Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 546/
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu
Grefier - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, sector 4, împotriva deciziei civile nr.342/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns pentru recurenta lipsă, av., cu delegație depusă la dosar, pentru intimații lipsă, și, a răspuns av., cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata Primăria orașului.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul este netimbrat, după care;
Apărătorul intimaților solicită comunicarea unui exemplar de pe răspunsul formulat de recurentă la întâmpinarea intimaților.
Apărătorul recurentei precizează că s-a invocat excepția netimbrării, pentru că s-a considerat că acest litigiu nu este scutit de plata taxei de timbru. Așa cum prevăd disp.art.15 lit.r din Legea nr.146/1997, consideră că nu trebuie timbrat însă pentru că s-a impus plata taxei de timbru depune chitanța nr.-/09.11.2009 reprezentând taxa de timbru în sumă de 10 lei și un timbru de 0,15 lei.
Intrebat fiind apărătorul recurentei care este capătul principal al acțiunii acesta precizează că este acțiunea în constatare.
Apărătorul intimaților menționează că prin încheierea din 26.02.2009 s-a precizat o altă situație,și anume s-a spus că principal este acțiunea în revendicare, iar valoarea indicată de reclamantă cu privire la obiectul cererii de 200 milioane a determinat instanța să califice calea de atac ca fiind recursul.
Apărătorul recurentei menționează că dacă se invocă excepția inadmisibilității că s-a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă consideră că decizia Tribunalului este nelegală întrucât a soluționat cauza în complet nelegal constituit, calificând greșit calea de atac ca fiind recursul și nu apelul.
Apărătorul intimaților solicită admiterea excepțiilor invocate potrivit textelor art.282 și 299 cod procedură civilă. Pot fi atacate cu recurs doar anumite hotărâri dar nu și una ca cea din cauză. Solicită cheltuieli de judecată. Depune chitanța nr.036.
Apărătorul recurentei precizează că potrivit art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998 s-a creat posibilitatea instanțelor de judecată să se pronunțe cu privire la valabilitatea titlului statului, să se pronunțe dacă statul deține cu titlu valabil imobilul la momentul actual, însă instanța a refuzat acest lucru. Consideră că Tribunalul Vrancea trebuia să soluționeze cauza în complet de 2 judecători, sens în care solicită trimiterea cauzei la instanța de apel. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamanta în contradictoriu cu Primăria, si, a solicitat a se constată că nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat în - jud.V și obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate si liniștită posesie imobilul situat în -, imobil pe care îl deține în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 17/1999, întrucât titlul său este mai caracterizat si mai preferat titlurilor pârâților care nu emană de la adevăratul proprietar.
In motivarea acțiunii a arătat că este moștenitoarea defunctului sau, acesta dobândind proprietatea asupra imobilului în litigiu în cotă indiviză împreună cu sora sa, ca urmare a succesiunii de pe urma defunctului lor, imobilul în litigiu fiind atribuit în proprietate autorului său. In anul 1960 imobilul în litigiu a fost trecut in proprietatea statului în baza Decretului 224/1951, în anul 1959 încuviințându-se vânzarea imobilului, conform sentinței civile nr. 571/1959.
In temeiul Legii nr.10/2001 a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului iar prin dispoziția 2o6/2003, Primăria a dispus restituirea în natură reclamantei doar a trei camere din imobil, restul camerelor imobilului formând obiectul contractului de vânzare nr. 17/1999, în prezent fiind proprietatea pârâților și.
Cu privire la primul capăt de cerere, a arătat că la momentul aplicării măsurii de trecere în proprietatea statului a bunului imobil aparținând autorului sau, acest imobil era singura locuința pe care o deținea împreună cu familia sa, era folosit numai pentru nevoile de locuit ale familiei, nefăcând vreodată obiectul vreunei închirieri, măsură de trecere în proprietatea statului, făcându-se fără respectarea dispozițiilor imperative ale art. 4 din Decretul nr.224/1991; în aceste condiții sunt incidente disp.art. 2 lit. i din 10/2001 care prevăd foarte clar că titularii dreptului de proprietate deposedați fără titlu, nu si-au pierdut calitatea de proprietar, fiind afectat doar exercițiul unora dintre prerogativele ce decurg din aceasta calitate, astfel că autorul său și implicit, reclamanta, nu au pierdut niciodată proprietatea asupra imobilului.
A arătat că în situația în care atât reclamantul cât și pârâtul au titluri iar acestea provin de la autori diferiți urmează a se da eficientă titlului ce provine de la autorul al cărui titlu este preferabil.
A arătat că se afla în situația în care a dobândit imobilul prin moștenire legală, de la adevăratul proprietar, în timp ce pârâții au dobândit titlul cu care se legitimează de la statul român care nu a avut niciodată în patrimoniul sau acest imobil, bunul neintrând niciodată din patrimoniul autorului sau, astfel cum arata actele existente cu privire la naționalizarea bunului.
Pârâta Primăria orașului, a depus la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare nr. 17/1999 încheiat între Primăria și și si dispoziția nr. 2o5/2003 de restituire a imobilului către reclamanta.
Pârâții și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii reclamantei și au invocat excepția netimbrării cererii de chemare in judecata având în vedere că în acțiunile de revendicare taxa de timbru se calculează la valoare iar imobilul revendicat are o valoare de peste 2oo.ooo.ooo lei;
Au mai invocat excepția inadmisibilității cererii deoarece acțiunea, deși are 2 capete de cerere, este în esență o acțiune de restituire bazata pe disp. Legii 1o/2001;
Inalta C de Casatie si Justitie - Sectiile Unite - a stabilit că prioritate în soluționarea acestor litigii are legea specială, respectiv legea 10/2001 iar dispozițiile art. 6 al. 2 din 213/1998 arată că pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, numai imobilele preluate de stat fără titlu valabil sau obținute prin vicierea consimțământului, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparații.
Pârâții au arătat că au dobândit partea de imobil pe care o stăpânesc conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 17/1999. Părțile s-au mai judecat în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea si prin decizia civila nr. 422/2007 instanța a hotărât că imobilul in litigiu a trecut in proprietatea statului cu titlu valabil. Reclamantei i s-a restituit imobilul parțial prin dispoziția nr. 2o6/2003 a Primăriei orașului însă reclamanta nu a contestat acest act si nu a uzat de dispozițiile Legii 1o/2oo1, legea speciala in materia de restituire de imobile.
In ce privește contractul de vânzare-cumpărare ce reprezintă titlul de proprietate al pârâților, în baza legii 112/1995, instanța a hotărât irevocabil că a fost încheiat în mod valabil, cu respectarea dispozițiilor legii, imobilul fiind atribuit inițial cu contract de închiriere (739/11.o5.1999) având în vedere notificarea nr. 735/3.o5.1983 prin care pârâții au fost notificați că locuința proprietate personală urma să fie demolată.
Pârâții au mai arătat că prin adresa nr. 152/01.03.1999 IGO i-a notificat cu privire la obligativitatea ca in termen de 3o de zile de la data notificării să cumpere apartamentul în litigiu situat în - (fosta strada - - nr 24). Astfel, imobilul a fost cumpărat la 1.o9.1999 iar terenul în suprafață de 428 mp. a fost închiriat prin contractul nr. 2775/23.o4.2001.
Reclamanta a solicitat respingerea excepțiilor invocate de către pârâți, ca neîntemeiate deoarece, potrivit art. 15 lit. r din 146/1997, cererile de restituire a imobilelor preluate de stat sunt scutite de taxa de timbru.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată deoarece art. 6 al. 3 din 213/1997 permite instanțelor de judecată să cerceteze valabilitatea titlului statului iar acest lucru poate fi făcut numai în cadrul unei acțiuni în revendicare, acest lucru este determinat si de faptul că acțiunea în revendicare este un capăt de cerere accesoriu capătului de cerere principal, respectiv constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului in litigiu. Acest lucru a fost stabilit si de Inalta C de Casatie si Justitie - Sectiile Unite-, care au arătat că atunci când există neconcordanță între legea speciala și Convenția Europeana a Drepturilor Omului, convenția are prioritate iar aceasta prioritate nu poate fi reținută decat in cadrul unor acțiuni in revendicare întemeiata pe dispozițiile dreptului comun.
Primăria orașului, prin reprezentant, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive in cauză, deoarece nu mai are nici un drept asupra imobilului in litigiu, nici de proprietate si nici de administrare directă, o parte a imobilului fiind restituit in favoarea reclamantei conform dispozițiilor 1o/2oo1 iar cealaltă parte, fiind vândută paraților, conform dispozițiilor 112/1995.
Prin sentința civilă nr.5547/18.11.2008 a Judecătoriei Focșanis -a respins excepția de netimbrare ca neîntemeiată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei orașul și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare și ca inadmisibilă acțiunea în constatarea nevalabilității titlului statului.
În motivare s-a reținut că excepția netimbrării acțiunii este neîntemeiată deoarece potrivit disp.art. 15 lit. e din 146/1997 acțiunile pentru restituirea imobilelor preluate de stat in perioada 1945 - 1989, sunt scutite de taxă de timbru.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii instanța de fond a reținut că reclamanții au dobândit proprietatea unei părți din imobilul care a aparținut autorului lor, situat in -, prin dispoziția de restituire nr. 206/2003, dispoziție ce nu a fost atacată in instanță de către reclamantă.
Restituirea s-a făcut in mod parțial deoarece un apartament al acestui imobil a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 17/1999 încheiat între Primăria și pârâții și.
Instanța a constatat că prin decizia civila nr. 422/2007 a Tribunalului Vrancea, s-a statuat cu putere de lucru judecat ca imobilul in litigiu a trecut la stat, cu titlu valabil, împrejurare ce rezultă si din sentința civila nr. 2371/20.09.1959 a Tribunalului Popular al raionului Focșani, Regiunea G, prin care s-a încuviințat vânzarea imobilului proprietatea autorului pentru neplata impozitelor datorate la stat.
Reclamanta nu a făcut dovada ca a contestat dispoziția nr. 2o6/2003 a Primăriei și nu a solicitat restituirea întregului imobil astfel încât nu a devenit proprietară pe întregul imobil situat în - si ca urmare, nu poate solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru partea din imobil a cărei proprietate nu o are dobândită.
Instanța a constatat că în cauză exista un concurs între dispozițiile legii speciale si dispozițiile legii generale si care se rezolvă in favoarea legii speciale, respectiv 1o/2001.
A considerat că este adevărat că între legea speciala si există o neconcordantă în sensul că deși reclamanta si autorii acesteia au fost proprietari ai imobilului în litigiu, dispozițiile legii speciale au fost aplicate numai cu privire la partea de imobil care se afla liberă la data apariției legii însă această prioritate a legii speciale nu poate fi avută în vedere în cadrul acțiunii în revendicare pe dreptul comun deoarece s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, respectiv al pârâților precum si securității raporturilor juridice, apărute ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 17/1999.
In ce privește al doilea capăt de cerere, respectiv revendicarea imobilului în litigiu, imobil care in prezent este stăpânit de către pârâții si, instanța a constatat că acest contract de vânzare-cumpărare a făcut obiectul altei judecăți, respectiv dosarul nr- iar contractul de vânzare nr. 17/1999 a fost considerat valabil încheiat.
Cum reclamanta și-a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, prin decizia civila nr. 2371/20.09.1959 a Tribunalului Popular al raionului Focșani - Regiunea G -, iar această sentința nu a fost atacată în instanță si nu a fost supusă controlului judecătoresc potrivit dispozițiilor Legii nr.1o/2001, instanța a constatat ca în cauza reclamanta nu poate opune un titlu valabil pârâților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta calea de atac fiind calificată ca recurs la termenul din data de 26.02.2009.
În motivare a arătat că sentința este nelegală și netemeinică întrucât:
1.imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.224/1951 cu toate că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de acest act normativ, respectiv disp.art.3 și 4, adică debitorul să aibă în posesie mai multe imobile iar imobilul scos la vânzare să nu fie locuit de către debitor și familia sa.
2.din anul 1991 și până în 1998 adresat autorităților mai multe cereri de restituire a imobilului, iar în temeiul Legii nr.10/2001 a formulat notificarea înregistrată sub nr.338/7.08.2001 în care a solicitat întregul imobil.
3.art.6 al.3 din Legea nr.213/1998 a creat posibilitatea ca instanțele de judecată să se pronunțe asupra valabilității titlului statului, iar al.2 a dat posibilitatea să se verifice dacă la momentul aplicării măsurii naționalizării s-au respectat dispozițiile constituționale și cele cuprinse în tratatele internaționale la care România era parte în acel moment precum și a dispozițiilor legale în vigoare la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului.
Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că nu s-au respectat disp.art.4 din Decretul nr.224/1951 prin care s-a naționalizat imobilul în litigiu.
4.cu privire la compararea titlurilor de proprietate instanța de fond trebuia să constate că reclamanta nu a pierdut niciodată proprietatea asupra imobilului, titlul său fiind preferabil față de titlul pârâților.
5.referitor la revendicare, acțiunea trebuia admisă întrucât statul nu era proprietar ci doar un petentor precar care a vândut un bun al altuia, situație în care greșit instanța a respins acțiunea în revendicare.
Prin decizia civilă nr.342/2009 a Tribunalului Vranceas -a respins ca nefondat recursul reținându-se următoarele:
Reclamanta a formulat notificarea nr.338/7.08.2001 depusă la BEJ pentru restituirea în natură a imobilului situat în --144(fostă nr.160-162), compus din 7 camere, baie, WC și bucătărie și terenul aferent.
Prin dispoziția nr.206/22.10.2003 emisă de or. prin primar s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1534 mp teren din care 109,40 mp suprafață construită(2 dormitoare, cameră de zi, hol, baie și bucătărie).
Această dispoziție de restituire nu a fost contestată de către reclamantă la instanță.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.17 din 1.09.1999 parte din acest imobil a fost vândută pârâților și conform contractului de vânzare aflat la fila 22 din dosarul de fond.
Prin sentința civilă nr.3758/6.11.2006 a Judecătoriei Focșani modificată prin decizia civilă nr.422/27.04.2007 a Tribunalului Vrancea, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta având ca obiect constatarea nulității absolute a acestui contract de vânzare cumpărare.
În motivarea deciziei prin care s-a modificat sentința de mai sus filele 46-49 din dosarul de fond s-a reținut că imobilul în litigiu a trecut la stat cu titlu valabil și că reclamanta nu a făcut dovada că a contestat dispoziția prin care i s-a restituit în parte imobilul cu privire la care a formulat notificare.
Rezultă așadar din cele reținute mai sus că reclamanta a uzat de procedura prev.de Legea nr.10/2001, cererea sa de restituire a fost admisă parțial, nu s-a formulat contestație împotriva dispoziției de restituire parțială iar o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă constată legalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului în litigiu.
Aceeași hotărâre judecătorească consfințește legalitatea contractului de vânzare cumpărare al statului către pârâți.
În cauza Amurăriței contra România Curtea Europeană a Drepturile Omului a stabilit că reținerea unui drept în favoarea unei persoane printr-o hotărâre judecătorească nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul unei alte acțiuni având un obiect diferit.
Ori dreptul pârâților la partea de imobil pe care au cumpărat-o de la Statul Român nu mai poate fiu repus în discuție în cadrul prezentei proceduri, acesta fiind recunoscut definitiv și irevocabil de o hotărâre anterioară.
Așa cum a reținut și Curtea Europeană, a proceda altfel ar însemna să se încalce principiul securității raporturilor juridice și principiul prevalenței dreptului într-o societate democratică prevăzut de art.1 al Convenției.
În ceea ce privește respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu corect a reținut instanța de fond că nu s-a uzat de procedura specială prev.de Legea nr.10/2001, care constituie norma derogatorie de la legea generală invocată, respectiv Legea nr.213/1998.
Impotriva deciziei civile nr.342/2009 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs reclamanta invocând faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (art.304 pct.1 cod procedură civilă), că s-a încălcat competența altei instanțe care era îndrituită să judece această cale de atac (art.304 pct.3 pr.civilă) și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 cod pr.civilă).
Motivarea primelor două motive de recurs constă în aceea că instanța a fost învestită cu judecarea a 2 capete de cerere și anume: constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului (1) și revendicare (2).
Primul capăt este principalul capăt de cerere, neevaluabil în bani, iar capătul doi de cerere evaluabil în bani este accesoriu.
Motivarea celui de-al treilea motiv de recurs este inutil a fi prezentată și analizată pentru că-n funcție de soluția dată primului motiv de recurs se va ajunge la soluția de casare cu trimitere pentru a se judeca în complet de apel sau soluția de respingere a recursului ca inadmisibil nefiind posibilă atacarea unei decizii din recurs cu recurs. Pe fond în fața acestei instanțe în niciuna din situații nu se va putea ajunge. Ca atare prezentarea motivării acestui motiv de recurs e desuetă.
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că prezentul recurs este inadmisibil, excepție invocată de intimații prin întâmpinare.
Astfel, acțiunea are două capete de cerere:
1. să se constate că imobilul situat în,-, județul V, a trecut în mod abuziv în proprietatea statului (nevalabilitatea titlului statului);
2. să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul din,-.
Se pune problema-n speță care e capătul principal al cererii. Pentru a putea
răspunde la această întrebare trebuie să se stabilească scopul formulării unei astfel de acțiuni și "chestiunile prealabile" unui astfel de scop. Astfel, e clar că ceea ce se urmărește-n principal e revendicarea imobilului și pentru atingerea acestui obiectiv e necesară rezolvarea unei "chestiuni prealabile" și anume "constatarea nevalabilității titlului Statului Român.
Drept consecință capătul principal al acestei acțiuni e revendicarea, iar calea de atac e dată de capătul principal al acțiunii. Cum imobilul a fost evaluat la 20.000 lei, conform art.2821Cod procedură civilă s-a stabilit în mod corect că prezenta acțiune are doar calea de atac a recursului.
Pe cale de consecință completul de la Tribunalul Vranceaa fost legal constituit, iar prezenta cale de atac (recurs la recurs) e inadmisibilă în lumina art.299 Cod procedură civilă.
Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă potrivit cărora partea căzută în pretenții suportă costul cheltuielilor de judecată urmează a obliga pe recurentă către intimați la plata a 5000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, sector 4, împotriva deciziei civile nr.342/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca inadmisibil.
Obligă pe recurentă către intimații la plata a 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.LC-21.12.2009
Dact.MH-28.12.2009/6 ex.
Fond:
Recurs:--
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Luminita Cristea, Romeo Jirlăeanu
