Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 86/2009
Ședința publică din 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 13/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G în reprezentarea recurentului pârât și avocat în substituire în reprezentarea intimatelor reclamante și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat G învederează instanței că la fila 9 din dosar nr-, transpus spre competentă soluționare prezentei secții, se află dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și chitanța privind cheltuielile de judecată. Declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri.
Instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat G, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului reclamantelor și menținerea hotărârii judecătoriei ca temeinică și legală. În primul rând, susține că din masa succesorală este soluția corectă, însă instanța, în mod nelegal, a trecut peste faptul că apelul a fost formulat tardiv, sentința instanței de fond fiind comunicată la domiciliul ales așa cum o dovedesc filele 122-123 din dosar fond, la data de 06.05.2008, iar apelul a fost declarat la 06.08.2008 deci cu mult peste termen, iar părțile au învederat că vor dovedi că au fost împiedicate de motive mai presus de voința lor, sens în care solicită să se constate că apelul a fost soluționat cu încălcarea dispozițiilor imperative privitoare la tardivitate. În al doilea rând, Judecătoria Devaa soluționat corect și a stabilit starea de fapt constatând că nu rezultă că ar fi existat cu certitudine o convenție între părți ca apartamentul să fie considerat bun comun, iar căsătoria a avut loc la 1 an de zile după achiziționarea apartamentului de către clientul său, care a fost devotat față de soție, ceea ce face ca hotărârea dată în apel să fie una nedreaptă, apreciind apartamentul ca fiind bun comun. În concluzie, solicită admiterea recursului de față, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de apel având în vedere că prezentele motive nu se circumscriu celor privind nelegalitatea deciziei, ci sunt mai degrabă aspecte de netemeinicie. Față de excepția tardivității, susține că aceasta nu a fost ridicată în faza precedentă a procesului, iar, așa cum o dovedesc filele de comunicare de la fond, sentința s-a comunicat la domiciliul legal al clientelor sale, însă prin afișare, iar acestea au declarat că nu au primit-o în timp util, sens în care nu au avut exercițiul dreptului lor de a declara apel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, existând o împrejurare mai presus de voința lor. Cu privire la motivele de netemeinicie invocate de recurent, susține că sunt nefondate, bunul în cauză, deși dobândit înainte de căsătorie și faptul că nu s-ar fi dovedit că ar exista o convenție între părți cu privire la declararea apartamentului ca bun comun, sunt neîntemeiate atât timp cât veniturile defunctei au fost învestite în rate pentru plata apartamentului, existând dovezile la dosar și chiar și convenția prin care s-a stabilit că este bun comun. În concluzie, solicită respingerea recursului de față.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse de mandatarii părților prezente, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr.682/2008 pronunțată de Judecătoria Deva s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantele și, ambele cu domiciliul procesual ales în D,-,. 1, camera 1, jud. H, împotriva pârâtului, domiciliat în D, -,.11,. 46, jud. H și în consecință:
S-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta, decedată la data de 13.02.2006, cu ultimul domiciliu în D, -,. 11,. 3,. 46, jud. H se compune din cota de parte din apartamentul situat în D, -,. 11,. 3,. 46, înscris în CF 6345/46 D, nr. top 3391/X/XXXXVI din imobilul înscris în CF 6345 D, nr. top 3391/
S-a constatat că reclamantele sunt moștenitoare legale ale defunctei, în calitate de fiice, cu o cotă de 3/8 parte fiecare.
Pentru a hotărî astfel, referindu-se la probele administrate, prima instanță a reținut și motivat că:
Pârâtul s-a căsătorit cu defuncta la data de 29 august 1994 (26), căsătoria încetând prin moartea acesteia din urmă, la data de 13.02.2006 (4).
Relațiile dintre cei doi au început înainte de anul 1985, pe vremea când încă pârâtul era căsătorit cu fosta lui soție, de care a divorțat în acel an, un motiv de divorț fiind tocmai legătura extraconjugală pe care o avea cu aceasta, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 1968/1985 pronunțată de Judecătoria Deva ( 94-96).
Acest aspect rezultă din declarațiile martorilor (46) și (107).
În anul 1986, pârâtul a preluat apartamentul situat în D, -,. 11,. 3,. 46, de la un prieten care îl deținea cu chirie, și întrucât el era deja proprietarul unui alt apartament situat în D, str. -, -. 3,. 48, i-a înlesnit defunctei (fostă ), care nu era încadrată în muncă la acea dată, (conform cărții de muncă - fila 66), să încheie pe numele ei contractul de închiriere nr. 1950/13.05.1989.
Ulterior, apartamentul a fost cumpărat pe numele defunctei, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1222/13.05.1993 (56-57), în baza Legii 85/1992, plătindu-se un avans de 11368 lei, iar restul de 40.000 lei plus dobânda de 80 lei a fost achitat în rate, pe o perioadă de un an, pârâtul având calitatea de girant.
Conform depozițiilor martorilor (469 și (107), având în vedere și faptul că pârâtul obținea un venit mult mai mare decât cel al defunctei, pârâtul a fost cel care a contribuit substanțial la achitarea avansului, cât și a ratelor pentru apartamentul în litigiu.
Din aceleași probe rezultă că cei doi au convenit ca apartamentul să devină bun comun la data încheierii căsătoriei lor, care a avut loc în anul următor, date fiind relațiile strânse dintre ei și faptul că locuiau deja împreună în apartamentul proprietatea pârâtului din anul în care a divorțat de fosta lui soție.
Ca urmare, masa succesorală rămasă după defuncta se compune din cota de parte din apartamentul situat în D, -,. 11, 3,. 4, înscris în CF 6345/46 nr. top 3391/X/XXXXVI, din imobilul înscris în CF 6345 D, nr. top 3391/X, restul cotei de parte revenindu-i pârâtului, în virtutea dispozițiilor art. 30 Cod.
Din căsătoria anterioară a defunctei cu numitul au rezultat cele două reclamante, și (8 și f 9).
Conform art. 669 cod civil și art. 1 din Legea 319/1994 au calitatea de moștenitori legali ai defunctei pârâtul, ca soț supravețuitor, cu o cotă de din masa succesorală, și reclamantele, în calitate de fiice, cu o cotă de din masa succesorală, respectiv 3/8 fiecare.
S-a admis în parte acțiunea și în baza art. 111 Cod pr. civilă s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta, decedată la data de 13.02.2006, se compune din cota de parte din apartamentul situat în D, -,. 11,. 3,. 46, iar reclamantele sunt moștenitoare legale ale defunctei, în calitate de fiice, cu o cotă de 3/8 parte fiecare.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele și, cale de atac ce a fost calificată apel prin încheierea de ședință din 10.11.2008, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 13/A/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă a fost admis ca fondat apelul declarat de reclamantele și, a fost schimbată parțial sentința civilă atacată și în consecință s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta, decedată la data de 13.02.2006, se compune din apartamentul situat în D, -,. 11,. 3. 46, înscris în CF 6345/X, cu două camere, bucătărie, baie, hol, cu S= 28,99 mp și cota aferentă acestei suprafețe, din părțile comune. S-a mai constatat că apartamentul sus-menționat este bun propriu exclusiv al defunctei, dobândit prin cumpărare în anul 1993 iar moștenitoarele defunctei sunt reclamantele în calitate de fiice cu cota de 3/8 parte fiecare și pârâtul cu cota de 2/8. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate. Intimatul a fost obligat să plătească apelantelor suma de 915,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
Apartamentul în litigiu a fost ocupat de defuncta în baza contractului de închiriere nr.1950/13.05.1989.
El a fost cumpărat apoi de către aceasta prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.1222/13.05.1993 încheiat între RAGCL D ca vânzător și ca și cumpărător (6-7 la fond).
Defuncta s-a și întabulat în CF 6345&46 D, nr.cadastral 33911x/XXXXVI ca proprietară prin cumpărare în baza acestui contract (5).
Vânzarea-cumpărarea s-a făcut în baza Decretului Lege nr.61/1990 și a Legii nr.85/1992, iar prețul de 51.368 lei a fost un preț de protecție socială, prevăzut de sus menționatele acte normative.
Prețul a fost achitat astfel: 11.368 lei avans achitat cu chitanța nr.10375/26.04.1993, iar diferența de preț de 40.000 lei plus dobânda aferentă de 800 lei pe termen de un an, s-a achitat în rate, respectiv până la data de 14.05.1994 (6-7 și 106).
Defuncta s-a căsătorit cu pârâtul ulterior achitării integrale a prețului apartamentului, respectiv la data de 29.08.1994 (26).
Este adevărat că din declarațiile martorilor rezultă că la data cumpărării apartamentului părțile întrețineau relații de concubinaj, iar pârâtul a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate în calitate de girant (7).
Dar, din probe nu rezultă cu certitudine că cei doi au convenit ca apartamentul să devină bun comun pe data căsătoriei, iar prețul fiind unul modic, de protecție socială, defuncta a avut posibilitatea să-l achite. Astfel, din adeverința nr.11202/07.09.2007 eliberată de SPITALUL JUDEȚEAN D (35-36) rezultă că în perioada 1992 - 1994 când s-a achitat prețul apartamentului în litigiu, defuncta a fost angajată la SPITALUL JUDEȚEAN D și a avut un salariu în ianuarie 1993 de 23.075 lei, apoi a crescut în lunile următoare ajungând în mai 1993 (data încheierii contractului) la 28.505 lei, apoi până în decembrie 1993 ajungând la 51.675 lei, iar până în mai 1994 când au fost integral achitate ratele a ajuns la 71.875 lei. Rezultă deci, că prețul total al apartamentului de 51.368 lei a putut fi achitat de defunctă fără eforturi financiare, întrucât el a reprezentat mai puțin de două salarii ale acesteia de la data încheierii contractului.
Dacă pârâtul, ca și concubin al defunctei a contribuit cu vreo sumă de bani la achitarea prețului apartamentului (avans, rate) el va putea pretinde doar un drept de creanță, dar nu un drept de proprietate asupra apartamentului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate în sensul de a se constata că apartamentul în litigiu este bun comun al defunctei și al lui personal, astfel că masa succesorală rămasă după defunctă se compune din cota de parți din apartament.
În motivarea recursului se susține că decizia atacată este nelegală deoarece apelul reclamantelor a fost tardiv iar instanța de apel ar fi trebuit să aplice sancțiunea decăderii conform art. 103 al.1 civ.Cod Penal, reclamantele nedovedind că au fost împiedicate de o împrejurare mai presus de voința lor să declare apel în termenul legal.
Un al doilea motiv de recurs vizează împrejurarea că s-a dovedit cu probe că a convenit cu defuncta ca apartamentul să devină bun comun de la dată încheierii căsătoriei și faptul că a achitat prețul apartamentului, că veniturile sale au fost net superioare, astfel că acest apartament a fost bun comun.
Solicită cheltuieli de judecată.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 9, art. 312 pct. 3 și art. 274.civ.
Cod PenalPrin întâmpinarea depusă reclamantele și solicită respingerea recursului declarat de pârâtul ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile atacate.
Se arată referitor la tardivitatea apelului pe care l-au declarat că sentința civilă nu le-a fost comunicată în mod legal astfel că nu au fost în măsură să declare apelul în termen iar pârâtul nu a ridicat excepția tardivității apelului.
Cu privire la celălalt motiv al recursului se arată că vizează aspecte ce țin de netemeinicie și nu de legalitate, astfel că recursul nu este fondat.
Curtea de Apel examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul declarat de pârâtul este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:
Reclamantele intimate și au avut la judecarea în fond a cauzei domiciliu procesual ales la cabinetul avocatului ales și deși le-a fost comunicată sentința la această adresă au susținut cu ocazia judecării apelului că nu au avut cunoștință de această sentință, nefiind în măsură să declare apelul în termenul legal, fiind împiedicate de o împrejurare mai presus de voința lor. De altfel, reclamantele au indicat și domiciliile lor dar sentința nu a fost comunicată nici la acestea.
Instanța de apel constatând că sentința nu a fost comunicată în mod legal a considerat că apelul a fost declarat în termen și a purces la judecarea acestuia, pârâtul prezent fiind, neinvocând excepția tardivității.
Se apreciază de către C că în mod legal instanța de apel a constatat că apelul a fost declarat în termen. Astfel, potrivit art. 92/1 civ.Cod Penal comunicarea actelor de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată. Ori, potrivit dovezii de comunicare a sentinței către reclamante procedura s-a realizat prin afișare. În acest context sentința civilă nu a fost legal comunicată. Mai mult, potrivit art. 93.civ.Cod Penal în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții. Se constată că deși sentința nu a fost legal comunicată la domiciliul ales, ea nu a fost comunicată ulterior la domiciliul reclamantelor deși acestea l-au indicat prin acțiune.
În concluzie Curtea constată că intimatele reclamante au fost împiedicate de o împrejurare mai presus de voința lor să i-a cunoștință de sentință și în mod legal instanța de apel a constatat că apelul pe care l-au formulat a fost declarat în termen.
În ce privește ce-l de-al doilea motiv de recurs, nici acesta nu este fondat.
Din probele administrate a rezultat că defuncta ( ) a achiziționat apartamentul în litigiu la data de 13.05.1993 prin contract de vânzare cumpărare cu plata în rate, după ce anterior îl ocupase în calitate de chiriaș din 13.05.1989. Vânzarea-cumpărarea s-a făcut la preț de protecție socială în baza Decretului Lege 61/1990 și a legii nr. 85/1992, valoarea apartamentului fiind la acea dată de 51.368 lei.
La cumpărarea apartamentului s-a achitat un avans de 11.369 lei la data de 26.04.1993 iar diferența de 40.000 lei și dobânda aferentă de 800 lei a fost achitată în rate până la data de 14.05.1994.
Defuncta ( ) s-a căsătorit cu recurentul pârât la data de 29.08.1994, după cumpărarea apartamentului și achitarea lui integrală. Deși s-a dovedit că în perioada cumpărării apartamentului recurentul și defuncta întrețineau relații de concubinaj nu s-a dovedit că cei doi au convenit ca apartamentul să devină bun comun. Recurentul susține că defuncta a avut venituri inferioare celor pe care le-a avut el și că deși în perioada achitării apartamentului nu erau căsătoriți apartamentul a fost achitat din veniturile sale.
Se constată că în perioada achiziționării apartamentului defuncta avea venituri care să-i permită plata avansului și a ratelor și din nici un act nu rezultă că recurentul ar fi participat la achitarea apartamentului. Martorii invocați de recurent cunosc împrejurările relatate din afirmațiile acestuia, astfel că nu s-a dovedit convenția dintre părți ca apartamentul să fie bun comun.
Pe de altă parte, chiar dacă recurentul ar fi participat cu vreo sumă de bani la achiziționarea apartamentului înainte de a se căsători cu defuncta, acesta ar avea doar un drept de creanță corespunzător acestei sume iar nu un drept de proprietate.
Față de cele expuse, constatând că decizia civilă atacată este legală și temeinică Curtea, în baza art. 312.civ.Cod Penal va respinge recursul declarat de pârâtul.
În baza art. 274.civ.Cod Penal recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 13/A/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă.
Obligă pe recurentul să plătească intimatei suma de 60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 2009.
Președinte, - - | Judecător, - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 27,10.2009/2 ex/
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoica, Marius Aurel
