Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 663/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 663/R/2008
Ședința publică din 22 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Bocșe Elena JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
JUDECĂTOR 3: Roman Florica
Judecător: R -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de pârâții, domiciliați O-. 7 în contradictoriu cu intimata reclamantă - domiciliată O- - 6 A. 14 și intimații pârâți, domiciliați Episcopia B- - 6 A. 14, împotriva deciziei civile nr. 876/A din 25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în întregime sentința civilă nr. 431 din 22 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Salonta în dosar nr. 852/2005, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurenților pârâți, lipsă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 40 din 10 aprilie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual și reprezentanta intimatei reclamante, lipsă, avocat în baza delegației de a avocat, nr. 8 din 16 aprilie 2008 emisă de Baroul Bihor - cabinet individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 38,5 lei achitată prin chitanța nr. 113-1-50 din 22 aprilie 2008 emisă de Direcția Finanțe Locale O și timbre judiciare în sumă de 0,75 lei, după care:
Reprezentantele părților, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantelor părților, asupra recursului.
Reprezentanta recurenților pârâți susține rec astfel cum a fost formulat și motivat în scris solicită admiterea lui, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și în consecință respingerea acțiunii introductive formulată de reclamantă potrivit concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială și taxele de timbru achitate.
Reprezentanta intimatei reclamante, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea deciziei civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată suma de 1000 lei reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 431/22.09.2006 pronunțată de Judecătoria Salonta în dosar nr. 852/2005, a fost admisă acțiunea formulată și completată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, și, s-a constatat că reclamanta - a contribuit la achiziționarea imobilului înscris în CF 51, nr. top. 265/2 și nr. top. 266/2 cu teren în suprafață de 587 mp și respectiv 670 mp, cu casă, situat în,-, cu suma de 17.000 euro, s-a constatat nulitatea absolută parțială pentru cota de parte a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1449/26.05.2005 a BNP, s-a anulat încheierea de CF nr. 1658/06.06.2005 din CF 512 de sub B 31 și B 32, pentru cota de parte din aceste imobile, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de din acest imobil cu titlu de cumpărare, alături de dreptul de proprietate al pârâtei, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 2685/03.10.2005 al BNP și au fost obligați pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.085,9 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentic, vânzătorii și au înstrăinat pârâților, și imobilul situat în,-1, pentru prețul total de 100.000.000 lei vechi.
Din probațiunea administrată a reieșit fără dubii faptul că reclamanta - a contribuit cu suma de 17.000 euro, iar pârâta cu 18.000 euro, respectiv faptul că pârâții și nu au avut nici o contribuție financiară la achiziționarea acestui imobil, actul de înstrăinare fiind încheiat în perioada în care reclamanta era internată în spital.
În baza art. 969, 948 și următoarele cod civil s-a admis cererea reclamantei ca întemeiată, iar în baza art. 35/1, art. 36 din Legea 7/1996, s-au rectificat operațiunile de CF, contractul de donație este lovit de nulitate absolută deoarece lipsește obiectul acestuia și pe de altă parte, este o consecință a anulării actului principal.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel pârâții, și, solicitând admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 876/A din 25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții, și, toți domiciliați în,-1, jud. B, în contradictoriu cu intimații domiciliată în O, - -, nr.14, - 6,. A,. 14, jud. B, și, ambii domiciliați în Episcopia B,-, - 6,. A,. 14, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 431 din 22.09.2006 pronunțată de Judecătoria Salonta, pe care a păstrat-o în totalitate.
Au fost obligați apelanții la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei în favoarea intimatei -.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță în baza probatoriului administrat a reținut faptul că reclamanta intimată - a avut o contribuție proprie la achiziționarea imobilului înscris în CF 51, nr. top. 265/2 și 266/2, în sumă de 17.000 euro, bani proveniți din vânzarea unei garsoniere proprietate personală, fapt ce-i conferă un drept de proprietate în cotă de parte din imobilul cumpărat. Acest fapt reiese atât din poziția vânzătorilor și, precum și din conținutul unui antecontract de vânzare-cumpărare - act sub semnătură privată încheiat la data de 18.08.2004.
Apelanții și, deși au figurat ca și cumpărători ai imobilului, nu au avut nici o contribuție proprie la cumpărarea acestuia, în fapt aceștia însușindu-și cota parte din imobil ce-i revenea reclamantei -. Cealaltă cotă parte din imobil îi revine, fapt necontestat de nici una dintre părți, apelantei, care a avut o contribuție proprie de 18.000 euro.
Depoziția testimonială a martorului, audiat în apel, este irelevantă în cauză, întrucât acesta nu are cunoștințe concrete de modul în care a fost dobândit imobilul, cunoscând doar faptul că J din casă s-a cumpărat din cumpărat din banii apelantei.
În ce privește contractul de donație încheiat între apelanții, și apelanta,m acesta este lovit de nulitate absolută întrucât a fost încheiat în fraudarea interesului intimatei - și după promovarea acțiunii în instanță de către aceasta.
Împotriva acestei decizii, în termen au declarat recurs pârâții - recurenți, și, solicitând casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că la încheierea contractului de vânzare - cumpărare au fost îndeplinite toate condițiile de validitate, fiind inadmisibilă administrarea probei cu martori peste cuprinsul unui înscris autentic.
Cu privire la pretinsa contribuție a intimatei la dobândirea locuinței, constând în suma de 17.000 Euro, arată că doar faptul vânzării garsonierei către și nu semnifică imediat că aceea garsonieră putea fi o parte a vânzării casei lor din către recurenți.
De asemenea, reclamanta a plecat de bună voie din casa fiului fără a avea vreo pretenție.
În drept, invocă dispozițiile art. 282 și urm. Cod pr. civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că motivele invocate de recurenți sunt doar generalități fără vreun suport probator.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu conform art. 306 Cod pr. civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Operațiunea juridică ce face obiectul prezentei cauze este o simulație prin interpunere de persoană.
Astfel, contractul aparent a fost încheiat pentru cota de a parte cu numiții și, deși adevăratul beneficiar al contractului era reclamanta -, mama, respectiv soacra acestora, care de altfel a achitat prețul corespunzător părții de imobil cumpărate, în cuantum de 17.000 Euro, bani proveniți din vânzarea unei garsoniere proprietate personală.
Aceste aspecte sunt pe deplin dovedite cu recunoașterea vânzătorilor și -, antecontractul de vânzare - cumpărare sub semnătură privată încheiat la 18 august 2004 și declarațiile martorilor audiați.
De menționat este și faptul că raporturile de rudenie dintre părți le dispensează pe acestea de încheiere în formă scrisă a actului secret, permițând totodată folosirea oricărui mijloc de probă, inclusiv a probei cu martori, pentru dovedirea simulației.
Referitor la contractul de donație, încheiat între pârâții și, în mod corect au reținut instanțele de fond și apel faptul încheierii acestuia în frauda intereselor reclamantei, părțile cunoscând la acea dată de existența actului secret, încheierea donației făcându-se de altfel după promovarea acțiunii de către reclamantă.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1 combinat cu art. 316 și 296 Cod pr. civilă să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod pr. civilă îi va obliga pe recurenți la 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de pârâții, domiciliați O-. 7 în contradictoriu cu intimata reclamantă - domiciliată O- - 6 A. 14 și intimații pârâți, domiciliați Episcopia B- - 6 A. 14, împotriva deciziei civile nr. 876/A din 25 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă părțile recurente să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - R - - -
Red.dec. PV
14.05.2008.
Jud fond
Jud apel -
Dact IM/2 ex./19.05.2008.
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica