Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 667/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 667/ Dosar nr-
Ședința publică din 18 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul,împotriva deciziei civile nr. 342/Ap din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 4.05.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 11.05.2009, iar apoi pentru astăzi, 18.05.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin decizia civilă nr. 342/2008 a Tribunalului Brașov, a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC SRL B, împotriva sentinței civile nr. 2495/2008 pronunțată de Judecătoria Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins capătul de cerere formulat de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Municipiul B, prin primar și SC SRL B, având ca obiect restabilirea situației anterioare de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF nr. 326 B, sub nr. top. 5363/3 și 5363/6. A păstrat celelalte dispoziții din sentința atacată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele:
în 1975 când imobilul revendicat a fost naționalizat, era în vigoare Constituția din 1965 care, al art. 36 prevedea "Dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile și economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află, precum și bunurile de uz și confort personal" iar în art. 37 se arăta că "Dreptul de moștenire este ocrotit de lege".
De asemenea, potrivit art. 12 din Constituția din 1965, terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri.
Nu se poate afirma, în speța dedusă judecății, că Decretele nr. 218/1960 si nr. 712/1966 134/1949 au constituit un mijloc legal de dobândire a proprietății imobilului, față de prevederile constituționale menționate și cât timp din interpretarea prevederilor art. 480 cod civil rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele și de a dispune de el, iar potrivit art. 481 din același Cod, nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În mod întemeiat a reținut prima instanță că prevederile Decretului nr. 218/1960 si 712/1966 contravin prevederilor constituționale în vigoare la data preluării imobilului și tratatelor internaționale la care România era parte semnatară, respectiv Declarației Universale a Drepturilor Omului Adoptată de Adunarea Generală a în decembrie 1948.
Constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului se poate realiza de instanța de judecată fără a se constata în prealabil nulitatea actului administrativ de preluare a imobilului, după cum a susținut, în mod nefondat, apelanta.
De aceea, trecerea bunului imobil în proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale amintite, conferind caracter abuziv măsurii de naționalizare, astfel că titlul statului emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil.
Inadmisibilitatea acțiunii în revendicare de drept comun referitoare la un imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, invocată de apelanta pârâtă, nu poate paraliza dreptul de acces la o instanță al reclamantei atâta timp cât aceasta tinde la recunoașterea modalității abuzive de preluare a imobilului de către stat. În caz contrar reclamantei i s-ar încălca într-adevăr dreptul de acces la o instanță consfințit de art. 6 par. 1 din
În ceea ce privește modul de soluționare de către prima instanță a petitului relativ la rectificarea cărții funciare, cu consecința radierii dreptului de proprietate al Statului Român și intabularea dreptului de proprietate al reclamantei, instanța reține, faptul că reclamanta a invocat prevederile art. 36 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
Petitul vizând rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de moștenire, reprezintă o adevărată acțiune în revendicare, grefată și având ca punct de pornire petitul vizând constatarea nevalabilității titlului statului, finalitatea urmărită de reclamantă fiind evident, aceea de redobândire a imobilului în patrimoniul autorului său iar apoi de dobândire în patrimonial său cu titlu de moștenire.
Apărarea intimatei reclamante în sensul că a înțeles să formuleze o acțiune în rectificare de carte funciară iar nu o acțiune în revendicare, astfel că discuția relativă la aplicarea cu prioritate a Legii nr. 10/2001 ca lege specială nu ar fi incidentă în cauză, este nefondată deoarece acțiunea în rectificare de carte funciară maschează o veritabilă acțiune în revendicare de drept comun.
Potrivit deciziei pronunțate în cursul desfășurării prezentului litigiu, în ședința din data de 9 iunie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 60/2007, în recursul în interesul legii, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă:
"Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiuluispecialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Numai persoanele exceptate de la Legea nr. 10/2001 precum și cele care din motive independente de voința lor, nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași sau dacă nu a trecut în patrimoniul unei terțe persoane într-o altă modalitate prevăzută de lege.
Cu atât mai mult nu pot fi exercitate acțiuni în revendicare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială, soluție conformă cu regulilenon bis in idem, electa unaprecum și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu).
Or, în speță, reclamanta nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și nici nu a indicat motivul pentru care nu a uzat de dispozițiile legii speciale. Nu a invocat motive obiective, independente de voința sa care ar fi împiedicat-o să procedeze la depunerea notificării potrivit legii speciale și nici argumente din care să rezulte că este exceptată de la Legea nr. 10/2001.
Reclamanta nu a invocat eventuale impedimente în soluționarea notificării care să conducă la ideea că măsurile reparatorii acordate în baza legii speciale ar fi iluzorii și prin care să justifice nedepunerea unei asemenea notificări și nu a invocat neconcordanțe între legea specială și CEDO, motiv pentru care, faptul că apartamentele revendicate nu se află în patrimoniul unor terți subdobânditori nu are relevanță.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul reclamant criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că cele două decrete pe baza cărora s-a realizat preluarea imobilului în discuție de stat, respectiv decretul 218/1960 și 712/1966 sunt neconstituționale atât în raport cu dispozițiile din 1952 și 1965, dar și cu actuala Constituție, adoptată în 1991.
Se mai arată că, întrucât în ierarhia actelor normative, Constituția și codul civil ca lege organică, au prioritate față de decretele 218/1960 și 712/1966 și acestea nu mai pot avea aplicabilitate întrucât aduc o gravă atingere dreptului de proprietate privată garantat de codul civil și actuala Constituție.
În continuarea motivelor de recurs se mai arată că actele normative mai sus menționate contravin și Declarației Universale a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a la care România este parte semnatară, precum și a primului Protocol adițional la CEDO.
Pe de altă parte statul, prin organele sale, nu s-a aflat niciodată într-o posesie care să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin posesiune îndelungată, deoarece acest imobil a fost folosit cu destinație de locuință de diferite persoane care plăteau o chirie, iar detenția precară pe care a avut-o nu îi conferă acestuia dreptul de a invoca uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Acțiunea în revendicare este o acțiune imprescriptibilă, însă acțiunea în rectificare de carte funciară nu poate fi confundată cu acțiunea în revendicare.
Prin respingerea capătului de cerere privind restabilirea situației de carte funciară se golește de conținut întreaga hotărâre, care devine ineficace, neputând produce nici o consecință juridică, încălcându-se în mod flagrant dispozițiile art. 44 din Constituția României.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În esență decizia atacată prin prezentul recurs este criticată pentru modul în care a fost soluționată cererea reclamantului privitoare la restabilirea situației de carte funciară, respectiv, pentru lipsirea de finalitate a întregului demers judiciar.
În cuprinsul considerentelor pe baza cărora, instanța și-a fundamentat raționamentul juridic se face referire la decizia pronunțată de ÎCCJ în data de 9 iunie 2008, într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, concursul dintre legea generală și legea specială se rezolvă în favoarea legii speciale, iar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea 10/2001) și CEDO, aceasta din urmă are prioritate.
Instanța de apel, în mod corect a reținut starea de fapt și a procedat la o aplicare judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 329 alin 3 teza finală din Cod procedură civilă, dezlegarea dată de ICCJ, problemelor de drept judecate, este obligatorie pentru instanțe.
Așadar, instanța de apel, fără a limita, accesul la justiție al reclamantului, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din CEDO, a analizat cerea acestuia, ținând cont și de dispozițiile recursului în interesul legii, mai susmenționat, acordând prioritate, dispozițiilor legii 10/2001, și a procedurii administrative prevăzute de aceasta. Ori, în speța de față reclamantul nu a utilizat această procedură și împotriva deciziei ÎCCJ pronunțată în interesul legii, instanța de fond nu putea admite în integralitate acțiunea în revendicare promovată de reclamant.
În cuprinsul motivelor de recurs, s-a reluat analiza caracterului neconstituțional și abuziv al decretelor de preluare a imobilului în discuție, respectiv, a decretelor 218/1960 și 712/1966, însă această analiză este inutilă, întrucât ambele instanțe au soluționat favorabil recurentului reclamant acest capăt de cerere.
Prin urmare, instanța apreciază că criticile din recurs nu sunt întemeiate și în consecință vor fi respinse, iar decizia pronunțată în apel, va fi menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva deciziei civile nr.342/2008 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./2.06.2009
Tehnoredact./04.06.2009/ 2 ex.
Jud. apel,
Jud. fond
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Maria Carmen Tică, Cristina
