Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 78
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Cristina Văleanu
JUDECĂTOR 3: Mona Maria
Grefier -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Fundația "Caritatea" B, prin reprezentantul său legal, împotriva deciziei civile numărul 824/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă fiind reprezentanții intimaților Consiliul Local I și SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la prim termen, recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Avocat depune la dosar chitanța numărul -/20.02.2009 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și decizia numărul 1352/10.12.2008 a Curții Constituționale. Interpelat, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere obiectul acțiunii, pune în vedere apărătorului recurentei să precizeze valoarea imobilului litigios.
Avocat arată că, astfel cum s-a precizat și la instanța de apel și cum rezultă și din contractul de vânzare-cumpărare, valoarea imobilului este de peste un miliard lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la care s-a oprit instanța de apel, trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Arată că, prin decizia Curții Constituționale numărul 1352/10.12.2008 intrată în vigoare la data de 12.01.2009 s-a constatat neconstituționalitatea articolului III din Titlul II al Legii numărul 247/2005. Instanța de apel a aplicat ilegal aceste dispoziții ce prevedeau termenul special de prescripție de 6 luni pentru orice cauză de nulitate.
Consideră că textul invocat este neconstituțional. S-a dovedit că a fost contactat Consiliul Local I în vederea predării-primirii deciziei de retrocedare și s-a stabilit cu Consiliul Local I că spațiul va fi conservat, dar când s-a deplasat la fața locului, s-a constatat, la data de 13.03.2006 că spațiul fusese vândut. La data de 31.03.2006 termenul de prescripție era expirat și nu se putea opune un termen care pentru recurentă nu fusese util și nu se născuse dreptul acesteia.
În conformitate cu dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, solicită a se constata lipsa de temei legal a deciziei Tribunalului Iași numărul 824/24.11.2008.
Solicită admiterea recursului, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Iași.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 5265/24.04.2008 Judecătoria Iași dispune:
Respinge excepțiile prescripției dreptului la acțiune și cea a lipsei de interes invocate de către pârât.
Admite acțiune civilă formulată de reclamanta Fundația "Caritatea", cu sediul în B, B-dul - nr. 12, sector 5 în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local I Și "", cu sediul în I, B-dul - cel M și, --B2.
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 16357/30.06.2004 încheiat între pârâți.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 20,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
În conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă instanța a procedat la soluționarea excepțiilor după ce au fost puse în discuția contradictorie a părților.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți motivată de faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă cu depășirea termenului de prescripție prev. de art. 3 din Titlul II din Legea nr. 247/2005, privind modificarea și completarea OUG94/2000, legea intrând în vigoare la data de 25.07.2005 iar prezenta acțiune a fost introdusă la data de 02.10.2006 - acțiunea reclamantei este întemeiată pe art. 3 alin. 2 din Legea nr. 50/2002 articol care se coroborează cu art. 6 din OUG94/2000, modificată și completată.
În cauză nu se poate aplica termenul special de prescripție întrucât la data apariției Legea nr. 247/2005 reclamanta nu avea cunoștință despre înstrăinarea imobilului în litigiu, ca de altfel nici pârâtul vânzător, care recunoaște acest aspect prin întâmpinare și care invocă o eroare. Primăria I prin corespondența purtată cu reclamanta a precizat că imobilul este încă în administrarea ei și urmează a fi conservat până la soluționarea cererii de retrocedare, spre deosebire de celelalte imobile proprietatea reclamantei care fuseseră deja înstrăinate și despre care a fost înștiințată, toate aceste înscrisuri fiind la dosarul cauzei.
Reclamanta a luat la cunoștință de vânzarea imobilului la data de 31.03.2006, dată la care s-a încercat punerea în aplicarea deciziei de retrocedare, iar de existența contractului la o dată ulterioară, după expirarea termenului prev. de Legea nr. 247/2005 condiții în care termenul special nu poate deveni aplicabil în cauză motivat de faptul că ar lipsi reclamanta de orice posibilitate de a-și apăra dreptul său recunoscut prin decizia de retrocedare.
Dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut în momentul în care a luat la cunoștință de contractul a cărui nulitate o solicită a fi constatată și deci față de data promovării acțiunii instanța constată că în cauză nu sunt aplicabile art. 3 din Titlul II din Legea nr. 247/2005, privind modificarea și completarea OUG94/2000, motiv pentru care va respinge excepția ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cea de-a doua excepție cea a lipsei interesului motivat de faptul că reclamantei i s-a retrocedat un imobil care se află la altă adresă și prin urmare prin actul încheiat nu s-a adus atingere dreptului subiectiv al reclamantei, condiții în care o eventuală admitere a acțiunii nu ar profita acesteia.
Având în vedere, în primul rând, obiectul cauzei deduse judecății, în al doilea rând faptul că reclamantei i s-a retrocedat imobilul din I, B-dul - cel M nr. 22, fost 56 - prin urmarea fost făcută o renumerotare a imobilelor ulterior anului 1931, deoarece în actele vechi de proprietate și evidențele Primăriei I imobilul retrocedat figura la fostul nr. 56 și deci susținerea contrară făcută de pârâta urmează a fi înlăturată, cu atât mai mult cu cât pârâtul Consiliul Local I, prin întâmpinare recunoaște că a fost o eroare la încheierea actului atacat și nu în ultimul rând că acestei i-a fost consfințit dreptul prin decizia de retrocedare iar când s-a încercat aducerea acesteia la îndeplinire s-a constatat nemijlocit de reclamantă și pârâtul Consiliul local, că imobilul din litigiu, și nu altul, fusese înstrăinat către pârâta din prezenta cauză constată ce excepția este neîntemeiată și pe cale de consecință o va respinge ca atare.
În ceea ce privește fondul cauzei - așa cum rezultă din actele aflate la dosar rezultă că reclamanta este proprietara spațiului din I, B-dul - cel M nr. 22 - fost nr. 56 - imobil ce i-a fost retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare nr. 568/2005, în temeiul nr.OUG 94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002. Imobilul s-a aflat în administrarea Consiliului Local I și la identificarea acestuia în vederea întocmirii protocolului de predare-primire s-a constat că parterul - în suprafață de 129,07. a fost înstrăinat de către prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, obiect al prezentei acțiuni, înstrăinarea realizându-se în temeiul Legea nr. 550/2002.
Reclamanta a dovedit că demersurile de restituire ale imobilului din I, B-dul - cel M nr. 22, fost 56, le-a făcut anterior apariției legilor speciale de retrocedare, tocmai pentru a evita posibilitatea înstrăinării lor, solicitând a nu fi înstrăinate până la clarificarea situației lor juridice. Prin adresa înregistrată la primăria I cu nr. 1456/31.01.2000 a solicitat să se ia act că este depusă cerere de restituire a 3 imobile printre care și cel în litigiu, solicitare cu care s-a revenit prin adresa nr. 9059/27.04.2000 i s-a comunicat la data de 05.05.2000 că s-a data curs favorabil cererii, iar la data de 18.08.2005 s-a finalizat procedura de restituire pentru acest imobil prin emiterea deciziei de restituire nr. 568 Comisiei Speciale de retrocedare, prin care se dispune restituirea în natură a imobilului construcție și a terenului aferent.
Astfel, în temeiul Legea nr. 550/2002 se puteau înstrăina către chiriași spații comerciale de prestări servicii aflate în proprietatea privată a statului, în administrarea Consiliului local, însă dacă aceste spații făceau obiectul Lg. 10/2001 se impunea, în baza art. 24 din Legea nr. 550/2002, suspendarea de drept a procedurilor de vânzare până la încheierea procedurii de restituire, sub sancțiunea nulității actelor încheiate cu nerespectarea acestei dispoziții.
Dacă imobilul nu făceau obiectul Legea nr. 10/2001, dar aparținuseră cultelor religioase sau comunităților naționale, art. 3 alin. 2 din Legea nr. 550/2002 interzicea înstrăinarea lor până la adoptarea legii speciale privind regimul juridic al acestor categorii de imobile. Legea care a venit să reglementeze situația acestor imobile a fost OUG94/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 501/2002. Acest act normativ prevede sancțiunea nulității absolute pentru actele de înstrăinare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, conform art. 6 și prin modificările aduse acestei reglementări, prin Legea nr. 247/2005, se precizează în noua sa formă a art. 7 că, sub sancțiunea nulității absolute, este interzisă înstrăinarea imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare. Aceste reglementări nu lasă nici un dubiu cu privire la faptul că, dacă este vorba de imobile care urmează a fi restituite în baza legilor speciale de retrocedare, ele nu pot face obiectul înstrăinării, conform prevederilor Legea nr. 550/2002, act în baza căruia s-a încheiat contractul atacat.
Față de cele mai sus expuse instanța a constatat întemeiată acțiunea reclamantei și pe cale de consecință a admis-o ca atare.
Prin decizia civilă nr. 824/24.11.2008 a Tribunalului Iașis -au admis apelurile declarate de și Consiliu Local I și s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 5265/24.04.2008 a Judecătoriei Iași respingându-se acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
Contractul de vânzare - cumpărare nr. 16357/30.06.2004 a cărui nulitate se solicită a fi constatată de către instanță a fost încheiat în temeiul Legii nr. 550/2002. Art. 3 alin 2 din acest act stipulează " până la adoptarea legii speciale privind regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice este interzisă înstrăinarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii situate în imobilele în cauză ori schimbarea destinației acestora".
Reglementarea specială a fost edictată de legiuitor în cuprinsul nr.OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, la rândul ei modificată și completată.
Art. 6 alin 2 din nr.OUG 94/2000 - text invocat de reclamantă în motivarea în drept a actului de investire - sancționează cu nulitatea absolută actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul ordonanței în măsura în care au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Sancțiunea nulității absolute a acestor acte juridice de înstrăinare a fost supusă de legiuitor unui termen special de prescripție reglementat în cadrul art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății în justiție precum și unele măsuri adiacente. Potrivit acestui articol prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune prevăzut la art. 4 indice 1 alin 2 din nr.OUG 94/2000 (în actuala reglementare art. 6 alin 2) aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, cu modificările ulterioare, este de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Rezultă că art. III constituie o normă specială cu caracter imperativ, care prevalează asupra dispozițiilor de drept comun din materia prescripției extinctive.
Din motive ce țin de stabilitatea și certitudinea raporturilor juridice precum și de securitatea circuitului civil, cu referire la necesitatea înlăturării drepturilor lăsate în părăsire și asigurării clarificării unor situații echivoce, legiuitorul a statuat asupra unui mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material ca urmare a neexecutării acestuia în termen, care este prescripția extinctivă.
Drept urmare, la împlinirea termenului dreptul material la acțiune se stinge ca urmare a pierderii de către partea interesată a concursului statului în obținerea unei hotărâri judecătorești, pe calea acțiunii în justiție.
Dat fiind caracterul de sancțiune instituită de lege și gravitatea ei pentru titularul dreptului care nu a sesizat în termen instanța de judecată, aceasta este obligată totdeauna a stabili natura raportului juridic litigios și data nașterii dreptului la acțiune.
Sub acest aspect, excepția prescripției dreptului la acțiune a fost în mod greșit soluționată de instanța de fond.
Raportat motivării în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată incidența este norma specială menționată, normă ce reglementează ca dată a nașterii dreptului la acțiune data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv 25.07.2005. Demersul judiciar de investire a instanței s-a realizat la 13.11.2006, deci cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege.
Împrejurarea invocată de intimată relativă la momentul la care a luat cunoștință de vânzarea spațiului este anodină juridic. Aceasta întrucât alăturat celor deja arătate, în puterea art. 8 din nr.OUG 94/2000, intimata avea putința ca după expirarea termenului de 60 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare, respectiv 18.08.2005, dacă protocolul de predare - primire ce trebuia încheiat cu deținătorii actuali ai imobilului în litigiu nu a fost semnat, să încheie în prezența executorului judecătoresc un proces - verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Fundația "Caritatea" B, criticând soluția de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune.
A precizat recurenta că fiind constatat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 1352/2008, art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005 în temeiul căruia s-a admis excepția nu mai poate fi aplicat, hotărârea fiind astfel nelegală în sensul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Începând cu data de 12 ianuarie 2009, la care a expirat perioada de suspendare de 45 zile de la publicarea deciziei de neconstituționalitate, textul nu mai putea fi aplicat.
Mai mult, în opinia recurentei aplicarea greșită a textului rezultă, și din împrejurarea că nu a fost raportat la situația concretă a speței.
Astfel, deși s-a reținut că acțiunea trebuia introdusă în termenul special de 6 luni prevăzut de art. III și care începea să curgă de la data intrării în vigoare a legii, nu s-a avut în vedere faptul că dreptul la acțiune al recurentei nu se născuse la data intrării în vigoare a legii, reclamanta luând la cunoștință de vânzarea imobilului la 31.03.2006, după momentul expirării termenului special de prescripție.
Mai mult, consideră recurenta că termenul de 6 luni prevăzut de art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005 nu este aplicabil în cauză, întrucât acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. 2 din Legea nr. 550/2002, care se coroborează cu art. 6 din nr.OUG 94/2000.
Nu putea fi aplicabil termenul special de prescripție deoarece la data apariției Legii nr. 247/2005 reclamanta nu avea cunoștință despre înstrăinarea imobilului în litigiu.
În mod greșit s-a reținut pasivitatea Fundației, care a inițiat demersurile necesare atât pentru preluarea în proprietate a imobilului, cât și pentru înscrierea acestuia în cartea funciară. Alăturat cererii, recurenta a depus la dosar decizia Curții Constituționale nr.1352/10.12.2008.
Recursul este fondat.
Instanța de apel a considerat în mod eronat faptul că dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv la data de 25.07.2005, în condițiile în care reclamanta a luat cunoștință de vânzarea imobilului abia la data de 31.03.2006, după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005.
Curtea precizează că aplicarea acestui termen cu ignorarea momentului la care reclamanta a luat la cunoștință de vânzarea imobilului are ca efect privarea acesteia de posibilitatea de a-și apăra dreptul recunoscut prin decizia de retrocedare.
Raportat la temeiul legal al acțiunii (Legea nr. 550/2002 și nr.OUG 94/2000) instanța constată că în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. III din titlul II al Legii nr. 247/2005, ci ale art. 6 din UG. nr. 94/2000, coroborate cu prevederile art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Întrucât potrivit acestei din urmă dispoziții nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondată.
Având în vedere și faptul că prevederile art. III din titlul II al Legii nr. 247/2005 au fost constatate ca fiind neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 1352/10.12.2008, Curtea constată că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind incident motivul de casare prevăzut de pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă.
Urmează ca instanța, în temeiul dispozițiilor art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, să admită recursul declarat de reclamant și să trimită cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta Fundația "Caritatea" B, prin reprezentantul său legal, împotriva deciziei civile nr. 824/24.11.2008, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o casează în tot și, în consecință:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Trimite cauza la Tribunalul Iași pentru judecarea în fond a cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
13.03.2009
Tribunalul Iași
jud.
jud.
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Cristina Văleanu, Mona Maria
