Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 650/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 650
Ședința publică din data de 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în comuna, Calea B, nr.1,.1,.a,.4, cod poștal -, jud.I și de intervenienta, domiciliată în H, str.-.-, -.1,.C,.36, jud.V, împotriva deciziei civile nr.1155 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Râmnicu S,-, cod poștal -, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă asistată de avocat din cadrul Baroului B, recurenta intervenientă reprezentată de același avocat și intimatul reclamant asistat de avocat din cadrul Baroului
Procedura îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 0,3 lei timbru judiciar și 8,00 lei taxă judiciară de timbru, conform OP din 15.05.2008, ce s-au anulat la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este insuficient.
Curtea pune în vedere recurentelor prin apărător să completeze taxa judiciară de timbru cu 481,00 lei.
Avocat având cuvântul pentru recurentele pârâte solicită proba cu înscrisuri, respectiv un raport de expertiză pentru a dovedi valoarea reală a imobilului în litigiu.
Curtea respinge cererea de probatorii cu înscrisuri solicitată de recurentele pârâte având în vedere că instanța a fost investită cu o acțiune iar valoarea obiectului cauzei indicată de reclamantă este de 5000 USD, invocă din oficiu, în principal, excepția insuficientei timbrări, precum și excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtă și intervenientă.
Avocat având cuvântul pentru recurente arată că va timbra recursul până la sfârșitul ședinței.
Referitor la excepția inadmisibilității recursului solicită respingerea acesteia ca nefondată, potrivit deciziei civile nr.990/2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI, deoarece litigiul în cauză nu este patrimonial, ci se pune problema transferului dreptului de proprietate și a acordului de voință.
Referitor la valoarea imobilului, consideră că instanța, în virtutea rolului activ, era obligată să determine valoarea reală a imobilului, dacă aceasta era derizorie.
Solicită admiterea recursului, în bata dispoz. art.304 pct. 1, 3, 5 și 9 cod pr.civilă, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Buzău. Depune la dosar practică judiciară.
Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant solicită în principal anularea recursului ca insuficient timbrat, iar în subsidiar solicită respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că Tribunalul Buzău în mod corect calificat calea de atac ca fiind recurs.Solicită cheltuieli de judecată.
După terminarea dezbaterilor s-a prezentat avocat pentru recurente și a depus la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 481,00 lei, potrivit chitanței nr.-/19.06.2008, ce fost anulată la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1921/2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate vânzarea-cumpărarea imobilului casă de locuit și teren aferent în suprafață de 250. situat în Rm-S,-, județul B, la data de 17.09.2004 cu prețul de 5000 USD, hotărârea să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Reclamantul a motivat că la data de 17.09.2004 a cumpărat imobilul situat în Rm-S,-, județul B, pentru suma de 5000 USD, din care a achitat 3000 USD la acea dată, urmând ca diferența de 2000 USD să fie achitată până la data de 30.04.2005.
Reclamantul a arătat că în jurul datei de 20.04.2005 a contactat-o pe pârâtă pentru a-i achita diferența de preț, ocazie cu care aceasta i-a precizat că nu ar mai intenționa să vândă imobilul, împrejurare în care a depus diferența de preț în cuantum de 55.832,00 lei la CEC pe numele pârâtei, notificând-o în acest sens. Pârâta a refuzat să se prezinte pentru a ridica suma de bani și să încheie contractul în formă autentică.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii în sensul constatării nulității antecontractului de vânzare-cumpărare pentru viciu de consimțământ, respectiv dolul, iar în subsidiar admiterea în parte a acesteia, respectiv pentru imobilul format din 4 camere, hol în suprafață de 151. și obligarea reclamantului la plata sumei de 5.500.000 lei c/val.chirie pentru lunile octombrie - decembrie 2004, ianuarie-mai 2005, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a motivat că, în luna decembrie 1988 convenit cu reclamantul ca acesta să locuiască cu chirie în imobilul aflat în litigiu, cu obligația de a-l întreține și a plăti impozitele. În luna septembrie 2004 înțeles să vândă imobilul format din casa de locuit și teren aferent în suprafață de 151. încheindu-se un înscris sub semnătură privată, când a primit și un avans în cuantum de 3000 USD din totalul de 5000 USD, diferența urmând a fi achitată la momentul perfectării actului autentic.
A mai arătat că la momentul respectiv, înțelegerea dintre părți a fost în sesnul stabilirii unei clauze de uzufruct viager asupra unei camere în favoarea pârâtei, însă, ulterior, reclamantul nu a mai fost de acord cu această clauză, împrejurare în care i-a adus la cunoștință acestuia că nu mai este de acord să vândă imobilul.
A mai arătat pârâta că, în situația în care nu ar fi existat înțelegerea dintre părți cu privire la dreptul de uzufruct viager asupra unei camere din imobil, aceasta nu ar fi fost de acord cu încheierea antecontractului, lăsându-și chiar aici bunurile personale, bunuri care ulterior, o parte au fost distruse iar altele sustrase, fiind nevoită să formuleze plângere penală împotriva reclamantului. Precizează că prin contractul de partaj voluntar succesoral nr.2729, imobilul din litigiu a intrat în proprietatea numitei, astfel încât pârâta nu mai este titulara dreptului de proprietate.
În urma probatoriului administrat, instanța a pronunțat sentința civilă nr.629/14.05.2007, s-a admis în parte acțiunea reclamantului și în parte cererea reconvențională și a constatat că reclamantul a cumpărat de la pârâtă imobilul situat în Rm-S,-, județul B, format din teren în suprafață de 151. și casă de locuit compusă din 4 camere, hol, bucătărie de vară și hol, la data de 27.04.2005 cu prețul de 5000 USD, în echivalent în lei.
A fost obligată pârâta la 1029 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta, în calitate de moștenitoare a defuncților și, a dobândit dreptul de proprietate alături de numita, a imobilului casă de locuit și teren situat în Rm-S,-, județul B și pentru care în vara anului 2002 cele două moștenitoare i-au propus reclamantului să-l cumpere, așa cum reține în mod irevocabil Curtea de APEL PLOIEȘTI în decizia nr.1527/13.12.2006.
La data de 17.09.2004, între reclamant și pârâtă s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat chitanță prin care pârâta a primit suma de 3000 USD reprezentând avans din totalul de 5000 USD, prețul pentru imobilul casă de locuit și teren situate în Rm-S,-, urmând ca diferența să fie achitată de reclamant până la data de 30.04.2005. La data încheierii înscrisului, părțile au inserat ca și clauză, faptul că suma achitată de reclamant în cazul în care acesta nu va achita diferența de preț până la data de 30.04.2005, se va converti în chirie aferentă lunilor octombrie-decembrie 2004 și ianuarie-aprilie 2005.
Ulterior, la data de 27.04.2005, cu recipisa CEC nr.66/-, reclamantul a consemnat la dispoziția pârâtei suma de 55.832.000 lei reprezentând diferență de preț, însă pârâta a refuzat să se prezinte în vederea închirierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Deși din niciuna din probele administrate în cauză, instanța nu reține că înțelegerea părților ar fi fost în sensul înserării clauzei de uzufruct viager în favoarea pârâtei pentru o cameră din casa de locuit ce face obiectul vânzării, condiție fără de care nu ar mai fi perfectat vânzarea-cumpărarea.
A mai reținut instanța că pârâta nu a dovedit existența dolului, în sensul că s-ar fi folosit mijloace viclene de către reclamant ci, dimpotrivă, instanța a reținut reaua credință a pârâtei prin faptul că după declanșarea procesului, aceasta a fost cea care a încercat să scoată imobilul în litigiu din patrimoniul său prin încheierea unui contract de partaj voluntar succesoral prin care întreaga masă succesorală îi revenea numitei, sora pârâtei, contract care a fost desființat.
Instanța a reținut că între părți nu a existat o înțelegere cu privire la plata de către reclamantă a unei chirii aferente imobilului sau cuantumul acesteia, părțile înserând în cuprinsul chitanței din 17.09.2004, această clauză în cazul în care reclamantul nu ar fi achitat diferența de preț, până la data convenită de părți.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta care a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Astfel, apelanta a criticat faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu privire la întregul imobil, deși din certificatele de moștenitor depuse la dosar rezultă că nu este singura proprietară a acestui imobil, ci și sora sa, în calitate de coproprietar. Ori, în situația în care ar fi înțeles să vândă nu putea vinde decât în limita proprietății sale, respectiv J din acest imobil.
Deși a solicitat instanței să fie introdusă și sora sa, în calitate de coproprietară, cerere ce a fost respinsă de către instanța de judecată, față de conținutul înscrisului sub semnătură privată din 17.09.2004, dar din înscrisul sub semnătură privată nu rezultă că sora sa și-ar fi manifestat în vreun fel intenția de a vinde Ja sa.
A arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că sora sa și-ar fi dat acordul să vândă sau că ar fi fost prezentă la vânzare, situație ce rezultă din conținutul deciziei nr.1527/13.12.2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI. Consideră că această motivare dată de Curtea de APEL PLOIEȘTI vizează o cauză ce avea drept obiect constatarea nulității absolute a unui act, nicidecum acordul manifestat sau nu de sora sa față de o vânzare. Deci, instanța nu s-a pronunțat irevocabil cu privire la prezența surorii sale la o pretinsă negociere ci cu privire la anularea actului de partaj intervenit între ele.
A mai arătat că nu ar fi avut intenția de a vinde, ci, în anul 2003 s-a îmbolnăvit grav și având nevoie de bani a luat legătura cu reclamantul care locuise atâția ani în imobil și căruia nu-i solicitase nici un pe chirie și a primit o sumă de bani, înțelegându-se cu acesta că în cazul în care se va hotărî să vândă imobilul împreună cu sora sa, îi va vinde reclamantului, iar în contract va fi trecută o clauză de uzufruct viager.
La data de 10.02.2004 a încheiat o chitanță de mână pentru suma de 1500 USD, chitanță care nu reprezenta în nici un fel un act de vânzare-cumpărare. Această chitanță era redactată de către martorul. În aceleași condiții a fost încheiată și chitanța din 17.09.2004 pentru suma de 3000 USD. Apreciază că reclamantul a profitat de starea sa de sănătate, de faptul că era singură și neajutorată și avea nevoie de bani și promițându-i că va fi de acord cu o clauză de uzufruct viager, folosindu-se în mod evident de mijloace viclene pentru a semna acele înscrisuri.
Numita a formulat cerere de intervenție accesorie, în sprijinul apelantei.
Intervenienta a motivat că, potrivit certificatului de moștenitor nr.141/17.05.2006, împreună cu sora sa, sunt proprietari în indiviziune a imobilului din litigiu în cote de pentru fiecare.
Apelanta i-a comunicat intimatului că, la perfectarea legală a vânzării-cumpării este imperios necesar și acordul său.
Instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, nu a luat în considerare toate susținerile apelantei de a fi introdusă în cauză, respingându-le și în felul acesta fiind frustrată de dreptul său de proprietate pentru J din imobil. În baza rolului activ, instanța de fond putea să constate că acțiunea intimatului este inadmisibilă pentru faptul că, la perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare, nu a existat și acordul său, dat fiind faptul că asupra imobilului din litigiu sunt doi proprietari în indiviziune, iar unul din ei nu putea să vândă partea celuilalt fără acordul acestuia și să fie mandatat în baza unei procuri speciale, în acest sens.
A apreciat că pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare se face în condițiile prevăzute de art.1073 și art.1077 Cod civil, condiții ce nu sunt îndeplinite în această cauză. Pentru a fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, condiția esențială este ca, în momentul judecății, partea din patrimoniul căreia urmează a fi transmis dreptul de proprietate, să aibă calitatea de proprietar inclusiv a lucrului vândut. Cum proprietarul vânzător are doar o cotă ideală din dreptul de proprietate asupra bunului din litigiu, nu este posibil a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru intregul bun.
Tribunalul a pus în discuția părților calificarea căii de atac ca fiind aceea a recursului și nu a apelului, având în vedere că acțiunea prin care se solicită să se constate că între părți a intervenit vânzarea-cumpărarea unui imobil este o acțiune în constatarea dobândirii unui drept real, fiind o adevărată acțiune în realizare, evaluabilă în bani, conform art.6 alin.1 din Normele Metodologice nr.760/C/99 ale Ministerului Justiției, fiind supusă taxelor de timbru ca și pentru încheierea actelor notariale.
Conform art.282/1 Cod pr.civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile al cărui obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv.
În speță, valoarea obiectului acțiunii este de 5000 EURO deci sub 1 miliard lei și în atare condiții, hotărârea este supusă doar căii de atac a recursului.
Cât privește recursul declarat, Tribunalul a constatat ca este nefondat, arătând că, așa cum s-a statuat în practica judiciară, instanța de judecată poate pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în condițiile prevăzute de art.1073, 1077 din Codul civil, condiții care sunt îndeplinite în cauză.
Ori, o condiție esențială pentru a se pronunța o asemenea hotărâre este aceea ca la momentul judecății, vânzătorul să aibă calitatea de proprietar exclusiv al lucrului vândut, sau în cazul numai a unei cote părți indivize din acest imobil să existe și acordul celuilalt coproprietar pentru vânzarea întregului imobil (în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă-decizia nr.6242/11.11.2004 - fila 20 dosar).
În speță, instanța atât cea de fond cât și tribunalul, au constatat că a existat și acordul celuilalt coproprietar, respectiv al surorii recurentului,.
Din cuprinsul deciziei nr.1527/13.12.2006, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în care părți figurează aceleași ca și din dosarul de față, s-a reținut din probele administrate că a existat, la data negocierii, acordul de a fi vândut imobilul, a fost din partea ambelor surori și și chiar aceasta din urmă a precizat că nu are nici o pretenție la casa părintească, urmând ca chitanța să se încheie între reclamantul și pârâta (fila 4 din decizia nr.1527/13.12.2006). Este unul dintre motivele pentru care a și fost anulat partajul voluntar încheiat între cele două surori, urmărind prin încheierea acestui act tocmai obstrucționarea transferului efectiv al proprietății asupra bunurilor imobile cumpărate de intimatul-reclamant.
Tribunalul a reținut, de asemenea, că recurenta nu a dovedit în niciun fel dolul (dolul nu se presupune- art.960 alin.2 Cod civil) respectiv că intimatul s-ar fi folosit de mijloace viclene astfel încât, fără aceste mijloace viclene, recurenta n-ar fi contractat. De asemenea, recurenta nu a făcut dovada că ar fi existat o clauză de uzufruct viager.
În consecință, soluția admiterii acțiunii este legală și temeinică, situație în care, Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.1155 din 5 decembrie 2007 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr.629/14.05.2007 pronunțată de Judecătoria Rm-S și cererea reconvențională formulată de intervenienta, în contradictoriu cu reclamantul, fiind obligate recurenta și intervenienta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
Împotriva deciziei sus menționate pârâta și intervenienta au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, arătând în esență că o critică principală se referă la faptul că, în mod greșit, instanța a considerat că ne aflăm în fața căii de atac a recursului, când, în realitate, calea de atac era aceea a apelului, așa după cum în mod corect a caracterizat- și instanța de fond.
De asemenea, a mai susținut recurenta că le-a fost încălcat și dreptul la un proces echitabil, fiindu-i interzis accesul liber la justiție, în cauză făcându-și aplicațiunea și prevederile art.6 din CEDO, cu mențiunea că, în practica și jurisprudența Curții Europene au fost sancționate spre exemplu, Franța și Belgia, pentru faptul că au prevăzut în legislațiile interne doar două căi de atac în materia plângerilor contravenționale, în cazul nostru încălcarea legii fiind mai mult evidentă.
Este adevărat că art.2821cod pr.civilă, prevede că nu sunt supuse apelului litigiile al cărui obiect are o valoare de până la un miliard lei, aceste litigii referindu-se, însă, la acțiuni în pretenții.
Obiectul cererii introductive de instanță se referea la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și presupunea în esență, analizarea acordului de voință și, ulterior modul de respectare și interpretare a clauzelor contractuale. Faptul că, în esența lui, contractul este evaluabil în bani, nu avea nicio importanță, chiar și din acest punct de vedere, instanța a greșit, deoarece fiind vorba despre o casă și terenul aferent acesteia, este evident că valoarea trecea peste un miliard lei, deci și din acest punct de vedere calea de atac trebuia caracterizată ca fiind apel.
Instanța nu trebuia să se ghideze doar după valorile indicate de părți, caz în care se impunea ca instanța să efectueze verificări asupra valorii reale a imobilelor.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale indicente în cauză Curtea de Apel constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art.2821cod pr.civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală pentru litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard le inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, precum și cele referitoare la alte acțiuni ce nu au însă relevanță pentru cauza de față.
Trebuie precizat că dispoziția sus menționată nu se află în contradicție cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la acordarea liberului acces la justiție câtă vreme fiecare stat are posibilitatea de a adapta dreptul intern propriilor nevoi referitoare la accelerarea procedurilor judiciare în vederea judecării proceselor de o complexitate mai redusă cu celeritate în conformitate cu dispozițiile dreptului european.
Obiectul prezentei acțiuni l-a constituit constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare asupra imobilului casă și teren situat în Râmnicu S,-, evaluat de către părți la suma de 5000 euro și de către reclamant prin cererea introductivă la suma de 15.000 RON.
Potrivit art.112 pct.3 cod pr.civilă cererea de chemare în judecată ce reprezintă actul de investire al instanței trebuie să cuprinsă în mod obligatoriu obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului atunci când prețuirea este cu putință.
Se observă astfel că actul după care se stabilește competența instanței de judecată cât și căile de atac împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond este prețuirea inițială dată de către reclamant și nu valoarea rezultată ulterior din administrarea unor eventuale probatorii pe parcursul procesului.
Este relevant în acest sens se aminti că potrivit art.181cod pr.civilă instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Față de dispozitiile sus arătate și constatând că acțiunea ce face obiectul prezentei judecăți este o acțiune în constatarea dobândirii unui drept real, fiind o adevărată acțiune în realizare evaluabilă în bani, astfel cum s-a pronunțat chiar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.32/09.06.2008 cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii, se constată că în mod corect Tribunalul Buzăua stabilit că împotriva sentinței civile nr.629/2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat poate fi exercitată doar calea de atac a recursului, astfel încât decizia pronunțată ce face obiectul cererii de recurs de față este irevocabilă în conformitate cu disp.art.377 alin.2 pct.4 cod pr.civilă.
Cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu se mai poate exercita calea de atac recursului, se va constata că cererea de recurs de față formulată de către pârâta și intervenienta este inadmisibilă, urmând ca în baza dispoz. art.312 alin.1 cod pr.civilă să fie respins recursul declarat în cauză, ca inadmisibil.
Făcând aplicarea dispoz. art.274 cod pr.civilă, vor fi obligate recurentele la plata cheltuielilor de judecată către intimat, respectiv suma de 500 lei reprezentând onorariul de apărător potrivit chitanței nr.223/2008 aflată la fila 21 a dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta, domiciliată în comuna, Calea B, nr.1,.1,.a,.4, cod poștal -, jud.I și de intervenienta, domiciliată în H, str.-.-, -.1,.C,.36, jud.V, împotriva deciziei civile nr.1155 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Râmnicu S,-, cod poștal -, jud.B, ca inadmisibil.
Obligă recurentele pârâtă și intervenientă la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
Fiind în semnează
președintele instanței
Grefier,
Operator date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.dact./CC
2.ex.08.07.2008
apel- Tr.
apel. -
fond 1921/2005 Jud.Rm.
fond.
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu Aurelia
