Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR --
DECIZIA CIVILĂ -. 64/
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T și prin Primarul Municipiului T, precum și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 3673/PI din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, pentru acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru pârâtul apelant Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T și prin Primarul Municipiului T, doamna consilier juridic și doamna avocat, pentru reclamanții intimați lipsă.
Procedura de citare legal îndeplinita.
Apelurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de taxa de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantele părților prezente arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentanta pârâtului apelant Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T și prin Primarul Municipiului T solicită admiterea celor două apeluri formulate în cauză și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii în totalitate. Reiterează, pe scurt, motivele din cererea de apel.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea celor două apeluri, pentru motivele arătate pe larg în concluziile scrise pe care pe depune la dosar.
CURTEA
În deliberare, constată că, prin Sentința civilă nr. 3673/PI din 13 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantele și împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și Statul Român, prin Consiliul Local și Primarul Municipiului
A constatat că imobilul înscris în CF nr. 2030 T, nr. top. 5085/2, compus din casă și curte în suprafață de 194 mp (situat în corpul de clădire B) și nr. top. 5086/2, grădină în suprafață de 633 mp, imobil situat în T str. - - nr. 63, fost preluat abuziv de către Statul Român.
A dispus trimiterea dosarului administrativ constituit în baza Legii nr. 10/2001 rep. ca urmare a notificării nr. 668/14.11.2001 a BEJ, la pârâtul Primarul Municipiului T, cu privire la imobilul sus - menționat, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării de măsuri reparatorii în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 rep. și titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, cu privire la excepțiile invocate, următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, tribunalul a constatat că, raportat la prev. art. 25 alin. 2 din Decr. nr. 31/1954 coroborat cu prev. art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de proprietate asupra unui bun aflat în patrimoniul Statului, acesta este reprezentat de către Ministerul Economiei și Finanțelor, și nu de către altă instituție.
Este adevărat că prezentul litigiu, așa cum a fost precizat, își are sorgintea în disp. Legii nr. 10/2001, care prevede o procedură specială, cu competențe stabilite anume, însă acest lucru nu este de natură să înlăture calitatea de reprezentant al Statului pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, în condițiile în care în cartea funciară a imobilului, Statul Român figurează ca și titular al dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat. Inclusiv dreptul de proprietate asupra construcției a intrat în patrimoniul acestuia, astfel că era necesară împrocesarea acestei instituții, pentru opozabilitate, pentru a-i putea fi opusă hotărârea pronunțată.
În consecință, având în vedere dispozițiile legale arătate, tribunalul a respins această excepție, ca neîntemeiată.
Excepția inadmisibilității acțiunii în constatare invocată de către Ministerul Finanțelor Publice este motivată de faptul că se putea apela la o acțiune în realizare, bazată pe prev. Legii nr. 10/2001, cu trimitere la disp. art. 111. Față de conținutul cererii de completare a acțiunii introductive, tribunalul a constatat că excepția astfel invocată a rămas fără obiect.
Acțiunea, așa cum a fost completată, tinde la realizarea dreptului reclamantelor la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10 /2001, și este aptă să conducă la această finalitate, astfel că ne aflăm în prezența unei acțiunii în realizare. În consecință, tribunalul a respins excepția inadmisibilității întemeiată pe aceste argumente, ca neîntemeiată, neaflându-ne în ipoteza prev. de art. 111.proc.civ.
Și pârâții Consiliul Local al Mun. T și Primarul Mun. T au invocat această excepție, motivat de faptul că reclamantele nu au așteptat finalizarea procedurii administrative.
Această excepție a fost, de asemenea, respinsă, ca neîntemeiată, față de conținutul și finalitatea prezentei cereri de chemare în judecată completate. Reclamantele au demarat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 în cursul anului 2001, însă, nici până în prezent nu a fost emisă soluția de către unitatea deținătoare. Prin prezentul demers judiciar, se tinde la soluționarea notificării, prin înlăturarea eventualei pasivități a instituției sesizate, lucru permis de lege, față de decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite. În consecință, în nici un caz nu se poate reține inadmisibilitatea unui astfel de demers judiciar, excepția fiind respinsă, ca neîntemeiată.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția lipsei de interes în susținerea acțiunii, motivat de faptul că reclamantele pot uza de procedura prev. de Legea nr. 10/2001, excepție ce a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate anterior, privind data formulării notificării și nefinalizarea procedurii administrative până în prezent.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiunea întemeiată pe un viciu de consimțământ, tribunalul a constatat că reclamantele nu au solicitat anularea contractului de donație față de existența vreunui viciu de consimțământ, ci au solicitat instanței să constate că se găsesc în unul dintre cazurile de preluare abuzivă a imobilului proprietatea antecesorilor lor, având dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel că se impune acordarea acestora.
În consecință, nu ne aflăm în situația de a curge vreun termen de prescripție în cauză, prevăzut de dreptul comun în materie sau de legea specială, termen care să fi fost depășit, astfel că și această excepție a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Potrivit CF nr. 2030 T, nr. top 5085/2 și 5086/2, imobilul constând în casă și curte cu teren în suprafață de 194 mp. respectiv grădină în suprafață de 633 mp. situat în T,-, a aparținut numitei, cu titlu de ieșire din indiviziune, anterior moștenire din anul 1973 ( filele 6-10).
Terenul aferent imobilului descris anterior a intrat în proprietatea Statului Român, prin donație, conform deciziei nr. 1440/23.07.1977 a Consiliului Popular Județean
Din conținutul acestei decizii, aflate la filele 12-13, rezultă că donația s-a făcut în temeiul Decretului nr. 478/1954, privitor la donațiile făcute Statului, fiind depusă la dosar întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei din care rezultă că terenul urma să fie afectat realizării unui ansamblu de locuințe ( filele 14-17). În ceea ce privește casa aflată pe terenul ce a făcut obiectul donației, Statul Român și-a înscris în CF dreptul de proprietate asupra acesteia cu titlu de expropriere, conform Decr. 341/1977, fiind demolată în baza autorizației pentru dărâmarea sau desființarea construcțiilor și amenajărilor nr. 21/02.09.1977.
a decedat la data de 08.03.1984, moștenitorul său fiind G, lucru ce rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1501/24.09.1984 emis de notariatul de Stat al Județului ( fila 33).
Prin notificarea nr. 668/14.11.2001 a Biroului executor Judecătoresc, numitul G-- a solicitat despăgubiri bănești în valoare de 30.000 USD pentru imobilul descris anterior, în conformitate cu disp. art. 21 și 36 din Legea nr. 10/2001 ( fila 18).
Notificarea a fost înregistrată la Primăria T sub nr. dosar 3269/2001, nefiind soluționată până în prezent, așa cum rezultă chiar din întâmpinarea depusă de pârâți. Din adresa nr. -1070/3269/17.09.2007, reclamantelor li s-a solicitat să depună acte din care să rezulte caracterul abuziv al preluării imobilului, având în vedere conținutul deciziei de acceptare a donației.
G-- a decedat la data de 13.12.2004, moștenitoarele sale fiind cele două reclamante, și, în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv fiică, așa cum rezultă din conținutul certificatului de moștenitor nr. 85/28.04.2005 emis de BNP - T ( filele 27-29).
În drept, potrivit art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Reclamantele și anterior antecesorul lor au depus la dosarul administrativ actele de care au înțeles să se folosească în susținerea cererii lor, iar, până în prezent, pârâții nu au soluționat notificarea formulată, solicitând reclamantelor să depună înscrisuri doveditoare a caracterului abuziv al preluării.
Față de temeiul emiterii deciziei de acceptare a donației și de prev. art. 2 lit. c), prima ipoteză din Legea nr. 10/2001 rep. tribunalul a constatat că nu era necesară depunerea de alte înscrisuri pentru fundamentarea și emiterea deciziei sau dispoziție în soluționarea notificării, astfel încât să opereze prorogarea termenului de emitere a deciziei în condițiile art. 23.1 al. 4 din HG nr. 498/2003. În plus, pentru a opera această prorogare, unitatea deținătoare trebuia să comunice reclamantelor, în intervalul de 60 de zile prev. de art. 25 din Legea 10/2001 rep. necesitatea depunerii acelor înscrisuri, lucru care nu s-a întâmplat.
Studiind cuprinsul dosarului administrativ constituit în baza notificării, s-a constatat că actele necesare soluționării au fost deja depuse la dosar.
Nu sunt incidente prev. art. 23 din Legea 10/2001 și aceasta întrucât, așa cum am arătat anterior, pârâtul nu a respectat procedura prevăzută de art. 23.1 al. 4 din HG nr. 498/2003 în acest sens și nici nu sunt îndeplinite cerințele acestui text, în sensul că pârâtul poate emite o decizie pe baza actelor depuse la dosar.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că nu există niciun motiv temeinic, de natură să justifice nesoluționarea notificării reclamantelor, pârâtul Primarul Mun. T trebuind să soluționeze notificarea reclamanților, astfel că, față de considerentele Deciziei nr. XX ( 20) din 19.03.2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12.11.2007, privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța a procedat la examinarea, pe fond, a temeiniciei pretențiilor formulate de reclamante pe calea notificării, cu privire la imobilul în litigiu.
Astfel, potrivit disp. art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001 rep. constituie imobil preluat în mod abuziv, imobilul donat statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Din modalitatea de redactare a acestui text de lege rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că legiuitorul a înțeles să instituie un regim juridic diferit în funcție de modalitatea de încheiere a donației în favoarea Statului, respectiv de temeiul juridic al acestui act de dispoziție.
În primul caz, al donațiilor încheiate în formele prevăzute de Decretele nr. 410/1948 și nr. 478/1954, care nu respectă forma autentică, se prezumă caracterul abuziv al preluării, astfel că reclamantele nu mai sunt ținute să facă această dovadă.
Doar în cazul donațiilor autentice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813.civ. este necesară această dovadă, ce se realizează prin anularea sau constatarea pe cale judecătorească a donației.
În speță, tribunalul a constatat că terenul a fost preluat de la numita printr-o decizie de acceptare a donației emisă în baza Decretului nr. 478/1954, după cum atestă conținutul actelor depuse la dosar. Reclamantele au făcut dovada că s-au adresat instituțiilor abilitate de lege să prezinte eventualul act autentic de donație încheiat de antecesoarea sa, răspunsul acestora fiind negativ, în sensul că nu există un astfel de act. În consecință, cererea reclamantelor se cantonează în prima situație descrisă anterior, caracterul abuziv al preluării fiind prezumat în mod absolut astfel că nu este necesară proba preluării abuzive.
În ceea ce privește construcția aflată pe teren, este adevărat că autorizația de demolare este emisă cu câteva zile înaintea deciziei de acceptare a donației, însă din conținutul actelor ce au stat la baza emiterii celor două acte administrative rezultă că "decizia" de a demola casa a fost luată de după ce a studiat planul de urbanism cu privire la ansamblul de locuințe ce urma să fie construit. În consecință, tribunalul a constatat că și acest imobil a fost preluat abuziv de către Stat prin metodele specifice regimului comunist, fiind greu de crezut că donatoarea s-ar fi îngrijit să predea un teren în condiții optime pentru ca donatarul să poată edifica niște blocuri pe el, asumându-și prin această conduită niște costuri considerabile aferente demolării.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că imobilul revendicat în litigiu se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv și intră sub incidența Legii nr. 10/2001, privind acordarea de măsuri reparatorii.
În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor, față de faptul că, la momentul preluării imobilului de către Statul Român, antecesoarea acestora figura în CF, ca și proprietară a imobilului, lucru ce rezultă din conținutul certificatelor de moștenitor depuse la dosar, precum și de disp. art. 3 alin. 1 lit. "a" coroborate cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 rep. tribunalul a constatat că aceasta se justifică, în calitate de moștenitoare legale a proprietarei tabulare a imobilului de la momentul preluării sale abuzive.
În ceea ce privește măsurile reparatorii cuvenite, trebuie avut în vedere faptul că terenul revendicat pe calea notificării se află în proprietatea Statului Român, pe el fiind edificate mai multe blocuri de locuințe. De asemenea, clădirea preluată a fost demolată, astfel că tribunalul, în baza disp. art. 1, alin. 1, art. 9, din Legea nr. 10/2001 rep. a constatat că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului către reclamante, acestea urmând a fi despăgubite în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 rep. sens în care, raportat la prev. Titlului VII din Legea nr. 247/2005, se impune a fi înaintat dosarul administrativ constituit în baza notificării Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării de măsuri reparatorii în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 rep. și titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local și Primarul Municipiului T, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al preluării imobilului în proprietatea Statului Român, arătând că reclamantele invocă un viciu de consimțământ (violența morală), care constituie o cauză de nulitate relativă a actului de donație, iar acțiunea se prescrie în termenul general de prescripție de trei ani, prevăzut de art.3 al Decretului nr. 167/1958, termen care a început să curga la data de 01.01.1990.
Acest pârât apelant a mai susținut că reclamantele intimate nu au dovedit existența violenței ca viciu de consimțământ la încheierea actului de donație, precizând că donația a fost încheiată cu respectarea prevederilor art. 813 Cod procedură civilă și ale Decretului 478/1954.
În ceea ce privește petitul privind aprobarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, apelantul a susținut că este inadmisibil pe cale judecătorească în această formă întrucât reclamantele nu au așteptat soluționarea procedurii administrative și, apoi, dacă nu erau mulțumite de dispoziția primarului, puteau sa o atace în termen de 30 de zile în baza art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001- republicată.
De asemenea, împotriva sentinței Tribunalului a declarat apel și pârâtul Statul Român, prin DGFP T, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, solicitând, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice și, în subsidiar, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, acest pârât apelant a arătat cu privire la excepția calității sale procesuale pasive că această cauză reprezintă un litigiu conex sau subsecvent procedurii de restituire a imobilelor sau de acordare de despăgubiri, prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel că, potrivit dispozițiilor acestei legi și ale art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, Statul Român este reprezentat exclusiv de către organele administrației publice locale, în speță de către Consiliul Local și Primarul Municipiului T și nicidecum de către Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, apelantul a învederat că reclamantele pot cere realizarea dreptului, pe calea unei acțiuni privind anularea deciziei primarului de respingere a notificării sau pe calea unei acțiuni privind obligarea primarului să soluționeze notificarea, situație în care, în raport de dispozițiile art. 111 teza a II-a Cod procedură civilă, acțiunea în constatare de față este inadmisibilă.
De asemenea, apelantul a susținut că acțiunea este inadmisibilă și pentru aceea că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată prin emiterea unei dispoziții de către pârâtul Primarul Municipiului T, conform art. 21 alin. 4 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001- republicată.
În ceea ce privește fondul cauzei, apelantul Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român a arătat că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată și chiar lipsită de interes, întrucât există o soluție expresă cu privire la pretinsa problemă a caracterului abuziv al preluării imobilului cu titlu de donație efectuată în baza Decretului nr.478/1954, conținută de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 10/2001, iar reclamantele aveau la îndemână calea acțiunii judecătorești prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele intimate au fost citate cu mențiunea de a depune întâmpinare, dar nu au dat curs solicitării instanței, formulând doar concluzii scrise.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Curtea apreciază că sunt nefondate apelurile declarate de pârâți în cauză.
În legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al preluării imobilului, invocată de Consiliul Local și Primarul Municipiului T, Curtea apreciază, așa cum corect a stabilit și prima instanță, că această excepție este neîntemeiată, deoarece reclamantele nu au solicitat anularea contractului de donație pentru existența unui viciu de consimțământ (violența morală), așa cum eronat susțin acești apelanți, ci au solicitat instanței să constate că imobilul se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv, prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. "c" din Legea nr.10/2001-republicată, petit care a fost determinat de către Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, care le-a solicitat reclamantelor, în cadrul procedurii administrative, să depună actele din care rezultă caracterul abuziv al preluării imobilului.
De asemenea, nu este întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, pentru că în extrasul CF figurează ca proprietar al imobilului Statul Român, iar pentru opozabilitatea hotărârii trebuia să fie chemat și acest pârât în judecată, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, raportat la dispozițiile art. 12 alin. 4 și 5 din Legea nr. 213/1998.
Nici excepțiile inadmisibilității acțiunii, invocate în ambele cereri de apel, în raport de dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă și pentru nefinalizarea procedurii administrative, întrucât acțiunea reclamantelor, astfel cum a fost completată ( 42- 45 dosar fond), tinde la realizarea dreptului subiectiv al reclamantelor la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XX/19.03.2007, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că instanța este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, refuz care în speță s-a dovedit.
În sfârșit, nici excepția lipsei de interes nu este întemeiată, în condițiile în care notificarea depusă de reclamante nu a fost soluționată timp de 7 ani, iar în ceea ce privește fondului litigiului, Curtea apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001- republicată, constatând că imobilul a fost preluat abuziv și intră în categoria celor prevăzute de textul de mai sus, fără a fi necesară depunerea altor dovezi din care să rezulte aceasta.
Tot în legătură cu fondul litigiului, prima instanță a stabilit corect că se impune trimiterea dosarului administrativ constituit în baza Legii nr. 10/2001 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării de măsuri reparatorii conform art. 11 din Legea nr. 10/2001- republicată și titlului VII din Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T și prin Primarul Municipiului T, precum și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 3673/PI din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
- - G -
GREFIER,
- -
Se comunică:
INTIMAT - RECLAMANT |
1. - T, nr. 38, Județ |
2. - T, nr. 38, Județ |
APELANT - PARAT |
3. STATUL ROMÂN REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - B, sector 5, nr. 17 |
4. STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL - T, nr. 1, Județ |
5. STATUL ROMÂN PRIN PRIMARUL MUN. - T, nr. 1, Județ |
6. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- PRIN DGFP - T, BD. - -. 2. Județ |
Emis 6 com.
Red. OG- 10.04.2009;
Tehnored. - 21.04.2009; 8 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
