Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 540/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 540/R/2009
Ședința publică din 9 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 441/A din 18 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul MUNICIPIUL G, având ca obiect acțiune în constatare.
dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanții părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 23 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1.702/24.IV.2008 pronunțată în Dosar nr- al Judecătoriei Gherla, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei - MIPS G împotriva pârâtului Municipiul G, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe suprafețele de 5258. și 123.p, precum și rectificarea CF.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit evidențelor din CF nr.8581 G, proprietar tabular asupra terenului în litigiu, în suprafață de 5.258. și respectiv 123. este Orașul G, iar asupra construcțiilor descrise în aceeași CF, figurează ca proprietară reclamanta.
în continuare textual, dispozițiile art.16, 18 și 20 alin. 1 din Legea nr.15/1990, de care s-a prevalat reclamanta prin acțiunea introductivă, precum și dispozițiile art.1169 civ. art.112 și 129 alin.1 pr.civ. instanța a apreciat că reclamanta nu și-a dovedit acțiunea.
Astfel, reclamanta nu a indicat și nici nu a probat, care este unitatea economică de stat ce s-a reorganizat și în urma căreia a luat ființă reclamanta; care este actul de reorganizare; modul cum s-a făcut distribuția patrimoniului și transmiterea către reclamantă; care este actul prin care terenul a intrat în patrimoniul fostei unități economice de stat etc.
Invocarea legii,ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, respectiv art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, nu dispensează reclamanta de obligația de a dovedi, că legea respectivă se aplică în cazul său, respectiv că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea menționată.
Apelul reclamantei, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.441/18.IX.2008 pronunțată în Dosar nr- al Tribunalului Cluj, reținându-se că în mod corect a apreciat prima instanță, că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, luându-se în considerare întregul material probator depus la dosar, prin raportare la dispozițiile Legii nr.15/1990.
Astfel, față de cerințele impuse de dispozițiile Legii nr. 15/1990, reclamanta ar fi trebuit să facă dovada că imobilul teren, aferent construcțiilor dobândite de reclamantă, în baza Sentinței civile nr. 1972/2001, a intrat în patrimoniul sau în mod legal în baza unui titlu. Simpla invocare a sentinței, nu este suficientă pentru dovada dobândirii unui drept de proprietate asupra terenului, chiar dacă suprafața de teren aferentă construcțiilor, a fost determinată prin documentația care a stat la baza hotărârii judecătorești, s-a avut în vedere suprafața de teren necesară bunei utilizări a construcțiilor, instituindu-se un drept de superficie în favoarea reclamantei.
Reclamanta nu a depus nici un act, din care să rezulte că fosta întreprindere de stat, a avut constituit în mod legal, prin dispoziție sau decizie, un drept de administrare operativă asupra terenurilor și că terenul fost transmis noii societăți reorganizate, prin protocol.
De altfel reclamanta, nu a indicat și nici nu a proba, care este unitatea economică de stat ce s-a reorganizat și în urma căreia a luat ființă reclamanta, care este actul de reorganizare, modul cum s-a făcut distribuția patrimoniului și transmiterea către reclamantă.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor legale în materie, at t construc iile cât și terenurile, devin proprietatea societ ăților înființate prin reorganizarea fostelor ntreprinderi, însă dobândirea dreptului de proprietate, este condiționată de dovedirea intrării imobilului în patrimoniul societății respective, ceea ce nu este cazul în speță.
Împotriva acestei decizii rezumate mai sus, reclamanta - MIPST. Gad eclarat recurs în termen legal, solicitând în principal casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași Tribunal, iar în subsidiar modificarea ei în sensul admiterii apelului și rejudecând, admiterea acțiunii introductive, în drept invocându-se dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
În motivare, se arată că prima instanță a soluționat procesul, fără a intra în cercetarea fondului, neexaminând probele existente la dosar, pe care le enumeră, nici efectele sentinței civile nr.1972/2001 și ale dispozițiilor legale aplicabile, care stabilesc că atât construcțiile cât și terenurile, devin proprietatea societăților înființate, prin reorganizarea fostelor întreprinderi.
Reclamanta a arătat chiar în prima frază a motivelor de apel, că este succesoarea unității economice de stat "Asociația Economică pentru Activități Industriale și Prestări Servicii", aspect ce rezultă și din sentința menționată. Prin actele depuse, reclamanta a făcut dovada modului în care s-a înființat și că este succesoarea în drepturi a unității de stat indicate, în speță fiind incidente dispozițiile art.16 și 20 alin.2 din Legea nr.15/1990.
Dreptul de administrare operativă asupra terenurilor, anterior anului 1989, decurgea din dispozițiile art.7 din Constituția României din anul 1965, pe care le reproduce textual și din prevederile Legii nr.5/1978, acest drept nu era cuprins într-o dispoziție sau hotărâre, ci decurgea din lege.
Reorganizarea reclamantei ca societate pe acțiuni, realizându-se în baza art.16 din Legea nr.15/1990, al cărui text este reprodus de reclamantă, concluzionează că reorganizarea fostei întreprinderi de stat, a generat toate consecințele prevăzute de art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, în virtutea căruia terenul cuprins în incinta fostei unități economice de stat, a devenit proprietatea reclamantei. Acest drept fiind dobândit prin lege, indiferent de evidențele din cartea funciară, se impune și față de pârât, devenind aplicabile prevederile art.34 pct.3 și 4 din Legea nr.7/1996.
Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Gas olicitat respingerea recursului.
Curtea examinând dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanta prin acțiunea introductivă de instanță, a solicitat să se constate că în condițiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, a dobândit dreptul de proprietate "ope legis", asupra parcelelor de teren descrise cu date de CF și în consecință rectificarea înscrisurilor din CF, în sensul radierii dreptului de proprietate al Orașului G și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei.
Pentru putea beneficia de dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, în virtutea cărora era transformat dreptul de administrare operativă, al fostei unități economice de stat, într-un drept de proprietate privată al societății comerciale nou înființate, reclamantei îi revenea indiscutabil sarcina probei, în conformitate cu prevederile art.1169 civ.
Ca atare, în primul rând, reclamanta trebuia să facă dovada că antecesoarea ei, a fost o unitate economică de stat și că acea antecesoare, a avut în patrimoniu său, un drept de administrare operativă ori directă, asupra terenurilor în litigiu, descrise cu date de CF prin acțiunea introductivă.
În speță, antecesoarea reclamantei a fost "Asociația Economică pentru Activități Industriale și Prestări Servicii", însăși denumirea asociației respective, ca fiind "", face trimitere mai degrabă la o proprietate cooperatistă, de grup, decât la una de stat, motiv pentru care este necesară, clarificarea regimului juridic al unei astfel de asociații.
Conform vechii reglementări în materie, respectiv Statutul aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr.346/1977 și Legea nr.65/1977, Asociațiile Economice, reprezentau o formă organizatorică de asociere, între mai multe cooperative agricole de producție, în vederea realizării unor acțiuni și lucrări de interes comun.
Potrivit art.5 din Statut, Asociația Economică, funcționa ca întreprindere socialistă economică, însă nu de stat, pentru realizarea de noi capacități de producție, prelucrare, depozitare sau de planificare a produselor agricole.
Bunurile aduse de cooperativele agricole asociate, la fondul social al asociației respective, fond ce constituia expresia bănească a contribuției unităților asociate, pentru realizarea scopului comun,intrau cu excepția terenurilor, în diverse grupe de bunuri și fonduri bănești, ce se formauîn patrimoniuluneiîntreprinderieconomice.Asociația dobândea asupra bunurilor aflate în patrimoniul său, fie un drept de proprietate, fie unul de folosințăpropriu, repartizat de care a înființat asociația.
Rezultă așadar, raportat la cadrul legislativ menționat și la regimul juridic al Asociației Economice, că antecesoarea reclamantei nu a fost nicicând unitate economică de stat, ci una intercooperatistă constituită așa cum s-a mai arătat, prin asocierea mai multor cooperative agricole de producție.
În acest context, împrejurarea că antecesoarea reclamantei, s-a reorganizat în data de 5.IV.1991, ca societate comercială pe acțiuni, în baza dispozițiilor art.16 din Legea nr.15/1990, nu atrage automat incidența dispozițiilor art.20 alin.2 din aceeași lege, câtă vreme terenurile în litigiu, nu au fost nicicând incluse în patrimoniul ei și nici nu a avut asupra acestora vreun drept de administrare directă.
Adevărat că prin dispozițiile art.7 din Constituția din 1965, era circumscrisă sfera bunurilor ce constituiau proprietate de stat, considerate că aparțin întregului popor, numai că aceeași Constituție, prin dispozițiile art.6, face distincție între proprietatea de stat și cea cooperatistă, aceasta din urmă având caracter de grup, aparținea exclusiv organizației cooperatiste respective.
Faptul că antecesoarea reclamantei, a funcționat conform art.5 din Statutul CAP, ca o întreprindere economică, creată de mai multe CAP-uri, acest aspect nu este de natură să schimbe proprietatea de esență cooperatistă, a asociației, într-o proprietate de stat, așa cum se pretinde. Forma de proprietate cooperatistă, a antecesoarei reclamantei, rezultă din însăși actul de reorganizare a acesteia, ca societate comercială pe acțiuni, act ce poartă la final avizul organului tutelar, - Direcția Generală pentru Agricultură C, adică a fostei Uniuni Județene a Cooperativelor Agricole de Producție.
În acest context, apare cu evidență faptul că incidența dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 este exclusă, în condițiile în care este neîndoielnic faptul că, antecesoarea reclamantei, nu a fost unitate economică de stat și nici nu a avut asupra terenurilor pretinse, vreun drept de administrare operativă sau directă. Acest drept, caracterizat de doctrina de la acea vreme, ca fiind un drept real de tip nou, opozabil tuturor, cu excepția statului, se dobândea numai printr-un act administrativ, iar condițiile în care organul de stat competent, transmitea în cadrul unor raporturi administrative, un astfel de drept, erau reglementate prin Decretul nr.409/1955 și Legea nr.5/1978.
Ca atare susținerile reclamantei, vizând modalitatea de dobândire a dreptului de administrare operativă, fără un act administrativ, nu pot fi primite.
De asemenea, sentința civilă nr.1972/2001 a Judecătoriei Gherla, intrată în puterea lucrului judecat, nu face decât să statueze în mod irevocabil, că proprietatea reclamantei, în calitate de constructor de bună credință, se circumscrie exclusiv asupra construcțiilor, nu și asupra terenului, în privința căruia i s-a stabilit un drept de superficie. În acel proces, reclamanta recunoscând că dreptul de proprietate asupra terenului aparține Orașului G, ca unitate administrativ teritorială, s-a prevalat de dispozițiile art.492 civ. vizând accesiunea imobiliară, răsturnând prezumția legală instituită de acest text normativ.
Pe cale de consecință Curtea, față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art.312 pr.civ. va respinge ca nefundat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - INDUSTRIE ȘI PRESTĂRI SERVICII G împotriva deciziei civile nr. 441 din 18. IX. 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - -
Red./Dact.M/2 ex./17.03.2009
Jud.fond. și
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
