Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1969/2009)
Completul 5
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂR NR. 73
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER - I
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 791 din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimații - pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, PREFECTURA MUNICIPIULUI B, PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B, și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 21.01.2010, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă, la data de 07 februarie 2006, sub nr. 5245/-, reclamanta a chemat în judecată pârâții Primăria Sectorului 1 B, Prefectura Municipiului B, SC - SA și Primăria Municipiului B, solicitând anularea contractului de vânzare - cumpărare nr-, având ca obiect imobilul naționalizat din B, str. -. lacob - nr. 75, sector 1, și restituirea în natură a imobilului în cauză.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a solicitat despăgubiri pentru imobil prin notificarea nr. 38 din 30 mai 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin adresa Prefecturii B din 16 februarie 2005, i-a fost adus la cunoștință istoricul de rol fiscal, informații care au fost ascunse în răspunsul la cererea sa către Direcția de Taxe și Impozite a Sectorului 1 nr. 16494 din 16 octombrie 2002.
A menționat reclamanta că, la data perfectării actului, cumpărătorul avea o locuință în proprietate, în aceeași localitate, astfel încât contractul său este lovit de nulitate absolută.
Prin sentința civilă nr. 552 din 05 mai 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, s-a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la 15 iunie 2006, sub nr-.
La data de 27 decembrie 2006, ca urmare a solicitării instanței, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, învederând că înțelege să solicite: constatarea nulității absolute a contractului nr- în contradictoriu cu pârâții, SC - SA și Primăria Municipiului B, restituirea terenului aferent construcției, în contradictoriu cu Primăria Municipiului B; predarea deplinei posesiuni asupra construcției și terenului, în contradictoriu cu pârâta; acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință pe perioada 1950 - 1992, în contradictoriu cu pârâtul Statul R prin Ministerul d e Finanțe; acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință în perioada 1992 - 1997, în contradictoriu cu pârâta SC - SA și pentru perioada iulie 1997 - 2006, în contradictoriu cu pârâta.
Prin sentința civilă nr. 5414 din 05 aprilie 2007 Judecătoriei Sectorului 1 Baf ost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul A al cererii precizatoare formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâții, SC - SA și Primăria Municipiului B, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr-, a fost respins acest capăt de cerere ca fiind prescris; s-a dispus disjungerea celorlalte capete de cerere având ca obiect restituirea în natură a locuinței, restituirea terenului aferent construcției, predarea deplinei posesiuni asupra construcției și terenului și acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, fiind astfel format dosarul nr- al acestei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 9883 din 21 iunie 2007, Judecătoria Sectorului 1 B a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Sectorului 1 B și Prefectura Municipiului B, a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind promovată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului B, pentru capetele de cerere având ca obiect restituirea în natură a locuinței și a terenului situat în B, str. -. lacob - nr. 75, sector 1, respins aceste capete de cerere ca fiind formulate împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei, la predarea deplinei posesiuni asupra construcției și terenului, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor la acordarea de despăgubiri pentru perioada 1950 - 1992 și a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC - SA la acordarea de despăgubiri pentru perioada 1992 - 1997 și a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la despăgubiri pentru perioada 1997 - 2003 și a respins acest capăt de cerere pentru perioada menționată ca fiind prescris, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru perioada 2003 - 2006, ca neîntemeiat, a obligat pe reclamantă la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la capetele de cerere cu care a fost învestita, fața de cadrul procesual pasiv astfel cum a fost el stabilit de reclamantă, instanța a constatat că paratele Primăria Sectorului 1 B și Prefectura Municipiului B nu au calitate procesuala pasivă în cauză.
Examinând mai departe excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B pentru capetele de cerere având ca obiect restituirea în natură a locuinței și a terenului situat în B, str. -. lacob - nr. 75, sector 1, instanța a constatat că reclamanta nu a justificat identitatea cerută între persoana acestei pârâte și cei despre care pretinde că sunt obligați în raporturile juridice deduse judecații, întrucât imobilul compus din locuință și teren a fost dobândit de pârâta prin contractul de vânzare - cumpărare nr-, încheiat cu SC - SA, prin care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței compusă din două camere, hol, bucătărie, pivniță și cotă parte indiviză de 0,46%, wc.
Instanța a constatat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la predarea deplinei posesiuni asupra construcției și terenului este neîntemeiat, reclamanta nefăcând dovada că este titulara unui drept de proprietate preferabil celui al pârâtei, în condițiile în care prin sentința civila nr. 5414 din 05 aprilie 2007 fost respinsă, ca prescrisă, cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare.
Referitor la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea de despăgubiri pentru perioada 1950 - 1992, pârâtei SC - SA pentru perioada 1992 - 1997 și a pârâtei pentru perioada 1997 - 2003, instanța a reținut că, potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termenul prescripției fiind de trei ani (art. 3 alin. 1).
În această situație, văzând data promovării prezentei cereri de chemare în judecata, 07 februarie 2006, prin raportare la perioadele avute în vedere de reclamantă, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru aceste capete de cerere și le-a respins ca prescrise.
Față de soluția pronunțată în ceea ce privește predarea deplinei posesiuni asupra construcției și terenului, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru perioada 2003 - 2006, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă, sub nr-, la data de 16 octombrie 2007 (Ia termenul de judecată din data 23 ianuarie 2008, calea de atac a fost calificată ca fiind cea a apelului).
În dezvoltarea motivelor, apelanta - reclamanta a arătat că a în mod greșit i s-a respins capătul B, în contradictoriu cu Primăria Municipiul B, pentru restituirea în natură a construcției preluate de Stat prin Decretul 92/1950, poziția 742 în lista anexă, ca fiind proprietatea. Întregul imobil de la adresa -. lacob - nr. 75 fost cumpărat de mama sa (fostă ), prin actul de vânzare - cumpărare nr. 39943 din 17 octombrie 1947 încheiat cu, care și-a rezervat un drept de uzufruct asupra primelor patru încăperi (echivalent cu două apartamente) din corpul din stânga (privind din stradă), obiect al acestei clauze.
Apelanta - reclamantă a mai arătat că, prin sentința civilă nr. 5414 din 05 aprilie 2007, aceeași instanță a respins capătul A, care privea constatarea - nulității absolute a actului de vânzare - cumpărare nr-, ca fiind prescris, sentința împotriva căreia a declarat apel. Prin anularea acestui act, conform principiului retroactivității, construcția se întoarce la Primăria Municipiului B, asigurându-se restabilirea legalității.
Pe capătul C, în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, pentru restituirea în natură a terenului aferent construcției, motivele de nelegalitate au vizat, în aprecierea reclamantei, următoarele: instanța a invocat motive contradictorii, conform art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, apreciind, pe de o parte, că Primăria Municipiului B este lipsită de calitate procesuală pasivă, iar, pe de altă parte, că prin contractul nr- s-a vândut numai o locuința "situată în B, str. -. - nr. 75, corp B, parter, sector 1, compusă din două camere, hol, bucătărie, pivniță și cotă parte indiviza de 0,46 %, wc". Instanța nu a putut stabili titularul dreptului de proprietate asupra terenului; deci nu a răspuns capătului de cerere privind restituirea imobilului.
Referitor la capătul D, în contradictoriu cu, pentru predarea deplinei posesiuni asupra construcției și terenului, respins ca neîntemeiat, motivele de nelegalitate au fost: hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, situație încadrată la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă. A arătat că a formulat prezenta acțiune în baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și art. 480 Cod civil, în calitate de succesoare universală a proprietarei de drept - Decretul nr. 92/1950 nu constituie titlul de proprietate al statului asupra imobilului din strada -. lacob - nr. 75, B, deoarece s-a aplicat uzufructuarei, care încetase să mai fie proprietară la data de 17 octombrie 1947; deposedarea abuzivă s-a produs și s-a perpetuat ca o consecință a măsurii punitive prevăzute în Decretul 92/1950. Imobilele preluate de Stat fără titlu nu făceau obiectul Legii nr. 112/1995, nici în sensul restituirii, nici în sensul vânzării către chiriași.
Nulitatea titlului statului asupra imobilului din str. -. lacob - nr. 75, sector 1, B, determina aplicarea art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, actualizată în privința recunoașterii calității de proprietar prin decizie de restituire în natură.
În situația de față, inexistentă deciziei de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece acțiunea a fost respinsă ca fiind în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, trebuie suplinită printr-un titlu învestit cu formulă executorie, dobândit printr-o acțiune împotriva posesoarei neproprietare a construcției și terenului, întemeiată pe Codul civil. Acest capăt de cerere nu este în stare de judecata până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile cu privire la capetele A, B și
Referitor la capătul G, în contradictoriu cu, pentru acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosința pe perioada 2003 - 2006, motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă s-au referit la aplicarea greșită a legii, situație încadrată la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, deoarece respingerea capătului D, ca neîntemeiat, nu este definitiv și irevocabil.
Reclamanta a contestat și obligarea la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1.000 lei, ca fiind nedovedit.
de atac nu a fost întemeiată în drept.
Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă a arătat că sentința este temeinică și legală, că instanța nu a pronunțat o hotărâre prin care a interpretat greșit actul juridic dedus judecății; nu rezultă din motivarea sentinței apelate că ar fi considerat capătul B al cererii de chemare în judecată ca fiind o acțiune în constatare.
Intimata - pârâtă a arătat că soluțiile pronunțate de instanța de fond pe fiecare capăt de cerere sunt legale și temeinice, deoarece au cuprins admiterea unor excepții de fond absolute și peremtorii, iar argumentele de admiterea a acestora au fost dovedite în mod indubitabil de înscrisurile depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 105 din 30 ianuarie 2008, Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, a admis apelul, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea următoarelor aspecte: capătul de cerere privind revendicarea terenului, în contradictoriu cu Primăria Municipiului B; capătul de cerere privind revendicarea, în contradictoriu cu intimata - pârâta; capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 2003 - 2006, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului B, că în mod corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește revendicarea locuinței, având în vedere că aceasta fusese înstrăinată către pârâta prin contractul de vânzare - cumpărare nr-.
Referitor la terenul revendicat, tribunalul a constatat că prima instanță a admis excepția fără ca în considerentele hotărârii să menționeze motivele avute în vedere, cu atât mai mult cu cât prin contractul sus menționat s-a înstrăinat către pârâta doar suprafața de teren de 72,39 mp. teren situat sub construcție, astfel că pentru diferența de teren prima instanță nu motivează de ce pârâta Municipiul B nu ar avea calitate procesuală pasivă, în condițiile în care nu a lămurit situația juridică a respectivului teren.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut doar că reclamanta nu a făcut dovada unui drept de proprietate preferabil și că prin sentința civilă nr. 5414/2007 a fost respinsă cererea privind constatarea nulității absolute a contractul de vânzare - cumpărare nr- fără să se menționeze în concret care au fost motivele avute în vedere la respingerea cererii de revendicare.
Or, în condițiile în care reclamanta invocă un titlu de proprietate, respectiv actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 39943/1997, cât și preluarea fără titlu a imobilului în temeiul Decretului nr. 92/1950, prima instanță trebuia să compare titlurile exhibate de părți și doar în urma unei analize profunde a acestora să dea preferabilitate unui dintre acestea.
Prin raportare la cele reținute, s-a arătat că nemotivarea soluției adoptate echivalează cu necercetarea fondului cererii deduse judecății, astfel că devin incidente dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Pe de altă parte, având în vedere că soluția în ceea ce privește plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 2003 - 2006 depinde de soluția ce se va pronunța în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea, tribunalul a constatat că se impune trimiterea spre rejudecare și a acestui capăt de cerere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr- și soluționat prin decizia nr. 1832 din 15 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul, casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecarea apelului Tribunalului București.
Curtea a reținut că, prin cererea de chemare în judecată formulată inițial, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Sectorului 1 B, SC - SA, Prefectura Municipiului B și Primăria Generală a Municipiului B, anularea contractului de vânzare - cumpărare nr-, având ca obiect imobilul naționalizat din B, str. -. - -, nr. 75, sector 1, în suprafață de 47,34 mp. corp B, reprezentând 34,97% din întregul imobil deținut de autoarea sa, restituirea în natură a imobilului naționalizat, proprietatea defunctei - prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 39943/1947.
Ulterior, reclamanta a precizat acțiunea, chemând în judecată și pe pârâta și Primăria Municipiului B, indicând - cu referire la capătul de cerere privind restituirea/revendicarea în natură a terenului - că este vorba de o suprafață de 108,8 mp. aferentă construcției (311 x 34,970/0 = 108,8 mp.).
Pe fond, cererea reclamantei de revendicare a întregului imobil din B, str. -. - -, nr. 75, sector 1, fost respinsă, ca neîntemeiată, față de pârâta, în considerarea faptului că nu s-a făcut dovada unui titlu preferabil și ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, față de Primăria Municipiului B, întrucât terenul indicat de reclamantă a fost dobândit prin cumpărare de pârâta.
În apel, aplicând dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă, Tribunalul Bucureștia desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare pe următoarele aspecte: capătul de cerere privind revendicarea terenului în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, capătul de cerere privind revendicarea în contradictoriu cu intimata - pârâtă și capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 2003 - 2009, în contradictoriu cu cea din urmă pârâtă; instanța de apel nu a făcut nicio referire în considerente în ceea ce privește critica apelantei legată de obligația sa la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de pârâta.
Curtea a apreciat, față de conținutul cererii de chemare în judecată astfel precizată, că situația de fapt a imobilului nu a fost clarificată în cauză, ținându-se cont însă și de înscrisurile noi depuse în recurs.
Astfel, conform actului de vânzare - cumpărare încheiat la 17 octombrie 1997, autentificat sub nr. 39943/1947, a vândut, autoarea reclamantei (conform certificatului de moștenitor nr.S7 din 10 aprilie 2000 emis de Biroul Notarului Public " ") o suprafață de 300 mp. și o construcție veche, formată din două corpuri de casă (în suprafață totală de 120 mp.), imobilul situat în B, str. -. -, nr. 75, sector 1.
Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 Bac omunicat instanței că la rol figurează pentru imobilul în litigiu și, cu suprafața de teren ocupat de construcții de 85,38 mp. și cu suprafața de teren neocupat de construcții de 14,62 mp. construcție în suprafață desfășurată de 56,81 mp. și teren în folosința de 72,39 mp., cu suprafața de teren ocupat de construcții 93 mp. și suprafață teren neocupat de construcții 107 mp.
Așadar, având în vedere că cererea reclamantei privea revendicarea unei suprafețe de 108 mp. și că aceasta nu a fost determinată în mod corect - nefiind stabilit nici regimul juridic pentru a se verifica calitatea procesuală pasivă în cauză, Curtea a apreciat că se impune suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și prezentarea de noi înscrisuri cât privește proprietatea în litigiu.
a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, la data de 25 februarie 2009, sub nr-.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2009, în ședință publică, tribunalul a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisuri și, în condițiile art. 315 Cod de procedură civilă, proba cu expertiză topometrică.
La termenul de judecată din data de 10 iunie 2009, tribunalul a dispus decăderea din proba cu expertiză topometrică constatând că, deși dispozițiile Curții de Apel București sunt în sensul administrării unei atare probe, probă încuviințată de altfel de către tribunal apelantei - reclamante, aceasta nu a înțeles a achita onorariul de expertiză, fapt ce i-a fost adus la cunoștință, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare cu această parte (fila 31 dosar tribunal); totodată, a luat act că intimata pârâtă, prin apărător, a învederat faptul că nu își asumă sarcina achitării onorariului de expertiză; prin urmare, tribunalul a constatat că nu poate fi administrată proba cu expertiză.
Prin decizia civilă nr. 791 din 10 iunie 2009 Tribunalul București - Secția a IV Civilă a admis apelul formulat de reclamanta, a desființat în parte sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeasi instanta sub următoarele aspecte: revendicarea terenului în contradictoriu cu pârâta și contravaloarea de folosință pentru perioada 2003 - 2006 în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului B, în mod corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește revendicarea locuinței, având în vedere că aceasta a fost înstrăinată către pârâta prin contractul de vânzare - cumpărare nr-.
Referitor la revendicarea terenului, formulată în contradictoriu tot cu Municipiul B, s-a constatat că prima instanță a admis excepția fără ca în considerentele hotărârii să menționeze motivele avute în vedere, ceea ce duce la nemotivarea hotărârii ce echivalează cu nepronunțarea supra fondului și imposibilitatea exercitării controlului judiciar cu privire la soluția pronunțată.
Sub acest aspect, s-a impus precizarea că, prin contractul sus menționat, s-a înstrăinat către intimata - pârâta doar suprafața de teren de 72,39 mp. situat sub construcție, iar pentru diferența de teren prima instanță nu motivează de ce pârâtul Municipiul B nu ar avea calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta, privind locuința și terenul care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, s-a constatat din nou că prima instanță a reținut doar că reclamanta nu a făcut dovada unui drept de proprietate preferabil și că prin sentința civilă nr. 5414/2007 a fost respinsă cererea privind constatarea nulității absolute a contractul de vânzare - cumpărare nr-, fără să se menționeze însă, în concret, care au fost motivele avute în vedere la respingerea cererii de revendicare.
Or, în condițiile în care reclamanta invocă un titlu de proprietate, respectiv actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 39943/1997, cât și preluarea fără titlu a imobilului în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar titlul invocat de intimata - pârâtă este contractul de vânzare - cumpărare nr-, prima instanță trebuia să compare titlurile exhibate de părți și să precizeze cu claritate motivele pentru care a decis să acorde preferabilitate unuia dintre acestea (simpla mențiune că unul dintre titluri este preferabil echivalând, din nou, cu nemotivarea sentinței și ca atare, practic, la nepronunțarea asupra fondului, ceea ce are drept consecință și imposibilitatea exercitării controlului judiciar al soluției adoptate).
Pe de altă parte, este evident că soluția în ceea ce privește plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 2003 - 2006 depinde de soluția ce o va pronunța în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea, astfel încât se impune trimiterea spre rejudecare și a acestui capăt de cerere, alături de capetele de cerere menționate anterior, a căror modalitate de soluționare nu a fost motivată de judecătorie.
În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, aceasta urmând a fi avută în vedere de către instanța de fond, prin raportare la principiul culpei procesuale și soluția pe care o va pronunța.
Tribunalul a făcut și mențiunea că, în lipsa efectuării raportului de expertiză topometrică, ca urmare a faptului că niciuna din părți nu a achitat onorariul necesar, în mod evident s-a impus pronunțarea aceleiași soluții ca în primul ciclu procesual - situația juridică a terenului impunându-se a fi însă în continuare clarificată, prin efectuarea expertizei în fața judecătoriei, în măsura în care onorariul de expertiză a fost achitat.
Față de aceste considerente în fapt și în drept, în baza art. 297 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea următoarelor aspecte: capătul de cerere privind revendicarea terenului în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, capătul de cerere privind revendicarea în contradictoriu cu intimata - pârâtă, capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 2003 - 2006, în contradictoriu cu intimata - pârâtă; celelalte dispoziții ale sentinței apelate vor fi menținute.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului.
Recurenta a criticat decizia din apel, pentru următoarele considerente:
Motivul I de recurs, este cel prevăzut de cel de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 24 Cod de procedură civilă, în sensul că decizia dată în apel, după casare, s-a făcut cu încălcarea legii. Decizia nr. 791 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, a fost pronunțată de aceeași judecători care au judecat aceeași pricină în apel și au luat din nou parte la judecarea aceleiași cauze, tot în apel, dar după casare. Acest complet, în aceeași compunere, a pronunțat în cauză, în apel, decizia nr. 105 din 30 ianuarie 2008. În opinia recurentei, judecata s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 24 Cod de procedură civilă, în sensul că față de împrejurarea că ambii judecători ai acestui complet au luat parte la judecata cauzei în apel erau incompatibili cu judecarea acestei cauze după casare și trebuiau să formuleze cerere de abținere iar cauza să fie judecată de alt complet. În situația în care instanța de recurs va respinge primul motiv de recurs critică decizia civilă nr. 791 din 10 iunie 2009 și pentru următoarele motive de nelegalitate:
Reclamanta a chemat în judecată pârâții Primăria Sectorului 1 B, Primăria Municipiului B, Prefectura Municipiului B, SC - SA și pârâta. Prin cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare - cumpărare nr- încheiat de recurentă cu SC - SA pentru imobilul naționalizat situat în str. -. - - nr. 75, restituirea în natură a acestui imobil și obligarea pârâților la plata lipsei de folosință pentru imobil începând anul 1950 și până în anul 2006.
Cauza a făcut obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 Prin sentința civilă nr. 5414/2007 instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr-, respingând acest petit ca fiind prescris. Instanța de fond a dispus totodată disjungerea celorlalte capete de cerere având ca obiect restituirea în natură a construcției și terenului și acordarea despăgubirilor, formându-se dosarului nr- pe rolul acestei instanțe.
În acest dosar prin sentința civilă nr. 9883/2007 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 1 B, a Primăriei B, a Prefecturii B, pentru capătul de cerere privind revendicarea imobilului și a respins acțiunea ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași sentință instanța de fond a respins ca prescris și capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri în contradictoriu cu Statul Român și ca neîntemeiat același petit față de recurentă.
Împotriva acestei sentințe a formulat cale de atac reclamanta și cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, care a calificat calea de atac ca fiind apel.
Prin decizia civilă nr. 105/A/2008, Tribunalul Bucureștia admis în parte apelul, a desființat în parte sentința judecătoriei și a și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. În decizia Tribunalului Bucureștis -a arată: "În ceea ce privește terenul revendicat tribunalul constatată că prima instanță a admis excepția (lipsei calității procesuale pasive - subt. ns.) a fără ca în considerentele hotărârile să se menționeze motivele avute în vedere, cu atât mai mult cu cât prin contractul mai sus menționat s-a înstrăinat către pârâta doar suprafața de teren de 72,39 mp. teren situat sub construcție, astfel că pentru diferența de teren prima instanță nu motivează de ce pârâta Primăria Municipiului B nu ar avea calitate procesuală pasivă, în condițiile în care nu a lămurit situația juridică a respectivului teren".
Admiterea în parte a apelului, a mai fost motivată prin omisiunea sentinței de fond de lămurire a situației juridice a terenului și prin constatarea lipsei de motivare în ceea ce privește respingerea cererii de revendicare. În cuprinsul deciziei 105/A/2008, tribunalul a mai considerat că judecătoria trebuia să aibă în vedere la pronunțarea sentinței o comparare a titlurilor de proprietate exhibate de părți concluzionând că nemotivarea soluției echivalează cu necercetarea cauzei deduse judecății fiind incidente dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă și că soluția în privința cheltuielilor de judecată trebuie să fie dată de către instanța la care va fi trimisă cauza spre rejudecare, după ce aceasta, se va pronunța în prealabil pe capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada, 2003 - 2006.
Împotriva acestei soluții recurenta a declarat recurs și a criticat decizia tribunalului pe de o parte prin aceea că aceste motive expuse sunt străine de natura cauzei, prin faptul că din actele depuse la dosar adresele emise de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 B nr. 86 din 27 ianuarie 2007 și respectiv 16494 din 16 octombrie 2002 rezultă clar că printre proprietarii imobilului teren și construcții situate în B, sector 1, str. -. - nr. 75 nu se află Primăria Municipiului B, Primăria Sectorului 1 B sau Prefectura Municipiului Pe de altă parte prin critica acesteia a arătat că sentința de fond nu este nemotivată, deoarece instanța de fond a făcut analiza actelor din dosar și a dedus fără dubiu și în mod temeinic că Primăria Municipiului B nu are calitatea de posesor și proprietar al imobilului, deci n-are calitate procesuală pasivă față de cererea în revendicare. În motivarea sentinței date de Judecătoria Sectorului 1 B sunt regăsite aceste aprecieri ale judecătorului de la fond.
Critica deciziei a vizat și modul de aplicare și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 297 Cod de procedură civilă, tribunalul a susținut că lipsa considerentelor hotărârii ar atrage desființarea acesteia și trimiterea spre rejudecare. Prevederile art. 297 Cod de procedură civilă se referă la o soluționare greșită a procesului și nu la lipsa considerentelor, drept cauză de trimitere spre rejudecare, mai ales că în realitate aceste considerente sun expuse.
A arătat că acest motiv de recurs se înscrie într-o aplicarea greșită a unui text de lege și l-a încadrat și la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 Cod de procedură civilă ca motiv distinct de recurs.
Al doilea motiv de recurs e prevăzut de pct. 8 al art. 304 Cod de procedură civilă. Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății în sensul că a apreciat că reclamanta în cererea de chemare în judecată ar fi formulat o cerere de revendicare a terenului, prin compararea titlurilor de proprietate, asupra imobilului în discuție, titlul deținut de autoarea sa și contractul de vânzare - cumpărare nr-, deținut de recurenta - pârâtă. Ori după cum se poate observa ușor reclamanta nu a investit instanța cu o cerere expresă de comparare a celor două titluri ci a investit instanța doar cu judecarea unei cereri de revendicare. Făcând aprecieri legate de necesitatea comparării celor două titluri, tribunalul s-a pronunțat pe o cerere cu care nu a fost investită și pe o cerere care nu putea fi discutată pentru prima dată în apel, fără ca fi inițial să fi fost făcută la fond. În schimb în privința cererii de apel și a motivelor de apel formulate de apelanta - reclamantă a argumentat și prin aceea că se putea reține de către Tribunalul București caracter inadmisibil al acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun fată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, deci pe cale de consecință și al cel de comparare a titlurilor. Practica judiciară și doctrina recente au fost constant unanime în a considera ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată pe dispozițiile Codului civil, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care prevede o procedură specială de stabilire a măsurilor reparatorii față de foștii proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În acest sens este și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, cu privire la caracterul inadmisibil al acțiunii în revendicare promovate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Ori în situația concretă apelanta avea doar posibilitatea de a face demersurile în vederea obținerii dispoziției Primarului General cu privire la notificarea depusă fără a putea introduce o cerere în revendicare, întemeiată pe dreptul comun.
În condițiile în care instanța de fond și-a argumentat soluția asupra căreia s-a oprit prin aceea că reclamanta nu a făcut dovada că e titulara unui drept de proprietate preferabil celui al recurentei nu poate fi vorba de o "necercetare" a fondului cauzei de către judecătorul fondului și prin urmare nici sub acest aspect nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă mai ales că nu poate fii acceptată la data pronunțării soluției din apel, admisibilitatea acțiunii în revendicare.
Al treilea motiv de recurs pe care l-a expus l-a încadrat în cel prevăzut art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, din nou o aplicarea greșită și o încălcarea a legii în speță, instanța de apel a motivat decizia fără a avea în vedere criticile concrete aduse de apelantă în motivele de apel expuse de aceasta și de modul în care a înțeles să formuleze acțiunea. Prescrierea dreptului reclamantei de a solicita constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare nr. 774/-, a fost constatată printr-o sentință definitivă și irevocabilă și nu există în mod indisolubil o legătură între acest capăt de cerere și cel privind revendicarea și obligarea la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință. Argumentul constă, tocmai în faptul că instanța de fond analizând probele a disjuns acest capăt de cerere față de celelalte apreciind că poate fii judecat separat iar apelanta - reclamantă nu a criticat această soluție a instanței.
Având în vedere aceste motive de recurs Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă a admis în parte criticile recurentei, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului Tribunalului București. În cuprinsul deciziei pronunțată de Curtea de Apel București nr. 1832/2008 s-a impus Tribunalului suplimentarea în apel a probatoriului cu expertiză tehnică de specialitate și prezentarea de înscrisuri noi care să stabilească regimul juridic ar întregii suprafețe de teren revendicate.
Prin urmare cauza a fost trimisă Tribunalului București care a pus în vedere reclamantei - apelante să depună înscrisuri cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților din cauză și totodată efectuarea unui raport de expertiză topografică. Aceste probe au fost dispuse în seama apelantei care nu a înțeles să dea curs acestei obligații și a refuzat să achite onorariul de expert stabilit în sarcina sa.
Motivul II de nelegalitate este cel prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 7 în sensul că decizia cuprinde motive străine de pricină. Tribunalul, ignorând dispozițiile Curții de Apel a procedat la judecarea cauzei prin preluarea motivărilor cuprinse în prima soluție din apel și anume că admiterea apelului a fost justificată prin aceea că instanța de fond trebuia să compare titlurile de proprietate exibate de părți și repetarea argumentării avute în vedere la respingerea cererii de revendicare, ca nemotivată. Nelegalitatea soluției constă în faptul că tribunalul a reluat motivele expuse în prima decizie pronunțată fără a se ține cont de decizia de casare a Curții de Apel București și fără a fi administrate probele dispuse. Ori în lipsa probelor noi reluarea unei argumentări construite fără a fi avute în vedere aceste probe nu poate cuprinde decât raționamente străine de cauză și nefondate.
Motivul III de nelegalitate poate fi încadrat în cel prevăzut de pct. 9 al art. 304 Cod de procedură civilă, decizia fiind pronunțată fără temei legal. Lipsa de temei legal în opinia recurentei a constat în faptul că instanța a procedat la judecarea apelului fără a administra probele dispuse de decizia Curții de Apel București, chiar dacă acest lucru s-a datorat exclusiv refuzului reclamantei - apelante, de a produce înscrisurile solicitate și de achita onorariul de expert. În situația în care probele nu au putut fi administrate exclusiv datorită culpei procesuale a reclamantei - apelante soluția de admitere a apelului nu poate fi legală deoarece, pe de o parte judecarea apelului s-a făcut fără îndeplinirea dispozițiilor din decizia de casare, iar pe de altă parte nelegalitatea rezită în admiterea apelului, deci pronunțarea unei soluții favorabile apelantei, în condițiile în care neadministrarea probelor solicitate s-a datorat culpei exclusive a reclamantei - apelante, căreia îi revenea această sarcină potrivit normelor de drept procesual civil. Ori în condițiile, în care, apelul promovat de reclamantă nu a fost susținut de acesta cu probe nu putea fi admis în mod legal și temeinic, ci trebuia respins ca nefondat.
Nelegalitatea soluției constă și în faptul că prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond a fost încălcată decizia Curții de Apel care a dispus ca prezenta cauză să fie judecată de Tribunal. Reluarea ciclului procesual de la fond nu este nici justificată mai ales că instanța de fond a cercetat fondul, iar în situația în care cauza s-ar trimite pentru rejudecare la judecătorie, cu completarea probelor, este foarte probabil ca reclamanta să refuze din nou să depună înscrisuri și să achite expertiza topo iar instanța de fond să fie în situația în care să pronunțe din nou o sentință fără administrare unui probatoriu complet. Practic această reluare a judecății ar însemna o tergiversare inutilă a judecării cauzei.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 297, 39 - 316 Cod de procedură civilă și Legea nr. 10/2001.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență următoarele:
Primul motiv de recurs nu poate fi admis deoarece situația de incompatibilitate invocată nu a fost sesizată conform art. 29 Titlul V Cod de procedură civilă. Prin Decizia 105 din 30 ianuarie 2008, Secția a IV Civila a Tribunalului Bucureștia admis apelul față de sentința civilă nr. 9883 din 21 iunie 2007, în dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 1 B față de capătul C al cererii inițiale privind revendicarea terenului de 108,8 mp. în indiviziune din totalul de 311 mp. în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, față de capătul D privind revendicarea construcției și terenului în contradictoriu cu și față de capătul G privind contravaloarea folosinței din chirii pentru perioada 2003 - 2006.
În motivarea recursului se face nejustificat referire la respingerea cererii de constatare a nulității absolute a contractului nr.774 din 1997, ori în dosarul nr- a revendicat imobilul format din construcție și teren pentru care dețin act de proprietate transcris, în contradictoriu cu care în baza adresei autentice a SC - SA rezultă că posedă partea naționalizată prin Decretul nr. 92/1950 din imobilul din str. -. - - nr. 75, sector 1, Din adresa nr. 16494 din 16 octombrie 2002 Direcției Impozite si Taxe a Sectorului 1 B - reprezentant a statului, rezultă că din suprafața totală de 300 mp. teren au fost legal înstrăinați în 1972 100 mp. în indiviziune. Dintr-o singura operație aritmetică rezultă că diferența de 200 mp. în indiviziune (cu primii 100) se află în proprietatea în favoarea căreia născuta a făcut actul nr. 39943 transcris la nr. 2655 din 17 octombrie 1947. Din fișa tehnică autentică obținută de la Direcția Evidența Cadastrală a Municipiului B rezultă că suprafața totală exactă este de 311 mp. Din același înscris rezultă că în 1975 proprietari erau și (care a cumpărat 100 mp. în indiviziune în 1973). Rezultă că a deținut 211 mp. în indiviziune în calitate de reprezentant al consiliului local, această posesie transmițându-se în 1996 Primăriei Municipiului Situația juridica a terenului de 211 mp. în indiviziune este determinată așa cum rezultă și din adresa autentică nr. 16494 din 16 octombrie 2002 prin actul nr. 39943 din 17 octombrie 1947, actul 8110/1972 și cele subsecvente acestuia certificatul de moștenitoare unica legală nr. 57/2000 după mama sa.
Înscrisurile prin care recurenta încearcă să convingă instanțele că situația juridică este alta sunt inadmisibile ca probe așa cum temeinic a apreciat și la a doua analiză instanța de apel, aceste înscrisuri depuse în recurs nefiind emise de autorități ale statului.
Argumentația motivului de recurs încadrat ca fiind prevăzut de pct. 9 al art. 304 Cod de procedură civilă este inadmisibilă. Solicită respingerea acestui motiv de recurs.
Intimata - reclamantă solicită respingerea motivului de recurs încadrat la art. 304 pct. 8 deoarece instanța a apreciat corect cererea ca fiind o acțiune în revendicare în baza titlului său de proprietate valabil în contradictoriu cu posesoarea.
A mai solicitat respingerea motivului de recurs încadrat la art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, deoarece în baza înscrisurilor existente ale imobilului din str. -. - - nr. 75 soluția pronunțată este singura temeinică și legală.
În cadrul acelorași motive ale întâmpinării s-a mai susținut că, soluția pronunțată în apel este temeinică iar motivul de recurs invocat este inadmisibil deoarece solicitarea depunerii unor înscrisuri care urmează a fi "produse", deci ele nu există, este inadmisibilă. Solicitarea unei expertize "topo" fără a se preciza obiectivele acesteia este nejustificată. Expertiza nu poate aduce date ce nu sunt cuprinse în fișa tehnică și schița 1:100 emise de Direcția Evidență Cadastrală a Primăriei Certificat de urbanism și autorizație de construcție s-ar obține legal numai de către proprietar și nu pentru modificări în scopul adaptării la folosința comercială cu modificarea construcției din cărămida dacă imobilul a fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995. Rezultă că nu se puteau produce modificări care să afecteze suprafața construcției.
Situația juridică rezultă numai din acte de proprietate care în privința terenului stabilesc o stare de indiviziune care persistă în prezent. celor 100 mp. în indiviziune care aparțineau lui în 1973, nu pot fi afectați prin prezenta cerere, ci printr-o cerere specială de ieșire din indiviziune. Intimata - reclamantă a solicitat să se admită cererea de restituire a 108,8 mp. în indiviziune din 311 în totalitate.
În probatiune, intimata a depus următoarele înscrisuri:
- fișa tehnică, obținută de la Direcția Evidența Cadastrală a Primăriei Municipiului B;
- Copie din arhiva Camerei Notarilor Publici a actului nr. 6333 din 20 septembrie 1973 prin care cumpăra 100 mp. în indiviziune din totalul de 300 mp.;
- ul format A3 schița 1:100 obținută de la Direcția Evidența Cadastrală a Primăriei Municipiului B;
- Copii xerox după înscrisuri care au mai fost depuse în copie legalizată sau original: contract de închiriere spațiu deținut în baza contractului nr-; contractul nr-; adresa Registrul Comerțului care certifică ce firme aveau sediul pe str. -. - - nr. 75 în anul 2006; adresa nr. 4031 din 27 ianuarie 2003; adresa 16494 din 16 octombrie 2002 direcției Impozite și Taxe sector 1 B;
- Copii xerox conforme cu originalul: dovada că în 1991 strada se numea ""; actul de partaj prin care în 1937 rămas unica proprietară a imobilului.
Analizând actele și lucrările dosarului și decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, C constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs (referitor la nerespectarea dispozitiilor legale ale art. 24 Cod de procedură civilă), întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, instanța de control judiciar apreciază că în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 3 Cod de procedură civilă se impune recalificarea criticii formulate de recurentă.
Din examinarea motivelor făcute în motivarea recursului rezultă că recurenta înțelege să critice hotărârea pronunțată în apel pe considerentul ca a fost pronunțata în rejudecare de aceeași judecători care au solutionat litigiul înainte de casare.
Apreciind că motivul de recurs reglementat de prevederile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă vizează interpretare și aplicarea greșită a normelor de drept substanțiale și numai în subsidiar, dacă se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, care nu este susceptibilă de incadrare în niciunul din celelalte motive de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă pot constituie temei juridic și având în vedere că problema incompatibilității ridicată de recurentă este o chestiune ce ține de aspectul calitativ al legalei compuneri a instanței de judecată, Curtea consideră că motivul de recurs formulat se incadrează în prevederile art. 304 pct. 1 Cod de procedură civilă și trebuie analizat din această perspectivă.
Prin dispozițiile art. 99 alin. 6 din Hotărârea nr. 378/2005 de aprobare a Regulamentului de funcționare a instanțelor de judecată, se instituie regula conform căreia cauzele trimise pentru rejudecare după desființarea sau casarea revin la completul inițial învestit. Față de aceste prevederi legale care au forta obligatorie pentru judecători, Curtea apreciază că soluționarea apelului s-a realizat cu observarea și respectarea regulilor procedurale.
În sustinerea criticilor formulate recurenta se prevalează de dispozițiile art. 24 din Codul d e procedură civilă care preved drept caz de necompatibilitate rejudecarea cauzei după casare de către aceeași judecatori. Instanța apreciază că pentru a face corelarea corectă a celor două texte legale invocate în cele ce preced, este necesar a reaminti câteva aspecte ce țin de corecta interpretarea a acestor dispoziții legale. Astfel, prevederile art. 6 al art. 99 din Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, în teza a II-a face trimitere la dispozițiile art. 98 din aceeași hotărârea pentru soluționarea unei eventuale incompatibilități, ceea ce înseamnă că Regulamentul recunoaște judecătorului posibilitatea de a formula cerere de abținere (dacă apreciază că și-a exprimat părerea asuprafondului litigiului) și corelativ, este recunoscută și posibilitatea părților de a face apel la instituția recuzării (dacă apreciază ca dreptul lor la un proces echitabil este lezat datorită lipsei de imparțialitate a judecătorului). Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Tribunalului București, instanța constată că niciuna din părți nu a înțeles să uzeze de aceaste prerogativa a recuzării pe care dispozițiile procedurale le-o pune la dispoziție.
În ceea ce privește prevederile art. 24 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că acestea trebuie interpretate restrictiv, dat fiind caracterul de excepție al instituției incompatibilitatii în sensul că legiuitorul prin edictarea acestor prevederi legale nu a urmărit să impună regula incompatibilității în toate situațiile de rejudecare după casare sau desființare, ci numai în acele cazuri în care, judecători prin soluția casată sau desființată s-au pronunțat asupra fondului litigiului existând un grad ridicat de predictibilitate a soluției ce se va da cu ocazia rejudecării.
Ori în speță aceste elemente nu se regăsesc, dat fiind atât motivele casării cu trimitere spre rejudecare (efectuarea unui raport de expertiză topografică cât și soluția pronuntată de instanța de apel, în primul ciclu procesual: desființarea sentintei cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru nepronunțarea pe unele capete de cereri.
Față de toate aceste considerente Curtea apreciază ca nefondat primul motiv de recurs.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, Curtea constată că recurenta critică hotărârea atacată sub aspectul motivarii care cuprinde în opinia sa motive străine de natura cauzei, în sensul că instanța de apel a preluat motivarea din decizia pronunțată anterior casării, fără să țină cont de decizia pronunțată de instanța de recurs, în condițiile art. 315 Cod de procedură civilă.
Pornind de la caracterul extraordinar al căii de atac al recursului, care permite cenzurarea hotărârilor definitive exclusiv pe aspecte de nelegalitate, în limita motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă, instanța de control judiciar apreciază că nu se pot încadra în prevederile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă criticile formulate de recurentă.
În concepția legiuitorului, dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă consacra ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs: nemotivarea hotărârii, aceeași calificare primind atât o hotărâre care nu este deloc nemotivate cât și una care cuprinde motive contradictorii sau care nu au legătură cu natura cauzei.
Raportându-ne la prevederile art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă, care instituie obligația instanței de a-și motiva solutia pronunțarea atât în fapt cât și în drept, cuprinzând ratiunile avute în vedere pentru admiterea cererilor părților cât și cele pentru care s-au respins, Curtea constată că intră sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, următoarele situații: există contradicții între considerente si dispozitiv, există contradicții între considerente, lipsește motivarea soluției sau este superficială sau cuprinde considerente care nu au legătură cu soluția dată, instanța de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate fără să răspundă criticilor formulate.
Examinând criticile recurentei din această perspectivă, Curtea apreciază că decizia recurată este corespunzător motivata, respectând pe deplin exigențele impuse de dispozițiile art. 261 Cod de procedură civilă. Nu se poate susține că nu au fost respectate dispozițiile deciziei de casare în sensul că nu s-au administrat probele dispuse, astfel că raționamentul instanței de apel în absența acestor mijloace de probe ar cuprinde considerente străine de natura cauzei. Chestiunea referitoare la neadministrarea probelor impuse prin decizia de casare nu poate avea relevanță sub aspectul motivarii soluției pronunțate, calitatea motivării deciziei făcându-se în raport de criteriile stabilite de prevederile art. 261 Cod de procedură civilă si nu în raport de probele administrate. Pe cale de consecință, administrarea sau lipsa administrării unor probe nu poate constituie un criteriu de apreciere a calității motivării ci doar pentru aprecierea temeniciei solutiei adotate, chestiune care nu poate face obiect de critică si respectiva analiză în recurs, fata de caracterul nedevolutiv al acestei căii de atac.
De asemenea, faptul că în motivarea deciziei recurate se regăsesc idei si argumente din hotărârea pronunțată înainte de casare nu este de natură să conducă la o altă soluție, în condițiile în care motivarea instanței de apel cuprinde în mod corespunzător toate argumentele pertinente pentru a-și justifica soluția adoptată în concordanță cu exigențele prevăzute de art. 261 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, recurenta susține că soluția dată de instanța de apel este lipsită de temei legal, deoarece a procedat la judecarea apelului fără a administra probele stabilite prin decizia de casare.
Examinând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, instanța constată că legiuitorul a urmarit prin acest motiv de recurs, modificarea hotărârilor definitive care nu sunt motivate în drept (în sensul că din redactarea hotărârii atacate nu se poate stabilit dacă s-a făcut sau nu o corectă aplicare a legii incidente în cauză) sau a caror solutie nu-si gaseste suportul in dispozitiile legale in vigoare la data pronunatrii.
Curtea constată că aceste ipoteze legale nu se regăsesc nici în criticile formulate de recurentă și nici în hotărârea atacă, aceasta fiind în mod corect motivata în drept, Tribunalul București recurgând la textele de lege aplicabile.
Nu se poate considera că decizia instanței de apel este lipsită de temei legal deoarece soluția a fost pronunțată fără administrarea probei cu expertiză dispusă prin decizia de casare în condițiile în care pe de o parte Tribunalul Bucureștia încuviințat această probă dar s-a aflat în imposibilitatea efectivă de aoa dministra datorită refuzului reclamantei poate de a plăti onorariul de expert fixat de instanță și pe de o altă parte, chestiunea administrării probelor ține de temeinicia soluției date și nu de legalitatea acestuia.
Lipsa temeiului legal, în sensul dispozițiilor art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, ține de intemeierea în drept a soluției atacate, de modul în care instanța își construieste raționamentul logico-juridic prin interpretarea si aplicarea dispozițiilor legale incidente la situația de fapt stabilită, care nu poate fi reanalizată de instanța de recurs. Ceea ce legiuitorul urmărește prin acest motiv de recurs este să pună la dispoziția părților o cale de atac eficientă, pentru a efectua un control al legalității asupra hotărârilor definitive a căror soluție nu-șu găsesc suportul legal în actele normative în vigoare, ceea ce nu este cazul în speță.
Faptul că instanța de apel, apreciind că Judecătoria Sectorului 1 B nu a cercetat fondul litigiului în privința acelor capete de cerere, a admis apelul și a desființat sentința atacată cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță, în condițiile în care, datorită atitudinii procesuale a reclamantei nu a putut administra proba cu expertiză topografică impusă de instanța de recurs, nu este de este de natură să atragă nelegalitatea deciziei, față de prevederile art. 297 Cod de procedură civilă.
Textul de lege sus-menționat instituie ca motiv de desființare cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, necercetarea fondului litigiului, în mod corect apreciind instanța de apel că nemotivarea soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect revendicarea formulată în contradictoriu cu pârâta - recurentă și cu pârâta Primăria Municipiului B, echivalează cu o nepronunțate și o neanalizare corespunzătoare a fondului cauzei.
Curtea, consideră de asemenea ca nepertinente susținerilor recurentei prin care anticipează viitoarea conduită procesuală a reclamantei - intimate, instanța de apel, fiind obligată să pronunțe o hotărâre în concordanță cu exigențele impuse de dispozițiile procedurale și nu în raport de atitudinea părților. Refuzul reclamantei - apelante (intimata în recurs) de a plăti onorariul de expert, manifestat în fata instanței de apel, nu poate constitui criteriul decisiv pentru soluția dată în apel, în condițiile în care prin motivele de apel s-a invocat necercetarea fondului de către prima instanță (în ceea ce capătul de cerere având ca obiect restituirea în natură a terenului aferent imobilului preluat abuziv), iar dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă sunt imperative. Curtea apreciază că instanța de apel a dat în mod corect eficiență acestor prevederi legale, pronunțând o soluție corect fundamentată în drept.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 Cod de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Față de dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 298 și 316 Cod de procedură civilă, și de soluția ce se va da în recurs, Curtea va respinge ca nefondata cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulata de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 791 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți SC - SA, Primăria Municipiului B, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura Municipiului B și Primăria Sectorului 1 B, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a recurentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red.
Tehnodact.
2ex./04 03 2010
-4.-;
Jud.1.-
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
