Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 81/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 81/2010
Ședința publică de la 25 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Judecător: - --președinte secție
Grefier: -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta FUNDAȚIA DE, ȘI împotriva deciziei civile nr. 179/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat cu împuternicire în reprezentarea recurentei reclamante, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și intimat Banca Națională a României depune întâmpinare.
Avocat învederează că are cunoștință de întâmpinare și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului, inclusiv cu privire la motivul de nulitate invocat de intimata BNR prin întâmpinare.
Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, în principal modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță, iar în subsidiar, casarea hotărârii cu trimitere în rejudecare la instanța de fond. Astfel, se critică hotărârea instanței de fond și apel întrucât în mod greșit au apreciat că reclamanta nu a făcut dovada preluării bunurilor, fundamentul acțiunii fiind respins ca nedovedit. Susține faptul că din toată probațiunea cu înscrisuri administrată la dosar, rezultă că bunurile acestor fundații au fost preluate pe baza proceselor verbale încheiate, singurele acte puse la dispoziție, care față de multitudinea bunurilor pe care aceste fundații le-au avut în posesie, nu sunt atât de precise. În concluzie, față de faptul că nu există o evidență clară a bunurilor mobile, precum și pentru faptul că legile de reparație impun sarcina probei contrare în contul pârâților, sens în care statul român și unitățile bancare aveau atribuții și lipsa probațiunii nu poate fi doar din vina reclamante, precum și având în vedere motivele de recurs așa cum au fost scrise, solicită instanței admiterea recursului de față. Cu privire la susținerile de nulitate a cererii de recurs, apreciază că nu sunt motive de nulitate absolută, omisiunile privind neindicarea hotărârii atacate și lipsa datelor de identificare ale fundației putând fi deduse din context.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Blaj sub dosar nr-, în urma disjungerii din dosarul nr-, reclamanta a chemat în judecată Statul Român prin Direcția de Cultură Culte și Patrimoniu A solicitând să se constate că pârâtul deține fără temei legal bunurile mobile proprietatea fundației, să fie obligat la restituirea către fundație a sumelor donate acesteia de către fondatori și să se desemneze pe cale de ordonanță președințială consiliul director al fundației, independent de tutela Bisericii Române Unite cu -.
În motivarea acțiunii s-a arătat că antecesorii săi au înființat în 1915 fundația de, și, atribuind tutela Capitalului - de A I și Făgăraș. La dispoziția fundației s-a pus suma de 80000 coroane, sub formă de acțiuni - 30000 coroane și de depozit la Banca - 50000 coroane.
În anul 1948 prin Decretul 358/1948 cultul greco-catolic a fost desființat, astfel că în perioada comunistă fundația nu a mai putut funcționa și îndeplini obiectivele pentru care a fost înființată.
După abrogarea decretului menționat și restituirea bunurilor cultului greco-catolic reclamanta s-a adresat în anul 2002 Capitalului de A I și Făgăraș solicitând informații despre patrimoniul fundației, acesta manifestând un vădit dezinteres, motiv pentru care a derulat personal aceste demersuri.
Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Aaf ormulat în cauză întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității pasive în ceea ce o privește.
Prin încheierea de ședință din data de 16.06.2008 s-a dispus conexarea la dosarul nr- a dosarului nr- în care s-a înregistrat acțiunea formulată de către Fundația de, și împotriva Băncii Naționale a României și Ministerul Finanțelor Publice prin care s-a solicitat obligarea acestora la restituirea sumei de 50.000 coroane austro-ungare depuse la Institutul de Credit Sibiu sau echivalentul valoric al acestora în lei sau aur, precum și plata echivalentului valoric al acțiunilor deținute de fundație la Institutul de Credit și Economii.
BNR a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive. A susținut că valorile revendicate se aflau la instituții de credit ce au intrat în lichidare în 1948. BNR nu este succesoarea instituțiilor de credit menționate de către reclamantă, acestea fiind etatizate, iar activele au fost preluate de Ministerul Finanțelor.
MFP a depus întâmpinare prin care a invocat, de asemenea, lipsa calității procesuale pasive învederând că în litigiile întemeiate pe dispozițiile OUG nr. 190/2000, Statul Român este reprezentat de către BNR.
Acțiunea a fost completată prin solicitarea sumei de 84.581 lei, actualizată pe perioada 30.09.1945 la data plății efective.
În motivarea completării s-a arătat că fundația a deținut în 1945 suma menționată, ce a fost preluată de către stat.
Prin sentința civilă nr. 104/2009 Judecătoria Blaja respins excepția necompetenței Judecătoriei Blaj, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național A, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - și excepția lipsei calității procesuale pasive a BNR și MFP și a respins acțiunea formulată de - în numele fundației împotriva A ca formată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, precum și acțiunea formulată de Fundația de, și împotriva BNR și MFP.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că este competență să judece capetele disjunse din acțiunea principală, față de care are caracter accesoriu, caracter care determină competența instanței în temeiul art. 17 Cod procedură civilă; excepția lipsei calității procesuale active a fost apreciată ca neîntemeiată deoarece, după pierderea personalității juridice a fundației și recunoașterea cultului greco-catolic, s-a născut dreptul fondatorilor fundației de a dispune cu privire la patrimoniul fundației, iar în cazul în care fondatorii nu mai sunt în viață, măsurile pot fi luate de către moștenitorii acestora.
A nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu reprezintă statul în procesele având ca obiect restituirea unor valori preluate abuziv.
Având în vedere că fundația nou înființată a menționat dispozițiile OUG nr. 190/2000 ca temei al demersului său, s-a reținut calitatea procesuală a BNR, alături de MFP.
Cererea de desemnare pe cale de ordonanță președințială a consiliului director a rămas fără obiect, instanța pronunțându-se prin încheierea prin care a dispus înființarea fundației și cu privire la organele de conducere.
În ceea ce privește cererea de restituire a valorilor indicate în acțiune, instanța a apreciat ca nu poate fi admisă, pe baza probelor existente la dosar. Astfel, s-a dovedit doar funcționarea fundației până în anul 1947 și desființarea sa în anul 1948, fără să existe date la dosar cu privire la valoarea și componența patrimoniului din acel an, pentru a se reține ce valori au fost preluate de către stat, pentru care s-ar impune restituirea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Fundația de, și.
Tribunalul Alba prin decizia civilă nr. 179/A/2009 a respins apelul.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că reclamantei îi revenea sarcina, potrivit art. 1169 Cod civil, să dovedească existența și întinderea patrimoniului său la data preluării abuzive a acestuia și deci a preluării efective a sumei solicitate. În lipsa acestora nu se poate proceda nici la actualizarea sumei solicitate. Nu este relevant sub aspectul probațiunii faptul că la data constituirii fundației apelante aceasta avea un patrimoniu sau anumite lichidități pe parcursul ființării acesteia. Relevant în cauză este patrimoniul de la data preluării abuzive a acestuia, deci a desființării fortuite a fundației, însă tocmai acest aspect nu s-a putut proba.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Fundația de, și prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii din apel și fond și rejudecând cauza să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că instanța a interpretat și aplicat greșit legea când a obligat reclamanta să depună la dosar procesul verbal de preluare a patrimoniului fundației de către stat. Reclamanta nu a dorit desființarea și nici nu le-a fost înmânată vreo dovadă a desființării ei sau a patrimoniului care a fost preluat la stat. Reclamanta a dovedit că în perioada 1945-1947 avut activitate și a depus situații contabile, ceea ce înseamnă evident că a făcut dovada existenței fundației.
Față de modul de operare a statului se consideră că acesta trebuia să facă dovada procesului verbal de preluare, pentru că altfel trebuie considerate ca verosimile susținerile reclamantei.
Intimata BNR a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute imperativ de art. 302 ind.1 Cod procedură civilă, respectiv cererea de recurs nu cuprinde numele, domiciliul sau reședința părților, indicarea hotărârii ce se atacă și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei nr. 179/A/2009. Având în vedere că valorile revendicate de reclamantă se referă la sume de bani și acțiuni ce se aflau depuse la instituții de credit ce au intrat în lichidare ca urmare a aplicării Decretului nr.197/1948 nu se poate vorbi de o confiscare în înțelesul prevederilor OUG nr. 190/2000.
CURTEA, verificând legalitatea deciziei atacată, prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă reține următoarele:
Intimata BNR a invocat nulitatea cererii de recurs pentru încălcarea prevederilor art. 3021Cod procedură civilă.
În ceea ce privește lipsa mențiunii de la lit.a se constată că prin Decizia nr. 176/2005 a Curții Constituționale acest text a fost declarat neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitatea absolută.
Neindicarea hotărârii ce se atacă de asemenea nu poate duce la nulitatea cererii de recurs având în vedere că ne aflăm în prezența unei nulități exprese și nu a unei nulități absolute, astfel că potrivit art. 105 Cod procedură civilă intimata trebuia să facă dovada vătămării cauzate. În condițiile în care în cerere se indică dosarul în care s-a pronunțat decizia atacată și instanța care a pronunțat-o se apreciază că nu se poate reține vreo vătămare ce să nu poată fi înlăturată decât prin anularea cererii de recurs.
Referitor la condiția de la lit.c a art. 3021instanța apreciază că în cerere se indică motivul de nelegalitate, care constă în greșita aplicare a prevederilor art. 1169 Cod civil.
Față de cele de mai sus se va respinge solicitarea de constatare a nulității cererii de recurs.
Pe fondul cauzei, recursul este nefondat.
Recurenta reclamantă consideră că instanțele de fond au făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor art. 1169 cod civil care stipulează că cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Sub acest aspect instanța reține că accesul la justiție, pentru valorificarea drepturilor subiective, este recunoscut de ordinea de drept democratică. Drepturile afirmate în justiție se întemeiază însă pe fapte sau acte juridice a căror dovadă în justiție se impune în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În prezentul proces se pune problema cui îi revine sarcina probei.
În mod firesc, reclamantul este cel care invocă în sprijinul pretențiilor sale o anumită stare de fapt.
De aceea, încă din dreptul R, a fost consacrat principiul potrivit căruia cel ce afirmă o pretenție în justiție trebuie să o dovedească. Această regulă tradițională este exprimată prin adagiul latin ei incumbit probatio qui dicit non qui negat/actor incumbit probatio. Principiul enunțat este consacrat și în Codul nostru civil în art. 1169.
Sarcina probei nu implică un drept, ci un imperativ al interesului personal al părții care invocă o pretenție în justiție. În mod firesc, neprobarea faptelor afirmate comportă un risc pentru reclamant și anume pierderea procesului.
Sunt și situații în care sarcina probei revine mai întâi pârâtului, cum este cazul excepțiilor invocate de pârât pentru a paraliza pretențiile reclamantului sau a prezumțiilor relative., chiar legiuitorul stabilește că sarcina probei revine pârâtului - în acest sens sunt avute în vedere litigiile de muncă.
Cum excepțiile de la regulă sunt de strică interpretare, ele trebuie să fie expres prevăzute, deoarece în caz contrar se aplică regula și anume prevederile art. 1169 Cod civil.
Față de cele de mai sus rezultă fără nici un echivoc că reclamantei îi revenea sarcina dovedirii pretențiilor sale.
În condițiile în care reclamanta a solicitat obligarea pârâților la restituirea bunurilor mobile preluate, a sumelor donate de fondatorii fundației - a 50.000 coroane austro-ungare depuse la Institutul de Credit și a acțiunilor deținute la Institutul de Credit și Economii, instanța reține că reclamanta trebuia să dovedească nu numai că aceste bunuri și valori se găseau în patrimoniul fundației reclamante la momentul scoaterii în afara legii a cultului greco-catolic, ceea ce a dus la desființarea fundației patronate de acest cult, dar și că bunurile și valorile au fost preluate de către pârâți sau că aceștia au beneficiat în vreun fel de ele.
În mod corect instanța de apel a susținut că nu prezintă relevanță că la momentul înființării și pe parcursul funcționării sale fundația a avut un anumit patrimoniu, deoarece reclamanta nu solicită restituirea acestuia ci solicită doar bunurile și valorile ce au fost preluate de la fundație la data desființării sale.
Prin urmare, la acel moment reclamanta trebuia să facă dovada că fundația reclamantă deținea în patrimoniul său bunuri și valori ce au fost preluate de statul român.
Aceasta cu atât mai mult cu cât față de obiectul său de activitate - acordarea de burse ( stipendii=ajutor în bani acordat unui elev sau student; bursă) - patrimoniul reclamantei era în continuă modificare în funcție de numărul de burse acordate și cuantumul acestora.
În baza rolului activ prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă instanța de fond a făcut numeroase demersuri pe lângă instituții ale statului pentru a se comunica acte cu privire la patrimoniul reclamantei la data desființării, fără a se putea identifica aceste documente.
Cum fundația reclamantă era până la desființarea sa în anul 1948 o fundație privată, documente cu privire la activele sale trebuie să se afle și în posesia Bisericii -, statul intrând numai în posesia documentelor oficiale.
Afirmația că instituțiile statului nu depun actele solicitate pentru a împiedica reclamanta să-și recupereze patrimoniul nu poate fi primită în condițiile în care în alte litigii având ca obiect restituirea bunurilor mobile și imobile, precum și a obiectelor din metale prețioase sau de patrimoniu cultural au fost depuse astfel de acte.
Un alt aspect, omis de către părțile din proces, este acela că la momentul desființării institutelor de credit prin Decretul nr. 197/1948, patrimoniul acestora nu a fost preluat de către Statul Român, ci a fost lichidat prin înstrăinări către persoane fizice și juridice, fiind printre puținele situații când Statul totalitarist de la acel moment nu a preluat automat activele unor instituții desființate.
- // -
(continuarea deciziei civile nr. 81/25.02.2010)
Având în vedere că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1169 Cod civil, soluția pronunțată de Tribunalul Alba fiind temeinică și legală, la adăpost de criticile aduse, recursul formulat de reclamanta Fundația de, și apare ca nefondat, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța urmează a dispune respingerea acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Fundația de, și împotriva deciziei civile nr. 179/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 Februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./24.03.2010
El/7ex/24.03.2010
Judec.apel: H,
Judec.fond:
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru
