Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 570/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 570
Ședința publică de la 19 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1509/R din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul contestator, lipsind intimații,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recursul a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, au fost depuse motivele de recurs, precum și întâmpinare formulată de intimata.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea recursului civil de față.
Recurentul contestator a considerat că recursul declarat este admisibil, solicitând admiterea acestuia, anularea deciziei și rejudecarea contestației în anulare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea formulată la 29.12.2005 reclamantul chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilă vânzarea cumpărarea unei suprafețe de 7,4 ha teren arabil, situat în comuna, jud. M și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc autentic de vânzare cumpărare.
La termenul de judecată din data de 01.02.1006, reclamantul a completat acțiunea solicitând anularea contractului autentic de vânzare cumpărare încheiat între pârâtă și intervenienta SC SRL În subsidiar, reclamantul a solicitat restituirea actualizată a prețului, cu daune interese cominatorii și plata tuturor cheltuielilor pentru obținerea actelor (7.907.000 lei ROL), suma actualizată și dobânda cuvenită la acestea.
Prin sentința civilă nr.1177/11.08.2006, Judecătoria VMa admis acțiunea civilă așa cum fost completată și precizată și constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 32548/20.12.2005, între pârâta în calitate de vânzătoare pe de o parte și SC SRL în calitate de cumpărător pe de altă parte.
De asemenea, constatat în temeiul art.111 că între pârâta în calitate de vânzătoare și reclamantul în calitate de cumpărător a intervenit o convenție validă de vânzare cumpărare unei suprafețe de 74.000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și SC SRL.
Prin decizia civilă 756/R din 18 mai 2007, Tribunalul Mehedinția admis recursurile declarate, a casat sentința civilă și a constatat competentă material în soluționarea în primă instanță Secția Comercială și de contencios Administrativ din Cadrul Tribunalului Mehedinți.
La 25 mai 2007 contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii prin care a solicitat anularea deciziei și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului de către Secția civilă a Tribunalului Mehedinți.
Prin decizia civilă 1509/R din 2 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinți a respins contestația în anulare.
La data de 5 mai 2008 recurentul a declarat recurs împotriva acestei ultime decizii, susținând că au fost greșit interpretate dispozițiile codului comercial.
Recursul este inadmisibil și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 299, constituie obiect al recursului hotărârile pronunțate în apel, precum și cele pronunțate în primă instanță și nesupuse apelului. Din interpretarea acestor dispoziții rezultă cu claritate că hotărârile irevocabile nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se adauge o nouă cale extraordinară de atac în afara celor expres prevăzute de codul d e procedură civilă, ceea ce nu este admisibil.
Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție trebuie raportat la alte norme constituționale care prevăd că procedura de judecată este prevăzută de lege ( art. 126 alin 2) și că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii ( art. 129). Aceste dispoziții duc la concluzia că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege.
Numai astfel se poate respecta principiul preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului și, implicit, principiul securității raporturilor juridice, potrivit cu care o hotărâre irevocabilă nu mai poate fi pusă în discuție, în afara căilor extraordinare de atac stabilite de lege.
Este de remarcat în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea Europeană în cauza Rada împotriva României( paragraf 34) în care instanța europeană reamintește că principiul siguranței raporturilor juridice impune ca soluția definitivă pronunțate de instanțe să nu mai fie rejudecată, astfel că nicio parte nu este autorizată să atace o hotărâre irevocabilă numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre. Curtea europeană citează în acest sens și cauza Brumărescu împotriva României și cauza Riabylch mpotriva Rusiei. "Controlul judecătoresc nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar exista două puncte de vedere assupra temei nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.
Constatând că în speță recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, cale de atac ce nu este prevăzută de lege, în temeiul art. 299 c, recursul se va respinge ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 1509/R din 2 noiembrie 2007, pronunțată dosarul nr- de Tribunalului Mehedinți, în contradictoriu cu intimații și SRL
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 19 iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. /tehored. GI
2ex/ 25.06.2008
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Paula Păun, Gabriela Ionescu