Constanța - Secția civilă,

2., și, judecători la ribunalul Constanța - Secția civilă,

3., judecător la ribunalul Constanța - Secția civilă,

4., I, I, și, judecători la ribunalul Constanța - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

5., G, și I, judecători la ribunalul Constanța - Secția penală,

în soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, - -, - -, - -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Finanțelor Publice, ce formează obiectul dosarului civil nr- al Tribunalului Constanța (conflict de muncă - drepturi bănești - indexare).

La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.

Prezentele cereri se judecă fără citarea părților, potrivit art. 31 alin. 1 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererilor de abținere.

CURTEA

Asupra cererilor de abținere constată următoarele:

1. La data de 22 noiembrie 2007 judecători și au formulat cerere de abținere în soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, - -, - -, - -, a, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, ce formează obiectul dosarului civil nr- al Tribunalului Constanța (conflict de muncă - drepturi bănești - indexare).

În motivarea cererii de abținere d-nii judecători au învederat faptul că sunt părți într-o cauză asemănătoare cu cea care se judecă, respectiv dosarul nr-, invocând dispozițiile art. 26 și 27 alin.1 pct. 4 Cod procedură civilă.

2. La data de 22 noiembrie 2007 d-nii judecători, -, și au formulat cerere de abținere în soluționarea dosarului nr- al Tribunalului Constanța, motivat de faptul că pe rolul aceleiași instanțe se află o pricină asemănătoare cu cea care se judecă (dosar -) și în care au calitatea de reclamanți, fiind incidente dispozițiile art. 26 și 27 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă.

3. La data de 22.11.2007 doamna judecător a formulat cerere de abținere în soluționarea dosarului nr- al Tribunalului Constanța motivat de faptul că pe rolul aceleiași instanțe are o pricină asemănătoare cu cea care se judecă și în care are calitatea de reclamantă (dosarul nr- al Tribunalului Constanța ), fiind incidente în cauză dispozițiile art. 26 coroborat cu art. 27 pct. 4 Cod procedură civilă.

4. La data de 20 noiembrie 2007 d-nii judecători -, I, I, și au formulat cerere de abținere în soluționarea dosarului civil nr- motivat de faptul că au calitatea de reclamanți într-o cauză care are același obiect, rtespectiv - aflată în prezent pe rolul Tribunalului Constanța, invocând dispozițiile art.26 și 27 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă.

5. judecători, G, și I au formulat cerere de abținere în soluționarea dosarului civil nr- al Tribunalului Constanța întrucât au calitatea de reclamanți într-un proces, având același obiect, respectiv dosarul nr-, invocând dispozițiile art. 26 - 27 Cod procedură civilă.

Cererile de abținere au fost înaintate, spre competentă soluționare, Curții de APEL CONSTANȚA, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-.

În vederea soluționării cererilor de abținere, potrivit măsurilor dispuse pentru primul termen de judecată, a fost atașat tabelul nominal întocmit la data de 7 ianuarie 2008 de către referentul compartimentului resurse umane, cuprinzând numele judecătorilor de la ribunalul Constanța.

Analizând cererile de abținere formulate constată că au fost dovedite motivele de incompatibilitate prevăzute de dispozițiile art. 26 coroborat cu art.27 pct. 1 și 4 Cod procedură civilă și urmează să admită cererile de abținere formulate în cauză de toți judecătorii Tribunalului Constanța.

În raport de considerentele reținute și având în vedere și dispozițiile art. 33 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează ca dosarul să fie înaintat la ribunalul Tulcea în vederea soluționării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DESPUNE:

Admite cererile de abținere formulate de:

1.și, judecători la ribunalul Constanța - Secția civilă,

2., și, judecători la ribunalul Constanța - Secția civilă,

3., judecător la ribunalul Constanța - Secția civilă,

4., I, I, și, judecători la ribunalul Constanța - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

5., G, și I, judecători la ribunalul Constanța - Secția penală,

în soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, - -, - -, - -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA, Ministerul Finanțelor Publice, ce formează obiectul dosarului civil nr- al Tribunalului Constanța (conflict de muncă - drepturi bănești - indexare).

Înaintează dosarul la ribunalul Tulcea spre soluționare.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Red./dact. înch. gref. -

22.01.2008/3 ex.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

CĂTRE,

TRIBUNALUL TULCEA

Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA, având ______file, la care este atașat dosarul nr- al Tribunalului Constanța (37 file), întrucât prin Încheierea nr.5/CM/15.01.2008 Curtea a admis cererile de abținere formulate de toți judecătorii Tribunalului Constanța și a înaintat cauza spre soluționare Tribunalului Tulcea.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în constatare jurisprudenta. Încheierea 5/2008. Curtea de Apel Constanta