Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(326/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 526
Ședința publică din 23.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
Grefier -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât Municipiul B prin Primarul -, împotriva deciziei civile nr. 1427 din 13.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Cauza are ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare, având în vedere împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 31.05.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, solicitând să se constate existența dreptului său de proprietate asupra terenului aferent construcției din-, sectorul 1 B, în suprafață de 196,87 mp corelativ cu inexistența dreptului de proprietate al pârâtului asupra acestui teren.
În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul constituit din teren și construcție a aparținut autorilor săi, și, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 29.04.1936 și a autorizației de construire nr.18 G/ 3.07.1936.
Prin sentința civilă nr.8671/1995 a Judecătoriei Sectorului 1 Bis -a retrocedat imobilul, iar prin dispoziția primarului nr.1538/18.10.1995 și procesul - verbal din 23.10.1995 a fost pusă în posesie asupra construcției, nu și asupra terenului, motiv pentru care i s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.111 Cod procedură civilă.
Judecătoria Sectorului 1 B prin sentința civilă nr.7777/6.06.2008 a admis acțiunea și a constatat că reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 196,77 mp, situat în-, sector 1, identificat prin raportul întocmit de expertul, a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate terenul reclamantei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.11661/29.04.1936 de către Tribunalul Ilfov, numita, autorizată de soțul său, a dobândit terenul în suprafață de 200,69 mp, situat în str.- -, fost Armaș, nr.12-14.
Ulterior, cumpărătoarea a edificat pe acest teren o construcție formată din parter, două etaje, mansardă și pivniță, conform autorizației de construire nr.18 G/03.07.1936.
Prin Decretul nr.92/1950 s-a naționalizat acest imobil pe numele, figurând la poziția 1101.
Urmare a decesului, succesorul acesteia a rămas, în calitate de soț supraviețuitor, iar după decesul acestuia din urmă, unica moștenitoare, în calitate de legatar universal a devenit reclamanta, conform certificatului de moștenitor nr.226/04.07.1996.
Prin sentința civilă nr.8671/18.09.1995 a Judecătoriei Sectorului 1 B, irevocabilă, s-a constatat că imobilul a fost preluat abuziv, fiind obligat Consiliul Local al Municipiului B să lase imobilul din- în deplină proprietate și posesie.
În temeiul acestei sentințe s-a emis dispoziția Primăriei Municipiului B nr.1538/18.10.1995 și procesul - verbal de predare din 25.01.1996, în care se individualizează doar locuințele din clădire, nu și terenul aferent.
Terenul situat la adresa sus-menționată a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză și are o suprafață de 196,77 mp.
Identitatea dintre imobilul ce a aparținut autoarei reclamantei și cel ce a făcut obiectul restituirii parțiale rezultă din adresa nr.17396/19.10.2007 a Primăriei Municipiului B - Serviciul.
Sub aspectul cererii de a se constata că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului, instanța de fond a precizat că prin sentința civilă nr.8671/18.09.1995 a Judecătoriei Sectorului 1 B, s-a statuat că imobilul a fost preluat fără titlu, proprietarii fiind exceptați de la naționalizare.
Față de această împrejurare nu se mai poate pune în discuție acest aspect, fără a se încălca autoritatea de lucru judecat. Întrucât la data naționalizării imobilul era compus din construcție și teren rezultă că și acesta din urmă a intrat în patrimoniul statului în mod abuziv și fără titlu valabil.
S-a mai avut în vedere prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la momentul preluării.
În consecință, s-a dat prioritate titlului reclamantei care provine de la adevăratul proprietar spre deosebire de cel al pârâtului care a intrat în stăpânirea terenului prin încălcarea dispozițiilor legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul B prin Primar -, considerând că prima instanță a interpretat greșit dispoziția nr.1538/18.10.1995 și procesul - verbal de punere în posesie nr.10371/23.10.1995, reținând greșit că acestea conțin mențiuni numai cu privire la construcție, nu și la teren.
S-a mai invocat autoritatea de lucru judecat și inadmisibilitatea acțiunii, deoarece asupra imobilului în litigiu a mai existat o judecată.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.1427/13.11.2008 a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reținut că prin sentința civilă nr.8671/18.09.1995 a Judecătoriei Sectorului 1 B nu s-a dispus nicio măsură cu privire la terenul în suprafață de 196,87 mp aferent construcției.
Nici cele două acte administrative menționate mai sus nu au dispus măsuri cu privire la terenul ce constituie obiectul cauzei, deși acest teren a fost proprietatea autorilor reclamantei și este aferent construcției deja revendicate.
În consecință, nefiind îndeplinită condiția identității obiectului, în cauză nu există autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, tribunalul a arătat că ne aflăm într-o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, iar pentru soluționarea ei se impune compararea a două titluri a căror analiză a fost făcută prin sentința civilă nr.8671/1995.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, invocând excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la dispozițiile Legii nr.10/2001.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-au invocat dispozițiile art.21 din Legea nr.10/2001 și nerespectarea termenului de 6 luni pentru formularea notificării, față de care intimata - reclamantă a pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii.
S-a mai arătat că după data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibilă, în condițiile în care nu s-a uzat de procedura administrativă.
În sprijinul acestei opinii sunt invocate și dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, precum și aplicarea imediată a legii noi și cauza Golder contra Regatului Unit din 1975 ca practică a.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
La momentul formulării acțiunii reclamanta avea legitimă a bunului, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la, întemeindu-și pretențiile pe împrejurarea că imobilul trecuse în proprietatea statului fără titlu ori fără titlu valabil, aspect soluționat cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr.8671/18.09.1995 a Judecătoriei Sectorului 1
Față de această situație de fapt instanțele anterioare au procedat corect aplicând dreptul comun dat de art.480 Cod civil, Curtea având în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat ca fiind întrunită prima cerință a art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 atunci când a avut loc recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor în patrimoniul petenților, fie ca reprezentând bunuri actuale, fie ca speranță legitimă de redobândire a bunului în natură.
Sub acest aspect Curtea are în vedere împrejurarea că s-a statuat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, definitiv și irevocabil, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001.
În acest context, a conchis în sensul absenței proporționalității, fiind rupt "justul echilibru" între exigențele de interes public și imperativul garantării dreptului individului la respectarea bunurilor sale (cauza Păduraru, par.112; alte exemple în care se face trimitere la cauza Păduraru, reluându-se aceleași considerente: cauza Penescu - Hotărârea din 5.10.2006, par.24; cauza Suciu A - Hotărârea din 9.10.2006 par.23).
Curtea Europeană s-a pronunțat constant atât în cauzele pilot Păduraru România din 01.12.2005, precum și în cauzele și, apreciind ca fiind întrunită prima cerință a art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 atunci când a avut loc recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilelor în patrimoniul petenților, fie ca reprezentând bunuri actuale, fie ca speranță legitimă de redobândire a bunului în natură.
În sensul celei de-a doua teze din primul alineat al art.1 din Primul Protocol adițional, privarea de proprietate poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege, iar măsura răspunde criteriului proporționalității. "Justificarea privării de proprietate" presupune ca ingerința, în primul rând, să fie prevăzută de lege, în sensul dacă dreptul intern răspunde exigențelor de previzibilitate și precizie și dacă interpretarea dată de instanțe este sau nu arbitrară (cauza, par.49).
În condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că Legea nr.247/2005 nu funcționează neasigurând o despăgubire efectivă, restituirea în natură se impune drept unica măsură reparatorie posibilă pentru privarea de proprietate suferită prin vânzarea imobilului său către chiriaș, constatare ce interesează, în egală măsură cererea de revendicare.
Și în practica recentă a Curții Europene, respectiv cauza Katz împotriva României și cauza Faimblat contra României pronunțate în 20.01.2009 și ulterioare Deciziei nr.33/09.06.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că o privare de proprietate, acompaniată de lipsa totală de compensații este contrară art.1 din Primul Protocol adițional.
Cât despre sistemul de compensare prin Fondul Proprietatea, Curtea a reamintit că aceasta nu corespunde exigențelor Convenției deoarece nu este susceptibilă să acorde în mod efectiv o compensație echivalentă. Din aceste considerente, datorită imposibilității reclamantului de a obține restituirea imobilului și a lipsei totale de compensații, Curtea a considerat că în cauză art.1 din Protocolul nr.1 a fost încălcat".
În cauza Flaimblat împotriva României, Curtea Europeană a mai decis că în situația în care, chiar dacă există o decizie administrativă sau judiciară, finalitatea procedurii ar trebui să fie executarea acestor decizii în condițiile Legii nr.247/2005, prin intermediul Fondului Proprietatea. Dar, "Curtea a mai constatat în cauze anterioare că acest mecanism de despăgubire nu funcționează la parametri normali și nu este în măsură să ofere celor prejudiciați o compensație echivalentă în mod efectiv (cauza Ruxandra împotriva României). Din aceste motive, Curtea concluzionează că, chiar dacă Legea nr.10/2001 oferă acces la o jurisdicție administrativă și dacă este necesar și la o instanță judecătorească, acest acces rămâne doar teoretic, deoarece nu este în măsură să asigure celor prejudiciați o compensație într-un timp rezonabil, pentru imobilele care nu mai pot fi retrocedate".
De altfel, și în decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se precizează că acțiunea în revendicare după apariția Legii nr.10/2001 nu este inadmisibilă în toate cazurile, instanțele având a aprecia care dintre părți beneficiază de un bun în sensul.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă cu referire la art.304 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, împotriva deciziei civile nr.1427 A/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
. //.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
.
2 ex./29.04.2009
TB-3 -;
Jud.1 -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
