Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 796/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(809/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.796
Ședința publică de la 11 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant pârât, împotriva deciziei civile nr. 1502 din 14.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - reclamantă și cu intimații - pârâți și.
are ca obiect - acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul reclamant - pârât, personal și asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 08.05.2009, eliberată de Baroul București și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei pârâte - reclamante, lipsind intimații - pârâți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că intimata pârâtă - reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 30.04.2009, întâmpinare în două exemplare.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar recurentului reclamant pârât.
Apărătorul recurentului reclamant - pârât depune la dosar chitanța CEC reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19 lei și timbru judiciar aferent recursului în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a stabilit prin rezoluția de primire și arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului reclamant pârât solicită în temeiul art.312 alin.1 ipoteza I din Codul d e procedură civilă, admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate și în temeiul art.296 ipoteza II din Codul d e procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței pronunțată de Judecătoria sector 4 B, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de opțiune succesorală a reclamantului; admiterea cererii de chemare în judecată și să se constate calitatea reclamantului de unic moștenitor al defunctului și respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă de constatare a calității acesteia de unic moștenitor al defunctului și în temeiul dispozițiilor art.274 din Codul d e procedură civilă, obligarea pârâtei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră că instanța de apel în mod greșit a înlăturat criticile sentinței formulate de către reclamantul și întemeiate pe dispozițiile art.46 din Constituția României, întrucât prin modul de aplicare a art.700 din Codul civil, precum și ale art.697 raportat la art.696 și 686 din Codul civil, instanțele de fond și apel, au încălcat dispozițiile art.46 din Constituție.
Menționează că art.46 din Constituția României nu recunoaște dreptul la moștenire, ci îl garantează și nu garantează dreptul fundamental la moștenire în condițiile legii, ci în mod absolut și direct spre deosebire de alte texte constituționale din domeniul drepturilor și libertăților fundamentale, astfel că, art.700 din Codul civil este contrar art.46 din Constituție.
Apărătorul intimatei pârâte - reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că dreptul la moștenire garantat prin dispozițiile art.46 din Constituția României se exercită astfel cum a statuat în mod corect instanța de apel în condițiile reglementate de art. 650-931din Codul civil, care stabilesc modalitatea în care se exercită dreptul la moștenire. Acest text de lege și implicit art.700 din Codul civil care stabilesc obligația succesibililor de a accepta moștenirea nu sunt în contradicție cu dispozițiile constituționale, având în vedere că prin art.53 din Constituție se recunoaște statului posibilitatea restrângerii exercițiului unui drept.
Recurentul, nepotul de frate al defunctului, a aflat de decesul acestuia în luna octombrie 2004, iar cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii autorului său a fost formulată în luna iunie 2007, la aproape 3 ani de la data la care, după propriile afirmații, acesta a aflat despre decesul unchiului său.
Solicită să se constate că singurul moștenitor cu vocație succesorală este pârâta - reclamantă care a acceptat succesiunea în termenul de 6 luni printr-o declarație autentică de acceptare a moștenirii, astfel încât dispozițiile art.700 alin.2 din Codul civil nu sunt aplicabile în cauză.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
La data de 13.04.2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele, și, pentru ca instanța prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să constate că reclamantul este unicul moștenitor al defunctului, decedat la data de 22.02.2004, cu ultimul domiciliu în B, sector 4, deși a aflat de deces abia la data de 28.10.2004, prin intermediul Ambasadei în România la solicitarea numitei (fosta soție a defunctului), el aflându-se de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii.
În drept, s-au invocat prevederile art.654-663 și art.669-675 Cod civil.
Pârâtele au depus întâmpinare la dosar prin care au acceptat succesiunea defunctului, prin declarații autentificate la notar.
În plus, pârâta a depus și o cerere reconvențională la dosar prin care a solicitat să se constate că este unica moștenitoare a defunctului care a acceptat prin declarație autentică la notar, succesiunea defunctului, în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, invocându-se și excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantului, întrucât acesta a acceptat succesiunea peste termenul legal de opțiune succesorală.
Reclamantul a depus întâmpinare la cererea reconvențională a pârâtei, arătând că și-a manifestat dreptul la opțiune succesorală mai târziu, întrucât a aflat despre decesul defunctului-unchi (fratele tatălui său), abia la 8 luni de la deces.
Părțile au administrat probele cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.273/16.01.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, s-a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului, s-a respins acțiunea reclamantului și s-a admis cererea reconvențională a pârâtei, constatându-se că aceasta este unica moștenitoare a defunctului.
Instanța de judecată a reținut că pârâta-reclamantă - verișoară primară a defunctului este singura care a acceptat succesiunea în termenul legal prin declarația autentică nr.1443/19.08.2004, celelalte două pârâte, verișoare primare ale defunctului și reclamantul-nepot de frate predecedat, acceptând moștenirea peste termenul de acceptare.
Prin decizia civilă nr.1182/A/20.06.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a respins apelul reclamantului, s-a casat decizia din apel, s-a desființat sentința civilă nr.273/16.01.2006 a Judecătoriei sectorului 4 și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru ca, excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantului, raportată la neacceptarea în termenul legal de opțiune succesorală, să fie pusă în discuția părților, care să-și administreze probele corespunzătoare, suplimentare.
Cauza s-a înregistrat la Judecătoria sectorului 4 B cu dosarul nr-.
La data de 14.06.2007, recurentul-pârât a formulat cerere de repunere în termenul de 6 luni de opțiune succesorală, arătând că la data decesului, el se afla în Statele Unite ale Americii, că a aflat de deces abia la data de 28.10.2004 și apoi, în termenul de 6 luni după această dată, a formulat acțiunea în petiție de ereditate.
Instanța a încuviințat administrarea de probe cu înscrisuri și audierea martorei, cu privire la cererea formulată de reclamantul-pârât.
Prin sentința civilă nr.6022/02.11.2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, în dosarul nr-, s-a respins cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală formulată de reclamantul-pârât -, s-a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a reclamantului-pârât și, pe cale de consecință, s-a respins acțiunea acestuia față de pârâta și față de celelalte pârâte, și, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă împotriva reclamantului-pârât și a pârâtelor și, instanța constatând că pârâta-reclamantă are calitatea de unică moștenitoare a defunctului, decedat la data de 22.02.2004.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că potrivit art.700 Cod civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii, iar potrivit art.700 alin.2 din Codul civil, în cazul în care moștenitorul a fost împiedicat a se folosi de dreptul său din motive de forță majoră, instanța, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea.
Așadar, împiedicarea nu trebuie să fie imputabilă succesibilului și trebuie să fie o cauză temeinic justificată spre a determina repunerea în termenul de prescripție.
S-a constatat astfel că, faptul că reclamantul-pârât nu s-a aflat în țară, nu poate fi imputat acestuia, dar faptul că nu a păstrat legătura cu defunctul, că nu era în relații foarte bune cu acesta și cu familia, pentru a afla de deces, denotă dezinteres, atitudine ce nu poate fi interpretată, decât ca fiind culpabilă reclamantului-pârât, astfel că s-a respins cererea sa de repunere în termenul legal de opțiune succesorală.
S-a constatat că reclamantul-pârât avea vocație la succesiunea defunctului, în preferențial, în comparație cu pârâtele, însă prin neacceptare în termen, lasă deschisă calea colateralilor ordinari să vină la succesiune.
Dintre verii primari ai defunctului, dintre cele trei pârâte, doar pârâta-reclamantă a acceptat în termen, succesiunea, celelalte două pârâte acceptând moștenirea peste termenul legal, în consecință s-a admis cererea reconvențională a pârâtei-reclamante, constatându-se că aceasta este unica moștenitoare a defunctului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul-pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanță a ignorat faptul că i s-a ascuns decesul autorului său, chiar și a tatălui său, pârâtele fiind astfel de rea-credință prin faptul că au dorit ca doar ele să fie moștenitoarele, în acest sens fiind declarațiile de acceptare autentificate date la notariat.
S-a ignorat însă și faptul că apelantul a făcut mai multe acte de dispoziție pentru acceptarea moștenirii în cauză, după comunicarea decesului, el beneficiind, potrivit legii, de o repunere în termenul de 6 luni privind dreptul de acceptare a succesiunii.
Prin decizia civilă nr.1502/A/14.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, s-a respins apelul ca nefondat.
În considerentele deciziei de apel s-a arătat că din depoziția martorei și înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul de moștenitor nr.12/12.02.1996 și contractul de vânzare-cumpărare nr.33479/1993, administrate după casare, apelantul-pârât nu a dovedit imposibilitatea exercitării dreptului de opțiune succesorală, cu consecința repunerii sale în termenul de acceptare a succesiunii, respectiv a unor motive temeinice care să-l împiedice să accepte succesiunea în termenul legal, iar simplul fapt al aflării apelantului în nu reprezintă o cauză obiectivă care să-l împiedice să ia cunoștință de decesul unchiului său și să facă acte exprese sau tacite de acceptare a succesiunii.
Faptul că apelantul nu a păstrat relații bune cu unchiul său și cu rudele din țară, nu pot fi imputate decât lui însuși, altfel ar fi aflat care este situația acestora și despre decesul unchiului.
Potrivit art.19 din Decretul nr.167/1958, cererea de repunere în termenul de opțiune succesorală, trebuia făcută în termen de o lună de la data când a aflat de deces, or în cauză, apelantul a fost înștiințat la data de 28.10.2004, dar a făcut acte de dispoziție abia în luna decembrie 2004, nemaiputând astfel, beneficia de repunerea în termenul susmenționat și de aplicarea art.700 Cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate cu invocarea art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art.46 din Constituția României, potrivit cărora dreptul la moștenire este garantat, or dispozițiile constituționale trebuiau aplicate cu prioritate, în raport de prevederile art.700 Cod civil, proprietatea privată, fiind garantată prin art.44 din Constituție și art.1 Protocolul 1 adițional la CEDO.
S-a mai reținut că, spre deosebire de alte drepturi fundamentale, dreptul de moștenire este garantat prin art.46 din Constituție, în mod direct și absolut fără sintagma "în condițiile legii".
Altfel spus, art.700 cod civil care prevede că "Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii", este contrar art.46 din Constituție, or potrivit art.154 alin.1, legile rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin Constituției, astfel că art.700 Cod civil este abrogat.
În plus, față de art.700 alin.2 Cod civil, dacă moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forță majoră, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul aferent cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea și în acest sens, un nou termen de 6 luni pentru acceptare a început să curgă în beneficiul recurentului de la 28.10.2004, astfel că acțiunea a fost depusă în acest termen.
Art.53 din Constituția României arată că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune cu necesitate într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o și fără a aduce atingere existenței dreptului - ceea ce nu a fost cazul în speță.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, admiterea cererii de repunere în termenul de opțiune succesorală a reclamantului, admiterea acțiunii și constatarea calității reclamantului de unic moștenitor al defunctului, decedat la data de 22.02.2004 cu ultimul domiciliu în sectorul 4,
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat noi probe.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că susținerea încălcării prevederilor art.46 din Constituție, prin recunoașterea, direct în baza acestui text constituțional a calității recurentului-reclamant de unic moștenitor al defunctului, prin înlăturarea prevederilor art.700 Cod civil care trebuie considerate ca fiind în contra textului constituțional și deci abrogate, este vădit greșită, fiind modul unei interpretări personale și în afara problemei de drept în cauză.
Răspunzând acestei critici nefondate, Curtea constată că, dimpotrivă, Constituția României consacră drepturi fundamentale, între care și dreptul la moștenire, la nivel de principii într-un stat de drept, dar care-și găsesc reglementarea în legislația specifică din fiecare domeniu al dreptului în parte, care trebuie însă a fi în concordanță cu textele constituționale.
Susținerea că prevederile art.700 din Codul civil contravin articolul 46 din Constituție, nu poate fi primită, întrucât această reglementare a exercițiului dreptului la moștenire, privind termenele, procedurile, etc. presupun și o limitare legală, proporțională, în acord cu prevederile art.53 din Constituție, astfel că nu este fondată critica în sensul că instanțele, în speță, urmează a aplica în mod direct și absolut textul constituțional - art.46 invocat și nu prevederile art.700 din Codul civil.
Recurentul ignoră și prevederile speciale ale prescripției dreptului material din art.19 din Decretul nr.167/1958 care arată în ce condiții și termene poate avea loc o repunere în termen, pe care însă, recurentul nu le-a avut în vedere pentru a-și valorifica vocația succesorală la care avea acces, potrivit legii, dovedind o pasivitate care este sancționată de lege, instanțele de fond și apel - aplicând în speță, în mod corect, prevederile legii, astfel că nu se poate susține că reclamantului i-a fost încălcat dreptul prevăzut de art.1 Protocolul 1 adițional la CEDO.
Pentru aceste considerente, potrivit art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant-pârât, împotriva deciziei civile nr.1502A/14.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă și cu intimații-pârâți și .
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnodact. / 2 ex./26.05.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. Sectorului 4. - Secția Civ. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
