Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 5119/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.8491/2008
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5119/
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată " " -, împotriva sentinței civile nr.5912 din data de 25.09.2008, cât și împotriva încheierii din data de 29.05.2008, prin care s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, ambele pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6906/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - având ca obiect "acțiune în constatare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-intimată " " -, prin avocați, d-nele și -., cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 35 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 21.11.2008 și intimata, personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 15.06.2009, ca urmare a dispozițiilor încheierii de ședință din data de 02 iunie 2009, relațiile solicitate din partea Oficiului Poștal nr.69 din B, respectiv Nota informativă a factorului poștal și copia cărții de identitate a acestuia.
Recurenta-intimată " -, prin avocat, având cuvântul, în ceea ce privește probele depuse, solicită a se constata faptul că din declarația factorului poștal rezultă că scrisoarea recomandată a fost introdusă în cutia poștală a intimatei-contestatoare. În raport de acest răspuns, recurenta-intimată, prin avocat, arată că înțelege să solicite efectuarea unei adrese la Oficiul Poștal nr.69 pentru a ne transmite copia Borderoului privind scrisorile recomandate, din care să rezulte data la care a fost trimisă scrisoarea.
Intimata-contestatoare, având cuvântul, arată că scrisoarea recomandată cu confirmare de primire nu poartă semnătura sa, astfel că nu vede utilitatea efectuării adresei solicitate de către recurenta-pârâtă, prin avocat.
Recurenta-intimată, prin avocat, având cuvântul, arată că înțelege să insiste în efectuarea acestei adrese, întrucât, chiar dacă nu a semnat de primire dovada respectivă, nu înseamnă că nu a și primit-o, cu atât mai mult cu cât nu se contestă data de primire - 13.07.2007, așa cum rezultă din declarația părții.
Intimata-contestatoare, având cuvântul, arată că de vreme ce nu a primit dovada, asta nu înseamnă că scrisoarea recomandată s-a aflat în cutia poștală.
Curtea, după deliberare, apreciază ca nefiind utilă cererea recurentei-intimate privind efectuare a unei adrese către Oficiul Poștal nr.69 din B, în sensul solicitat, urmând ca, pe baza probelor de la dosar, să se stabilească data de la care începe să curgă termenul pentru formularea contestației.
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea, respectiv combaterea, motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-intimată " " -, prin avocat, având cuvântul, în ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 29.05.2008, prin care s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, solicită, în principal, admiterea acestuia și casarea încheierii atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond, în vederea audierii factorului poștal, iar în subsidiar, solicită admiterea excepției tardivității introducerii acțiunii.
Astfel, arată că nu poate fi primită susținerea intimatei-contestatoare, în sensul că nu ar fi primit această comunicare, întrucât, în opinia sa, chiar dacă nu s-a semnat confirmarea de primire, aceasta nu înlătură dovada că partea a primit scrisoarea recomandată. Mai mult decât atât, solicită a se avea în vedere adresa nr.23/22.01, precum și declarația factorului poștal, din care rezultă faptul că a introdus în cutia de scrisori a reclamantei scrisoarea recomandată.
Față de aceste probe, consideră recurenta-intimată, coroborate cu cele două declarații ale intimatei-contestatoare, rezultă fără putință de tăgadă faptul că scrisoarea a fost trimisă la destinatar, existând totodată și dovada de primire a acesteia.
Mai arată că intimata-contestatoare a invocat faptul că a formulat două petiții, la data de 30.07.2007, respectiv la data de 06.09.2007, urmare acestui fapt primind răspuns de la, la data de 17.10.2007, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că, la data de 12.07.2007, contractul său individual de muncă a încetat, în baza dispozițiilor art. 55 lit. "b" din Codul muncii, prin acordul părților, ci nu în baza art. 55 lit. "c" din Codul muncii, prin demisie.
În atare situație, termenul de 30 de zile a început să curgă de la această dată, respectiv de la datad de 17.10.2007, având în vedere că acesta este momentul luării la cunoștință de conținutul deciziei și de temeiul de drept în baza căruia raporturile de muncă au încetat.
Așa fiind, afirmația intimatei-contestatoare, care susține că termenul de 30 de zile începe să curgă de la data de 21.01.2008, întrucât acela ar fi fost momentul la care ea ar fi luat cunoștință de conținutul deciziei, este nefondată, în condițiile în care aceasta, în cuprinsul cererii introductive a menționat că la data de 17.10.2007 a luat cunoștință de motivul de drept care a stat la baza încetării raporturilor sale de muncă.
Având în vedere cele arătate, solicită a se constata faptul că prima instanță nu s-a pronunțat deloc cu privire la aceste aspecte, iar în cazul în care le-a înlăturat, nu a arătat care au fost motivele care au stat la baza înlăturării lor.
Pentru aceste considerente, față de cele înserate în cuprinsul motivelor de recurs, recurenta-intimată " " -, prin d-na avocat, concluzionează în sensul admiterii recursului, solicitând, în principal, casarea încheierii atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, cu consecința modificării încheierii, cât și a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Totodată, recurenta-intimată " " -, prin d-na avocat -., mai arată că instanța de fond, prin soluția dată, a schimbat natura juridică a cauzei deduse judecății, apreciind că raporturile de muncă au încetat în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. "c" Codul muncii, prin demisie, ci nu în baza dispozițiilor art. 55 lit. "b", prin acordul părților, fără a avea în vedere cererea introductivă a reclamantei, prin care ea însăși a arătat că raporturile de muncă au încetat prin acordul părților și fără a avea la dosar vreun element în sensul dispozițiilor art.55 lit. "c" din Codul muncii.
Susține că faptul că, ulterior datei de 12.07.2007, reclamanta s-ar fi aflat ocazional la sediul angajatorului, nu prezintă nicio relevanță și nu poate fi calificată drept perioadă de preaviz, întrucât cererea fusese acceptată de către angajator în temeiul dispozițiilor art.55 lit. "b" din Codul muncii, acesta fiind și motivul pentru care, imediat după înregistrarea acestei cereri, atribuțiile reclamantei au fost preluate de către alt salariat, așa cum reiese și din declarația martorului reclamantei audiat în cauză.
Față de aceste considerente, recurenta-pârâtă " " -, prin avocat d-na -., concluzionează în sensul admiterii recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata-contestatoare, având cuvântul, arată că la data de 12.07.2007, fără acordul angajatorului, a înregistrat cererea de încetare a contractului spu individual de muncă, în temeiul dispozițiilor art.55 lit. "b" din Codul muncii, iar, cu excepția numărului de înregistrare, angajatorul nu a făcut nicio mențiune, astfel că ea a efectuat perioada de preaviz de 15 zile calendaristice, conform contractului individual de muncă și a semnat condica de prezență, însă nu poate face dovada acestui lucru, întrucât aceasta nu există, considerând că relațiile se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe.
Mai mult decât atât, solicită a se constata faptul că angajatorul nu a acceptat încetarea raporturilor de muncă în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. "b" din Codul muncii și că nu a existat o altă cerere față de cererea depusă la dosar, respectiv cea de demisie.
Așa fiind, întrucât nu a existat o înțelegere cu angajatorul privind încetarea raporturilor de muncă, în nici un fel, intimata-contestatoare precizează că a înțeles să înceteze raporturile prim demisie, prima sa cerere nefiind acceptată.
Față de aceste considerente, față de cele înserate în cuprinsul întâmpinării, intimata-contestatoare concluzionează în sensul respingerii recursului, cu consecința menținerii sentinței atacate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.5912 din data de 25.09.2008, pronunțată în dosarul 6906/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a-VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC. - și, în consecință, a anulat decizia nr. 68/07.08.2007, emisă de intimată.
Totodată, a constatat că raportul juridic de muncă a încetat prin demisie în baza art. 79 alin. 7 din Codul muncii.
De asemenea, a obligat intimata să rectifice carnetul de muncă al contestatoarei, cu privire la data și temeiul încetării contractului individual de muncă.
A luat act că nu s-au solicitat, de către contestatoare, cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 29.05.2008 (fila 76 dosar fond), ce a fost pronunțată anterior sentinței sus-menționate, aceeași instanță de fond, în același dosar, a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de intimata SC. - prin întâmpinare, reținând, în considerentele încheierii că, prin dovada de primire depusă la dosar, nu s-a probat aspectul comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, deoarece nu rezultă care a fost conținutul corespunzător al acestei decizii și nici dovada faptului că, alături de notificare, salariatei i-ar fi fost comunicată și decizia respectivă.
Pentru a pronunța sentința sus-menționată, prima instanță a reținut între părți s-au stabilit raporturi juridice de muncă, scop în care a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.3998/25.05.2005, contestatoarea fiind angajată în funcția de director de magazin.
Prin decizia nr.68/7.08.2007, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoare, în temeiul dispozițiilor art.55 lit. b) din Codul muncii.
În opinia societății intimate, la baza emiterii acestei decizii, a stat cererea înregistrată sub nr.65/12,07.2007, prin care salariata a solicitat încetarea raporturilor de muncă, în temeiul dispozițiilor art.55 lit. b) Codul muncii, începând cu data de 12.07.2007.
Contestatoarea a invocat faptul că cererea sa de încetare a raporturilor de muncă nu a fost acceptată de către angajator, astfel încât contractul nu ar fi încetat prin acordul părților, ci prin demisie, sens în care a solicitat să se constate că cererea sa, din cauza faptului că nu a fost acceptată de către angajator, a reprezentat, în fapt, demisia, respectând și perioada de preaviz stipulată în contract, perioadă în care ea s-a prezentat la serviciu.
Așa cum rezultă din contractul individual de muncă anexat la dosar, potrivit art.1 lit. c), perioada de preaviz, în cazul demisiei, a fost stabilită de comun acord de către părți, ca fiind de 15 zile calendaristice. Față de această prevedere contractuală, instanța de fond nu a reținut apărările intimatei, în sensul că în cazul contestatoarei perioada de preaviz ar fi de 30 de zile, deoarece aceasta îndeplinea o funcție de conducere. Tribunalul a reținut, sub acest aspect, că preavizul în cazul demisiei este un termen stabilit în favoarea angajatorului, care poate renunța, în totalitate sau în parte, la acest drept, deoarece legea ( Codul muncii ) și Contractul colectiv de muncă la nivel național, prevăd drepturi minimale doar în cazul salariatului. În schimb, în cazul angajatorului, drepturile respective sunt maximale, astfel că părțile pot stabili de comun acord drepturi în favoarea angajatorului, sub limita maximă prevăzută de lege, așa cum s-a întâmplat în cazul de față.
În ceea ce privește temeiul încetării raporturilor de muncă, din probele administrate în cauză Tribunalul a reținut că petenta contestatoare a formulat o cerere de încetare a raporturilor de muncă, în baza acordului părților, întemeiată pe dispozițiile art.55 lit. b) din Codul muncii, aceasta fiind înregistrată la angajator la data de 12.07.2007.
Pentru a determina încetarea raporturilor de muncă în baza art.55 lit. b) Codul muncii, manifestarea de voință a salariatului trebuia să întâlnească consimțământul angajatorului, sub toate aspectele, inclusiv cu privire la data la care urmează să înceteze contractul individual de muncă.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, prima instanță a reținut că cererea reclamantei nu a fost acceptată de către angajator, în fapt, deși pe copia acesteia, depusă la dosar, apare un acord al societății intimate, precum și în ciuda faptului că a fost emisă o decizie de încetare în acest sens. Martorul încuviințat contestatoarei a arătat că a văzut personal cererea prin care aceasta a solicitat încetarea raporturilor de muncă și știe că existat o singura cerere, în acest sens. Potrivit mărturiei acestuia, contestatoarea s-a prezentat la serviciu și în perioada ulterioară formulării cererii, respectiv de la data de 12.07.2007, până la data de 26.07.2007, îndeplinindu-și obligațiile prevăzute în contractul individual de muncă. Martorul lucra efectiv în subordinea contestatoarei și a afirmat că aceasta a respectat perioada de preaviz din contract, motivul încetării raporturilor de muncă fiind demisia, ci nu acordul părților.
Instanța nu a reținut declarațiile martorului încuviințat angajatorului, deoarece, în perioada respectivă, acesta nu era salariat în cadrul aceleiași societăți și a văzut abia ulterior cererea de încetare a contractului individual de muncă formulată de către contestatoare, cerere depusă și la dosar. Chiar și acest martor arată că, după depunerea respectivei cereri, contestatoarea s-a mai prezentat la serviciu, însă, în opinia sa, doar ocazional.
În privința atribuțiilor îndeplinite de contestatoare în perioada de preaviz, martorul încuviințat acesteia a arătat că o parte a acestora au fost preluate de către un alt salariat și anume, care fusese angajat anterior formulării cererii de încetare a raporturilor de muncă. Aspectul respectiv este confirmat și de martorul angajatorului, care afirmă, însă, că aceasta nu mai avea nicio atribuție, deoarece persoana respectivă a preluat gestiunea, iar martorul se ocupa de celelalte atribuții.
Aspectele respective nu înlătura faptul că salariata s-a prezentat la serviciu în perioada de preaviz, angajatorul fiind cel care trebuia să îi permită să își exercite atribuțiile sau să stabilească un mod de organizare diferit, pentru a permite preluarea atribuțiilor de către alte persoane, având în vedere cererea de încetare a raporturilor de muncă formulată de aceasta.
În acest sens, instanța de fond a avut în vedere faptul că pontajele, care se completează unilateral de către angajator la sfârșitul fiecărei luni, trebuie întocmite tocmai în baza evidențelor de prezență, obligatorii, potrivit legii, fiind singura modalitate de a controla prezenta salariaților. În lipsa condicii de prezență, s-ar putea presupune că pontajele sunt completate în mod aleatoriu de către angajator, fiind îngrădit controlul inspecției muncii și al instanței în cazul unor abuzuri din partea acestuia.
O prezumție simplă, în sensul temeiniciei celor afirmate de către contestatoare, rezultă și din faptul că decizia de încetare contestată a fost înregistrată la la aproape o lună de la data prevăzută în aceasta. Or, data la care s-ar fi realizat acordul de voința al părților nu devenea dată certă decât de la înregistrarea deciziei la instituția respectivă, motiv pentru care nu poate fi invocat acest aspect împotriva salariatului.
Din toate aceste considerente, prima instanță a reținut că reclamanta s-a prezentat la serviciu și după data de 12.07.2007, deoarece cererea sa de încetare a contractului individual de muncă prin acordul părților nu a fost acceptată de către angajator, motiv pentru care cererea formulată în scris îndeplinește condițiile unei demisii, potrivit dispozițiilor art.79 din odul muncii. În aceste condiții, contractul individual de muncă a încetat la data expirării termenului de preaviz de 15 zile calendaristice, stabilit de comun acord de către părți. Pe durata preavizului, contractul individual de muncă își produce toate efectele, salariata prezentându-se la serviciu și îndeplinindu-și obligațiile, motiv pentru care aceasta avea dreptul și la plata salariului.
Împotriva sus-menționatei sentințe - sentința civilă nr. 5912/25.09.2008, cât și împotriva încheierii din data de 29.05.2008, prin care s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, ambele pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 6906/3/LM/2008, a declarat recurs, motivat în termenul legal, intimata " " -, solicitând admiterea recursului și modificarea atât a încheierii, cât și a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca fiind tardiv introdusă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce privește încheierea pronunțată la data de 29.05.2008, în dosarul nr. 6906/3/LM/2008, de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale, recurenta-intimată invocă dispozițiile art. 299 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit cărora: "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.".
Astfel, arată că, prin încheierea din data de 29.05.2008, instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității introducerii acțiunii formulată de către contestatoare, apreciind că, prin dovada de primire depusă la dosar, nu se face dovada cu privire la comunicarea deciziei contestate, nerezultând care a fost conținutul corespunzător al acestei decizii și nici dovada faptului că alături de notificare a fost comunicată și decizia.
Mai arată că prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii excepției invocate, omițând, însă, să se pronunțe și cu privire la susținerile recurentei-intimate referitoare la momentul luării la cunoștință în mod efectiv, de către intimata-contestatoare, a conținutului deciziei nr. 68/07.08.2008.
Recurenta-intimată precizează că, după cum ea a arătat în mod detaliat și prin întâmpinare, intimata-contestatoare a susținut că la data de 17.10.2007, în urma formulării a două petiții, (una la data de 30.07.2007, iar cea de-a doua la data de 06.09.2007), ea a primit răspuns de la, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că, la data de 12.07.2007, contractul său individual de muncă a încetat prin decizia nr. 68/07.08.2007, însă în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii - prin acordul părților, ci nu în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. c) din Codul muncii - prin demisie.
Solicită instanței de recurs să constate că prima instanță nu s-a pronunțat deloc cu privire la aceste aspecte, pe care ea, recurenta-intimată, le-a învederat prin întâmpinarea pe care a formulat-o la fond, iar în cazul în care le-a înlăturat, instanța nu a arătat și care sunt motivele care au stat la baza înlăturării acestora.
Totodată, recurenta-intimată consideră că este neîntemeiat argumentul primei instanțe, în sensul că, prin dovada de primire depusă la dosar nu s-ar proba aspectul comunicării deciziei contestate. În acest sens susține că formalitatea comunicării actelor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire este unanim acceptată și este considerată valabilă. Or, această formalitate nu permite identificarea conținutului scrisorii, prin dovada de primire, deoarece aceasta nu are nicio rubrică în sensul arătat, pentru a putea fi completată cu detalii referitoare la trimitere.
Pentru toate aceste motive, recurenta-intimată apreciază că încheierea atacată este nefondată, motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea rspectivei încheieri, în sensul admiterii excepției tardivității formulării contestației cu consecința respingerii acesteia, ca fiind tardiv introdusă.
Cu privire la sentința civilă nr. 5912/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în același dosar de fond - nr. 6906/3/LM/2008 -, recurenta-intimată susține că prima instanță, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura juridică a acestuia.
Învederează că, prin cererea introductivă, însăși contestatoarea a arătat că cererea privind încetarea raporturilor de muncă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 55 lit. b) din Codul muncii, referitoare la acordul părților. Precizează că pe cererea contestatoarei există semnătura reprezentantului legal și ștampila societății, în sensul că angajatorul este de acord cu această încetare. De asemenea, mai arată că, în conținutul deciziei depuse la dosarul de fond și care a fost prezentată și în original primei instanțe, ca temei de drept al încetării raporturilor de muncă s-au menționat dispozițiile art. 55 lit. b) din Codul muncii, adică acordul părților.
În ciuda acestor aspecte, susține recurenta-intimată, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit prima instanță a schimbat natura juridică a cererii contestatoarei, apreciind că raporturile de muncă au încetat în temeiul art. 55 lit. c) din Codul muncii, adică prin demisia salariatei, ci nu prin acordul părților.
Recurenta-intimată arată că, observând sentința atacată cu prezentul recurs, nu înțelege cum, având la dosarul cauzei o cerere formulată de către intimata-contestatoare și aprobată, fără obiecții, de către societatea recurentă, prima instanță a concluzionat nu numai în sensul că între părți nu s-ar fi realizat un acord de voință asupra acestei cereri, ci chiar în sensul că între părți s-a realizat alt acord de voință, favorabil încetării raporturilor de muncă în altă modalitate decât aceea care rezultă expres și concret din cererea formulată și aprobată.
Susține că, potrivit doctrinei, judecătorii sunt suverani în aprecierea faptelor ce li se supun judecății, dar, totuși, puterea lor este limitată, în cazul actelor juridice, pe de o parte, de distincția ce trebuie făcută între clauzele clare și cele obscure, iar pe de altă parte, de interdicția de a trece dincolo de intenția părților, astfel că ei nu pot da actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere.
Consideră recurenta-intimată, că faptul că, ulterior datei de 12.07.2007, contestatoarea s-ar fi prezentat ocazional la sediul angajatorului, nu prezintă nici o relevanță și că această conduită a salariatei nu poate conduce la calificarea perioadei respective drept perioadă de preaviz, întrucât cererea acesteia fusese deja acceptată de angajator, în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii, acesta fiind și motivul principal pentru care, imediat înregistrării cererii, atribuțiile acesteia au fost preluate de un alt angajat -, așa cum rezultă atât din declarația martorului încuviințat recurentei-intimate, cât și din cea a martorului încuviințat intimatei-contestatoare.
Mai susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că, în cazul încetării raporturilor de muncă în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii, manifestarea de voință a salariatului trebuie să întâlnească consimțământul angajatorului, sub toate aspectele, inclusiv cu privire la data la care urmează să înceteze contractul individual de muncă al acestuia, condiție care nu a fost îndeplinită în cauza de față.
Recurenta-intimată apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este rezultatul interpretării greșite a probelor administrate în cursul judecății, instanța reținând expres că "din declarațiile martorilor audiați rezultă că cererea contestatoarei nu a fost acceptată de către angajator în fapt, deși pe copia depusă la dosar apare un acord al acestuia și în ciuda faptului că a fost emisă o decizie de încetare în acest sens.".
Or, pentru a reține acest aspect, prima instanța a interpretat în mod greșit probele administrate, mai precis declarațiile martorilor audiați în cauză, având în vedere doar afirmații izolate din mărturiile acestora, fără a observa, însă, unele elemente importante care sunt relevate prin aceste declarații.
Acest aspect este deosebit de important, consideră recurenta-intimată, întrucât, așa cum precizează și intimata-contestatoare, cererea privind încetarea raporturilor de muncă este întemeiată pe dispozițiile art. 55 lit. b) din Codul muncii, deci pe acordul părților, ci nu pe dispozițiile art. 55 lit. c) din Codul muncii referitoare la demisie, așa cum, eronat, afirmă martorul.
În ceea ce privește proba cu prezumții simple, arată că instanța de fond, în mod total greșit, a reținut că temeinicia afirmațiilor intimatei-contestatoare rezultă din faptul că decizia de încetare a contractului individual de muncă contestată a fost înregistrată la după aproape o lună de la data prevăzută în aceasta, putând fi, astfel, completată ulterior datei prevăzute, în sensul încetării raporturilor de muncă.
Invocă dispozițiile art. 1203 Cod civil, potrivit cărora prezumția simplă trebuie să aibă greutate, precum și puterea de a naște probabilitate, adică să fie temeinică. Or, arată recurenta-intimată, în prezenta cauză, decizia nr. 68 este emisă de societate la data de 07.08.2007 și este înregistrată la ITM la data de 13.08.2008.
Ca urmare, consideră recurenta-intimată, raționamentul judecătorului este greșit din perspectiva a cel puțin două aspecte: în primul rând, nu există nici o reglementare legală, care să impună vreun termen anume înăuntrul căruia această decizie trebuie să fie înregistrată la și, oricum, neînregistrarea acesteia într-un anumit termen nu poate conduce la schimbarea temeiului de drept al încetării raporturilor de muncă.
De asemenea, în ceea ce privește proba cu înscrisuri, mai precis obligația instituită de instanță în sarcina recurentei-intimate de a depune la dosarul cauzei condica de prezență, instanța de fond a greșit din nou, făcând aplicarea dispozițiilor art. 287 din Codul muncii.
Într-adevăr, potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei incumbă angajatorului, însă, arată recurenta-intimată, s-a demonstrat în fața instanței că imposibilitatea prezentării condicii de prezență se datorează chiar inexistenței sale.
Consideră că hotărârea pronunțată de prima instanță nu numai că este nelegală, fiind pronunțată cu schimbarea naturii juridice a actului dedus judecății și fiind rezultatul interpretării greșite a probelor administrate, dar este și netemeinică.
De asemenea, în ceea ce privește martorul încuviințat angajatorului, pe de o parte instanța a motivat că nu reține declarațiile acestuia, întrucât acesta nu era salariat în cadrul aceleiași societăți și că acesta a văzut abia ulterior cererea contestatoarei, iar, pe de altă parte, în considerentele hotărârii fondului, instanța a reținut, în continuare, doar aspectele favorabile contestatoarei.
Faptul că, ulterior datei de 12.07.2007, contestatoarea s-a mai prezentat ocazional la serviciu nu prezintă nicio relevanță, neputând fi calificată această perioadă ca fiind preaviz, în lipsa unei demisii.
În acest sens, recurenta-intimată arată că preavizul este consecința demisiei, ci nu demisia este consecința preavizului. Or, prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile legale atunci când a dedus existența unei demisii, doar din faptul prezentării (ocazionale) a contestatoarei la locul de muncă, ulterior datei prevăzute pentru încetarea raporturilor de muncă.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 20 - 23 din dosarul de recurs), cât și prin apărările invocate verbal, cu prilejul dezbaterilor, intimata-contestatoare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
În cuprinsul întâmpinării, intimata-contestatoare solicită a se constata faptul că angajatorul nu a acceptat încetarea raporturilor de muncă în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. "b" din Codul muncii și că ea nu a formulat o altă cerere în afară de cea de demisie.
Precizează că nu a existat nicio înțelegere cu angajatorul privind încetarea raporturilor sale de muncă și în acest sens precizează că acestea au încetat prin demisie, întrucât cererea nu i-a fost acceptată.
La cererea recurentei-intimate, în prezentul recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 305 din Codul muncii, probă care a vizat aspectul tardivității formulării, de către intimata-contestatoare, a acțiunii cu care a investit prima instanță, prilej cu care s-au depus la dosar: relații din partea Oficiului Poștal nr.69 din B, respectiv Nota informativă a factorului poștal și copia cărții de identitate a acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenta-intimată " " - nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct. 8 și pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea apreciază că, în ceea ce privește modalitatea în care a încetat contractul individual de muncă ale intimatei-contestatoare, susținerile recurentei-intimate " " - sunt fondate, astfel că le va primi ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii:
"Contractul individual de muncă poate înceta astfel: -
b) ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea;-.".
Ca urmare, Curtea reține că este evident că raporturile juridice de muncă dintre intimata-contestatoare - în calitate de salariată și recurenta-intimată - în calitate de angajator, au încetat prin acordul părților, în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii.
În acest sens, Curtea are în vedere împrejurarea că, prin cererea aflată în copie la fila 6 din dosarul de fond, intimata-contestatoare a solicitat încetarea raporturilor sale de muncă în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b) din Codul muncii, începând cu data de 12.07.2007. Această cerere a fost înregistrată de către angajator la nr.65/12.07.2007 și a primit rezoluția "De acord", aplicată de directorul " " - Ca urmare, s-a realizat acordul de voință al părților contractului individual de muncă, în ceea ce privește încetarea acestuia.
Chiar și în cazul în care salariata ar fi formulat o cerere de demisie, iar aceasta ar fi fost, ulterior, aprobată de către angajator, temeiul juridic al încetării contractului individual de muncă ar fi fost tot acordul părților. Or, în speță, acest temei este invocat chiar de intimata-contestatoare în cuprinsul cererii sale, fiind însușit de către angajator, astfel că nu există nici un dubiu cu privire la interpretarea actului juridic.
Problema care se pune în speță este, însă, cea a datei la care au încetat raporturile de muncă dintre părți.
Cu privire la acest aspect, Curtea reține cădata la care au încetat efectiv raporturile juridice de muncă este data de 26.07.2007, întrucât, în intervalul 12.07. - 26.07.2007,salariata s-a aflat în perioada de preaviz de 15 zile,ci nu de 30 de zile, așa cum eronat susține recurenta-intimată.
În acest sens, Curtea constată că durata preavizului de 15 zile este menționată expres în contractul individual de muncă al intimatei-contestatoare (aflat la filele 5 și 6 din dosarul de fond), act juridic care constituie legea părților, înregistrat la la nr.3998/25.05.2005, neexistând, deci, nici o mențiune referitoare la faptul că, în cazul intimatei-contestatoare, durata preavizului ar fi de 30 de zile.
Așadar, decizia ce se contestă în speță - decizia nr. 68/07.08.2007, emisă de " " - este anulabilă numai în parte, doar sub aspectul datei la care au încetat efectiv raporturile juridice de muncă, fiind corecte celelalte dispoziții, inclusiv cele referitoare la temeiul juridic al încetării contractului, acesta fiind, așa cum s-a arătat anterior, cel prevăzut de dispozițiile art. 55 lit. b) din Codul muncii.
Cât privește tardivitatea formulării, de către intimata-contestatoare, a acțiunii introductive, Curtea reține că atât timp cât aceasta, cu prilejul comunicării, de către angajator, prin serviciile poștale, a deciziei nr. 68/07.08.2007, nu a semnat de primire, probele administrate în această privință și anume, relațiile comunicate de partea Oficiului Poștal nr.69 din B, constând în Nota informativă a factorului poștal, nu fac dovada certă a faptului că salariata a luat la cunoștință, la acea dată, despre decizia contestată.
Față de acest aspect, Curtea constată că încheierea din data de 29.05.2008, atacată cu prezentul recurs (aceasta se poate ataca numai odată cu fondul), este legală și temeinică, astfel că în mod justificat prima instanță a respins excepția tardivității formulării contestației, ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este, în parte criticabilă, astfel că o va modifica, doar în parte.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art. art. 312. alin.1, alin. 2 și alin. 3 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-intimată " " - și, în consecință, va modifica, în, în parte, sentința atacată, în sensul că va anula, doar în parte, decizia nr. 68/07.08.2007, emisă de angajatorul " " -, numai cât privește data încetării raporturilor de muncă, aceasta fiind 26.07.2007.
Ca urmare, va dispune ca și rectificarea carnetului de muncă să se efectueze doar sub aspectul datei încetării raporturilor de muncă (data de 26.07.2007).
Totodată, urmează a respinge cererea de constatare a încetării raporturilor de muncă prin demisie, ca neîntemeiată.
Va menține restul dispozițiilor, inclusiv soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției tardivității formulării contestației, pronunțată prin încheierea din data de 29.05.2008.
Cât privește cererea societății recurente-intimate privind obligarea intimatei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs, aceasta va fi respinsă, ca nedovedită, față de aspectul că nu s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare, în acest sens.
Astfel, deși în raport de dispozițiile art. 274 din Codul d e procedură civilă, intimata-contestatoare a căzut în prezenții, Curtea apreciază că, în lipsa unor probe din care să rezulte că recurenta-intimată a efectuat, într-adevăr, cheltuielile de judecată solicitate, precum și cuantumul acestora, cererea privind cheltuielile de judecată avansate în prezentul recurs nu se susține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-intimată " " -, împotriva sentinței civile nr.5912 din data de 25.09.2008, cât și împotriva încheierii din data de 29.05.2008, prin care s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, ambele pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6906/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Anulează, în parte, decizia nr. 68/07.08.2007, emisă de " " -, numai cât privește data încetării raporturilor de muncă, aceasta fiind 26.07.2007.
Dispune rectificarea carnetului de muncă, sub aspectul datei încetării raporturilor de muncă.
Respinge cererea de constatare a încetării raporturilor de muncă prin demisie, ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge cererea recurentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.07. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red: / tehnored:
2 ex. / 10.09.2009
Jud. fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
